Calitate . procesuală activă şi exceptia prescriptiei extinctive în cazul nulitătii absolute întemeiata pe cazul: „fraudă la lege”. Fond: obligatie de a face prev de OG 168/2001 obligatie sub termen şi conditie suspensive, îndeplinirea conditiilor trebuie analizate la momentul indeplinirii celor două modalităţi, şi nu la momentul încheierii contractului de atribuire în folosinţă gratuită. Condiţia suspensivă se referă la însuşi continutul contractului deci în raport de indeplinirea obligatiilor contractuale de către promitentul cumpărător.
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. X, reclamantul S P – PRIMARUL COMUNEI X, JUD. GALAŢI, în contradictoriu cu pârâtul B V, domiciliat în comuna X, jud. Galaţi, a solicitat anularea contractului de atribuire în folosinţa gratuita nr. 1891 încheiat la 23.05.2002 pentru încălcarea ordinii publice si nevalabilitatea obiectului actului juridic.
În fapt, în motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei că în baza ordonanţei de urgenţa nr. 168 din 13.12.2001, privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, a încheiat un contract de atribuire în folosinţă gratuita a fostei ferme zootehnice a CAP X prin care pârâtul se obliga sa folosească bunul conform destinaţiei si sa facă investiţii în vederea bunei desfăşurări a activităţii de creştere a animalelor.
Reclamantul a mai precizat că contractul mai sus menţionat a fost încheiat cu încălcarea normelor legale în vigoare la data semnării acestuia în sensul că s-au încălcat prevederile actului normativ (OUG 168/2001) care a stat la baza acestui contract, nu s-a stabilit valoarea de inventar a bunurilor, nu s-a stabilit suprafaţa de teren ocupată, situaţia amenajărilor interioare şi nu s-a format o comisie care să stabilească toate cele mai sus precizate – contractul încheiat nu are un obiect valabil.
A mai precizat că în contract este trecută o evaluare a bunurilor lipsită orice fundament legal, fapt ce constituie o încălcare a ordinii publice prin socotirea actelor normative în vigoare, pentru stabilirea corectă a valorii contractului era obligatorie evaluarea stabilită de comisia prevăzută de lege şi menţionată în procesul verbal. O altă încălcare a prevederilor legale care duce la nulitatea absolută a contractului este stipularea obligativităţii pentru Consiliul Local X să vândă bunurile închiriate pârâtului la expirarea contractului, dispoziţiile legale în materie stipulând că la expirarea termenului de 5 ani de la expirarea contractului construcţia zootehnică şi terenul aferent pot fi vândute persoanelor care le-au avut în folosinţă, ori în contractul a cărui anulare se solicită nu au fost respectate aceste dispoziţii legale.
De asemenea a precizat că pârâtul nu a respectat obligaţiile pe care si le-a luat la încheierea contractului, în sensul că nu a făcut investiţiile necesare bunei desfăşurări a activităţii de creştere a animalelor folosind si executând lucrări de reparaţii doar la două grajduri din zece iar în mod concret, a folosit numai un singur grajd cu un număr de animale jumătate din capacitate.
În drept, şi-ai întemeiat acţiunea pe disp. art. 948-966, C.civ.
În dovedirea acţiunii a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri,sens în care depune la dosarul cauzei contractului de atribuire în folosinţa gratuita nr. 1891 încheiat la 23.05.2002, procesul verbal încheiat la data de 23.05.2002,
A mai solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi proba cu interogatoriul pârâtului.
Pârâtul, B V, legal citat şi prezentă în instanţă, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
A mai solicitat obligarea reclamantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepţie a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui S P, primarul comunei X întrucât contractul nr. 1891/2002 a cărei nulitatea se cere nu a fost semnat şi însuşit de această autoritate publică ci de către consiliul local al comunei X şi reclamantul nu sa depus nici o hotărâre a Consiliului Local prin care să fie împuternicit reclamantul să reprezinte interesele unităţii administrativ teritoriale.
S-a mai precizat că nimeni nu poate invoca propria turpitudine în sensul că, contractul a cărei nulitate o solicită reclamantul a fost semnat de către primar prin aplicarea ştampilei şi însuşit de către Consiliul Local al comunei X.
Excepţia de neexecutare a contractului nr.1891/23.05.2002 întemeiată pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale constând în aceea că în mod nejustificat, refuzând-se să se respecte obligaţiile contractuale asumate conform prevederilor din art. 5 pct.3 din contract care prevede „la expirarea contractului să vândă bunul beneficiarului contractului la 10% din valoare de inventar”.
Pârâtul reclamant arată că, chiar dacă se invocă faptul căci contractul a fost încheiat cu încălcarea normelor legale în vigoare la data semnării în sensul că s-au încălcat prevederile ordonanţei 168/2001 este evident căci culpa aparţine Consiliului Local care a semnat, aplicat ştampila şi şi-a însuşit prevederile prin semnătura lui de către primar, iar la încheierea contractului s-au respectata prevederile legale din OUG 168/2001.
Prin sentinta civ nr. 1017/07.10.2009 Judecătoria Liesti a admis actiunea şi a constatat nulitatea absoluta a contractului de atribuire in folosinta gratuita nr. 1891/23.05.2002 .
Împotriva sentintei a declarat recurs pârâtul B V . Tribunalul Galati prin decizia civilă nr. 4/14.01.2010 a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanta.
In rejudecare instanta de recurs a stabilit ca în rejudecare instanta va verifica necesitatea timbrarii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale active a Primarului com X, va cerceta fondul cauzei şi va argumenta corespunzator solutia ce urmeaza a fi pronunţată.
În rejudecare cauza a fost înregistrata sub nr. R/408/838/2010.
În rejudecare, prin încheierea din 16.04.2010 în dosarul nr. X s-a admis cererea de reexaminare taxa timbru formulata de reclamantul S P şi constata ca actiunea este csutita de plata taxei de timbru.
La termenul din 22.04.2010 reclamantul la cererea instantei îşi precizeaza actiunea in sensul ca solicita sa se constate nulitatea absoluta a alin 3 din art. 5 din contractul de atribuire in foloisinta gratuita nr. 1891/23.05.2002 pentru frauda la lege .
In motivarea acestor precizari s-a aratat ca aceasta clauza incalca art. 7 din OUG NR. 168/2001 care prevede doar o facultate pentru proprietar de a vinde bunul atribuit in folosinta gratuita şi nu o obligatie.
Deci cauza de nulitate absoluta este frauda la lege.
La termenul din 08.04.2010 şi 22.04.2010 s-au pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului şi exceptia prescrierii dreptului la actiune.
Analizând actele şi lucrarile cauzei instanta constata ca exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantului şi prescriptiei dreptului la actiune sunt nefondate şi le va respinge ca atare.
Astfel, cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune şi a lipsei calitatii procesuale active instanta constata ca fata de cauza de nulitate invocata –Frauda la lege- aceasta conduce la nulitatea absoluta a actului juridic civil, nulitate care poate fi invocata de oricine justifică un interes şi este imprescriptibilă.
În legătura cu calitatea procesuală activă cu privire la cauza de nulitate absoluta invocata însaşi legea recunoaste legitimitate procesuală activa oricarei persoane care justifica un interes, interes care trebuie analizat prin prisma calitatii primarului ca succesor in drepturi şi ca reprezentant legal al proprietarului bunului în temeiul art. 67 din L. 215/2001 care este parte in contractul de atribuire in folosinta gratuita a imobilului în cauza.
Cu privire la fondul cauzei, instanta apreciaza că actiunea este nefondata pentru urmatoarele motive.
Astfel dacă prin art. 7 din OUG 168/2001 se prevede ca la expirarea termenului de 5 ani din contractul de atribuire in folosinta gratuita proprietarul poate vinde beneficiarului din acest contract imobilul atribuit in folosinta gratuita, în alin 3 din art.5 din contract, vânzatorul s-a obligat sa vânda, clauză pe care instanta o califica şi interpreteaza ca fiind o obligatie de a face în cadrul unei promisiuni bilaterale de vânzare cumparare aceea ca la implinirea termenului din contract sa vânda acest imobil în anumite conditii, obligatie stabilita de ambele parti sub conditie şi termen suspensiv constând in aceea ca la implinirea termenului daca promitentul cumparator a respectat clauzele din contract şi sunt îndeplinite şi celelalte conditii rezultând din lege –OUG 168/2001 precum şi conditiile generale prevazute de lege privind capacitatea de a contracta şi aceea de a se respecta normele legale şi bunele moravuri, nu exista nici un impediment ca partile sa poata incheia contractul de vindere-cumpărare, .
Conditiile aratate trebuie verificate la momentul incheierii contractului de vânzare cumparare şi nu la momentul incheierii promisiunii de vinzare –cumparare. iar eventuale impedimente la contractare trebuie analizate la momentul expirarii termenului şi nu la momentul cînd s-a incheiat promisiunea de vânzare cumparare stiut fiind ca legea civilă este de stricta şi imediata aplicare şi nu retroactiveaza şi nu afecteaza obligatiile asumate la momentul incheierii promisiunii de vânzare-cumparare.
Pentru aceste motive, Instanta a respins excepţiile lipsei calităţii şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de către pârât, prin apărător si a respins acţiunea precizată având ca obiect „nulitate contract”, formulată de reclamantul S P – PRIMARUL COMUNEI X, JUD. GALAŢI, în contradictoriu cu pârâtul B V, domiciliat în comuna X, jud. Galaţi, ca nefondată.