În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a şi art.23 din Legea nr.10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a şi art.23 din Legea nr.10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Noţiunea de „acte doveditoare” la care face referire art.23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr.250/2007, în art.23.1 lit.a-h, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită ( acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcţia – dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declaraţii notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptăţită, orice alte înscrisuri de care înţelege să se servească persoana îndreptăţită ).
În condiţiile în care reclamantul nu a depus înscrisuri care să dovedească proprietatea asupra imobilului sau acte juridice care să ateste deţinerea bunului de către el sau ascendentul său, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii nu a fost dovedită.
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 9462/03.10.2006, pe rolul Secţiei comerciale şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Jiana, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea dispoziţiei nr. 105/18.08.2006, emisă de Primarul comunei Jiana.
In motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că în fapt, prin dispoziţia sus menţionată i-a fost respinsă notificarea prin care a solicitat conform Legii 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren şi construcţii demolate de autorităţile locale. Cu privire la terenul preluat odată cu construcţiile şi pentru care a solicitat despăgubiri prin aceeaşi notificare, dispoziţia nu face nici o referire.
Prin sentinţa nr.54 din 25 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.4467/101/2007, s-a admis acţiunea şi s-a anulat dispoziţia nr.105/18.08.2006 emisă de Primarul comunei Jiana.
S-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII al Legii 247/2005 pentru imobilul situat în comuna Jiana compus din următoarele:
– teren în suprafaţă de 991 mp, cu vecini: N- D.F., E-S.C, S- cămin cultural, V-drum judeţean şi construcţii casă de locuit, magazie, bucătărie şi pătul aşa cum au fost identificate de experţii P.O. (pentru teren) şi D.N. (pentru construcţii).
A fost obligată pârâta Primăria Jiana să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 550 lei.
S-a reţinut că, prin notificarea adresată Primăriei Jiana, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul dobândit de mama sa M.A la 1 august 1972 prin cumpărare de la numitul N.I, conform înscrisului sub semnătură privată încheiat între părţi.
Vânzarea cumpărarea bunului s-a făcut legal, actele normative în vigoare la acea dată permiţând transmiterea proprietăţii imobiliare în formă consensuală, iar pe de altă parte, actul sub semnătură privată s-a întocmit în prezenţa reprezentanţilor fostului Consiliu popular al comunei Jiana, care erau în măsură să-şi precizeze punctul de vedere în situaţia în care imobilul nu s-ar fi aflat în patrimoniul vânzătorului, ca efect al confiscării.
Instanţa a apreciat că, deşi înscrisul constatator al convenţiei este parţial distrus, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate, chiar dacă în lipsa părţii din act referitoare la suprafaţă, aceasta nu a putut fi identificată prin expertiză.
Proprietatea dobândită legal de mama reclamantului a fost preluată abuziv de stat în 1977, astfel încât reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită, conform art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, să solicite măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art.10 din lege, dat fiind că terenul este ocupat de blocul de locuinţe, iar construcţiile au fost demolate.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri reclamantul şi Pârâta Primăria comunei Jiana.
Reclamantul a susţinut că în mod greşit instanţa a dispus emiterea unei noi dispoziţii privind măsuri reparatorii, în condiţiile în care trebuia să acorde despăgubirile în cuantumul reţinut prin raportul de expertiză.
O altă critică priveşte neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, contravaloarea transportului şi a zilelor când partea a fost prezentă în instanţă.
În apelul Primăriei s-a arătat că instanţa şi-a întemeiat constatarea îndreptăţirii reclamantului la măsuri reparatorii, pe supoziţii şi prezumţii care nu sunt de natură să demonstreze dreptul de proprietate asupra imobilului.
Actul sub semnătură privată invocat de reclamant nu dovedeşte proprietatea, atâta timp cât din cuprinsul lui nu rezultă numele părţilor, obiectul şi data încheierii convenţiei.
Chiar instanţa, în considerentele hotărârii, reţine că din act lipseşte partea referitoare la întinderea suprafeţei de teren, astfel că identificarea în raport de învecinări nu s-a putut face.
Constatarea privind amplasamentul terenului, ocupat în prezent de blocul de locuinţe cu magazine la parter, nu are la bază elemente de natură a face dovada dreptului de proprietate.
S-a mai pretins că acordarea cheltuielilor de judecată s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art.274 Cod pr.civilă, pârâta nefiind în culpă procesuală.
Faţă de criticile invocate, se constată fondat apelul pârâtei şi nefondat apelul reclamantului, pentru următoarele considerente:
Noţiunea de „acte doveditoare” la care face referire art.23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr.250/2007, în art.23.1 lit.a-h, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită ( acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcţia – dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declaraţii notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptăţită, orice alte înscrisuri de care înţelege să se servească persoana îndreptăţită).
Cu înscrisurile depuse de reclamant nu s-a făcut dovada calităţii autoarei acestuia de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Înscrisul sub semnătură privată care se pretinde că a fost încheiat la 1 august 1972, invocat drept titlu de reclamant, a fost parţial distrus, iar din partea conservată (depusă în copie la fila 23 din dosarul nr.4462/2006) nu rezultă numele părţilor între care s-a încheiat convenţia, data întocmirii acesteia, iar obiectul este parţial determinabil ( casă, magazie, beci şi şopron), dar nu este individualizat decât în parte, prin indicarea vecinătăţilor pe laturile de vest, sud şi nord.
Faţă de elementele părţii din înscris prezentată, nu se poate identifica dacă înţelegerea a fost în sensul transmiterii dreptului de proprietate, ci numai prezuma că s-a tranzacţionat în această modalitate, întrucât s-a făcut menţiunea primirii unei sume de 20.000 lei, fără însă a se putea stabili identitatea părţilor contractante şi obiectul convenţiei.
Pe de altă parte, din procesul verbal încheiat la 4 noiembrie 1960 de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Vînju Mare în dosarul nr.392/1960 E (fila 21-22 din dosar 4467/101/2007), rezultă că în baza deciziei nr.3706/1960 a Tribunalului Regional Craiova, s-a procedat la confiscarea totală a averii numitului N.I. – pretinsul vânzător al imobilului, indicându-se imobilul compus din teren şi construcţii, situat în comuna Flămânda ( în prezent Jiana), dar care are alte învecinări decât cele din înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, în situaţia în care bunul a aparţinut lui N.I., acesta nu-l mai putea înstrăina în anul 1972, întrucât făcuse obiectul confiscării în anul 1960.
Primăria Jiana, prin adresa nr.4589/8.10.2007 (fila 43 dosar nr.4467/101/2007), a precizat însă că N.I. nu a deţinut în proprietate imobilul în litigiu, nefiind înregistrat la poziţia lui de rol şi bunul nu a fost preluat de la D.A. – mama reclamantului.
Mai mult, prin adresa nr.5213/ 1 noiembrie 2007, Primăria a făcut cunoscut instanţei că terenul în litigiu s-a aflat numai în posesia Consiliului local Jiana.
Din examinarea probelor administrate, rezultă că reclamantul nu a depus înscrisuri care să dovedească proprietatea asupra imobilului pentru care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, sau acte juridice care să ateste deţinerea bunului de persoana îndreptăţită ori ascendentul acesteia ( rol fiscal, proces verbal de preluare, orice act emanând de la o autoritate în perioada respectivă), conform prevederilor art.23.1 lit.d din HG nr.250/2007.
Nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, acţiunea reclamantului se priveşte ca neîntemeiată, astfel că în baza art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul pârâtei, se va schimba sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei împotriva dispoziţiei nr.105/18.08.2006 emisă de Primarul comunei Jiana jud.Mehedinţi.
Pe cale de consecinţă, apelul reclamantului urmează să fie respins.
