Procedura insolvenţei. Creanţe bugetare. Fişa sintetică pe plătitor. Valoare juridică.
Art. 110 alin.3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că “titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii”.
Prin H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, respectiv prin art. 107.1, se exemplifică titlurile de creanţă fiscală.
Fişa sintetică pe plătitor nu reprezintă titlu de creanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 110 din O.G. nr. 92/2003 şi ale H.G. nr. 1050/2004, ci o evidenţă sintetică a creanţelor bugetare. Ca urmare, caracterul cert al creanţei fiscale nu poate fi dovedit cu fişa sintetică pe plătitor, ci numai cu titlul de creanţă din care reiese creanţa fiscală.
Fişa sintetică pe plătitor nu reprezintă titlu de creanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 110 din O.G. nr. 92/2003 şi ale H.G. nr. 1050/2004, ci o evidenţă sintetică a creanţelor bugetare. Ca urmare, caracterul cert al creanţei fiscale nu poate fi dovedit cu fişa sintetică pe plătitor, ci numai cu titlul de creanţă din care reiese creanţa fiscală.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.220 R/18 februarie 2008)
Prin sentinţa comercială nr. 4062/30.10.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea A.F.P. Sector 1 Bucureşti în contradictoriu cu debitoarea S.C. Q.C. S.R.L, reprezentată de lichidator B.G..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 19.09.2007 cu nr. 31385/3/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti creditoarea A.F.P. Sector 1 Bucureşti a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea S.C. Q.C. S.R.L., arătând că are faţă de aceasta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 25908 lei reprezentând debite la bugetul de stat aşa cum rezultă din fişa sintetică pe plătitor. Cererea a fost motivată în sensul că fişa sintetică pe plătitor cuprinde declaraţiile fiscale depuse de către societatea debitoare ce reprezintă titluri de creanţă conform art. 108 alin.3 din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu art. 107 pct.1 lit. b din H.G. nr. 1050/2004 şi că debitoarea se află în imposibilitate de plată a debitului.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, judecătorul sindic a reţinut că cererea formulată de A.F.P. Sector 1 Bucureşti este neîntemeiată, deoarece aceasta a depus la dosar doar fişa sintetică în care sunt menţionate declaraţiile fiscale ale debitoarei, fără a depune actele care reprezintă titlurile de creanţă.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 4062/30.10.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială a declarat recurs recurenta A.F.P. Sector 1 Bucureşti, pe care a criticat-o pentru motivul aplicării greşite a legii, invocând art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi art. 3041 C.pr.civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat în primul rând că instanţa de fond nu a reţinut în motivarea hotărârii că debitoarea a fost dizolvată de drept conform art. 30 din Legea nr. 359/204 prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului nr. 36648/10.08.2005 şi că s-a numit lichidator prin încheierea nr. 24011/10.05.2006. Recurenta a invocat prevederile art. 2701 din Legea nr.31/1990 conform cărora “în condiţiile legislaţiei insolvenţei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea aflată în curs de lichidare” şi ale art. 177 din O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, respectiv creanţele fiscale datorate de societăţile aflate în lichidare sunt cele existente în evidenţa fiscală pe plătitor, întocmită pe baza declaraţiilor fiscale depuse de către societatea debitoare. Evidenţa fiscală pe plătitor se exprimă prin fişa sintetică-document ce constituie, potrivit legii, titlu de creanţă împotriva societăţii debitoare, susţinându-se că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că recurenta nu a prezentat acte care reprezintă titluri de creanţă.
Analizând recursul prin prisma motivelor expuse, se constată că nu este fondat.
Recurenta a susţinut că S.C. Q.C. S.R.L. a fost dizolvată de drept conform Legii nr. 359/2004, prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului nr. 36648/10.08.2005 şi că prin încheierea nr. 24011/10.05.2006 a judecătorului delegat s-a numit lichidator al societăţii. Această afirmaţie nu a fost însă dovedită, iar faptul că la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei societatea debitoare s-ar afla în cursul derulării procedurii lichidării ca urmare a dizolvării potrivit prevederilor Legii nr. 359/2004 nu are relevanţă. Astfel, ca urmare a dizolvării societăţii comerciale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 359/2004, potrivit art. 31 alin.2 din lege, dacă împotriva încheierii de constatare a dizolvării “nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridică intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Lichidarea realizându-se în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 260 alin.4 din lege, respectiv “lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii”. Şi potrivit art. 2701 din Legea nr. 31/1990 modificată, chiar dacă societatea comercială se află în lichidare în conformitate cu prevederile acestei legi, ” în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschierea procedurii insolvenţei”, iar “în condiţiile legislaţiei insolvenţei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea aflată în curs de lichidare”.
În al doilea rând, recurenta a mai susţinut că, potrivit art. 177 din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), creanţele fiscale datorate de societăţile aflate în lichidare sunt cele existente în evidenţa fiscală pe plătitor, întocmite pe baza declaraţiilor depuse de către societatea debitoare.
În mod întemeiat a reţinut judecătorul sindic faptul că fişa fiscală depusă la dosar de către recurenta-creditoare A.F.P. Sector 1 Bucureşti nu reprezintă titlu de creanţă în sensul prevederilor O.G. nr. 92/2003 şi a H.G. nr. 1050/2004.
Conform art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul care are împotriva patrimoniului debitorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă scadentă de mai mult de 30 de zile. Art. 3 pct. 11 din aceeaşi lege precizează creanţele bugetare ca reprezentând creanţe constând în impozite, taxe contribuţii, amenzi, şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.
Potrivit art. 379 alin.3 C.pr.civ., creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă.
În acest sens, art. 110 alin.3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că “titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii”.
Prin H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, respectiv prin art. 107.1, se exemplifică titlurile de creanţă fiscală. Printre acestea pot fi: “b) declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de plătitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organele competente”, etc.
Art. 177 din O.G. nr. 92/2003 invocat de recurentă prevede referitor la deschiderea procedurii insolvenţei că “în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, A. N. A.F. şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor”.
Acest text de lege nu este de natură să infirme concluzia că certitudinea creanţei fiscale se dovedeşte cu titlul de creanţă, aşa cum s-a arătat, şi nu cu fişa fiscală. El prevede numai că declararea creanţelor fiscale existente către lichidatori, în cadrul procedurii insolvenţei, se face avându-se în vedere centralizarea acestor creanţe în evidenţa fiscală pe plătitor.
Faţă de aceste considerente, se apreciază că hotărârea atacată este legală, astfel că, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ., va fi respins recursul ca nefondat.
1
