Calitatea procesuală pasivă a statului în cadrul acţiunii în despăgubiri formulată de proprietarul evins, care a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr.112/1995. Despăgubiri constând în valoarea de circulaţie a imobilului.
Legea nr.112/1995, art.13 alin.6
Legea nr.10/2001, art.50 alin.2, alin.21,alin.3
C.civil, art.1899 alin.2
Deşi contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către reclamanta P.M. cu R.A.E.D.P.P.Constanţa,în temeiul Legii nr.112/1995 adevăratul titular al dispoziţiei asupra imobilului a fost statul,având în vedere că vânzarea s-a realizat în contextul stabilit prin legea specială dată tocmai în realizarea politicilor sociale stabilte de stat.
Deşi contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către reclamanta P.M. cu R.A.E.D.P.P.Constanţa,în temeiul Legii nr.112/1995 adevăratul titular al dispoziţiei asupra imobilului a fost statul,având în vedere că vânzarea s-a realizat în contextul stabilit prin legea specială dată tocmai în realizarea politicilor sociale stabilte de stat.
Împrejurarea că prin dispoziţiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 se prevede că restituirea preţului prevăzut la alin.2 şi 21 se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,nu atrage calitatea procesuală pasivă în speţa de faţă a Ministerului Finanţelor Publice-în nume propriu,acesta nefiind decât plătitorul faptic al despăgubirilor(preţul actualizat sau preţul de piaţă al imobilului)la care este obligat statul.
Împrejurarea că prin dispoziţiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 se prevede că restituirea preţului prevăzut la alin.2 şi 21 se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,nu atrage calitatea procesuală pasivă în speţa de faţă a Ministerului Finanţelor Publice-în nume propriu,acesta nefiind decât plătitorul faptic al despăgubirilor(preţul actualizat sau preţul de piaţă al imobilului)la care este obligat statul.
Prin sentinţa civilă nr.10801/19.06.2009,Judecătoria Constanţa a respins, ca neîntemeiata,exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman-prin Ministerul Finantelor Publice,a admis actiunea formulata de reclamanta P.M. in contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finantelor şi a obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 23.700 lei reprezentand valoarea de circulatie a imobilului din Constanta şi la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 400 lei, reprezentand onorariu expertiza.
Pentru a pronunţa această hotărâre,a reţinut prima instanţă că prin cererea dedusă judecăţii,reclamanta P.M. in contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul de Finante a solicitat,in principal,obligarea paratului la plata echivalentului pretului de circulatie al imobilului situat in Constanta, care a format obiectul contractului de vanzare-cumparare 27526/20.11.1996 si in subsidiar obligarea paratului la restitutirea pretului de vanzare a imobilului,actualizat cu indicele de inflatie in perioada cuprinsa intre data predarii sumei-20.11.1996 si data executarii hotararii judecatoresti, cu cheltuieli de judecata.
A susţinut reclamanta că la data de 20.11.1996 a dobandit prin contractul de vanzare-cumparare nr.17526 apartamentul situat pe str.,in temeiul Legii nr.112/1995,iar prin decizia civila nr.92/C/22.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Constanta,a fost obligata sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul .
Prin întâmpinarea formulată,parata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a invocat,pe cale de exceptie,lipsa calitatii procesuale pasive, învederând că potrivit art.50 alin.3 din Legea 10/2001,restituirea pretului actualizat se face de catre Ministerul Finantelor Publice, iar faptul ca statul este reprezentat in justitie prin Ministerul Finantelor Publice nu inseamna ca cele doua entitati se confundă.
A apreciat instanţa fondului că exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul de Finante este neintemeiata având în vedere că vânzarea imobilelor trecute in patrimoniul statului in perioada 6.03.1945-22.12.1989,s-a facut de catre Statul Roman prin intermediul intreprinderii specializate,care nu a actionat decat in calitate de mandatar al Statului, calitate in care a obtinut un comision de 1% din pretul incasat. Faptul ca art.50 alin.3 din Leg.10/2001 prevede ca restituirea pretului se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor nu poate duce la concluzia ca acesta ar avea calitate procesuala pasiva si nu Statul,raportul juridic ce rezulta din actul de vanzare-cumparare s-a legat intre Statul Roman si cumparator.
Pe fond s-a constatat că prin decizia civila nr.92/C/22.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Constanta reclamanta a fost obligată sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul cumparat în temeiul Legii nr.112/1995, fostilor proprietari-reclamanti in actiunea in revendicare şi s-a reţinut că potrivit art.1337 Cod civil vanzatorul este de drept obligat a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partial a lucrului vandut.
Întrucât la data incheierii contractului de vanzare-cumparare,ambele parti au fost de buna credinta si cumparatorul nu a cunoscut imprejurarea ca nu trateaza cu adevaratul proprietar,potrivit art.1341 pct.4 si 1344 C.civ. cumparatorul este indreptatit la diferenta dintre pretul de achizitionare si valoarea actuala a imobilului.
Mai mult,potrivit art. 501 din Leg.10/2001,proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs,în termen legal,pârâtul Statul Roman prin Ministerul de Finante-prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa,care a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie atât cu privire la dezlegarea dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cât şi cu privire la fondul raportului juridic litigios.
A susţinut recurentul că în mod eronat a respins instanţa excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului,având în vedere,pe de o parte faptul că părţi ale contractului de vânzare-cumpărare nr.27526/1996 au fost reclamanta şi R.A.E.D.P.P.Constanţa,ca mandatar al Consiliului Local Constanţa,imobilul fiind în domeniul privat al unităţii administrative teritoriale,iar pe de altă parte împrejurarea că în cauză nu au fost discutate aspectele care priveau valabilitatea titlului statului.
S-a învederat,de asemenea,că Legea nr.10/2001 stabileşte faptul că Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă în litigiile având ca obiect restituirea preţului actulaizat sau restituirea preţului de piaţă.
Raportat la fondul cauzei,a susţinut recurentul că potrivit dispoziţiilor Legii nr.10/2001,pentru contractele încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 titularii au dreptul la restituirea preţului actualizat,iar pentru contractile încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995,titularii au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor.
Neanularea contractului reclamantei nu atrage concluzia că aceasta a fost de bună-credinţă la momentul încheierii contractului,iar sarcina probei îi incumbă.
A apreciat recurentul că reclamanta este îndreptăţită numai la restituirea preţului de vânzare alimobiluluiactualizat cu indicii de inflaţie.
Prin notele scrise înaintate tribunalului,intimata-reclamantă P.M. a solicitat respingerea recursului,motivând că statul are calitate procesuală pasivă întrucât este cel care a vândut bunul,iar împrejurarea că prevederile legale fac referire la Ministerul Finanţelor Publice nu înseamnă că acestuia îi revine în mod direct obligaţia de plată în cazurile reglementate,făcându-se o confuzie între titularul obligaţiei în raportul juridic obligaţional şi cel care restituie efectiv preţul,administrând fondul extrabugetar.
A susţinut intimata şi faptul că buna sa credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare este neîndoielnică,iar reaua-credinţă invocată de recurent trebuia dovedită de acesta.
Recursul este neîntemeiat.
1.Raportat la legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român în cadrul raportului juridic litigios rezultat din evicţiunea produsă reclamantei prin revendicarea imobilului de către fostul proprietar şi pierderea,de către aceasta,a posesiei şi proprietăţii asupra apartamentului,reţinem aspectul că bunul cumpărat de dobânditorul evins a fost preluat în mod abuziv de stat,iar cauza reală a evicţiunii o constituie nu admiterea acţiunii în revendicare formulată de foştii proprietari,ci preluarea abuzivă de către stat a imobilului şi înstrăinarea lui ulterioară în baza Legii nr.112/1995.
În lipsa actului normativ menţionat,unitatea administrativ-teritorială,prin intermediul regiei de administrare a fondului locativ de stat,nu ar fi putut dispune în mod legal de imobil.
În consecinţă,reţinând atât calitatea de vânzător al imobilului,cauza reală a evicţiunii,dar şi obligaţia instituită chiar prin lege la despăgubire,se constată că în mod corect a stabilit instanţa de fond calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român.
2.În ceea ce priveşte fondul cauzei,constatăm că sunt incidente prevederile art.50 alin.21 din Legea nr.10/2001,nefiind invocat sau probat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a realizat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 şi cu reaua-credinţă a părţilor contractante.
Potrivit prevederilor art.1899 alin.2 C.civil,buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce invocă reaua-credinţă.
Aşadar,reclamanta este prezumată că a încheiat actul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 cu bună-credinţă,respectiv cu credinţa că cel cu care contractează,respectiv statul,este adevăratul proprietar,sarcina dovedirii relei sale credinţe incumbând statului.
Cu toate acestea,nici în cadrul procesului de revendicare şi nici ulterior nu s-a invocat reaua-credinţă a cumpărătorului imobilului în temeiul Legii nr.112/1995 şi nici o altă cauză de anulare sau nulitate a actului,aspecte care rezultă şi din decizia civilă nr.15/C/14.01.2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Sub alt aspect se constată că pârâtul,deşi legal reprezentat la prima instanţă,nu a înţeles să conteste obiectivul stabilit pentru efectuarea expertizei judiciare,iar ulterior nu a formulat obiecţiuni la expertiză,apărarea referitoare la natura despăgubirii cerută de reclamantă fiind făcute pentru prima dată în recurs.
Soluţia acordării de despăgubiri reprezentând preţul de piaţă al imobilului este,de altfel,şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,care a stabilit că „legislaţia ar trebui să permită să se ţină seama de circumstanţele speciale ale fiecărei speţe, pentru ca persoanele care şi-au dobândit bunurile de bună-credinţă să nu fie puse în situaţia de a suporta povara responsabilităţii statului care confiscase odinioară aceste bunuri” şi că în astfel de cazuri se impune acordarea unei despăgubiri care să fie rezonabilă în raport cu valoarea “venală” a apartamentului de care a fost privată(cauza Raicu contra României-Hotărârea din 19 oct.2006).
Faţă de toate aceste argumente,tribunalul a respins recursul ca nefondat şi în temeiul prevederilor art.274 C.pr.civilă,a obligat recurentul către intimată la plata sumei de 1190 lei,reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat.
