Funcţionari publici. Drepturi salariale constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază. Condiţii de acordare
Opinia majoritară a considerat că aceste sporuri nu pot fi acordate atât timp cât nu există o suplimentare, printr-un act intralegislativ, care să stabilească modalitatea de calcul a drepturilor băneşti solicitate.
Opinia minoritară s-a pronunţat în sensul obligării angajatorului – instituţie bugetară -, la plata sporurilor în litigiu, suspendarea unui drept salarial neputând echivala cu anularea lui, la nivel naţional existând o cuantificare a lui.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 563/CA din 17 decembrie 2008
Prin sentinţa civilă 236/CA/22.09.2008 a Tribunalului Vaslui s-a dispus:
Admite cererea formulată de reclamanta M.V. în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Vaslui.
Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 22.03.2004 şi până la data de 22.09.2008, drepturi băneşti ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei de la data plăţii.
A reţinut instanţa de fond că reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală Vaslui pentru a fi obligată la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare începând cu data de 15 noiembrie 2004, drepturi băneşti actualizate cu rata inflaţiei de la data plăţii.
S-a solicitat ca acordarea acestor drepturi să se facă şi în viitor, până la abrogarea prevederilor legale ce reglementează aceste drepturi.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 prin republicare în 2006, pentru activitatea desfăşurată , funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art. 44 din O.U.G.nr.92/2004 şi art. 48 din O.U.G. nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. Dispoziţiile art.29, devenit 31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art. 13 din Legea nr.251/2006.
Tot prin această lege s-a modificat art.29 al.1 lit.”d” din Legea nr.188/1999, în sensul că „suplimentul gradului „ a fost înlocuit cu” suplimentul corespunzător treptei de salarizare”.
Excepţia de nelegalitate a normelor legale de suspendare invocată de reclamantă nu este întemeiată. Curtea Constituţională a statuat, în mod constant ,că beneficiul unor drepturi salariale, cum sunt şi sporurile solicitate prin acţiune, nu constituie un drept constituţional fundamental,iar prevederile art. 5.,3 ,art. 41 ,art. 15 ( 2 ) .art.16 ( 2 ) din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementărilor , legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor , precum şi să stabilească perioada în care se acordă.
Suspendarea exerciţiului dreptului la suplimentul postului şi la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce priveşte acest drept.
Potrivit art.1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului” .Dreptul reclamantei este un drept de creanţă şi, prin urmare, este un bun în sensul art. 1din Protocolul adiţional la Convenţie.
Reclamanta nu a beneficiat de aceste sporuri deşi în art. 41 din O.G.nr.6/2007 privind salarizarea funcţionarilor publici s-a stipulat dreptul funcţionarilor publici la plata sporurilor şi a altor drepturi salariale prevăzute de legislaţie specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, prevederile ordonanţei nr.6/2007 se completează cu cele ale Legii nr.188/1999, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la O.G. nr. 6/2007 la pct.”D” denumit sporuri specifice s-a prevăzut că personalul menţionat în anexă beneficiază şi drepturile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, deci şi de sporurile pretinse de reclamantă prin cererea formulată.
Pentru considerentele reţinute mai sus, instanţa a admis cererea.
Curtea a constatat recursul promovat în cauză de angajatorul D.A.D.R. – Vaslui ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, prima instanţă a considerat că reclamanta dispune de un „drept de creanţă”, constând în „suplimentul treptei de salarizare” pentru intervalul 2004 -2008, ce a fost reglementat prin art. 29 al. 1 lit. d) din Legea 188/1999 generic, fără a fi identificat cuantumul acestuia nici prin actul normativ generator de drepturi, ori printr-o normă ulterioară, considerând că în cauză îşi găseau incidenţa prevederile art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ce fac referire la „respectarea drepturilor” persoanelor.
Ori, art. 29 din Legea nr. 188/1999 a fost introdus prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În perioada 2004 -2006, prevederile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
„Art. XIII –Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 29,56,57,581 şi ale art. 601 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007”.
O.G. nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.
Art. 3: „Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.
În aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 161/2003, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, ce nu a fost însă adoptat până la această dată.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/199.
Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condiţiile art. 1 din Legea 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conţinut special (decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudenţa Secţiei pe anul 2007 – Semestrul I, p.17-20).
În condiţiile în care nu este reglementată printr-un act intralegislativ, modalitatea de calculare a suplimentului postului şi a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind şi imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanţă în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reţinut expresis verbis că „instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”, astfel că nu au nici competenţa de a se substitui legiuitorului ori executivului în privinţa acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de executare efectivă.
Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia intimatei la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administraţia competentă identificată de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamanta nu dispunea de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căreia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
Se impune aşadar admiterea recursului promovat de pârâta D.A.D.R. Vaslui, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei civile 236/CA/2008 a Tribunalului Vaslui, în sensul respingerii acţiunii reclamantei M.V., promovată în contradictoriu cu pârâta D.A.D.R. Vaslui.
OPINIE SEPARATĂ
Prin prezenta opinie, apreciez că sentinţa recurată este temeinică şi legală motivat de faptul că, potrivit dispoziţiilor art.29 lit.c şi d din Legea nr.188/1999, devenit art.31 prin republicare în anul 2006, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Conform prevederilor art.44 din O.U.G nr.92/2004 şi art.48 din O.U.G nr.2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.Dispoziţiile art.29, devenit art.31 prin republicare, au reintrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 conform art.13 din Legea nr.251/2006.
Prin această lege s-a modificat art.29 alin.1 lit.d din Legea nr.188/1999, în sensul că”suplimentul gradului” a fost înlocuit cu”suplimentul corespunzător treptei de salarizare”.
Excepţia de nelegalitate a normelor legale de suspendare, invocată de reclamantă, nu este întemeiată. Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că beneficiul unor drepturi salariale, cum sunt şi sporurile solicitate prin acţiune, nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art.5.3, art.41, art.15(2), art.16(2) din Constituţie nu sunt incidente, în privinţa reglementărilor legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada în care se acordă.
Suspendarea exerciţiului dreptului la suplimentul postului şi la suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce priveşte acest drept.
Potrivit art.1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi A Libertăţilor Fundamentale,”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului”. Dreptul reclamantei este un drept de creanţă şi, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Reclamanta nu a beneficiat de aceste sporuri deşi în art.41 din O.G nr.6/2007 privind salarizarea funcţionarilor publici s-a stipulat dreptul funcţionarilor publici la plata sporurilor şi a altor drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, prevederile Ordonanţei nr.6/2007 se completează cu cele ale Legii nr.188/1999, precum şi cu dispoziţiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul bugetar.
În anexa la O.G nr.6/2007, la pct.”D”, denumit sporuri specifice, s-a prevăzut că personalul menţionat în anexă beneficiază şi de drepturile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, deci şi de sporurile pretinse de reclamantă prin cererea formulată.
Referitor la faptul că aceste sporuri nu au fost cuantificate în prealabil de ordonatorul de credite, apreciez că la nivel naţional existau cuantificate la 25% aceste sporuri, motiv pentru care, prin analogie, legea fiind unică şi aplicabilă pentru toţi funcţionarii publici, s-a acordat acest cuantum în mod egal şi de către instanţa de fond.
Faţă de cele reţinute şi având în vedere dispoziţiile CEDO şi ale art.312 din Codul de procedură civilă, consider că recursul urma a fi respins şi a fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică, sentinţa recurată.
