Drept civil
Decizie civilă
Contracte
Atâta timp cât pârâtul a fost chemat în judecată în nume propriu, instanţa nu putea dispune obligarea sa la plată decât numai pentru obligaţii personale.
Atâta timp cât pârâtul a fost chemat în judecată în nume propriu, instanţa nu putea dispune obligarea sa la plată decât numai pentru obligaţii personale.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 445/R/2 decembrie 2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 2903 din 18.05.2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 3117/190/2009 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâtul M. I. şi pe cale de consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, reprezentând diferenţă plată arendă scadentă în noiembrie 2008.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind rezilierea contractului de arendă încheiat la data de 15.03.2004.
A fost admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, astfel că pârâtul a fost obligat să plătească suma de 87,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M. I. şi S.C. A. S.A. Zoreni, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii plângerii formulate de reclamantul P.M. ca neîntemeiată şi nelegală, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond în vederea completării probaţiunii cu proba testimonială şi interogatoriu.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi din oficiu conform art. 3041 C.pr.civ., tribunalul reţine că S.C. A. S.A. Zoreni nu a declarat recurs, iar recursul declarat de pârâtul M. I. este fondat pentru considerentele care urmează a fi relevate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de S.C. A. S.A. Zoreni se constată că deşi această entitate nu a figurat ca parte în dosarul de fond, nefiind chemată în judecată de reclamant, totuşi în cuprinsul cererii de recurs societatea apare ca fiind recurentă.
Prin notele depuse la dosar la data de 20.11.2009 de E. I. M. IPURL Bistriţa, lichidatorul societăţii S.C. A. S.A. Zoreni, s-a învederat instanţei de recurs că nici S.C. A. S.A. Zoreni şi nici lichidatorul judiciar al acesteia nu l-au împuternicit pe apărătorul pârâtului M. I. să redacteze acte de procedură în numele societăţii şi nici să îi reprezinte în faţa instanţei de judecată.
Verificându-se împuternicirea avocaţială, care se eliberează în baza contractului de asistenţă juridică, se constată că apărătorul K. T. I. a fost mandatat numai pentru a reprezenta interesele pârâtului M. I., la dosar neexistând vreo altă dovadă din care să rezulte mandatul dat apărătorului de societatea care figurează ca recurentă în cauză.
În aceste condiţii, reţinându-se că S.C. A. S.A. Zoreni, prin lichidatorul desemnat, nu a înţeles să promoveze vreo cale de atac şi nici nu a mandatat vreo persoană care să întocmească în numele său acte de procedură şi să o reprezinte în prezenta cauză, recursul S.C. A. S.A. Zoreni va fi anulat.
Recursul declarat de pârâtul M. I. este fondat.
Aşa cum rezultă din acţiunea cu a cărei judecată a fost sesizată instanţa de fond, reclamantul a înţeles să formuleze pretenţii împotriva pârâtului, în nume propriu.
Din copia contractului de arendare depus la dosar, care potrivit poziţiei reclamantului intimat de la termenul de judecată din data de 2.12.2009 constituie singurul act încheiat, neexistând vreun contract de arendă încheiat cu pârâtul M. I., rezultă că raportul juridic contractual s-a stabilit între reclamant şi S.C. A. S.A. Zoreni, şi nu între reclamant şi pârâtul chemat în judecată, care la acel moment era reprezentantul legal al societăţii contractante.
Stabilind în sarcina pârâtului obligaţia de plată nu în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al unei societăţi, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să schimbe calitatea în care partea a fost chemată în judecată, cu toate că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţilor.
Pe de altă parte, temeiul care a stat la baza instituirii obligaţiei de plată este profund eronat.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, textul art. 1442 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, are următoarea formulare „administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73”.
Acest text instituie obligaţia răspunderii administratorilor ori de câte ori se constată că aceştia nu îşi îndeplinesc propriile obligaţii şi nu cele ale societăţii.
Dat fiind faptul că textul de lege nu menţionează expres „obligaţiile societăţii”, sintagma „îndeplinirea tuturor obligaţiilor” denotă faptul că este vorba de obligaţii personale ale administratorilor impuse de mandatul conferit acestora, cuprinse în contractul de societate, stabilite de adunarea generală ori prevăzute de lege.
Instituind în sarcina pârâtului obligaţia de plată instanţa de fond nu a făcut altceva decât să îl oblige să suporte contravaloarea prejudiciului din propriul patrimoniu, deşi obligaţia de plată a arendei incumbă societăţii parte în contractul de arendă, obligaţia administratorului fiind una subsidiară, care se întinde până la limita capitalului social.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 3 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, conform cărora obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar acţionarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.
Întrucât răspunderea acţionarului societăţii pe acţiunii are caracter subsidiar, pentru nerespectarea obligaţiilor sociale răspunderea aparţine societăţii şi numai dacă creditorii sociali, în speţă reclamantul, nu este satisfăcut prin urmărirea patrimoniului societăţii, se poate angaja răspunderea administratorului acţionar.
Nu poate fi reţinută apărarea reclamantului intimat în sensul că a avut reprezentarea că raportul contractual se stabileşte cu pârâtul recurent, în nume propriu, atâta timp cât în contractul de arendă, singurul care există aşa cum susţine intimatul, figurează ca parte contractantă S.C. A. Zoreni, cât la rubrica arendaş apare ştampila societăţii amintite.
În condiţiile în care aprecia că acest contract este greşit întocmit, reclamantul avea obligaţia de a solicita anularea acestuia pe considerentul vicierii consimţământului său prin eroare asupra persoanei cocontractante, ceea ce nu s-a întâmplat, reclamantul intimat acceptând contractul în forma în care s-a încheiat.
În acelaşi timp, se poate constata faptul că atât la data scadenţei obligaţiei de plată, cât şi la data sesizării instanţei de fond, pârâtul recurent nici nu mai avea calitatea de administrator.
Astfel, prin sentinţa comercială nr. 329/2008 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 27 mai 2008 în dosarul nr. 1010/112/2008, depusă în recurs s-a dispus dizolvarea S.C. A. S.A. Zoreni.
Prin încheierea nr. 3494/28.08.2008 pronunţată în dosarul nr. 20618/2008 s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind dizolvarea societăţii, numirea lichidatorului E. I. M. IPURL, încetarea mandatului administratorului M. I.
Reţinând că deşi reclamantul a chemat în judecată pe pârât în nume propriu, instanţa de fond a schimbat fără temei calitatea acestuia, că deşi răspunderea acţionarului (fie el şi administrator) este subsidiară şi se angajează numai în cazul în care creditorul nu se îndestulează din patrimoniul societăţii, tribunalul va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va respinge în întregime acţiunea în pretenţii formulată de reclamant împotriva pârâtului, menţinând soluţia respingerii cererii de reziliere a contractului de arendă, soluţie neatacată de reclamant.
Cererea de anulare a contractului de arendă formulată de reclamantul intimat în recurs nu poate fi soluţionată în acest cadru procesual, întrucât în recurs nu pot fi formulate cereri noi, care nu au constituit obiect al sesizării instanţei de fond.
Întrucât reclamantul nu a învestit judecătoria şi cu o cerere de anulare a contractului de arendă (ci doar cu o acţiune în pretenţii şi reziliere a contractului), în recurs o asemenea cerere reprezintă o pretenţie nouă, inadmisibilă a fi formulată pentru prima dată în calea de atac, conform art. 316 raportat la art. 294 C.pr.civ.
Pe de altă parte, o cerere de anulare a unui contract nu poate fi formulată de o parte contractantă decât împotriva celeilalte părţi contractante, în speţă S.C. A. S.A. Zoreni, prin lichidatorul judiciar.
