Prin cererea introdusă la Tribunalul Suceava – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. 1281/86 din 28.02.2007, reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Suceava şi M. F. P., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia la plata primelor de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004 şi 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este funcţionar public la D.G.F.P. şi că, potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicare), funcţionarul public are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin următoarele acte normative : art. 3 al. 1 din OUG nr. 33/2001 până la 01.01.2002; art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 până la 31.12.2002; art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002 până la 31.12.2003; art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003 până la 31.12.2004 şi art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31.12.2005.
A mai arătat reclamanta că este îndreptăţită la primele de vacanţă pe ultimii ani motivat de faptul că suspendările dispuse în legile bugetului anual şi-au încetat aplicabilitatea la momentul formulării prezentei acţiuni, neexistând nici un act normativ care să abroge dispoziţiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. a invocat în principal excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, solicitând şi respingerea cererii reclamantei de acordare a primelor de concediu pentru anii 2001-2002, ca fiind prescrisă şi în subsidiar, respingerea cererii de acordare a primelor de concediu pentru anii 2001 – 2006, ca neîntemeiată.
Soluţionând cauza în fond, Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.812 din 26.04.2007, a respins excepţia invocată, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 ţi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data exigibilităţii plăţii şi până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din actuala lege) funcţionarul public, are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu şi că suspendarea succesivă a acordării primei anuale prin diferite acte normative nu au dus la stingerea dreptului, dispoziţia prevăzută de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare şi neabrogată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Botoşani pentru D.G.F.P. Suceava, împuternicită de M.F.P. care a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, greşit fiind obligaţi pârâţii la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 – 2006, reiterând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele pretinse cu titlu de prime de concediu egale cu salariul de bază pentru anii 2001, 2002, 2003, motivat de faptul că au trecut mai mult de 3 ani de când creanţa reprezentată de aceste sume a devenit exigibilă, în conformitate cu art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958.
Recursul a fost încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă. şi apreciat fondat, dar pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), prin care funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, sunt imperative şi nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanţă pentru perioada 2001 – 2006, care evident a avut un caracter temporar, atâta vreme cât suspendarea a fost anuală, nu duce la stingerea dreptului.
Pentru prima aferentă anului 2001, dreptul la acţiune s-a născut la data de 31 decembrie 2001 – dată până la care a durat suspendarea dispusă prin legea bugetului – iar termenul de prescripţie pentru exerciţiul dreptului la acţiune s-a împlinit la 31 decembrie 2004, deci înainte de introducerea acestei acţiuni, prin urmare apare ca fiind prescrisă, raportat la data introducerii acţiunii – 27.02.2007, aşa încât instanţa de fond trebuia să constate incidenţa art.1 alin.1 rap. la art.3 alin.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă.
De asemenea, pentru aceleaşi considerente apare ca fiind prescris dreptul la acţiune şi pentru anii 2002 şi 2003.
Referitor la acordarea primelor de vacanţă aferente anilor 2004 2005 şi 2006, curtea a constatat că în mod corect a apreciat instanţa de fond că dispoziţiile art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), prin care funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, sunt imperative şi nu au fost abrogate.
Faţă de cele învederate, cum motivele invocate de recurentă apar întemeiate numai cu privire la acordarea primelor de vacanţă aferente anilor 2001, 2002 şi 2003, dreptul la acţiune fiind prescris, în baza art.312 din Codul de procedură civilă, recursul de faţă a fost admis, sentinţa modificată în parte şi în rejudecare, cererea reclamantei privind acordarea primelor de vacanţă aferente anilor 2001, 2002 şi 2003, a fost respinsă, ca fiind prescrisă extinctiv, menţinându-se totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei.
