Neaplicarea prevederilor art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 rep. privind numirea unui lichidator la cererea persoanei interesate, în situaţia societăţilor comerciale dizolvate în mod voluntar, prin hotărârea adunării generale a asociaţilor .
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a vi a comercială, Decizia nr.1136/23 10 2008, dosar nr.4735/2/2008)
Prin încheierea nr.36696/8 05 2008 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a respins cererea formulată de reclamanta AFP având ca obiect numirea unui lichidator pentru societatea A .I. SRL aflată în dizolvare. Cererea a fost respinsă cu motivarea că societatea s-a dizolvat în mod voluntar în baza hotărârii AGA nr.1/26 10 2005 şi că dispoziţiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 rep. şi modif. nu sunt incidente în cauză.
A F P a declarat recurs împotriva acestei încheieri, considerând-o nelegală deoarece societatea dizolvată figurează cu obligaţii restante la bugetul de stat în valoare de 4838 lei, ceea ce înseamnă că dizolvarea în baza hotărârii AGA este nelegală. În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., 304 ind.1 şi art.31 ind.1 din Legea nr.359/2004.
Examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
AFP a solicitat numirea unui lichidator pentru societatea dizolvată A.I. , în temeiul dispoziţiilor art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 rep.
Potrivit art.237 alin.1, la cererea oricărei persoane interesate tribunalul poate dispune dizolvarea unei societăţi comerciale în situaţiile enumerate la pct.a-d de la alin.2 , respectiv când societatea nu mai are organe statutare, şi-a încetat activitatea, nu a mai depus bilanţurile contabile anuale, nu are un sediu cunoscut sau nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii. Conform alin.6 al art.237, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii tribunalului de dizolvare, societatea intră în lichidare, iar în termen de 3 luni , la cererea oricărei persoane interesate judecătorul delegat numeşte in lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă.
În speţă nu este însă aplicabil art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 rep. invocat de recurenta-petentă ca temei de drept pentru simplul fapt că societatea comercială Activ Internaţional nu a fost dizolvată printr-o hotărâre dată de Tribunal la cererea vreunei persoane interesate, ci aceasta s-a dizolvat în mod voluntar prin Hotărârea AGA nr.1/26 10 2005, împrejurarea reţinută corect de către judecătorul delegat. O societate comercială dizolvată în mod voluntar intră în lichidare , procedura fiind reglementată de art.262 şi 263 din Legea nr.31/1990 rep., în cazul societăţilor cu răspundere limitată. Numirea lichidatorului se face de către asociaţi sau de către tribunal la cererea oricărui asociat sau administrator , în situaţia în care nu se întruneşte unanimitatea voturilor asociaţilor (art.262 alin.1 ).
Judecătorul delegat a aplicat şi interpretat corect prevederile legale în sensul că petenta-recurentă nu este îndrituită legal să solicite numirea unui lichidator pentru o societate dizolvată în temeiul hotărârii asociaţilor.
În concluzie, în conformitate cu art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.