Dosar nr. 16677/318/2010 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 6353
Sedinta publica de la 08 Iulie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE …
Grefier …
Pe rol fiind judecarea actiunii civile având ca obiect nulitate absoluta partiala titlu de proprietate, formulata de reclamanta Comisia Locala de Fond Funciar A, reprezentata prin presedinte PV împotriva pârâtei VA,i în contradictoriu cu intimata Comisia Judeteana Gorj si intervenienta în interes propriu BC.
La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns pentru reclamanta, secretar S Ana, intervenienta în interes propriu BC, pârâta VA, fiind reprezentata de av. Dumitrescu I. Ion, lipsa fiind reprezentatul intimatei Comisia Judeteana Gorj.
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care, constatând ca nu mai sunt alte cereri de formulat, partile învederând instantei ca nu înteleg sa formuleze obiectiuni la raportul de expertiza, si constatând cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvântul pe fond si pe cererea de interventie formulata în cauza.
Secretar S Ana, pentru reclamanta Comisia Locala de Fond Funciar A, a pus concluzii de admitere a cererii de chemare în judecata, ulterior precizata si de admitere a cererii de interventie formulata în cauza.
Av. Dumitrescu Ion, pentru pârâta VA, a pus concluzii de admitere a cererii de chemare în judecata si de respingere a cererii de interventie în interes propriu, formulata în cauza de intervenienta BC, depunând în acest sens la dosarul cauzei, concluzii scrise, însotite de sentinta civila nr. 613/1989 a Judecatoriei Târgu Jiu si chitanata privind achitarea onorariului de avocat nr. 34/2011.
Intervenienta în interes propriu, B a pus concluzii de admitere a cererii de chemare în judecata, asa cum a fost precizata ulterior de catre reclamanta, de admitere a cererii de interventie în interes propriu, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu expert.
INSTANTA
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu Jiu sub nr. 16677/318/2010, reclamanta Comisia Locala de Fomnd Funciar A a chemat în judecata pe pârâta VA, în contradictoriu cu intimata Comisia Judeteana Gorj, solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta, sa dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr. …./17.11.1998 si a procesului verbal de punere în posesie emis la data de 19.08.1998 ce a stat la baze emiterii titlului de proprietate, pentru suprafata totala de 0,1495 ha. teren situat în tarlaua 4, parcela 173/1, 175/1,177/1 si tarlaua 48, parcela 908/3, având ca autor pe O . Maria, si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1195 m.p.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, în mod gresit a fost inclusa si suprafata de 300 m.p. ce apartine autorului M Ion, fiind gresite si vecinatatile terenului reconstituit.
S-a mai invocat de catre reclamanta ca titlul de proprietate eliberat pârâtei a fost emis în baza unei hotarâri judecatoresti, pronuntata în timpul fostului CAP, când terenul se regasea în folosinta pârâtei, aceasta nedetinând în proprietate întreaga suprafata de teren, care era proprietatea altor persoane.
În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. L. 18/1991 si art. III din L. 169/1997, modificata prin L. 247/2005.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei urmatoarele înscrisuri : sentinta civila 3650/1959, sentinta civila nr. 613/02.02.1989 a Judecatoriei Târgu Jiu, fila din registrul agricol a autoarei C Domnica.
La data de 17.09.2010, s-a constatat depusa la dosarul cauzei, prin serviciul registratura al instantei, o cerere de interventie în interes propriu formulata de intervenienta BC, prin care a solicitat anularea titlului de proprietate eliberat în favoarea pârâtei, cu obligarea acesteia, ca în termen de maxim 30 de zile, sa -si mute constructia si gardul de pe terenul ce apartine intervenientei, dobândit prin mostenire de la bunicul sau.
În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 49-56 C.pr.civ.
În dovedirea cererii de interventie, s-a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1912/07.12.2009 emisa de Primaria comunei A.
Prin încheierea de sedinta din data de 22.10.2010, s-a admis în principiu cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta BC.
La acelasi termen de judecata, instanta , din oficiu, în temeiul disp. art. 129 al. 5 C.pr.civ., a dispus efectuarea unei adrese la Comisia Locala de Fond Funciar A, pentru a comunica la dosar copia titlului de proprietate a carui nulitate se solicita, precum si actele care au stat la baza emiterii acestuia, respectiv: cererea de reconstituire, HCJ de validare si tabelul anexa, proces verbal de punere în posesie, acte vechi de proprietate ce au fost avute în vedere la emiterea titlului de proprietate.
Prin adresa nr. 2657/18.11.2010, intimata a înaintat la dosarul cauzei raspunsul solicitat, însotit de înscrisurile atasate la filele 24-37 din dosar.
Pârâta VA a depus la dosarul cauzei, prin intermediul aparatorului ales, av. Duzmitrescu I. Ion, întâmpinare în care a aratat ca este de acord cu modificarea titlului de proprietate nr. …./17.11.1998, în sensul ca din suprafata reconstituita , de 0,1495 m.p., sa fie scazuta suprafata de 0,0280 ha., ce apartine numitului I.A.M., care a dobândit-o în baza actului de donatiune nr. 4138/22.12.1899, de la numita M.C. C..
Pârâta, prin întâmpinarea formulata, a solicitat pretentii proprii fata de reclamanta Comisia Locala de Fond Funciar A, solicitând obligarea acesteia sa emita titlu de proprietate pentru suprafata de 1500 m.p., conform testamentului încheiat de bunicul sau, B Ion la data de 24.05.1960.
Referitor la cererea de interventie formulata de intervenienta BC, pârâta a solicitat respingerea cererii de interventie, invocând faptul ca intervenienta este vecina cu pârâta , iar în momentul în care autorul pârâtei si-a îngradit proprietatea cu gard de sârma, intervenienta nu a avut nicio obiectie cu privire la dimensiunea proprietatii.
Reclamanta Comisia Locala de Fond Funciar A a depus la fila 52 din dosar, o precizare a cererii de chemare în judecata , prin care a aratat ca solicita nulitatea partiala a titlului de proprietate nr. …./17.11.1998 si a procesului verbal de punere în posesie ce a stat la baza eliberarii sale, pentru suprafata de 280 m.p., ce apartine mostenitorilor autorului M A. Ion si a suprafetei de 30 m.p., ce apartine intervenientei BC.
În sedinta publica din data de 28.01.2011, s-a pus în discutia partilor de catre instanta, necesitatea efectuarii în cauza a unei expertize în specialitatea topografie, proba cu care partile au fost de acord .
În cauza a fost desemnat dl. expert M Marian, stabilindu-se obiectivele necesare pentru efectuarea expertizei prin încheierea de sedinta din data de 11.02.2001.
Dupa depunerea raportului de expertiza si studierea acestuia de catre parti, nu s-au formulat obiectiuni de catre niciuna dintre partile litigante.
Analizând actele si lucrarile dosarului, se retine urmatoarea situatie de fapt :
La data de 17.11.1998, în favoarea pârâtei O Maria, actualmente VA, s-a eliberat titlul de proprietate. …., prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1495 m.p. teren situat pe raza comunei A , sat Stroiesti.
La baza eliberarii titlului de proprietate mai sus mentionat, a stat cererea de reconstituire înregistrata sub nr. 1631 /21.03.1991, formulata de pârâta si numita C Domnica, atasata la fila 30 din dosar, prin care s-a solicitat de catre acestea reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1500 m.p., în baza testamentului întocmit de bunicul pârâtei, numitul B Ion , datat 24.05.1960.
Prin Hotarârea Comisiei Judetene, s-a validat propunerea Comisiei Locale A si s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,10 ha. în favoarea numitei C Domnica.
La data de 23.04.2007, în favoarea intervenientei B V. C si a numitului B. Vasile, s-a eliberat titlul de proprietate nr. /23.04.2007, prin care li s-a reconstituit, în calitate de mostenitori legali ai autorului B Vasile, dreptul de proprietate pentru suprafata de 4514 m.p.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauza, respectiv din coroborarea înscrisurilor depuse de parti cu expertiza tehnica judiciara realizata de expert tehnic Militaru Marian, se retine ca cererea de chemare în judecata , ulterior precizata, este întemeiata, si în consecinta urmeaza a fi admisa, iar cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta BC, este întemeiata în parte, urmând a fi admisa în parte, pentru urmatoarele considerente :
Prin raportul de expertiza întocmit în cauza de catre expert tehnic judiciar Militaru Marian, a fost identificat terenul din litigiu în suprafata de 1495 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. …./17.11.1998, retinând expertul ca pentru terenul respectiv s-a prezentat de catre pârâta registrul agricol al bunicului sau, B Ion, unde la pozitia 1, în punctul Silistea Casei, acesta figura cu suprafata de 0,5 ha., precum si sentinta civila nr. 613/02.02.1989 a Judecatoriei Târgu Jiu, pronuntata în dosarul nr. 6744/1998.
S-a retinut de catre expert ca în titlul de proprietate mai sus mentionat, a fost inclusa si suprafata de 280 m.p., ce apartine mostenitorilor autorului M A. Ion, teren pentru care s-a prezentat registrul agricol al numitului M I. M. Ion din perioada 1959-1962, unde la pozitia 16, în pct. Silistea casei, acesta figura cu suprafata de 0,03 ha. De asemenea, s-a retinut de catre expert ca suprafata de 280 m.p. este libera si pe aceasta nu exista edificat constructii.
A mai mentionat expertul ca suprafata de 30 m.p. (32 m.p. din masuratori), a fost solicitata de catre intervenienta BC, a fost validata, iar în favoarea acesteia s-a emis titlul de proprietate nr. ../23.04.2007, însotit de procesul verbal de punere în posesie nr. …./09.03.2007, tarlaua 44, parcela 163, teren pentru care intervenienta a prezentat registrul agricol din perioada 1959-1963 a numitului B Ghe. Vasile.
A retinut expertul ca terenul ce apartine intervenientei BC a fost inclus în titlul de proprietate nr. …./17.11.1998, eliberat pârâtei , în conditiile în care se considera ca fiind corecta mejdina de la sud a lui BC cu numitul C Viorel.
Se retine de catre instanta ca în cauza sunt îndeplinite disp. art. III din L. 169/1997, cu modificarile intervenite prin L. 247/2005, cu privire la nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. …./17.11.1998 si a procesului verbal de punere în posesie, pentru suprafata de 280 mp., cu urmatoarele vecinatati: N-VA, E-Pârâul Ibru, S-Berculescu Maria, V-VA si a suprafetei de 30 mp. (32 mp. din masuratori), cu urmatoarele vecinatati: N-VA, E-Berculescu Maria, S- BC, V-DC105, conform raportului de expertiza realizat în cauza de expert tehnic judiciar Militaru Marian.
Având în vedere ca pârâta VA este îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 310 m.p. cu privire la care s-a constatat prin prezenta sentinta, nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate …./17.11.1998, se va dispune obligarea reclamantei-intimate Comisia locala de fond funciar A, ca pentru suprafata anulata din titlul de proprietate mai sus mentionat, de 310 mp., sa emita pârâtei-reclamante VA un alt titlu de proprietate si proces verbal de punere în posesie, având în vedere ca aceasta este îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafata de teren ce a primit-o de la bunicul sau, B Ion, în baza testamentului din 24.05.1960, în care se face vorbire de o suprafata de 1500 m.p., suprafata solicitata de pârâta prin cererea nr. nr. 1631 /21.03.1991, atasata la fila 30 din dosar.
Cu privire la cererea de interventie formulata de intervenienta BC, instanta retine din probele administrate în cauza ca aceasta a facut dovada ca este îndreptatita la suprafata de 30 m.p.,(32 m.p. din masuratori), pentru care a prezentat registrul agricol al autorului Bradiceanu Gh. Vasile, din perioada 1959-1963, suprafata care a fost inclusa în titlul eliberat pârâtei, desi aceasta se regaseste în cererea de reconstituire formulata de numita B V. Maria, asa cum rezulta din continutul raportului de expertiza întocmit în cauza de expert tehnic judiciar Militaru Marian.
Având în c vedere ca prin cererea de interventie, intervenienta BC, a solicitat obligarea pârâtei VA sa-si ridice constructiile de pe terenul în suprafata de 30mp. (32 mp. din masuratori), cerere ce face obiectul unei actiuni în revendicare si obligatie de a face, se va dispune înaintarea cererii disjunse catre compartimentul Registratura al Judecatoriei Târgu-Jiu, în vederea repartizarii pe un complet specializat în materie civila, competent sa solutioneze cererile având ca obiect, actiune în revendicare.
Vazând disp. art. 274 C.pr.civ., se va obliga pârâta VA în solidar cu Comisia locala de fond funciar A la plata catre intrevenienta BC a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecata, respectiv onorariu aparator.
Se retine de catre instanta ca ambele parti se afla în culpa procesuala, conform art. 274 C.pr.civ., pentru faptul ca pârâta VA nu a recunoscut pretentiile intervenientei prin cererea de interventie formulata, iar Comisia Locala de Fond Funciar A se afla, de asemenea, în culpa procesuala , întrucât, potrivit atributiilor ce-i reveneau, în temeiul art. 5 HG. 890/2005, trebuia sa verifice eliberarea actelor de reconstituire în favoarea persoanelor îndreptatite, ocazie cu care, trebuia sa constate ca pentru terenul în suprafata de 32 m.p. s-a formulat cerere de reconstituire de catre numita B V. Maria.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare în judecata, ulterior precizata, conform înscrisului atasat la fila 52 din dosar, având ca obiect nulitate absoluta partiala titlu de proprietate, formulata de reclamanta Comisia Locala de Fond Funciar A, reprezentata prin presedinte PV împotriva pârâtei VA, domiciliata în judetul Gorj, în contradictoriu cu intimata Comisia Judeteana Gorj.
Constata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. …./17.11.1998 si a procesului verbal de punere în posesie, pentru suprafata de 280 mp., cu urmatoarele vecinatati: N-VA, E-Pârâul Ibru, S-Berculescu Maria, V-VA si a suprafetei de 30 mp. (32 mp. din masuratori), cu urmatoarele vecinatati: N-VA, E-Berculescu Maria, S- BC, V-DC105, conform raportului de expertiza realizat în cauza de expert tehnic judiciar Militaru Marian.
Obliga reclamanta-intimata Comisia locala de fond funciar A, ca pentru suprafata anulata din titlul de proprietate mai sus mentionat de 310 mp., sa emita pârâtei-reclamante VA un alt titlu de proprietate si proces verbal de punere în posesie.
Admite cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenienta BC, domiciliata în comuna A, sat Stroiesti, judetul Gorj, în parte.
Disjunge capatul de cerere din cererea de interventie în interes propriu formulata de intrevenienta BC prin care solicita obligarea pârâtei VA sa-si ridice constructiile de pe terenul în suprafata de 30mp. (32 mp. din masuratori) si dispune înaintarea catre compartimentul Registratura al Judecatoriei Târgu-Jiu, în vederea repartizarii pe un complet specializat în materie civila.
Obliga pârâta VA în solidar cu Comisia locala de fond funciar A la plata catre intrevenienta BC a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica de la 08 Iulie 2011, la Judecatoria Târgu-Jiu.
PRESEDINTE GREFIER
1