administrativ
Art. 147 alin. 4 din României
Art. 24 alin. 2, art. 25 alin. l din Legea 554/2004
cu modificările şi completările ulterioare
Împrejurarea că prin deciziile s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe nu reprezintă un impediment la executarea acesteia, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 147 al. 4 din Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Referitor la momentul de la care se aplică sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 al. 1 din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare sancţiunea se aplică de instanţa de la cererea reclamantului. În aceste condiţii, stabilirea sancţiunii este condiţionată de exercitarea dreptului recunoscut prin lege reclamantului, creditor al obligaţiei de executat, fără a opera de drept la momentul împlinirii termenului stabilit de dispoziţiile art. 24 al. 1 din lege
.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal
Decizia nr. 3/CC din 30 Octombrie 2008
Prin sentinţa civilă 1/CA/CC/23 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 425/103/2008 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.L, şi N.C. ca în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei P. şi Consiliul Local al comunei P., dispunându-se sancţionarea pârâţilor cu amendă civilă egală cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru fiecare, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la data executării efective a sentinţei civile nr. 9 5/CA/15 mai 2007.
Totodată a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri, fiind obligaţi pârâţii doar la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 95/CA din 15.05.2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr.553 din 7.08.2007 a Curţii de Apel Bacău, admiţându-se cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii N.L. şi N.C., au fost obligaţi Primarul comunei P. şi Consiliul Local al comunei P., să îndeplinească procedura privind vânzarea spaţiilor medicale inclusiv cu privire la Cabinetul Medical nr.2 P. şi pct. Sanitar R., conform dispoziţiilor Legii nr.236/2006. Prin aceiaşi hotărâre, pârâţii au fost obligaţi la 500 lei cheltuieli de judecată către intervenienţi.
Faptul că ulterior rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr.95/15.05.21007, pronunţată de Tribunalul Neamţ-secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 879 din 9.10.2007 a declarat neconstituţionale actele normative care au servit drept temei juridic pentru Sentinţa civilă nr.95 din 15.05.2007, nu schimbă cu nimic caracterul de titlu executoriu al hotărârii adoptate în perioada în care OUG nr. 100/2005 aprobată şi modificată prin Legea nr.23672006 a fost în vigoare.
Legea nr.554/2.12.2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, referindu-se la procedura de executare, prin art.24(l) stabileşte că „executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Sentinţa civilă nr. 95/CA din 25.05.2007 a rămas irevocabilă la data de 7.08.2007, prin Decizia nr.553 din 7.08.2007 a Curţii de Apel Bacău – secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, astfel că, potrivit dispoziţiilor art.24(l) din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul comunei P. şi Consiliul Local al comunei P. aveau obligaţia ca, în cel mult 30 de zile calendaristice de la 7.08.2007, să procedeze la executarea hotărârii judecătoreşti. In cazul nerespectării termenelor stabilite prin art.24(l), legiuitorul a prevăzut prin aliniatul 2 al articolului 24 din actul normativ menţionat anterior, sancţiuni împotriva persoanelor vinovate, respectiv aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Întrucât pârâţii nu şi-au respectat – nici până în prezent – obligaţia impusă prin Sentinţa civilă nr.95/CA din 15.05.2007, rămasă irevocabilă, instanţa a apreciat că apărările acestora nu au justificare legală, astfel că în conformitate cu prevederile art.24(2) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, a dispus sancţionarea Primarului comunei P., Q.I. şi a Consiliului Local al comunei P-, cu amendă civilă egală cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru fiecare, începând cu data de 7.09.2007 şi până la data executării efective.
În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata a câte 100 RON fiecare, cu titlu de despăgubiri pe zi de întârziere, începând cu data de 7.09.2007 şi până la data de executării efective, instanţa 1-a respins având în vedere că pârâţii, conformându-se dispozitivului sentinţei civile nr.95/CA din 15.05.2008 au luat măsurile premergătoare necesare procedurii privind vânzarea spaţiilor medicale către N.L. şi N.C.. Decizia nr.871 din 09.10.2007 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale cu destinaţie de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.236/2006, efectele deciziei susmenţionate asupra pârâţilor, aceştia neavând studii juridice, dar şi acţiunile în instanţă, între aceleaşi părţi, şi anume dosar nr.5208/10372007 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 50/CA din 15.02.2007, au tergiversat punerea în executare a sentinţei civile nr.95/CA din 15.05.2007, rămasă irevocabilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii N.L. şi N.C. şi pârâţii Consiliul Local al comunei P. şi Primarul comunei P., scutite de plata taxei de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 25 al. 2 din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea recursului, reclamanţii au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul datei de la care curge sancţiunea aplicată, ca fiind 07 septembrie 2007, când trebuia executată sentinţa civilă 95/CA/2007, iar nu de la data rămânerii irevocabile a hotărârii recurate. Pe de altă parte, s-a susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea privind despăgubirile, având în vedere că pârâţii în mod abuziv şi conştient au tergiversat finalizarea procedurii de vânzare, potrivit titlului executoriu, iar necunoaşterea legii nu exonerează de obligaţia respectării acesteia, cu atât mai mult cu cât pârâţii sunt organe ale autorităţii publice locale.
În motivarea recursului, pârâţii au arătat că finalizarea procedurii de vânzare nu a avut loc datorită promovării de către reclamanţi a unei alte acţiuni pentru cumpărarea şi a altor spaţii cu destinaţie medicală. Declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 110/2005 şi a Legii 236/2006 a determinat lipsirea sentinţei civile 95/CA/15 mai 2007 de suportul juridic ce îi conferea putere executorie.
Faţă de recursul reclamanţilor, intimaţii – pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că prin declararea neconstituţionalităţii Legii 236/2006 s e află în imposibilitatea de a duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, nemaiexistând cadrul legal în baza căruia să acţioneze.
Faţă de recursul pârâţilor, intimaţii – reclamanţi au solicitat respingerea recursului, având în vedere că litigiul invocat privea alte spaţii medicale decât cele vizate de sentinţa civilă 95/CA/2007, iar decizia Curţii Constituţionale având putere numai pentru viitor, conform dispoziţiilor art. 147 al. 4 din Constituţie, nu produce efecte asupra sentinţei civile 95/CA/2007 care a rămas irevocabilă anterior declarării neconstituţionalităţii Legii 236/2006.
Pentru susţinerea apărării intimaţii – reclamanţi au depus înscrisuri: contracte de vânzare – cumpărare autentificate sub nr. 122/28.02.2007 la B.N.P.V, T., respectiv sub nr. 2879/15.10.2007 la B.N.R. T.A.A., decizia civilă 806/01.11.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
Examinând recursurile promovate pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, instanţa le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă 9 5/CA/15 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 1850/103/2007 în sarcina pârâţilor aveau ca obiect iniţierea unui proiect de hotărâre de completare a anexei H.CL. nr. 41/2006 cu spaţiile medicale – cabinet medical nr. 2 şi pct. Sanitar R. ce urmare a fi vândute în temeiul Legii 236/2006, respectiv de îndeplinire a procedurii de vânzare a spaţiilor medicale conform dispoziţiilor Legii 236/2006.
Împrejurarea că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 870, 871/09.10.2007 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. 110/2005 aprobată cu modificări şi completări prin Legea 236/2006 nu reprezintă un impediment la executarea acesteia, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 147 al. 4 din Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În condiţiile în care procedura reglementată de O.U.G. 110/2005 nu mai este aplicabilă, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor ce o statuează, pârâţii au posibilitatea executării obligaţiei de vânzare a spaţiilor medicale potrivit dispoziţiilor de drept comune incidente în situaţia înstrăinării de imobile.
Nici motivul referitor la imposibilitatea finalizării procedurii de vânzare datorită promovării de către reclamanţi a unei alte acţiuni pentru cumpărarea şi a altor spaţii medicale nu este întemeiat, executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă 95/2007 nefiind condiţionată sau într-o legătură de interdependenţă cu vocaţia reclamanţilor la dobândirea altor drepturi, pentru a justifica întreruperea derulării procedurii.
Cu privire la despăgubirile solicitate de către reclamanţi pentru neexecutarea obligaţiilor arătate, potrivit dispoziţiilor art. 24 al. 2 din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa apreciază că esenţial în rezolvarea problemei era dovedirea existenţei şi întinderii prejudiciului cauzat prin neexecutare, în raport de care se impune a fi determinat cuantumul despăgubirilor. Cum în cauză nu a fost dovedite împrejurări de natură să releve existenţa şi întinderea prejudiciului, în mod corespunzător nu pot fi acordate despăgubiri.
Susţinerea reclamanţilor referitoare la natura juridică a despăgubirilor de mijloc de constrângere a debitorilor pentru executarea obligaţiilor nu este întemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 24 al. 2 din lege recunosc reclamanţilor dreptul la despăgubiri pentru întârziere, ca măsură de reparare a prejudiciului provocat de neexecutarea sau executarea cu întârziere. Măsura de constrângere pentru executarea obligaţiei avută în vedere de legiuitor referitor la debitori este cea concretizată în amenda stabilită în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere.
Referitor la data de la care se aplică amenda instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 al. 1 din Legea 55472004 cu modificările şi completările ulterioare sancţiunea se aplică de instanţa de executare la cererea reclamantului. In aceste condiţii, stabilirea sancţiunii este condiţionată de exercitarea dreptului recunoscut prin lege reclamantului, creditor al obligaţiei de executat, fără a opera de drept la momentul împlinirii termenului stabilit de dispoziţiile art. 24 al. 1 din lege. În consecinţă, data stabilită pentru aplicarea sancţiunii prin considerentele sentinţei recurate nu au fundament juridic şi nu e susceptibilă de a produce efecte juridice.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, au fost respinse ambele recursuri ca nefondate.