Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe , reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ MUNTENIA a chemat în judecată pe pârâta SC … SRL, pentru rezilierea contractului de asociere în participaţiune, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că între societatea reclamantă şi societatea pârâtă s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, pentru o perioada de 5 ani, în perioada 2006-2010. Societatea reclamantă a pus la dispoziţia societăţii pârâte o suprafaţă de teren de 70 ha, pe care această societate avea obligaţia să o cultive, iar în schimbul terenului pus la dispoziţie societatea pârâtă achita în fiecare an o anumită sumă de bani.
Astfel s-a stabilit, conform prevederilor contractuale că pentru anul 2007, societatea pârâtă trebuie să achite societăţii reclamante suma de 6300 lei. La datele stabilite în contract societatea pârâtă nu şi-a mai îndeplinit această obligaţie. Au fost adresate mai multe notificări către societatea pârâtă, prin care s-a încercat a se recupera suma de bani datorată. Tot prin acele notificări s-a solicitat ca pârâta să arate condiţiile pentru care a înţeles să nu achite suma de bani indicată în contract. În luna decembrie 2007 societatea pârâtă depune la societatea reclamantă o adresă prin care arată faptul că judeţul Buzău a fost trecut ca şi judeţ calamitat făcând parte din cele 34 de judeţe din ţară.
Reclamanta a învederat că pârâta a încălcat prevederile contractuale, deoarece a înţeles să nu comunice starea aceasta de calamitate în termenul de 5 zile de la apariţia ei, printr-un înscris către societate reclamantă. Totodată nu a făcut dovada stării de instaurare a forţei majore pe terenurile luate spre cultivare şi nici nu a comunicat această stare, în termen de 10 zile printr-un înscris către societatea reclamantă. Singura obligaţie a pârâtei era aceea de a achita sumele aşa cum au fost ele stabilite prin contract, însă aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie contractuală.
În contractul încheiat între părţi nu există stipulată nici o modalitate de încetare a acestuia, astfel că reclamanta este obligată să se adreseze instanţei.
Reclamanta a adresat pârâtei de mai multe ori cerinţa de a se prezenta la sediul societăţii reclamante în vederea încetării contractului înainte de termen, dar nu a primit niciun răspuns de la societatea pârâtă. Însă, în luna noiembrie 2007, societatea pârâtă a solicitat ca acest contract sa rămână în picioare, să îşi continue activitatea pe terenul preluat şi a solicitat ca modalitatea de plată să fie modificată, nu prin sume de bani, ci prin kg produse la ha. Societatea reclamanta a trecut şi peste aceste aspecte reţinute numai de către societatea pârâtă şi în încercarea de a continua respectarea şi îndeplinirea acestui contract, s-a încercat negocierea unei alte modalităţi de plată a acestui tip de contract de asociere în participaţiune. Astfel s-a ajuns la soluţia ca pentru anul 2008 societatea pârâtă să achite contravaloarea kg produs/ ha, la preţul de circulaţie a produsului agricol, la datele stabilite. În urma unor alte negocieri s-a încheiat un act adiţional, prin care societatea pârâtă a cerut, iar societatea reclamantă a acceptat ca asociatul secundar să plătească echivalentul a 300 kg grâu/ha, în două etape: la data de 30 noiembrie 2008 urmând a se plăti ? din contravaloarea contractului, iar la data de 30 decembrie 2008 diferenţa de ? ca valoare totală a contractului.
S-a pus în discuţia societăţii pârâte şi îndeplinirea obligaţiei din cursul anului 2007, însă nici până la aceasta dată societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia.
În concluzie, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi să se dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune, având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către societatea pârâtă.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus copii de pe următoarele înscrisuri: contract de asociere în participaţiune, act adiţional furnizare de informaţii eliberată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, adresa, proces-verbal, notificare, confirmări de primire, proces-verbal, notificare, notificare, convocare la conciliere.
Legal citată, pârâta s-a prezentat la termenul fixat de instanţă şi a depus întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 1141 alin. 2 C.proc.civ., prin care a solicitat respingerea acţiunii în reziliere a contractului de asociere în participaţiune încheiat cu societatea reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ MUNTENIA, ca nefondată.
În motivarea cererii, aceasta a arătat că între cele două societăţi s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune pentru o perioada de 5 ani, societatea reclamantă punând la dispoziţia societăţii pârâte suprafaţa de 70 ha teren agricol, pârâta având obligaţia să cultive terenul şi să achite în fiecare an o anumită sumă de bani.
Pentru anul 2007, societatea pârâtă trebuia sa achite reclamantei suma de 6300 lei la data de 30 octombrie. Întrucât în anul 2007 judeţul Buzău a făcut parte din cele 34 judeţe calamitate de secetă, deşi a depus toate deligenţele în sensul că a însămânţat terenul cu seminţe certificate de calitate, a efectuat lucrări de calitate cu utilaje specifice şi a respectat perioadele optime de execuţie a lucrărilor agricole, culturile nu s-au dezvoltat, plantele nu au ajuns la maturitate şi s-au uscat (situaţie confirmată de DGAA), astfel încât societatea pârâtă nefiind în culpă este exonerată de răspundere pentru cauza de forţă majoră.
Reclamanta nu poate contesta această situaţie, starea de calamitate naturală fiind de notorietate, însă cu toate aceasta solicită rezilierea contractului de asociere în participaţiune pe motivul nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate.
Pârâta faţă de acestea, a precizat că forţa majoră reprezintă o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o culpă din partea debitorului, executarea contractului şi are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului, că, în cele mai multe cazuri, forţa majoră este un fenomen natural (inundaţie, cutremur) sau socieal (război, epidemii), că în contractele cu execuţie succesivă, dacă forţa majoră acţionează doar temporar, ea are ca efect suspendarea executării contractului, creditorul neputând pretinde nici executarea obligaţiei nici daune interese, doar în cazul în care imposibilitatea cauzată de forţa majoră este definitivă ea are ca efect stingerea obligaţiei, neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a forţei majore nu înlătură efectul exonerator de răspundere al acesteia, putând antrena eventual obligaţia debitorului de a repara pagubele cauzate creditorului prin faptul necomunicării.
Pârâta arată că a făcute aceste precizări pentru a sublinia faptul că neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a forţei majore nu poate constitui motiv de denunţare a contractului.
În ceea ce priveşte obligaţia asumată de pârâtă pentru anul 2008, aceasta arată că nu a intenţionat şi nu intenţionează să nu o respecte.
Faţă de aceste motive,a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În dovedirea celor susţinute în întâmpinare, aceasta a depus în copie adresa, contract de asociere în participaţiune, act adiţional proces verbal, proces-verbal de constatare.
Prin cerere scrisă, depusă în şedinţa publică din data de 13.01.2009, pârâta a invocat excepţia de prematuritate a promovării acţiunii, justificat de faptul că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că anterior promovării prezentei acţiuni a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului, în termenul şi condiţiile procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C.proc.civ., iar pe de altă parte, de faptul că obligaţia contractuală nu era scadentă la data promovării acţiunii, astfel cum rezultă din Actul adiţional la Contractul de Asociere în Participaţiune.
Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, cu respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În acest sens, instanţa observă că prezenta cauză are ca obiect acţiune în reziliere contract în participaţiune, acţiune evaluabilă în bani. În raport de calitatea de comercianţi a părţilor şi de obiectul litigiului, instanţa constată că a fost sesizată cu soluţionarea unei cereri în materie comercială, evaluabilă în bani.
Văzând dispoziţiile art. 109 alin. 2 ( „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”) şi 7201 ( „În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”) din Codul de procedură civilă, instanţa, verificând îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, observă următoarele:
În dovedirea faptului că a realizat procedura prealabilă a concilierii directe, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, instanţa urmând a le analiza pe fiecare în parte pentru a stabili în ce măsură acestea întrunesc condiţiile prescrise de lege.
La dosar se află notificarea, către societăţile comerciale SC … SRL şi SC … SRL, prin care acestea erau invitate la data de 15.09.2008 orele 10.30 la sediul reclamantei pentru a negocia contractul în participaţiune pe anul 2008/2009. Potrivit confirmării de primire ataşate, aceasta a fost comunicată doar către SC … SRL. Instanţa apreciază că această adresă nu poate fi considerată ca invitaţie la conciliere pentru prezentul litigiu, întrucât nu a fost comunicată pârâtei şi nici nu are legătură cu obiectul prezentului dosar (reziliere pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţiune pe anul 2007/2008), nefiind însoţită de niciun înscris.
Prin adresa, formulată către SC … SRL, dar la sediul SC … SRL, reclamanta solicita pârâtei să se prezinte la sediul său pe data de 01.08.2008, ora 10.00, pentru a se stabili de comun acord preţul grâului, în caz de neprezentare urmând a se comunica preţul stabilit de societate unilateral. Această notificare a fost comunicată cu scrisoare recomandată la sediul SC … SRL, la data de 30.07.2008, aceasta purtând o semnătură din partea destinatarului, fără a se arăta numele persoanei căreia îi aparţine şi calitatea acesteia. După cum se observă, această notificare nu constituie o invitaţie la conciliere pentru prevenirea prezentului litigiu, nu a fost comunicată la sediul pârâtei, nu a fost respectat termenul de 15 zile şi nici nu a avut ataşat vreun document, motiv pentru care nu se poate considera că a fost îndeplinită procedura concilierii directe.
Invitaţia la conciliere, care nu a fost comunicată, astfel cum reiese din confirmarea de primire returată, priveşte suma de 6300 lei, solicitată în prezentul dosar.
Dovada de îndeplinire a comunicării depusă la dosar nu a fost semnată de către destinatar pentru confirmare de primire, dispunându-se restituirea acesteia pentru că factorul poştal a făcut menţiunea „destinatar necunoscut” la adresa indicată.
Or, potrivit alineatului al doilea al articolului 7201 C.pr.civ., modul de comunicare a pretenţiilor este următorul: prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax, sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că, deşi reclamanta a dat curs prevederilor art. 7201 alin. 1 C.pr.civ. prin notificarea, debitoarea nu a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei în mod prealabil sesizării instanţei, ceea ce echivalează cu nerealizarea procedurii de conciliere directă la care era ţinută reclamanta potrivit art. 109 alin. 2 şi art. 7201 C.pr.civ.
Aşa cum reiese din art. 7201 alin. 2 C.pr.civ., esenţial pentru a considera această procedură realizată potrivit legii, este existenţa confirmării primirii actelor de către debitor.
Instanţa observă că reclamanta nu a încercat ulterior să comunice pârâtei convocarea la conciliere, prin alte mijloace care sa asigure înştiinţarea pârâtului despre pretenţiile reclamantei.
Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa apreciază că, în mod firesc, pârâta nu putea şti despre concilierea la care era aşteptata la data de 15.11.2007, determinant fiind, pentru a se putea reţine ca îndeplinită procedura prealabilă a concilierii, să se dovedească de către reclamantă că pârâtul a fost informat, chiar dacă, ulterior, acesta nu a dat curs concilierii.
Nu este vorba despre o simplă neregularitate a procedurii prealabile a concilierii directe, ci este vorba de necomunicarea convocării la conciliere ceea ce echivalează cu însăşi lipsa concilierii, intrând în competenţa instanţei verificarea realizării concilierii din oficiu. În speţă, nu este vorba de o simplă omisiune în procedura de realizare a convocării la conciliere (lipsa datei concilierii, nerespectarea termenului de 15 zile, neataşarea actelor doveditoare etc., deşi nici aceste ultime două condiţii legale nu au fost respectate) ci chiar de lipsa concilierii (excepţia ridicata fiind absolută, reglementată de o norma absolută), instanţa învestită cu judecarea cauzei având obligaţia, nu facultatea de a verifica îndeplinirea concilierii directe, înainte de a proceda la analizarea in fond a cauzei.
Caracterul imperativ al normei care reglementează procedura prealabilă decurge atât din formularea textului legal, cât şi din interesul ocrotit, şi anume acela de a evita încărcarea rolului instanţelor cu cereri care pot fi rezolvate pe cale amiabilă. Legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părţii interesate sau a ambelor părţi dacă efectuează sau nu procedura prealabilă, ci a condiţionat sesizarea instanţei de îndeplinirea ei.
Creditoarea este ţinută să asigure, să garanteze primirea convocării la conciliere, obligaţie de rezultat, nu de mijloace, doar rezolvarea litigiului pe cale amiabilă putând fi considerată o obligaţie de mijloace, întrucât nu depinde doar de voinţa acesteia, ci şi de poziţia debitoarei.
Întrucât reclamanta nu a dovedit, potrivit art. 1169 C.civ., reaua-credinţă a pârâtei manifestată prin refuzul de a primi convocarea la conciliere cu scopul de a paraliza acţiunea reclamantei, din actele dosarului rezultând că nu s-a procedat la comunicare pentru că destinatarul nu era cunoscut la adresa indicată, instanţa apreciază ca întreaga culpă pentru necomunicarea convocării şi pentru neîndeplinirea procedurii prealabile revine reclamantei.
Chiar dacă s-ar aprecia că excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe ar fi relativă, instanţa constată că aceasta a fost invocată de către pârâtă şi că neîndeplinirea acesteia a condus la vătămarea intereselor debitoarei, în sensul că, date fiind raporturile contractuale dintre părţi şi obiectul contraprestaţiilor la care acestea s-au obligat, SC …. SRL ar fi încercat ajungerea la un acord cu reclamanta pentru a evita ajungerea în faţa instanţei.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, reţinând caracterul obligatoriu, imperativ al normelor care reglementează procedura concilierii directe instanţa, în temeiul art. 109 alin. 2 şi art. 7201 C.pr.civ., constată că nu este îndeplinită o condiţie prealabilă exercitării acţiunii în faţa instanţei, motiv pentru care va admite excepţia de fond, absolută şi peremptorie a lipsei procedurii prealabile a concilierii directe. Admiterea acestei excepţii atrage după sine respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Pentru aceste motive, instanţa apreciază că nu mai este necesar (şi nici posibil) să se pronunţe asupra excepţiei prematurităţii acţiunii.
Împotriva prezentei hotărâri (definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.) se poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
