Prin cererea înregistrată reclamanta RA a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMUNA M, PRIN PRIMAR, să se constate că este unica moştenitoare acceptantă a moştenirii rămase de pe urma părinţilor, DD, decedat la 03.01.1995, şi DV, decedată la 21.03.2005, în comuna M.
Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 19 lei, conform art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, şi s-au aplicat timbre judiciare de 0,30 lei, potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 03.01.1995, s-a produs evenimentul juridic al decesului tatălui său, DD, iar la data de 21.03.2005, a decedat mama sa, DV.
S-a învederat instanţei că reclamanta este cea care vine la moştenire, prin retransmisiune, în calitate de fiică, şi că de pe urma defuncţilor au rămas ca bunuri, un imobil casă de locuit şi mai multe suprafeţe de teren, înscrise în titlurile de proprietate.
Reclamanta a susţinut că, după decesul părinţilor săi, a stăpânit terenurile din tarlaua 121 şi 118, conform înţelegerii cu mătuşele sale, VF şi PŞ.
Acţiunea nu a fost motivată în drept.
S-au ataşat la dosar: titlurile de proprietate, adeverinţa a Comunei M, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, declaraţia dată de DV, certificatul de deces.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a comunei M, care va fi analizată cu prioritate, conform art. 137, raportat la art. 109 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:
La data de 01.01.1995 a decedat tatăl reclamantei, numitul DD, cu ultimul domiciliu în comuna M, astfel cum rezultă din cererea pentru deschiderea procedurii succesorale, vizată de Primăria comunei M. Potrivit actelor de stare civilă, aflate la dosar, coroborate cu declaraţia dată de către DV, la data de 27.09.1995, instanţa reţine că moştenitori cu vocaţie succesorală legală au rămas, conform art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944, reclamanta RA, fiică, şi DV, soţie supravieţuitoare.
Niciunul dintre moştenitorii cu vocaţie succesorală legală generală şi concretă nu a acceptat expres succesiunea defunctului DD, în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, de la data deschiderii succesiunii, prin acte autentice, conform art. 689 din Codul civil, ci, după cum rezultă din motivele de fapt ale acţiunii, s-au efectuat acte cu această semnificaţie, de acceptare tacită.
Potrivit art. 689 din Codul civil, acceptarea moştenirii este tacită atunci când succesibilul face un act pe care nu ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. Codul civil nu reglementează care sunt actele săvârşite de succesibil ce au valoarea acceptării tacite a moştenirii, ci prevede la art. 690 că actele de conservare şi de administrare provizorie nu valorează acceptare tacită, în timp ce actele de dispoziţie asupra drepturilor succesorale, cum sunt donaţia, vânzarea, cesiunea, potrivit art. 691, constituie acte de acceptare.
La data de 20.03.2005, a decedat şi mama reclamantei, DV, potrivit actului de deces nr. 23 din 21.03.2005, înregistrat la Primăria comunei M, iar moştenitor cu vocaţie succesorală concretă a rămas reclamanta RA, fiică, şi care a solicitat să se constate că este unica moştenitoare acceptantă de pe urma părinţilor săi, acţiunea fiind promovată în contradictoriu cu comuna M, prin primar. Petenta nu a justificat în niciun fel calitatea procesuală pasivă a comunei M, prin primar, ci a susţinut că aceasta are calitate procesuală. Instanţa reţine că reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă în litigiul dedus judecăţii, iar în raport de obiectul cererii de faţă, constatarea calităţii de unic moştenitor, instanţa apreciază că petenta trebuia să justifice calitatea procesuală a comunei M, prin dovedirea vocaţiei succesorale concrete sau generale a acestei unităţi administrativ teritoriale.
În realitate, reclamanta nu a făcut dovada că pârâta are vocaţie succesorală la moştenirea părinţilor săi, DD şi V, iar, în situaţia în care, ar fi fost vorba despre o moştenire vacantă, cererea trebuia promovată în contradictoriu cu Statul, prin Ministerul Finanţelor, conform art. 680 din Codul civil, coroborat cu art. 25 Decretul nr. 31/1954. Reclamanta nu a justificat calitatea procesuală a comunei, şi nici nu şi-a modificat acţiunea, până la prima zi de înfăţişare, în sensul de a chema în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor ci o astfel de cerere a fost depusă de către apărătorul reclamantei, după închiderea dezbaterilor în prezenta cauză, respectiv după ce s-a acordat cuvântul pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar instanţa a anunţat că reţine cauza spre soluţionare, motiv pentru care instanţa nu se va putea considera legal învestită, în baza art. 132 din Codul de procedură civilă şi nu va dispune citarea în cauză a noului pârât indicat.
De altfel, în cauză acţiunea nu poate fi promovată în contradictoriu nici cu unitatea administrativ teritorială şi nici cu reprezentantul Statului Român, pe motiv că aceştia ar culege a eventuală moştenire vacantă, deoarece bunurile lăsate de către defuncţi trec în proprietatea statului numai atunci când nu există moştenitori legali sau testamentari, conform art. 680 din Codul civil. Or, în cauză există moştenitor legal cu vocaţie succesorală concretă, respectiv reclamanta RA, care are posibilitatea să solicite notarului, în cadrul procedurii necontencioase reglementate de Legea nr. 36/1995, eliberarea certificatului de moştenitor, precum şi moştenitori legali cu vocaţie succesorală generală, şi care sunt mătuşile VF şi PŞ, astfel cum a arătat reclamanta în acţiune şi după cum rezultă din titlul de proprietate. În consecinţă, având în vedere că există moştenitori dintr-o clasă succesorală subsecventă primei clase de moştenitori, în care se încadrează reclamanta, instanţa constată că petenta trebuia să solicite să se constate calitatea sa de unic moştenitor, în contradictoriu cu moştenitorii din clasele subsecvente, care ar fi putut să îi conteste calitatea de unic succesor acceptant al moştenirii defuncţilor DD şi DV.
Apreciind că nu există identitate între pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, care ar fi trebuit să fie cel ce i-ar fi putut contesta reclamantei calitatea de unic moştenitor, în temeiul art. 109 din Codul de procedură civilă, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate din oficiu, şi să respingă ca atare acţiunea.
