Răspunderea patrimonială a salariatului.
– Condiţii
Potrivit art.270 alin.1 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Angajatorul poate recupera paguba în condiţiile dispoziţiilor art.164 alin.2 din Codul muncii, în condiţiile stipulate de Decizia nr.24/22.01.2003 a Curţii Constituţionale.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI- SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE- DECIZIA CIVILĂ NR.4274/R/3.11.2008)
Prin sentinţa civilă nr. 1894/05.03.2008 pronunţată în dosarul nr.29786/3/LM/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vlll-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.F. în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.490,30 lei reţinută din drepturile salariale ale acestuia cuvenite la lichidarea lunii august şi la dobânda legală calculată la această sumă începând cu 06.09.2007 şi până la data plăţii, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajat al SC D.C. SRL pe funcţia de director general. Prin decizia nr.23/05.07.2007 s-a dispus încetarea contractului de muncă, urmare a desfiinţării postului de director general deţinut de reclamant. La data încetării contractului de muncă al reclamantului pârâta datora acestuia drepturile băneşti cuvenite cu titlu de salariu pentru munca prestată în lunile februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie şi august 2007, precum şi compensarea în bani a CO neefectuat, aferent perioadei lucrate din anul 2007.
Din dovezile depuse la dosar de către pârâtă, respectiv ordine de plată, state de plată, tribunalul a reţinut că reclamantului i-au fost achitate toate drepturile salariale cuvenite, rămânând un rest de plată de 4490,30 lei pe care angajatorul i-a reţinut cu titlu de prejudiciu şi avansuri nedecontate de reclamant în baza angajamentului de plată dat de acesta la 13.12.2007.
Tribunalul a reţinut că potrivit art.164 alin.1 Codul muncii, nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege iar potrivit art.164 alin.2 Codul muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datorită salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Susţinerea pârâtei în sensul că reţinerile din salariul reclamantului au fost legale, întrucât s-au întemeiat pe acordul de plată al acestuia, având la bază consimţământul valabil al salariatului exprimat în angajamentul de plată, nu a fost reţinută de către tribunal care a apreciat în raport şi de decizia nr.24/22.01.2003 a Curţii Constituţionale privind art.164 Codul muncii, că salariatul îşi poate asuma un angajament de plată pentru acoperirea prejudiciului cauzat angajatorului, însă având în vedere că acesta nu constituie titlu executoriu, în cazul în care salariatul nu plăteşte de bună voie, utilitatea angajamentului se manifestă doar sub aspect probatoriu în cadrul procesului doar sub aspect probatoriu în cadrul procesului declanşat de angajator pentru obligarea la plată a salariatului, ori, în speţă, angajatorul nu a investit instanţa cu o cerere reconvenţională cu acest obiect.
Ca urmare, tribunalul a admis acest capăt de cerere şi a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 4490,30 lei, reprezentând reţineri salariale din drepturile cuvenite potrivit statului de plată al lunii august 2007, cu titlu de drepturi salariale, plata compensatorie la nivelul unui salariu lunar cuvenită potrivit prevederilor art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi compensarea în bani a CO neefectuat.
În baza art.274 alin.1 Cod pr.civilă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,ţinând cont de complexitatea cauzei şi durata procesului, precum şi de admiterea în parte a acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta SC D.C. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă .
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art.164 alin.2 Codul muncii.
Ipoteza reglementată de alin.2 al art.164 Codul muncii se referă doar la situaţiile în care salariatul nu acoperă de bună voie dauna cauzată angajatorului, ori, în speţă, prin angajamentul de plată transmis societăţii intimatul-contestator şi-a manifestat de bună voie acordul de voinţă în vederea reţinerii sumei de 4490,30 lei cu care figura în evidenţele financiar-contabile ale societăţii, consfinţind la stingerea prejudiciului cauzat societăţii angajatoare.
Susţine recurenta că prejudiciul în cuantum de 4490,30 lei a fost constatat şi prin sentinţa civilă nr.153/12.03.3008 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.3384/113/2007, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.
Un alt motiv de recurs vizează capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta apreciind că nu se poate reţine în sarcina sa vreo culpă procesuală.
În dovedirea recursului s-au depus la dosar înscrisuri: sentinţa civilă nr. 153/12.03.2008 a Tribunalului Brăila şi decizia civilă nr.396/R/ 02.06.2008 a Curţii de Apel Galaţi.
Analizând sentinţa civilă atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă , Curtea găseşte recursul ca fiind fondat, urmând a-l admite ca atare.
Curtea reţine că recurenta intimată a achitat fostului angajat, intimatul-contestator M.F., la încetarea raporturilor de muncă, toate drepturile salariale cuvenite, compensaţia potrivit art.78 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010 şi compensaţia în bani a CO neefectuat, mai puţin suma de 4490,30 lei, reprezentând reţineri din drepturile salariale cuvenite acestuia la lichidarea lunii august 2007, în contul datoriilor pe care intimatul-contestator le avea faţă de recurentă. Reţinerea sumei de 4490,30 lei s-a făcut în baza angajamentului de plată din 13.12.2007 aflat la fila 39 dosar fond.
În mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că potrivit art.270 alin.1 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor şi că potrivit art.164 alin.2 din Codul muncii “reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Angajamentul de plată nu mai constituie titlu executoriu în actualul Cod al muncii, astfel încât în situaţia în care salariatul nu plăteşte de bună voie, utilitatea angajamentului se manifestă doar sub aspect probatoriu în cadrul unei acţiuni în răspundere patrimonială, cum corect s-a reţinut de către instanţa de fond, având în vedere şi poziţia procesuală a intimatului-reclamant.
Curtea reţine însă că, în paralel cu soluţionarea dosarului având ca obiect plata drepturilor salariale restante, recurenta-pârâtă a formulat acţiune în răspundere patrimonială în temeiul dispoziţiilor art.270 Codul muncii, ce a format obiectul dosarului nr.3384/113/2007. Prin sentinţa civilă nr.153/12.03.2008, irevocabilă prin decizia nr.396/2.06.2008, intimatul-reclamant M.F. a fost obligat să plătească recurentei-pârâte din prezentul dosar suma de 4490,3 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia.
Prin depunerea sentinţei definitive şi irevocabile în recurs, recurenta-pârâtă a făcut dovada îndeplinirii cerinţei impuse de art.164 (2) Codul muncii, astfel încât reţinerile din drepturile salariale ale intimatului reclamant au temei legal.
Ca urmare, Curtea în temeiul dispoziţiilor art.312 (1) şi (2) Cod procedură civilă a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4490,30 lei, reţinute din drepturile salariale reprezentând lichidarea lunii august şi dobânda legală la această sumă începând cu 06.09.2007, inclusiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea restului pretenţiilor reclamantului ca neîntemeiate.
