Prin sentinţa civilă nr. 1948/23.02.2012 Judecătoria Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului BEJ C.I. şi a respins contestaţia formulată de contestatoarea SC „C.C.” SRL în contradictoriu cu intimatul BEJ C.I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în contradictoriu cu intimata SC EFG L. IFN SA prin mandatar SC O.I. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000, „executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public”.
Conform art.399 alin.1 C.p.c., „împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.
De asemenea, art.402 C.p.c. stabileşte faptul că „instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, dosarul de executare sau, după caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător. Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător”.
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuală activă ), precum şi între persoana chemată în judecată ( pârât ) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii ( calitate procesuală pasivă). Instanţa este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii. În cadrul contestaţiei la executare biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesual pasivă în condiţiile în care executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, şi nu sunt parte în cadrul raportului juridic stabilit între creditor şi debitor.
În faza executării silite, părţile sunt acelaşi cu cele cuprinse în titlul executoriu, iar executorul judecătoresc este autoritatea competentă să aducă la îndeplinire prin executare silită măsurile înscrise în titlul executoriu, aspecte ce se evidenţiază din analiza textelor de lege anterior enunţate.
În consecinţă, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului BEJ C.I., invocată din oficiu şi ca urmare, a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatul BEJ C.I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul contestaţiei, instanţa a reţinut că prin încheierea pronunţată la data de 23.11.2011 în dosarul nr.18063/180/2011, Judecătoria Bacău a admis cererea formulată de BEJ C.I. şi a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de L. financiar nr.2349/10.07.2007 încheiat între SC” EFG L. IFN”SA, în calitate de finanţator şi SC”C.C.”SRL, în calitate de utilizator.
Ca urmare a încuviinţării executării silite, s-a format dosarul de executare silită nr.585/2011 al BEJ C.I..
Prin somaţia nr.585/2011 din data de 14.12.2011, comunicată contestatoarei la data de 15.12.2011, i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la primire să achite suma de 6432,53 lei reprezentând 5611,89 lei daune interese, 695,64 lei onorariu executare, 111 lei cheltuieli de executare, 14 lei taxă de timbru, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de L. financiar nr.2349/10.07.2007.
În derularea contractului de L., contestatoarea nu a mai achitat ratele, astfel încât societatea de L. a reziliat unilateral contractul prin declaraţia nr.1462/6.03.2009, comunicată utilizatorului la data de 12.03.2009.
Ca urmare a rezilierii contractului de L., utilizatorul a înapoiat autoturismul ce a format obiectul contractului.
Potrivit art.8 din OG nr.51/1997, cu modificările şi completările ulterioare, „contractele de L., precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de L., constituie titluri executorii”.
Susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că nu i se poate imputa vânzarea autoturismului la un preţ care nu acoperă valoarea iniţială a acestuia sunt neîntemeiate, având în vedere dispoziţiile contractuale, semnate şi însuşite de contestatoare. Potrivit art.5.7 din contract, anexa intitulată „termenii şi condiţiile generale” face parte integrantă din contractul de L.. De asemenea, conform 12.2 din „termenii şi condiţiile generale”, contractul va fi considerat reziliat de drept de la data comunicării către utilizator a unei declaraţii unilaterale de reziliere, fără nici o punere în întârziere, fără nici o altă formalitate prealabilă, ori intervenţia instanţei de judecată.
Art.12.8 din „termenii şi condiţiile generale” statuează că urmare a rezilierii contractului, finanţatorul va revalorifica bunul în scopul recuperării oricăror sume aferente facturilor emise şi neîncasate până la data rezilierii, a penalităţilor de întârziere etc. În cazul în care suma rezultată din revalorificarea bunului nu este suficientă pentru acoperirea sumelor prevăzute în prezentul articol finanţatorul se va îndrepta împotriva utilizatorului pentru plata de daune-interese.
Mai mult, părţile agreează că valoarea daunelor-interese nu poate depăşi după caz diferenţa dintre cuantumul sumelor precizate în acest articol, plus alte costuri dovedite şi suma rezultată din valorificarea bunului, respectiv cuantumul tuturor sumelor precizate în acest articol şi alte costuri dovedite.
Aşadar, suma pretinsă de societatea de L. cu titlu de daune interese este determinabilă din chiar cuprinsul contractului semnat şi însuşit de ambele părţi contractante, îndeplinind astfel cerinţele de a fi certă, lichidă şi exigibilă, potrivit art.379 C.p.c.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatul S.C. EFG L. IFN S.A., prin mandatar SC O.I. S.R.L., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea SC „C.C.” SRL, care a solicitat şi suspendarea executării sentinţei recurate în temeiul art. 300 alin. 2 cu aplicarea art. 403 alin. 3 şi 4 Cod procedură civilă.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii de fond, recurenta a arătat că se află în pericolul iminent de a i se înfiinţa poprire pe conturile bancare deşi sumele pretinse nu sunt reale şi nu recunoaşte titlul executoriu, că are conturi bancare prin care derulează operaţiuni zilnice de încasări şi plăţi iar un blocaj i-ar afecta grav activitatea viitoare.
Recurenta-contestatoare a criticat sentinţa ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:
– deşi avea la dosar documentele necesare, instanţa nu a verificat în nici un fel respectarea prevederilor art. 12.8 din contractul de L..
– debitul în sumă de 21402, 55 lei, astfel cum a fost precizat în cererea de executare silită, a fost cel înregistrat la data rezilierii contractului şi nu la data predării bunului, astfel cum ar fi fost corect conform art. 15 din OG nr. 51/1997.
– acest debit este contrar dispoziţiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 şi pentru faptul că a fost stabilit deşi societatea de L. şi-a recuperat integral debitul din vânzarea autoturismului, având în vedere că valorificarea autoturismului s-a făcut la valoarea de 17940,83 lei, sumă care depăşeşte capitalul nefacturat de 16102,91 lei la care se adaugă suma de 559,81 lei rămasă neachitată din cele două facturi, în condiţiile în care din valoarea totală a acestora calculată la 06.03.2009 ( 1319,36 lei) a achitat suma de 759,55 lei conform ordinului de plată din 24.03.2009.
– au fost considerate daune inclusiv asigurările (nefacturate) la autoturism, pentru perioada de după revalorificarea autoturismului , perioadă în care în mod firesc, noul proprietar şi posesor va achita asigurările obligatorii, aferente autoturismului.
– sumele reprezentând „cheltuieli logistice” şi „alte cheltuieli” au valori nereale şi nedovedite.
– întrucât în partea principală a contractului de L. nu există referiri la obligaţia debitorului de a plăti „cheltuieli logistice” sau „alte cheltuieli”, acestea nu pot face obiectul unor pretenţii ale firmei de L. , chiar dacă ar fi prevăzute generic în alte anexe ale contractului, având în vedere dispoziţiile art. 5.8 din contract potrivit cărora, oricând există discrepanţe între prevederile Anexei A sau a celorlalte anexe şi prevederile Termenilor şi Condiţiilor specifice, vor prevala prevederile Termenilor şi Condiţiilor specifice.
Intimata SC EFG L. IFN SA prin mandatar SC O.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat:
– respingerea recursului ca fiind tardiv întrucât a fost introdus la data de 17.04.2012, cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
– respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii de fond deoarece a fost motivată pe considerente generice, recurenta încercând cu rea credinţă să se sustragă de la respectarea unei sentinţe.
– menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală arătând că: era îndrituită să calculeze debitele restante conform art. 12.8 din contract şi nu potrivit art. 15 din OG nr. nr. 51/1997 deoarece conform dispoziţiilor art. 11 din OG nr. 51/1997 drepturile şi obligaţiile părţilor vor fi stipulate prin contract şi nu vor fi limitate la prevederile art. 9 şi art. 10 din acest act normativ; potrivit art. 12.8 din contract părţile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditoare ca urmare a neexecutării obligaţiilor de plată de către debitor iar instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor, modificând clauzele contractuale; termenii şi condiţiile generale ale contractului se interpretează prin coroborare cu termenii şi condiţiile specifice, fără a se exclude unele pe altele ; în cazul în care finanţatorul achită oricare din sumele menţionate în contract sau datorate potrivit legii, utilizatorul şi-a asumat prin art. 6.20 din Termenii şi condiţiile generale responsabilitatea plăţii imediate a acestora către finanţator.
Analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:
La termenul de judecată din 16.05.2012 recurenta-contestatoare a declarat că renunţă la judecata cererii de suspendare a executării sentinţei recurate. Această declaraţie a fost formulată prin mandatar P.C., în baza procurii speciale, autentificată sub nr. 75/11.01.2012 la BNPA A.M.B. şi A.B.B.. În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 246 Cod procedură civilă, va lua act de renunţarea la judecata cererii de suspendare a executării sentinţei recurate.
Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă. Sentinţa care face obiectul căii de atac în prezenta cauză a fost comunicată contestatoarei la data de 28.03.2012, astfel cum rezultă din dovada existentă la fila 134 din dosarul de fond iar cererea de recurs a fost înaintată primei instanţe în termenul de recurs, calculat conform dispoziţiilor art. 104 Cod procedură civilă , fiind predată recomandat la oficiul poştal la data de 13.04.2012, înăuntrul termenului de 15 zile care a început să curgă de la data de 28.03.2012. În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 301 Cod procedură civilă, va respinge excepţia invocată de intimată, privind tardivitatea recursului.
Criticile formulate de recurenta-contestatoare sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru cele ce succed:
Titlul executoriu în temeiul căruia s-a declanşat executarea silită contestată în prezenta cauză este contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007.
Nu se poate pretinde, astfel cum susţine recurenta-contestatoare, ca executarea silită să se efectueze conform dispoziţiilor art. 15 din OG nr. 51/2007 în privinţa determinării cuantumului debitului întrucât potrivit art. 8 din OG nr. 51/2007 contractul de L. are caracter de titlu executoriu iar prin semnarea contractului care constituie titlu executoriu utilizatorul şi-a asumat obligaţii ca urmare a rezilierii în condiţiile prevăzute de clauzele contractuale de la art. 12.8. De altfel şi din modul de redactare a dispoziţiilor art. 15 din OG nr. 51/2007 rezultă că obligaţiile ce revin utilizatorului ca urmare a rezilierii contractului se determină în condiţiile prevăzute de acest text numai în condiţiile în care în contract nu se prevede altfel.
Potrivit art. 12.8 din contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007, urmare a rezilierii finanţatorul va revalorifica bunul în scopul recuperării oricăror sume aferente facturilor emise şi neîncasate până la data rezilierii , a penalităţilor de întârziere, soldului valorii finanţate, dobânzilor acumulate între data rezilierii şi data revalorificării bunului sau încasării totale a sumei datorate, comisionului prevăzut de art. 9.5.- 9.5.1, sumelor prevăzute la art.12.6 precum şi a altor costuri înregistrate ca urmare a rezilierii În cazul în care suma rezultată din revalorificarea bunului nu este suficientă pentru acoperirea sumelor precizate în acest articol sau finanţatorul este în imposibilitatea recuperării sau revalorificării bunului, finanţatorul se va îndrepta împotriva utilizatorului pentru daune interese.
Din cuprinsul cererii de executare silită rezultă că din valoarea totală a debitului calculat în condiţiile art. 12.8 din contractul de L. reziliat face parte şi suma de 377,63 lei fără TVA, reprezentând asigurări nefacturate. Criticile referitoare la inexistenţa unei temei pentru includerea acestei sume în valoarea totală a debitului sunt nefondate având în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 8 din contract, referitoare la asigurare (Anexa A- Termeni şi condiţii generale), din care rezultă că pe toată durata L.-ului bunul este asigurat de către finanţator care suportă costurile aferente poliţelor de asigurare iar potrivit art. 12.8 din contract acesta este îndreptăţit să recupereze de la utilizator costurile înregistrate ca urmare a rezilierii.
Nefondate sunt şi criticile întemeiate pe considerente privind recuperarea integrală a debitului din vânzarea autoturismului prin raportare la contravaloarea facturilor neachitate. Cu privire la aceste facturi recurenta-contestatoare a susţinut că din valoarea totală de 1319,36 lei, stabilită la data 06.03.2009 a achitat cu ordin de plată la data de 24.03.2009 suma de 759,55 lei, care nu a fost luată la stabilirea debitului, astfel cum a fost precizat prin cererea de executare silită. Contrar susţinerilor recurentei, din situaţia detaliată a facturilor şi încasărilor referitoare la contractul de L., aflată în dosarul de executare (fila 30 din dosarul ataşat nr. 19710/180/2011) rezultă că la stabilirea debitului a fost luată în consideraţie şi plata efectuată la data de 24.03.2009.
Raportat la clauzele contractuale nu există temei pentru a distinge, astfel cum pretinde recurenta-contestatoare, cu privire la creanţa constând în „cheltuieli logistice” sau „alte cheltuieli” şi la celelalte sume precizate în conţinutul cererii de executare silită, în aplicarea dispoziţiilor art. 12.8 din contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007. În acest sens urmează a avea în vedere că art. 8 din OG nr. 51/2007 recunoaşte contractului de L. caracter de titlu executoriu în integralitatea sa, că potrivit art. 12.8 din contractul de L. financiar părţile agreează că valoarea daunelor interese nu poate depăşi după caz diferenţa dintre cuantumul sumelor precizate în acest articol plus alte costuri dovedite şi suma rezultată din revalorificarea bunului, respectiv cuantumul tuturor sumelor precizate în acest articol şi alte costuri dovedite şi că aceste clauze contractuale se coroborează cu cele ale dispoziţiilor art. 6.5, 6.8 şi 12.6 din Termenii şi condiţiile generale referitoare la obligaţia utilizatorului de a achita cheltuielile privind transportul, legea circulaţiei pe drumurile publice, taxele, impozitele sau orice alte datorii pe care le implică şi de a-l despăgubi integral pe finanţator pentru orice altă cheltuială judiciară pentru executarea contractului şi orice alte pagube pe care acesta le va suferi în urma rezilierii.
Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea nu a formulat critici privind respectarea dispoziţiilor art. 12.8 din contract sub aspectul determinării creanţei prin aplicarea algoritmului aritmetic prevăzut de acest articol, conform calculelor detaliate prin cererea de recurs cu referire la stabilirea valorii pentru fiecare sumă precizată în cererea de executare silită (capital nefacturat, dobândă nefacturată, penalizări şi asigurări nefacturate, cheltuieli logistice, alte cheltuieli , facturi emise şi neachitate) prin raportare la temeiul aplicabil pentru fiecare sumă şi la dovezile depuse de către intimata creditoare. În consecinţă, recurenta contestatoare nu poate să valorifice direct în recurs aceste apărări care nu au fost analizate prin sentinţa recurată deoarece nu au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.
Faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va menţine hotărârea primei instanţe, urmând a respinge recursul ca nefondat.
