Anulare cerere pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant


Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Câmpulung Moldovenesc, M.C. în calitate de mandatar pentru M.L. si H.A. a solicitat anularea Hotarârii Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor prin care i-a fost respinsa cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 4,00 ha  teren cu vegetatie forestiera si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata mai sus mentionata. Pentru a dovedi calitatea sa de mandatar, M.C. a depus la dosar o procura speciala prin care M.L. acorda împuternicire tatalui sau ,M.C. pentru a ridica în numele sau si pentru el produse agricole de la societatea R. si orice alte drepturi banesti.

Desi instanta i-a pus în vedere sa depuna la dosar procura de reprezentare atât pentru M.L., cât si pentru H.A., procura depusa la dosar  neacordându-i împuternicire pentru a formula cerere de chemare în judecata si reprezenta reclamantii în instanta si i-a fost acordat un nou termen de judecata în acest sens, M.C. nu s-a conformat astfel încât fata de dispozitiile art. 161 C.proc.civ., prin sentinta civila nr. 1544/29.10.2008, instanta a anulat cererea pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant.