Contencios administrativ. Drepturi salariale functionari publici. Suplimentul postului si suplimentul corespunzator gradului si treptei de salarizare.


Prin  cererea  înregistrata  pe rolul  Tribunalului Ialomita, reclamantul P.G.,  în  contradictoriu cu pârâta INSTITUTIA  PREFECTULUI JUDETULUI  IALOMITA, a solicitat ca aceasta  sa-i  plateasca suplimentul  postului si  suplimentul  corespunzator gradului,  respectiv treptei de salarizare în  procent de câte 25% din salariul de baza, actualizate la zi  cu  indicele de inflatie .

În motivare,  a  aratat ca a avut calitatea de  functionar public în  cadrul Institutiei  Prefectului si  nu a beneficiat de dreptul legal  prevazut de lege,  si anume acela de a primi  un  salariu care sa cuprinda si suplimentul  postului si  suplimentul corespunzator gradului,  respectiv  treptei de salarizare .

Tribunalul,  analizând  actele  si  lucrarile  dosarului,  constata ca neîntemeiata  cererea reclamantului,  urmând  a  fi  respinsa  pentru  urmatoarele  considerente :

Potrivit  art.31 alin.1,  lit.c si d  din Legea nr.188/1999,  republicata,  privind  statutul  functionarilor  publici,  pentru  activitatea  desfasurata, acestia  au dreptul  la  un  salariu  compus  printre  altele si  din  suplimentul  postului si  suplimentul  corespunzator  treptei  de salarizare .Totodata,  potrivit  art.31 alin.3  din  aceeasi  lege,  salarizarea  functionarilor  publici  se face  conform legii privind stabilirea sistemului  unitar  de salarizare  pentru  functionarii publici, al  carui  proiect  cade  în  sarcina  Agentiei  Nationale  a Functionarilor  Publici,  potrivit  art.22 alin.1 lit.e  din  aceeasi  lege.

În  lipsa  aparitiei  legii  salarizarii  functionarilor  publici, salarizarea  acestora  în  aceasta  perioada  s-a  facut  în  baza  unor  ordonante  emise  de  Guvern.

În  perioada 2004 – 2006,  prevederile  referitoare la  cele doua  sporuri  au  fost  succesiv  suspendate,  prin O.U.G.  nr.92/2004  si O.U.G.  nr.2/2006 .

Începând  cu  anul 2007,  potrivit  O.G.  nr.6/2007,  privind  unele  masuri  de reglementare a drepturilor  salariale  si a altor  drepturi  ale  functionarilor  publici, suspendarea celor  doua  sporuri nu mai este  reglementata .

Cum  în cuprinsul O.G. nr.6/2007  nu  sunt  reglementate si definite  cele  doua  sporuri,  drepturile  pretinse  de reclamant nu  pot fi  acordate,  stabilirea la  nivelul procentului de 25% pentru  fiecare  drept  fiind  arbitrara si fara  suport  legal pentru ca  s-au  depasit atributiunile  comisiei paritare,  prevazute  în  art.74 din Legea nr.188/1999  dar s-au  si  încalcat  prevederile art.12 alin.1  din Legea nr.130/1996,  privind  contractul  colectiv de munca,  potrivit  cu  care,  prin  negociere,  nu  se pot stabili drepturi  care  sunt  reglementate  prin  lege. Cum potrivit  art.31  alin.3  din  Legea nr.188/1999  si art.157  alin.2 din  Codul  muncii,  pentru functionarii publici  drepturile  salariale  se stabilesc  prin  lege, rezulta  ca practica stabilirii unor  drepturi  pe  alta  cale  este  nelegala .

Pe  de alta  parte,  actiunea  reclamantului,  fiind o  actiune  în  pretentii ce presupune  angajarea  raspunderii  patrimoniale a pârâtei,  în  conditiile  art.261  din  Codul  muncii  si  art.998  Cod civil,  nu  sunt îndeplinite conditiile de fond  pentru a fi admisa o  astfel de  cererea,  întrucât existenta  unui prejudiciu invocat  de reclamanti  nu  este  cert, acesta  nefiind determinat  sau  determinabil  cât  priveste  întinderea sa .

În cauza nu  se poate  invoca  nici  încalcarea  dispozitiilor  art.1  din  Protocolul  Aditional  la  Conventia  pentru Apararea  Drepturilor Omului  si a  Libertatilor  Fundamentale  pentru ca  cele  doua  sporuri  solicitate de reclamant nu  constituie un  bun  în  întelesul  art.1  din Protocol, neavând caracterul  unei  creante  certe,  lichide si  exigibile.

Aceasta  situatie  a fost transata de practica C.E.D.O,  prin  decizia din 27 august  2002, J. Turek – Republica Ceha –  prin  care  s-a  stabilit ca  bunul solicitat nu  era existent,  iar  reclamantul nu avea  calitatea de proprietar decât  daca are  o  baza  suficienta  în  dreptul  intern,  spre  exemplu  daca  existenta sa  este  confirmata  printr-o  jurisprudenta  clara  si  concordanta  a instantelor  nationale.

Ori,  potrivit Notei de prezentare a Consiliului Superior al  Magistraturi,  privind  practica  neunitara  pe  trimestrele II si III/2008,  rezulta  ca  instantele  nationale,  în  legatura  cu aceasta  problema  nu  s-au  pronuntat  în  mod  clar,  concludent  si  uniform.

Pentru  toate  aceste considerente,  cererea formulata de reclamant  nu  este  întemeiata.