Acţiune în revendicare. Contract leasing imobiliar. Hotărâre judecătorească care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare. Relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti. Limite.
Cod civil art.480, Cod pr.civilă art.166, O.U.G 88/1997 art.24, O.U.G 51/1997 art.1 alin.1
Dispoziţiile art.24 din O.U.G88/1997 şi art.15 alin.4 Legea nr.137/2002 recunosc dreptul societăţilor la care statul sau o altă autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, de a încheia contracte de leasing imobiliar, cu acordul AGA, pentru activele aflate în proprietatea lor.
De asemenea, potrivit art.1 alin.1 O.G 51/1997, contractul de leasing presupune transmiterea de locatar/finanţator, pe o perioadă determinată a dreptului de folosinţă asupra unui bun aflat în proprietatea acestuia.
Prin contractul de leasing s-a stipulat prin art.3 acordarea dreptului de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei până la atestarea dreptului de proprietate.
Prin contractul de leasing s-a stipulat prin art.3 acordarea dreptului de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei până la atestarea dreptului de proprietate.
Însă, prin sentinţa comercială nr.1163/28.10.2003, pronunţată în dosar 18693/2002, intrată în puterea lucrului judecat, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Alfa El România SRL, a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului spaţiu comercial compus din teren şi construcţii situat în Bucureşti – hotărârea pronunţată ţinând loc de act de vânzare-cumpărare.
Este adevărat că reclamanta nu a fost parte în litigiul ce s-a soldat cu pronunţarea hotărârii sus-menţionate, însă principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti nu exclude opozabilitatea acesteia terţilor persoane ce nu au participat la proces; efectele judecăţii se răsfrâng şi asupra subiectelor de drept determinate sau determinabile la momentul pronunţării hotărârii, prin aceasta asigurându-se certitudinea şi siguranţa circuitului civil.
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială; Decizia Comercială NR.385 din 15.09.2008)
Asupra apelului de faţă, deliberând reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6113/2004, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta M.B. a chemat în judecată pârâtele SC C. SA şi SC A. E.R. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în str. Reînvierii nr. 4 sector 2 Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul în litigiu a făcut obiectul Decretului 26/23.01.19986, prin care s-a dispus disponibilizarea şi trecerea în administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului;s-a mai arătat că, urmare a înfiinţării SC C. SA prin Decizia nr.593/17.07.1991, imobilul a fost predat acestei societăţii, de către SC A. SA, conform procesului verbal încheiat la 17.12.1991.
S-a susţinut că, în ciuda acestor operaţiuni de transfer a dreptului de administrare asupra imobilului, acesta a rămas în proprietatea statului, aşa cum rezultă din adresa nr.1280/24.02.1995; s-a susţinut că, în mod nelegal, deşi avea doar un drept de administrare asupra imobilului, SC C. SA a încheiat un contract de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare cu SC A.E.R. SRL, societate cu care încheiase anterior un contract de închiriere pentru acelaşi imobil.
Prin cererea, înregistrată la 17.08.2004, reclamanta a precizat acţiunea în sensul că invoca şi nulitatea absolută a contractului de leasing autentificat sub nr.2346/30.09.2002, pentru lipsa obiectului; a fost evaluat obiectul litigiului la suma de 90.000.000 ROL.
S-a arătat că pârâţii au încheiat contractul fără a verifica situaţia juridica a imobilului, acesta nu se afla în proprietatea locatorului, care exercita doar un drept de administrare.
Prin întâmpinarea formulată a 08.06.2004, pârâta SC A.E.R. SRL a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
S-a susţinut că valabilitatea contractului de leasing a fost verificată de către Tribunalul Bucureşti , care prin sentinţa comercială nr.1163/28.01.2003 a admis acţiunea pârâtei, constatând intervenită vânzarea cumpărarea.
Prin sentinţa civilă nr.6876/13.09.2005, pronunţată în dosar 6113/2004, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei; a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut dispoziţiile art.2 pct. 1 lit. a c.pr.civ.
După declinare, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr.34360/3/2005.
Prin sentinţa comercială nr.8015/06.10.2006, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa comercială nr.1163/28.01.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar 18693/2002, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat îndeplinirea de către utilizator a obligaţiilor asumate prin contractul de leasing imobiliar şi, ca urmare intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului, hotărâre ce ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.
S-a apreciat că nulitatea contractului consfinţit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, prezumată a exprima adevărul, nu mai poate fi supusă cenzurii fără încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat.
S-a mai reţinut că hotărârea judecătorească irevocabilă, ce ţine loc de act de vânzare cumpărare reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii în conformitate cu art.480 cod civil şi OG 51/1997.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului s-a învederat că, instanţa de fond, în soluţionarea cauzei a încălcat principiul consacrat în art.124 din Constituţie, potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, nefiind ţinuţi de soluţiile pronunţate în alte cauze, anterior, jurisprudenţa neconstituind izvor de drept.
S-a mai arătat că titlul invocat de părţi nu poate fi opus unui terţ cu autoritate de lucru judecat,întrucât acesta nu a participat la judecată, şi hotărârea nu îi este opozabilă.
S-a mai susţinut că o hotărâre pronunţată într-o acţiune în constatare nu este constitutivă de drepturi ci declarativă, astfel că nu poate constitui un mod de transmitere al proprietăţii; mai mult contractul de leasing nu întrunea condiţiile de valabilitate impuse prin OG 57/1997, ale cărei prevederi au fost reţinute de instanţă.
La termenul din 19.04.2007, Gh.R.G. a formulat cerere de intervenţie, în interesul M. B., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate, admiterea cererii precizate.
În motivarea cererii s-a arătat că, intervenientul în calitate de acţionar al SC C. SA, a procedat la verificare tuturor hotărârilor AGA, adoptate pe parcursul anilor 2001 – 2003, din care a rezultat că societatea nu a dispus cu privire la imobilul în litigiu, întrucât acesta nu se afla în proprietatea societăţii ci doar în administrare.
S-a mai arătat că prin încheierea contractului de leasing au fost prejudiciaţi atât Municipiul Bucureşti cât şi acţionarii SC C. SA.
Prin întâmpinarea formulată al 21.10.2007, intimata SC A.E.R. SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-a susţinut că hotărârea irevocabilă este prezumată a exprima adevărul, nu se poate pune în discuţie valabilitatea acesteia; în litigiul de faţă nu se discută acest aspect întrucât nu există identitate de părţi şi obiect, însă cele cuprinse în hotărâre îi sunt opozabile şi reclamantei.
S-a mai arătat că asupra elementelor de valabilitate ale contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare cumpărare s-a exprimat deja instanţa; hotărârea judecătorească opusă reclamantei priveşte constituirea de drepturi, şi reprezintă, în sine, titlul de proprietate; instanţa de fond a supus analizei probatoriul administrat de către reclamantă, reţinând trecerea în patrimoniul SC C. SA a imobilului.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu, Curtea apreciază apelul nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Reclamanta Municipiul Bucureşti, prin Decizia nr.593/17.07.1991 a dispus înfiinţarea SC C. SA, această societate preluând, în temeiul art. 3 al deciziei activul şi pasivul RA I. – Sucursala Colentina (fila 46 dosar fond ; conform procesului verbal încheiat la 17.12.1991 (fila 47 dosar fond), imobilul în litigiu a fost atribuit spre administrare.
Înfiinţarea şi organizarea societăţii s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.15/1990 şi potrivit art.1 lin. 2 şi art.29 – 32 cap.IV din lege, SC C. SA avea doar un drept de administrare asupra bunurilor aflate în patrimoniu, gestionând proprietatea publică privată, ceea ce presupunea, la data înfiinţării, exclusiv posibilitatea concesionării sau închirierii bunurilor, cu acordul organului administraţiei locale de stat.
Dispoziţiile art.24 din OUG 88/1997 şi art.15 alin 4 din Legea nr.137/2002, recunosc dreptul societăţilor la care statul sau o altă autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, de a încheia contracte de leasing imobiliar, cu acordul AGA, pentru activele aflate în proprietatea lor.
De asemenea potrivit art.1 alin.1 din OG nr.51/1997, este definit contractul de leasing, în sensul că acesta presupune transmiterea de către locator/ finanţator, pe o perioada determinată a dreptului de folosinţă asupra unui bun aflat în proprietatea acestuia.
Din probatoriul administrat, în prezenta cauză nu a rezultat structura acţionariatului la data încheierii contractului de leasing şi modul în care dreptul de administrare asupra bunului s-a transformat în drept de proprietate.
Însă, prin sentinţa comercială nr.1163/28.10.2003, pronunţată în dosar nr.18693/2002, intrată în puterea lucrului judecat, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.E.R. SRL, a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului spaţiu comercial compus din teren şi construcţii situat în Bucureşti str. Reînvierii nr.4 sector 2 ; hotărârea pronunţată ţinând loc de act de vânzare cumpărare.
Din cuprinsul considerentelor rezultă că instanţa a supus cenzurii exclusiv obligaţia de plată a preţului, constatând că locatorul a achitat redevenţele în cuantumul şi la termenele convenite prin contract.
Este adevărat că reclamanta nu a fost parte în litigiul ce s-a soldat cu pronunţarea hotărârii sus menţionate, însă, principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti nu exclude opozabilitatea acesteia terţelor persoane ce nu au participat la proces; efectele judecăţii se răsfrâng şi asupra subiectelor de drept determinate sau determinabile la momentul pronunţării hotărârii, prin aceasta asigurându-se certitudinea şi siguranţa circuitului civil.
Actul jurisdicţional, mai mult decât un simplu contract de vânzare cumpărare încheiat de părţi, întrucât a intrat în puterea lucrului judecat, nu mai poate fi supus cenzurii şi nici ignorat, poate fi opus terţilor, în caz contrar fiind lipsit de eficacitate.
În raport cu acestea caracterul declarativ al acţiunii în constatare al hotărârii este irelevant, prin aceasta constatându-se dreptul de proprietate al SC A.E.R. SRL.
Faţă de acestea apreciem că în mod corect prima instanţă a reţinut că hotărârea judecătorească intrată în puterea lucrului judecat este prezumată a exprima adevărul neputând fi contrazisă de o altă hotărâre.
Astfel, nu mai poate fi cenzurată valabilitatea contractului de leasing aspect deja analizat de instanţa învestită cu cererea privind pronunţarea hotărârii ce ţine loc de act de vânzare cumpărare.
De asemenea, nu vor fi reţinute susţinerile apelantei întemeiate pe dispoziţiile art.124 din Constituţie, dispoziţiile sentinţei comerciale nr.1163/2003 nu au fost reţinute ca precedent judiciar cu valoare de izvor de drept ci, aşa cum am arătat ca efect al opozabilităţii hotărârii intrate în puterea lucrului judecat.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul reclamantei, incidente sunt dispoziţiile art.52 şi următoarele din codul de procedură civilă.
În consecinţă, în temeiul art.296 c.p.civ., apreciind legală şi temeinică sentinţa atacată, a respins apelul ca nefondat. (C.Ş.)
5
