Deliberând asupra cauzei deduse judecaţii, Tribunalul constată următoarele :
La data de 19 iunie 2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 10877/63/2012 contestaţia la executare a pedepsei de 8 ani închisoare formulată de petentul condamnat B. L.
În cererea adresată Tribunalului Dolj, petentul condamnat B.L. a solicitat să se constate ca fiind prescrisă executarea pedepsei principale de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativa de omor calificat prevăzută de art. 26 rap. la art. 20, 174, 175 lit. i Cp aplicată prin SP nr.152 din 01.04.1998 a Tribunalului Dolj, Secţia Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2399 din 11.06.1999 a CSJ Secţia Penală.
Se solicită a se avea in vedere că executarea pedepsei principale sus menţionate ce a început la data de 11.06.1999 după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare conform art. 126 alin. 3 Cp, nu a avut loc până în prezent o perioadă de peste 13 ani, întrucât după comiterea faptei am părăsit ţara plecând la muncă în străinătate în mai multe ţări UE, situaţie ce subzistă şi în prezent.
Conform relaţiilor solicitate Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, cu privire la petentul condamnat B.L., s-a comunicat la dosar adresa nr. 189561/26.06.2012 privind fişa de cazier judiciar a condamnatului.
Analizând legalitatea si temeinicia contestaţiei la executare formulate, instanţa retine următoarele:
Prescripţia executării pedepsei stinge dreptul statului de a cere executarea dispoziţiilor penale ale hotărârii definitive de condamnare. Conform art 125 Cpp , prescripţia executării pedepsei înlătura executarea pedepsei principale.
Cuantumul pedepsei de care se tine seama in determinarea duratei termenului de prescripţie a executării pedepsei este cuantumul pedepsei pronunţate de instanţa de judecata, întrucât aceasta este pedeapsa care intra in autoritate de lucru judecat si este executorie .
Petentul B.L. a fost condamnat prin sentinţa penala nr. 152/1998 a Tribunalului Dolj, definitiva prin decizia penala nr. 2399/11.06.1999 a Curţii Supreme de Justiţie la pedeapsa de 8 ani închisoare.
A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 176/1998 la data de 01.07.1999 si înaintat la Penitenciarul Craiova, care a comunicat prin adresa nr. K24772/06.07.1999 ca pedeapsa începe la data de 02.10.1997 si expira la data de 01.10.2005.
Conform art. 127 Cpp, prescripţia executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei, astfel ca la data de 02.10.1997, când a început executarea pedepsei, a operat o prima cauza de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, întrucât atâta timp cat durează executarea pedepsei, nu se mai poate vorbi de prescripţie si de curgerea termenului de prescripţie.
Prin sentinţa penala nr. 735/17.11.1999 a Tribunalului Dolj, definitiva prin neapelare, in baza art. 461 Cpp s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe o perioada de trei luni, începând cu data de 30.11.1999 pana la data de 28.02.2000. Întrucât, după expirarea perioadei pentru care s-a dispus întreruperea executării pedepsei, condamnatul nu a revenit la locul de detenţie, ci s-a sustras, Tribunalul Dolj a emis mandat european de arestare nr. 1/17.01.2007 si înaintat autoritarilor competente si apoi Tribunalul Dolj a emis mandatul de urmărire internaţionala in vederea extrădării nr. 26/2009.
Prin adresa nr. 39670/22.02.2011 emisa de IPJ Dolj Serviciul de investigaţii Criminale s-a comunicat faptul ca B.L. se sustrage de la executarea pedepsei, a fost pus in urmărire internaţionala, existând date ca in anul 2002 a fost localizat in Italia, de unde a plecat intr-un loc necunoscut. Tribunalul Dolj a emis mandatul de urmărire internaţionala in vederea extrădării.
In perioada de trei luni cat s-a dispus întreruperea executării pedepsei, începând cu data de 30.11.1999 pana la data de 28.02.2000, nu a operat prescripţia executării pedepsei, întrucât aceasta perioada a fost acordata pe cale judiciara, cu efect de clementa temporara acordata condamnatului, astfel ca nu se pune problema operării termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Începând cu data de 28.02.2000, când deşi a expirat termenul de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul nu s-a prezentat la locul de detenţie, el este considerat ca s-a sustras de la executarea pedepsei (sustragere după începerea in anul 1997 a executării acesteia), astfel ca începând cu aceasta data a început sa curgă un nou termen de prescripţie de 13 ani, calculat conform art. 126 lit. b Cp, care pana in prezent nu s-a împlinit.
Conform art. 127 alin 2 Cp, sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, determina curgerea unui nou termen de prescripţie, de la data sustragerii.
Noul termen de prescripţie este de aceeaşi natura , adică termenul prevăzut de lege pentru respectiva pedeapsa fiindcă natura si durata pedepsei, rămânând aceleaşi , implicit aceleaşi trebuie sa rămână si natura si durata termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Termenele de prescripţie a executării se stabilesc în raport cu pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare, şi nu sunt influenţate de durata arestării preventive, sau de durata pedepsei executate anterior sustragerii, si nu se reduc în raport cu pedeapsa redusă ulterior ca urmare a graţierii parţiale sau a comutării pedepsei în alta mai uşoară. Singurul caz de reducere a termenelor de prescripţie este cel prevăzut în art. 129 şi se referă la situaţia când la data săvârşirii faptei condamnatul era minor (decizia ICCJ , Secţia penala, nr. 792 din 12 februarie 2002).
Pentru considerentele expuse, nu se poate avea in vedere susţinerea condamnatului in sensul ca la calcularea termenului de prescripţie trebuie sa se aibă in vedere durata pedepsei cat a mai rămas de executat in urma scăderii intervalului de timp executat anterior sustragerii, si nu durata pedepsei pronunţate de instanţa de executare.
Pedeapsa pronunţata de instanţa de judecata, si intrata in autoritate de lucru judecata reprezintă o instituţie indivizibila, care trebuie sa producă efecte in mod unitar, si nu fragmentat de aplicarea altor instituţii juridice, cum ar fi deducerea duratei pedepsei executate anterior, deducere care ar însemna sa opereze in alte situaţii decât cele reglementate legal( art. 88 Cp, art. 36 si 39 Cp) .
Deducerea duratei arestării nu poate avea loc decât in cazurile reglementate de lege, conform art. 88 Cp – in cazul arestării preventive, art. 36 si 39 Cpp, in cazul concursului de infracţiuni sau recidivei , iar la calculul termenului de prescripţie a executării pedepsei nu exista nicio dispoziţie legala care sa prevadă deducerea perioadei arestării anterioare sustragerii .
Prevederile art. 127 alin 2 C stabilesc fara echivoc principiul conform căruia sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, determina curgerea unui nou termen de prescripţie, de la data sustragerii, fara a se prevede recalcularea termenului de prescripţie, in funcţie de pedeapsa ce a mai rămas de executat.
În temeiul art. 460 Cpp rap la art. 461 lit. d Cpp se va respinge contestaţia la executare formulată de petentul condamnat B.L. ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin 2 Cpp se va obliga petentul condamnat , aflat in culpa procesuala, la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
