Prin sentinta penala nr. 105 din 11 aprilie 2012 Judecatoria Viseu de Sus, în baza art. 461 al. 1 lit. d Cod procedura penala, a admis contestatia formulata de contestatorul S.T. si în consecinta a dispus reducerea pedepselor aplicate pentru savârsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fara a poseda permis de conducere si având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prevazuta de art. 86 al. 1, 86 al. 1 si 87 al. 1 din OUG 195/2002 de la câte 1 (un) an închisoare la câte 6 (sase) luni închisoare pentru fiecare, iar în baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (luni ) închisoare.
În baza art. 81 si 82 Cod penal, a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 6 luni si a atras atentia inculpatului asupra consecintelor prevazute de art. 83 Cod penal.
Din ansamblul probator administrat în cauza, instanta de fond a retinut ca prin contestatia la executare înregistrata sub nr. 793/336/2012, contestatorul S.T. a solicitat instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa desfiinteze sentinta penala nr. 92 din 20 aprilie 2010 pronuntata de Judecatoria Viseu de Sus în dos. nr. 921/336/2010, sentinta ramasa definitiva la data de 4 mai 2010 prin neexercitarea cailor de atac prin care instanta de judecata l-a condamnat la câte un an închisoare pentru fiecare dintre infractiuni si a facut aplicarea art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal aplicându-i pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Examinând sentinta mentionata, instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fara a poseda permis de conducere si având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala prevazuta de art. 86 al. 1, 86 al. 1 si 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, limita minima a pedepselor pentru fiecare dintre infractiuni fiind de 1(un) închisoare.
Contestatorul, inculpat în dosarul nr. 921/336/2010, a recunoscut savârsirea faptelor si a declarat ca le regreta, motiv pentru care nu au fost readministrate probele din cursul urmaririi penale.
Atât concluziile reprezentantului parchetului de pe lânga Judecatoria Viseu de Sus, cât si concluziile aparatorului inculpatului au fost de condamnare, iar la individualizarea pedepselor sa fie facuta aplicarea art. 74 si 76 Cod penal, adica sa se aplice circumstante atenuante.
Despre circumstante atenuante se vorbeste si în motivarea sentintei penale nr. 92/20 aprilie 2010, în expresia „la individualizarea pedepselor se va tine seama de atitudinea sincera a inculpatului din timpul cercetarilor penale si se va face aplicarea art. 74 lit. c si 76 C. pen., urmând ca pedepsele sa fie reduse sub limita minimului special” .
În dispozitivul sentintei s-a dispus condamnarea pentru fiecare din cele trei infractiuni „ cu aplicarea art. 74 lit. „c” si art. 76 lit. „d” c. pen.”, dar pedeapsa a redus-o sub limita de câte un an închisoare (pedepsele minime pentru fiecare din cele trei infractiuni, fara aplicarea circumstantelor atenuante).
Omisiunea judecatorului din dispozitivul sentintei de a reduce efectiv cuantumul fiecareia dintre pedepse, desi, intelectiv, hotarârea acestuia era luata si judicios motivata nu mai poate fi îndreptata pe caile ordinare de atac deoarece termenul pentru exercitarea acestora a trecut.
Singura cale de a reforma hotarârea mentionata cu privire la cuantumul pedepsei este calea prezentei contestatii în modalitatea prevazuta de art. 461 lit. d Cod procedura penala care admite ca modificarea pedepsei se poate face „când se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit în cursul executarii”.
Daca instanta ar fi aplicat efectiv prevederile art. 76 lit. d Cod penal, ar fi trebuit sa aplice de fapt efectele prevederilor textului de mai sus care spune ca „pedeapsa principala pentru persoana fizica se reduce dupa cum urmeaza: când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare pedeapsa se coboara sub acest minim pâna la minimul general”.
Dupa cum se observa cu usurinta din redactarea textului, norma cuprinsa în acest text este imperativa si nu supletiva, fiind obligatorie aplicarea ei.
Odata aplicate circumstantele atenuante judecatorul trebuie sa se supuna regulilor de stabilire a pedepselor, acolo prevazute. Facultativa este aplicarea circumstantelor atenuante, dar odata aplicate, judecatorul este obligat sa se supuna normelor care le guverneaza.
În situatia de fata cuantumul pedepselor se situeaza în mod obligatoriu sub minimul de un an, iar instanta a apreciat ca suficient cuantumul de 6 (sase) luni.
Celelalte dispozitii ale hotarârii vor fi mentinute (dispozitiile privitoare la suportarea executarii pedepsei rezultante si la cheltuielile judiciare).
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei contestatii au ramas în sarcina statului.
La individualizarea pedepselor judecatorul cauzei a retinut în favoarea sa circumstante atenuante, însa nu a redus concomitent si cuantumul fiecareia dintre pedepse sub limita minimului special, desi era obligatoriu.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Viseu de Sus, considerând hotarârea nelegala si netemeinica, solicitând, pe cale de consecinta, respingerea ca inadmisibila a contestatiei la executare.
În considerentele deciziei, tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 92 din 20 aprilie 2010 pronuntata de Judecatoria Viseu de Sus inculpatul (contestatar) S.T. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 an închisoare, iar în temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani atragându-i-se atentia inculpatului asupra consecintelor prevazute de art. 83 Cod penal.
Tribunalul a constatat ca atât în dispozitivul sentintei, cât si în considerentele hotarârii mentionate anterior, judecatorul a facut referire la continutul dispozitiilor art. 74 lit. c Cod penal si 76 lit. c Cod penal, retinând în favoarea inculpatului circumstante atenuante, fara însa a da eficienta acestora si a aplica pedepse sub limita minima prevazuta de lege pentru infractiunile respective, hotarârea care a ramas definitiva prin neapelare intrând în puterea autoritatii de lucru judecat.
Potrivit art. 461 Cod procedura penala, contestatia se poate face în cazurile expres prevazute de lege, în cuprinsul articolului mentionat, iar motivele pe care se întemeiata prezenta contestatie nu se regasesc în niciunul dintre cazurile textului legal indicat.
Tribunalul a apreciat ca în mod nelegal s-a admis contestatia apreciind ca este incident cazul prevazuta la art. 461 lit. d Cod procedura penala, fiind în situatia unei „cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei precum si orice alt incident ivit în cursul executarii” constatând ca instanta de fond a facut o confuzie cu privire la momentul intervenirii unei astfel de cauze care ar face admisibila contestatia la executare, moment care trebuie situat dupa pronuntarea hotarârii ramasa definitiva în cursul executarii acesteia si nicidecum îndreptarea unei erori de judecata a hotarârii primei instante, care trebuia îndreptata în caile ordinare sau extraordinare de atac.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen. a fost admis recursul iar hotarârea a fost casata integral, respingân du-se contestatia la executare.
