Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificata,
art. 192 alin. 2, art. 238, art. 239
Ca specie a institutiei reorganizarii persoanelor juridice, fuziunea poate fi definita ca o reuniune voluntara a patrimoniilor a doua sau mai multe persoane juridice, în urma careia una dintre ele dispare ca persoana juridica, disparitie care are ca efect marirea patrimoniului celeilalte, care îsi pastreaza existenta juridica – fuziune prin absorbtie -, fie toate persoanele juridice implicate dispar, din punct de vedere juridic si în locul lor apare o alta persoana, al carei patrimoniu este format din suma patrimoniilor persoanelor implicate – fuziunea prin contopire.
Din perspectiva dreptului comercial, se impune sa constatam ca prevederile de la lit. a) a alin. (1) al art. 238 din Legea nr. 31/1990 contin o definitie legala speciala a fuziunii prin absorbtie, operatiune care implica doua sau mai multe societati comerciale, pe când, prevederile de la lit. b) a textului contin definitia legala si speciala a fuziunii societatilor comerciale prin contopire.
Astfel, potrivit art.238 din Legea nr.31/1990 lit.”a”, fuziunea este operatiunea prin care una sau mai multe societrati sunt dizolvate fara a intra în lichidare si transfera tot patrimoniul lor unei alte societati în schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si eventual al unei plati în numerar de maxim 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
Potrivit art.239 din Legea nr.31/1990, fuziunea se hotaraste de fiecare societate în parte, în conditiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societatii.
Potrivit art.239 din Legea nr.31/1990, fuziunea se hotaraste de fiecare societate în parte, în conditiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societatii.
Pe de alta parte, potrivit art.192 al.2 din aceeasi lege, pentru hotarârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociatilor în afara de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Din cele ce preced rezulta ca:
Din cele ce preced rezulta ca:
1)fuziunea prin absorbtie se hotaraste de fiecare societate în parte, în conditiile modificarii actului constitutiv al societatii;
2)efectul fuziunii prin absorbtie este al dizolvarii fara lichidare a societatii care îsi înceteaza existenta si transmiterea universala a patrimoniului sau catre societatea beneficiara;
3)pentru asigurarea caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata, este necesar:
a)transmiterea partilor sociale, având ca premisa consimtamântul asociatilor;
b)în cazul succesiunii (potrivit art.198 alin. 3 din Legea nr. 31/1990), consimtamântul asociatilor priveste continuarea societatii cu mostenitorii asociatului decedat, iar nu transmiterea partilor sociale;
c)transmiterea partilor sociale catre un tert si dobândirea calitatii de asociat în lipsa prevederilor exprese ale actului constitutiv, echivaleaza cu o modificare a acestuia si este permisa numai daca a fost aprobata de asociati prin hotarârea adunarii generale a asociatilor, prin aceasta asigurându-se caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata.
c)transmiterea partilor sociale catre un tert si dobândirea calitatii de asociat în lipsa prevederilor exprese ale actului constitutiv, echivaleaza cu o modificare a acestuia si este permisa numai daca a fost aprobata de asociati prin hotarârea adunarii generale a asociatilor, prin aceasta asigurându-se caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata.
S.C. „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI prin cererea înregistrata sub nr.33688 din 28.05.2007 pentru firma S.C. „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA, a solicitat înscrierea în Registrul Comertului a unor mentiuni privind modificarea actului constitutiv cu privire la aport asociati juridici
Prin Încheierea nr.18783 din 29 mai 2007, judecatorul delegat de la Registrul Comertului, a admis cererea si a dispus înregistrarea în Registrul Comertului a mentiunilor cu privire la aport asociati juridici.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs S.C. „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA, invocând ca motive de nelegalitate:
1)nelegalitatea hotarârii pentru ca cererea de înscriere de mentiuni nu a fost facuta de S.C. „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA;
2)fuziunea prin absorbtie a asociatului SC B. SA Bucuresti cu intimata SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI, semnatara cererii de mentiuni, nu-i confera calitatea automata de asociat, în conditiile în care statutul – actul constitutiv – nu prevede o clauza expresa pentru cesiune si/sau succesiune – astfel s-au încalcat dispozitiile art.969 Cod civil si art.192 al.2 din Legea nr.31/1990;
3)transferul echivaleaza cu o modificare a actului constitutiv/statut, care poate avea loc numai în conditiile art.192 al.2 din Legea nr.31/1990.
Trita Fanita a facut cerere de interventie în interesul SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI, solicitând respingerea recursului pentru ca, prin procesul de fuziune prin absorbtie dintre SC B. SA si SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI, a dobândit toate drepturile si obligatiile pe care le avea societatea absorbita, inclusiv participatiile la capitalul social al S.C. „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA cu o cota de participatie de 10% din capitalul social, dobândind si calitatea de asociat.
Recursul este fondat, retine instanta de control, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Potrivit art.238 din Legea nr.31/1990 lit.”a”, fuziunea este operatiunea prin care una sau mai multe societrati sunt dizolvate fara a intra în lichidare si transfera tot patrimoniul lor unei alte societati în schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si eventual al unei plati în numerar de maxim 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
Pe de alta parte, potrivit art.192 alin.2 din aceeasi lege, pentru hotarârile având ca obiect modificarea actului constitutiv, este necesar votul tuturor asociatilor în afara de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
4)fuziunea prin absorbtie se hotaraste de fiecare societate în parte, în conditiile modificarii actului constitutiv al societatii;
5)efectul fuziunii prin absorbtie este al dizolvarii fara lichidare a societatii care îsi înceteaza existenta si transmiterea universala a patrimoniului sau catre societatea beneficiara;
6)pentru asigurarea caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata, este necesar:
a)transmiterea partilor sociale, are ca premisa consimtamântul asociatilor;
b)în cazul succesiunii (potrivit art.198 alin.3 din Legea nr.31/1990), consimtamântul asociatilor priveste continuarea societatii cu mostenitorii asociatului decedat, iar nu transmiterea partilor sociale;
În cauza, în raport de dispozitiile legale sus-citate, se constata ca SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI nu a dobândit calitatea de actionar la SC B. SA Bucuresti, pentru ca:
1)S.C. „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA nu a participat la fuziunea prin absorbtie a asociatului SC B. SA Bucuresti;
2)efectele fuziunii constau în dizolvarea SC B. SA Bucuresti si transmiterea patrimoniului catre SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI;
3)SC „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA este o societate intuitu personae, la care modificarea actului constitutiv/statutului poate avea loc numai în conditiile prevazute de art.192 al.2 din Legea nr.31/1990 cu acordul tuturor asociatilor;
4) Prin contractul de societate autentificat sub nr.15477 din 26.07.1991 – în art.12 se prevede ca orice modificare sau completare a acestuia este valabila între asociati numai în conditiile mentionarii într-un document (act aditional) scris si semnat;
5)în statutul societatii la art.14 lit.i si j” si art.15 – se prevede ca Adunarea Generala a asociatilor decide cu privire la cesiunea partilor sociale si la modificarea contractului si statututlui societatii, hotarârile fiind luate cu unanimitate de voturi.
Retine Curtea ca, în cauza, nu exista hotarârea Adunarii Generale a asociatilor de modificare a actului constitutiv si a statutului si, ca atare, nu poate fi legala modificarea structurii asociatilor decisa de judecatorul delegat, în conditiile inexistentei unui act aditional în forma scrisa în acest sens.
6)faptul ca nu este stipulat expres în actele constitutive ale SC „A.S.T.” S.R.L. CONSTANTA a continuarii societatii cu succesori, nu confera dobândirea de drept a calitatii de asociat (asa dupa cum sustine intimatul si intervenientul în interes alaturat) pentru ca:
a)în cazul succesiunii, consimtamântul asociatilor priveste continuarea societatii cu mostenitorii asociatului decedat nu transmiterea partilor sociale;
b)pentru dobândirea calitatii de asociat conform contractului si statutului, este necesar acordul tuturor asociatilor societatii, în conditiile art.192 al.2 din Legea nr.31/1990.
În consecinta, se constata ca prin fuziunea prin absorbtie a asociatului SC B. SA Bucuresti cu intimata SC „T.F. C.M.C.” S.R.L. BUCURESTI, nu-i confera acesteia din urma calitatea automata de asociat în conditiile în care, în statutul si contractul societatii nu se prevede o clauza expresa de cesiune sau succesiune.
Asa fiind, se constata ca este fondat recursul, si este admis, iar în baza art.312 Cod pr.civila, se modifica încheierea judecatorului delegat, în sensul ca se respinge cererea de înscriere de mentiuni.
În ce priveste cererea de interventie în interes alaturat.
Pentru considerentele ce s-au dezvoltat la analiza materialelor de recurs, Curtea respinge si cererea de interventie în interes alaturat, pentru ca dobândirea calitatii de asociat se face numai cu acordul tuturor asociatilor, conform statutului, contractului societatii si art.192 al.2 din Legea nr.31/1990.
Sustinerile intervenientului în sensul ca, pactul societatii nu cuprinde o dispozitie care sa interzica dobândirea de parti sociale prin succesiune este informat de:
-statutul societatii;
-contractul de societate.
Asa fiind, se respinge cererea de interventie în interes alaturat.
De asemenea, se respinge exceptia nulitatii recursului pentru neindicarea datelor de identificare a ORC, pentru ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile art.112 pct.1 Cod pr.civila, datele de identificare a Oficiului Registrului Comertului fiind trecute în adresa de înaintare a dosarului.