DECIZIA COMERCIALĂ NR. 135 din 12 martie 2007. Definitivă.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V A COMERCIALĂ
Acţiune în nulitate absolută a contractului de vânzare – cumpărare de active, introdusă de un terţ ce a devenit acţionarul societăţii vânzătoare. Legitimare procesuală activă. Lipsa interesului legitim. Consecinţe.
Articolul 24 punctul 4.1. din HG nr. 850/1999. Articolul 14 alineat 1 din legea nr.54/1998 şi articolul 2 alineat 1 din legea nr.247/2007. Articolul 948 punctul 2 Cod civil. Articolul 58 din legea nr.36/1995.
Promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare – cumpărare de active, încheiat anterior datei la care reclamanta a devenit acţionar al societăţii vânzătoare, justificată de intenţia readucerii în patrimoniul societăţii vânzătoare a bunurilor imobile cu scopul declarat ca valoarea titlurilor de participare să fie mai mare decât activul net, este apreciază ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât interesul urmărit de reclamantă nu este legitim, nefiind ocrotit ca atare de nici o normă legală.
Nici principiul animus comercium est lucrum, care îşi găseşte pe deplin aplicare în relaţiile comerciale, nu justifică legalitatea acestui demers, întrucât nu este de natură a proteja interesul speculativ al unui comerciant când vine în concurs cu buna-credinţă a altui comerciant (în speţă dobânditorul activelor înstrăinate).
Asupra apelului comercial de faţă;
Prin cererea înregistrată la nr. 44176/3/2007 la 10 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială, reclamanta SC B SA cu sediul în Timişoara i-a chemat în judecată pe pârâţii B C A , SC F SA şi SC A C SRL, toţi cu domiciliul, respectiv sediile sociale în Bucureşti şi a solicitat ca instanţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de active nr. 72/2002, autentificat sub nr. 3905 la 18 iunie 2002 de BNP A. Ş. din Bucureşti, contract încheiat între SC F SA şi B C A, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B C A şi SC A C SRL, ca act subsecvent primului contract. A solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta şi-a justificat interesul procesul şi calitatea procesuală activă arătând că este liderul consorţiului PRO F, format din societăţile comerciale care au încheiat, în calitate de cumpărător cu APAPS contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni prin care s-a realizat privatizarea participaţiilor statului la SC F SA. A arătat că, în baza acestui contract, a devenit acţionarul majoritar al SC F SA , deţinând în prezent o cotă de 96,66 % din capitalul social al acestei societăţi şi că emolumentul drepturilor corporative ale sale ce decurge din calitatea de acţionar este într-o legătură indisolubilă cu activul patrimonial net al SC F SA , astfel că toate consecinţele patrimoniale prejudiciabile pentru această societate, decurgând din actele de înstrăinare de active încheiate de această societate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul înstrăinării, interesează acţionarul majoritar deoarece se reflectă în şi influenţează activul net corespunzător acţiunilor deţinute. Din acest punct de vedere, a susţinut că justifică un interes procesual legitim şi juridic, născut actual personal şi direct de a cere şi obţine constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare de active societare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC F SA şi B. C. A., a arătat că acesta priveşte activul intitulat “teren groapă” cu o suprafaţă de 26.334 mp şi că acesta este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor articolului 24 pct.4.1. şi ale articolului 224 alin. 3 din HG nr. 450/1999 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997. A susţinut că,potrivit articolului 4.7 din aceste norme metodologice, publicarea ofertei de vânzare se face în cotidianele de largă informare şi se afişează la sediul societăţii şi la locul unde este situat activul iar în cazul în care preţul de ofertă este mai mare de 500 milioane lei, publicarea ofertei de vânzare se efectuează în mod obligatoriu prin mijloace electronice. Raportat la datele din procesul-verbal nr. 1263 din 23 mai 2002, a susţinut că oferta de vânzare a contravenit dispoziţiilor legale invocate, în sensul că nu a fost făcută şi prin afişare la sediul societăţii vânzătoare, la locul situării activului şi nici prin mijloace electronice.
Un alt motiv de nulitate vizează lipsa dovezii mandatului în formă autentică dat de către ing. B.M.i, procura fiind un act juridic unilateral, care trebuie întocmit în firmă autentică atunci când actul juridic pentru care este emis trebuie încheiat în formă autentică, întrucât formează un tot indivizibil cu actul respectiv, potrivit regulii simetriei formelor. A susţinut că în cauză, faţă de datele din încheierea de autentificare a contractului sus invocat, nu există informaţii privitoare la calitatea pe care a avut-o B. M. pentru F SA şi nici privitoare la actul în baza căruia această persoană a reprezentat societatea.
Având în vedere regula potrivit căreia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, a susţinut că actul subsecvent se anulează ca urmare a actului iniţial.
Cererea este întemeiată în drept pe dispoziţiile articolului 24, pct.4.1 din HG nr. 850/1999, pe dispoziţiile articolului 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998, normele menţinute în dispoziţiile articolului 2 alin. 1 din Legea nr. 247/2005, aplicabile la data încheierii contractului, pe dispoziţiile articolului 948 pct. 2 Cod civil şi pe dispoziţiile articolului 58 din legea nr.36/1995.
La 23 ianuarie 2008, pârâţii SC A C SRL şi B C A au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, invocând în principal excepţia conexării în raport de dosarul nr.42992/3/2007 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, cu termen de judecată la 25 ianuarie 2008, susţinând că acest din urmă dosar are aceleaşi părţi, obiect şi cauză cu dosarul de faţă.
Au invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivată în esenţă că la data la care reclamanta a devenit acţionar majoritar al SC F SA a preluat acele active ce se aflau în proprietatea societăţii la acea dată, neputând solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior, întrucât avea cunoştinţă de activele şi imobilele ce se aflau în patrimoniul societăţii privatizate la momentul cumpărării acţiunilor. În aceeaşi ordine de idei, pârâţii au arătat şi că reclamanta a cumpărat acţiuni în baza unui anunţ de privatizare în care erau detaliate expres activele deţinute în proprietate de SC F SA .
Au formulat apărări şi pe fondul cauzei, susţinând în esenţă că reclamanta invocă în acţiunea sa texte de lege abrogate, că vânzarea şi licitaţia s-au desfăşurat cu respectarea întocmai a dispoziţiilor HG nr. 577/2002 şi eventualele neregularităţi semnalate ar fi putut face obiectul unei acţiuni în nulitate relativă, prescrisă în raport de licitaţia desfăşurată în anul 2002.
La 25 februarie 2008, reclamanta a depus precizări privitoare la cel de al doilea capăt de cerere, în sensul că aceasta vizează restituirea prestaţiilor efectuate de către cumpărătoare, respectiv de către vânzătoare, în sensul reintrării în patrimoniul SC F SA a activului înstrăinat şi restituirea sumei încasate cu titlu de preţ către pârâtul B C A, ca şi restituirea prestaţiilor efectuate de cumpărătoarea din actul subsecvent.
La termenul din 29 aprilie 2008, pârâta SC A C SRL şi B C A au invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii în raport de ambele capete de cerere, excepţie în soluţionarea căreia nu s-a mai stăruit având în vedere că reclamanta a achitat taxa de timbru în cuantumul fixat de instanţă la termenul din 19 mai 2008.
Prin sentinţa comercială nr. 10788 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială a respins excepţia litispendenţei şi a respins pentru lipsa calităţii procesuale active cererea reclamantei, obligând-o pe aceasta să plătească pârâtei SC A C SRL 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a calificat drept excepţie de litispendenţă excepţia de conexitate invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a respins-o în raport de împrejurarea că la 7 martie 2008 în dosarul nr. 42992/3/2007, în raport de care se invocase excepţia,s-a luat act de renunţarea la judecată.
Privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, prima instanţă a reţinut că aceasta este în speţă intim legată de interesul care ar putea justifica constatarea nulităţii şi că nu poate fi analizată decât prin prisma acestei condiţii.
Tribunalul a reţinut, faţă de probele administrate, că vânzarea terenului a avut loc anterior cumpărării de către reclamanta a acţiunilor SC F SA , că preţul plătit a corespuns situaţiei patrimoniale a societăţii de la data cumpărării , respectiv activelor din care terenul deja vândut nu făcea parte, aşadar reclamantei nu i s-a produs nici o pagubă, chiar dacă actul atacat ar fi nul absolut. Mai mult, prima instanţă a reţinut că dacă s-ar admite cererea de chemare în judecată, reclamanta ar dobândit un câştig rezultat din diferenţa de valoare a terenului dintre momentul actual şi momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,fiind notorie creşterea semnificativă a preţurilor terenurilor între anii 2002 şi 2008. Totodată,. A reţinut că acest câştig ar fi realizat prin vătămarea dobânditorului de bună credinţă – în condiţiile în care nici măcar nu s-a invocat reaua – credinţă a acestuia – , precum şi prin vătămarea dobânditorilor succesivi, care ar primi un preţ inferior valorii reale actuale a terenului.
S-a reţinut şi că reclamantei nu i s-a produs un prejudiciu nici pentru că a beneficiat de valoarea terenului, întrucât societatea privatizată a folosit banii obţinut din vânzare pentru desfăşurarea activităţii comerciale şi pentru obţinerea rezultatelor financiare corespunzătoare. În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a apreciat că, acceptând ideea reclamantei privitoare la existenţa interesului legat de faptul că exploatarea terenului ar produce un beneficiu mai mare decât cel obţinut prin folosirea banilor încasaţi cu titlu de preţ, s-ar ajunge la concluzia că reclamanta doreşte să obţină în schimbul preţului plătit pentru acţiuni mai mult decât s-a convenit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, fiind evidentă lipsa de legitimitate a unui astfel de interes.
Reţinând că reclamanta nu poate justifica un interes legitim în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare atacate, prima instanţă a reţinut pe cale de consecinţă şi lipsa legitimării sale procesuale active şi a apreciat că este inutilă în atare condiţii analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată.
A făcut aplicarea dispoziţiilor articolului 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 22 decembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială.
Motivele de apel au fost depuse la 22 ianuarie 2009, cu respectarea prevăzut de dispoziţiile articolului 287 alin. 2 Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, apelanta a făcut o expunere sintetizată a motivelor avute în vedere de prima instanţă la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a criticat această sentinţă. Au fost reiterate argumentele de fapt şi de drept expuse în cererea introductivă de instanţă şi s-a susţinut că raţiunea pentru care a fost promovată această cerere, demonstrată cu probele administrate, este că interesul apelantei reclamante în cauza de faţă constă în aceea că valoarea titlurilor de participare trebuie să fie mai mare decât activul net.
Apelanta reclamantă a arătat şi că,prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni a devenit creditoarea SC F SA, în atare situaţie decurgând din lege dreptul său condiţional ca, în caz de lichidare, să poată colecţiona cota parte din activul net.
O altă critică este structurată în raport de prevederile articolului 974 Cod civil, care consacră dreptul la acţiunea oblică, respectiv dreptul creditorului de a exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului său pentru valorificarea unui drept care aparţine acestuia din urmă.
În fine, apelanta reclamanta a susţinut că justifică un interes procesual legitim şi juridic, născut, actual, personal şi direct de a cere şi obţine constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare de active încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi de a solicita repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară.
Apelul este întemeiat în drept pe dispoziţiile articolului 282 Cod procedură civilă.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat şi-l va respinge pentru următoarele considerente:
Se remarcă faptul că apelanta reclamantă critică sentinţa primei instanţe în primul rând prin prisma “imperativului” ca valoarea titlurilor de participare să fie mai mare decât activul net. Acest “imperativ” de natură a justifica prin el însuşi – în opinia apelantei reclamante – interesul în promovarea cererii de faţă nu îşi găseşte, însă, sprijin în nici o dispoziţie legală, reprezintă dezideratul propriu al reclamantei, ceea ce întăreşte o dată în plus argumentul adus şi de prima instanţă relativ la lipsa de legitimitate a interesului,care nu este ocrotit de nici o normă legală.
Oricum, de acest aspect apelanta reclamantă avea a se preocupa la momentul cumpărării acţiunilor, când putea şi trebuia să aibă reprezentarea situaţiei activului net al societăţii privatizate, astfel cum rezultă aceasta din documentaţia pusă la dispoziţie în procedura de privatizare. Or, la acel moment apelanta reclamantă este prezumată a fi acceptat fără constrângere – în lipsă de dovadă contrară -să devină acţionar la societatea comercială în al cărei patrimoniu se regăsea contravaloarea unor bunuri înstrăinate anterior, iar faptul că beneficiul rezultat din exploatarea sumelor de bani s-a dovedit a fi inferior celui ce ar fi putut fi obţinut din exploatarea bunului propriu-zis reprezintă un risc asumat conştient de viitorul acţionar.
Împrejurarea că apelanta reclamantă , ca viitor acţionar, a cumpărat acţiunile cu o reservatio mentalis, în speranţa că va putea readuce în patrimoniul societăţii privatizate bunuri imobile înstrăinate anterior, nu este de natură a conferi legitimitate interesului său de a întreprinde acţiuni în justiţie în acest scop, întrucât nici chiar în materie comercială, unde funcţionează deplin principiul animus comercium est lucrum, interesul speculativ al unui comerciant nu găseşte protecţie de plano şi necondiţionată atunci când vine în concurs cu buna- credinţă a unui alt comerciant, întrucât protejarea acestui interes este de natură a periclita securitatea circuitului civil.
Critica relativă la nesocotirea “dreptului condiţional” al apelantei reclamante, ca acţionar , deci creditor al SC F SA, de a putea colecţiona cota sa parte din activul net al societăţii în caz de lichidare este nefondată şi a fost înlăturată . Câteva precizări se impun. Astfel, este dincolo de orice îndoială că acţionarul unei societăţi comerciale are -cel puţin pentru partea de capital social subscris şi vărsat – calitatea de creditor al societăţii comerciale, fiind îndrituit să-şi recupereze drepturile în caz de excludere, retragere, dizolvare şi lichidare. Lăsând la o parte faptul că, la momentul promovării prezentei cereri de chemare în judecată, întinderea creanţei apelantei-reclamante nu este determinată, trebuie subliniat că SC F SA, ca potenţială societate debitoare, nu se află în situaţie de dizolvare sau de lichidare şi că apelanta-reclamantă nu se află în iminenţă de excludere sau de retragere din această societate, astfel încât dreptul său apare ca eventual şi interesul în prezervarea patrimoniului social nu întruneşte condiţiile de a fi născut şi actual.
De asemenea, se impunea precizarea faptului că, în lipsa oricăror alte dovezi şi plecând doar de la calitatea de acţionar a apelantei -reclamante, aceasta are un statut de creditor chirografar a SC F SA , care se bucură de dreptul de gaj general asupra întregului patrimoniul al debitoarei, drept conferit de articolele 1718-1719 Cod civil. Or, potrivit dispoziţiilor articolului 1718 Cod civil, pentru satisfacerea dreptului de gaj general al creditorilor, debitorul răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ceea ce exclude posibilitatea de a urmări bunurile ieşite anterior din patrimoniu. Aceste dispoziţii legale îl obligă cu atât mai mult pe potenţialul creditor să îşi dovedească interesul promovării unei acţiuni în urma căreia să readucă în patrimoniul debitoarei un bun, cu cât nu s-a făcut dovada că valoarea de înlocuire a acelui bun (respectiv preţul rezultat din vânzarea contestată), inclusă în patrimoniu după vânzare, este necorespunzătoare, ba chiar nici nu s-a pretins acest lucru.
De altfel, chiar dincolo de aceste considerente, se remarcă faptul că apelanta -reclamantă nu a dovedit şi nici măcar nu a pretins că s-ar afla în iminenţă de a-şi valorifica împotriva SC F SA creanţa şi că patrimoniul societăţii debitoare nu ar fi îndestulător, dimpotrivă, scopul declarat al acţiunii de faţă este sporirea emolumentului aferent acţiunilor deţinute, emolument apreciat implicit de apelanta-reclamantă ca nesatisfăcător, ceea ce, indiscutabil, aruncă interesul său în sfera subiectivităţii exclusive, fără recunoaştere şi protecţie legală.
Critica structurată în jurul dispoziţiilor articolului 974 Cod procedură civilă este nefondată. Aşa cum s-a reţinut şi în precedent, apelanta-reclamantă se află în situaţia de creditor chirografar potenţial, calitate conferită strict de faptul că este acţionar al SC F SA, cu o creanţă nelichidă şi care nu se află în ipoteza realizării efective a acestei creanţe.
Pe de o parte trebuie subliniat faptul că invocarea direct în calea de atac a apelului a dispoziţiilor articolului 974 Cod civil şi a acţiunilor oblice sau subrogatorii reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată şi atrage incidenţa dispoziţiilor articolului 294 alin. 1 Cod procedură civilă . Aceasta întrucât apelanta-reclamantă a sesizat instanţa de fond cu o acţiune în constatare a nulităţii absolute a unui contract, formulată de un terţ, caz în care instanţa avea a cenzura legitimarea procesuală activă în raport de dovada interesului în promovarea acţiunii, astfel cum s-a şi realizat de către prima instanţă.
Pe de altă parte, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi luând în considerare şi dispoziţiile articolului 292 alin. 1 Cod procedură civilă, reţinând că invocarea dispoziţiilor articolului 974 Cod civil a constituit obiectul unei dezbateri contradictorii, în cadrul căruia părţilor litigante li s-au comunicat motivele de apel, oferindu-li-se posibilitatea de a le combate în fapt şi în drept, Curtea încă apreciază critica drept nefondată.
Calitatea de creditor chirografar pe care şi-o arogă apelanta-reclamantă faţă de intimata- pârâtă SC F SA îi conferă primei societăţi acces la acţiunea oblică sau subrogatorie prevăzută de articolul 974 Cod civil, însă, în lipsă de prevedere legală contrară, această calitate nu o exonerează pe apelanta-reclamantă de obligaţia legală de a-şi justifica şi dovedi interesul propriu în exercitarea acestui tip de acţiune. Sub acest aspect, doctrina şi jurisprudenţa recunosc că există un interes serios şi legitim atunci când debitorul inactiv este insolvabil (ceea ce nu s-a pretins şi nici dovedit) şi când creditorul încearcă să conserve patrimoniul debitorului în exercitarea dreptului său de gaj general.
Pe de altă parte, pentru a uza de calea acţiunii oblice sau subrogatorii, apelanta-reclamantă trebuia să dovedească, în susţinerea legitimării sale procesuale active, că potenţiala sa debitoare SC F SA avea în patrimoniu la data sesizării instanţei de fond dreptul la acţiunea în constatare a nulităţii absolute a contractelor în litigiu. Or, raportat la primul motiv de nulitate, care vizează nerespectarea dispoziţiilor legale imperative relative la oferta de vânzare, Curtea apreciază că nu SC F SA , ca vânzător, avea la dispoziţie acţiunea în nulitate, ci potenţialii cumpărători vătămaţi prin nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea vânzării.
De asemenea, apelanta-reclamantă avea obligaţia de a dovedi că potenţiala sa debitoare SC F SA avea în patrimoniu dreptul la acţiune în nulitate întemeiată pe nerespectarea condiţiilor ad solemnitatem ale procurii propriului reprezentant în raport de dispoziţiile principiului general de drept nemo auditur propriam turpidudinem allegans, pe care parte din doctrină şi jurisprudenţă le consideră drept veritabil fine de neprimire a acţiunii în justiţie.
Toate aceste considerente, care se alătură celor prezentate în hotărârea atacată, au format convingerea Curţii că situaţia de fapt a fost corect stabilită, iar dispoziţiile legale incidente au fost corect aplicate de către instanţa de fond, că în mod corect s-a statuat asupra neîndeplinirii condiţiilor de legitimitate şi de actualitate a interesului în promovarea acţiunii, deci asupra lipsei de legitimare procesuală activă în cauză, de aceea, în temeiul articolului 295 şi 296 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat .
A luat act că intimata pârâtă SC A C SRL îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în apel pe cale separată.
