Prin cererea de chemare în judecata reclamanta S.C “R” S.A a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta în contradictoriu cu pârâta S.C “R.I.M.” SRL sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei totale de 4013,10 din care suma de 3.552,51 lei reprezinta contravaloare factura nr. 7108329/28.02.2008, suma de 153,18 lei reprezinta dobânda legala, iar suma de 307,41 lei reprezinta cheltuieli de judecata.
În motivare s-a aratat ca pârâta S.C “R.I.M.” SRL a achizitionat diverse cantitati de cutii din carton ondulat pentru care s-a emis factura nr. 7108329/28.02.2008. De asemenea, reclamanta a calculat dobânda legala conform OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti, astfel cum a fost adoptata prin Legea nr. 356/2002, aceasta fiind în cuantum de 153,18 lei.
Instanta a retinut ca cererea de chemare în judecata a fost întemeiata pe principiile raspunderii civile contractuale. Fata de acest aspect, s-a retinut faptul ca în materie contractuala neexecutarea se prezuma, fiind necesar doar ca reclamantul sa dovedeasca existenta raportului juridic si a drepturilor si obligatiilor care rezulta din acesta, revenind în sarcina pârâtului sa probeze eventuala îndeplinire a obligatiei asumate.
În conformitate cu dispozitiile articolului 46 din Codul comercial, factura acceptata este un mijloc de proba in materie comerciala, dovedind existenta raportului juridic stabilit între parti, respectiv, drepturile si obligatiile reciproce.
Facturile fiscale depuse de reclamanta în dovedirea pretentiilor sale nu îndeplinesc una dintre conditiile prevazute de textul de lege invocat mai sus, respectiv însusirea înscrisului de catre debitoare, întrucât nu au fost acceptate de pârâta si nici nu s-a facut dovada emiterii lor în temeiul unor raporturi contractuale existente anterior între parti, consemnate într-un înscris. Mai mult, din înscrisul de la fila 9, aviz de însotire a marfii nr. 714075 din 28.02.2008 rezulta ca pârâta S.C “R.I.M.” SRL ar avea sediul în Bucuresti, si nu în orasul Mizil, judetul Prahova. În consecinta rezulta ca reclamanta nu a dovedit existenta unor raporturi comerciale contractuale, facturile prezentate de reclamanta nefiind acceptate la plata de catre pârâta prin semnatura si stampila societatii pârâte.
Instanta a respins si capatul de cerere privind acordarea sumei de 153,18 lei ce reprezinta dobânda legala având în vedere solutia de respingere ca neîntemeiata a capatului principal de cerere, în virtutea principiului “accesorium sequitur principale”.
