Sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, republicată, se acordă strict unei categorii profesionale care, la data intrării în vigoare a legii – 1999 – privea personalul militar din cadrul MI, MAN, SRI, SIE, SPP şi MJ..
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr.2463/86 din 06.05.2008, reclamantele N.M. şi D.F. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Rădăuţi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată aceasta să le plătească drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25 % lunar, calculat la salariul de bază, începând cu data de 01.03.2005 şi în continuare, precum şi actualizarea acestor sume în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
În motivare, reclamantele au arătat că prin Ordinul MAI nr.496 din 28.07.2003 s-a procedat la uniformizarea sistemului de acordare a veniturilor salariale pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea acestui minister şi că potrivit art.9.2 şi 31.1 din ordinul citat indemnizaţia de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, că obligaţia de acordare a indemnizaţiei rezultă şi din prevederile art.47 din Legea nr.138/1999, coroborate cu art.13 din aceeaşi lege.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Tribunalul Suceava – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 870 din 19 iunie 2008 a admis în parte acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâta să acorde şi să plătească acestora drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, calculat la salariul de bază, începând cu data de 06.05.2005 şi până la data de 19.06.2008, data pronunţării prezentei sentinţe, proporţional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Totodată, a respins capătul de cerere privind acordarea sporului de dispozitiv în continuare, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de conducere şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, conform art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispoziţiile prezentei legi aplicându-se personalului militar şi civil din cadrul M.A.N., M.I.R.A., S.R.I., S.I.E., S.P.P., S.T. S. şi M.J..
Instanţa de fond a avut în vedere că potrivit art. 9 alin. 4 din O.U.G. nr. 63/2003 M.I.R.A. a emis Ordinul nr. 496/2003, prin care a fost completat Ordinul M.A.I. nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2 având conţinutul „indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.
În fine, a apreciat instanţa că această completare le vizează şi pe reclamantele din prezenta cauză, care îşi desfăşoară activitatea ca personal civil în sensul dat de art. 31 pct. 1 din Ord. MAI nr. 275/2002, în cadrul Primăriei mun. Rădăuţi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Municipiul Rădăuţi – prin primar, criticând sentinţa ca nelegală, motivându-şi acţiunea pe prevederile Legii nr.138/1999.
Reclamantele intimate, prin întâmpinări, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând recursul declarat de pârât, în raport de motivele invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Legea nr. 138/1999 republicată, care reglementează salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, prevede plata unei indemnizaţii de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţie de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază.
Prevederile acestui act normativ se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii – 1999 – privea personalul militar din cadrul M.I., M.A.N., SRI, SIE, SPP şi M.J.
În anul 2004, structura Ministerului de Interne a suferit modificări în sensul că a devenit Ministerul Internelor şi Administraţiei Locale, prin trecerea în cadrul administraţiei locale a unor servicii cum sunt: paşapoartele, evidenţa personalizată, etc. În acest context, a fost emis Ord. M.I. nr. 496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administraţiei publice locale funcţiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcţii care sunt însă strict enumerate.
Deşi au fost invocate şi prev. art. 9.2 din ordin, potrivit cărora „indemnizaţia de dispozitiv se acordă personalului civil care-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice şi s-a reţinut că legiuitorul nu a făcut distincţie între nivelele administraţiei publice şi nici între categoriile de personal ce funcţionează în cadrul administraţiei publice”, Curtea a apreciat de fapt că Ordinul nr. 496/2003 nu poate extinde sfera de aplicare a unei legi pe care este chemat să o aplice, deoarece adăugarea la lege nu este permisă, avându-se în vedere şi principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative.
În acest context nu a fost reţinută nici discriminarea invocată de către reclamantele intimate, legiuitorul urmând a emite un act normativ care să reglementeze salarizarea tuturor bugetarilor.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct.9 Cod proc. civilă, a admis recursul şi a modificat sentinţa,, în sensul că a respins ca nefondată cererea reclamantelor.
