Calitate procesuală activă în acţiunea de dizolvare a unei societăţi pe acţiuni în temeiul dispoziţiilor art. 227 lit. e din Legea 31/90 r. Admisibilitate.


Calitate procesuală activă în acţiunea de dizolvare a unei societăţi  pe acţiuni în temeiul dispoziţiilor art. 227 lit. e din Legea 31/90 R. Admisibilitate.

Conform art. 227 lit. e din Legea 31/90 R , societatea comercială se poate dizolva prin hotărârea tribunalului, la  cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave între asociaţi,  care împiedică funcţionarea societăţii. Neînţelegerile grave dintre asociaţi apar, în general, în societăţile cu un număr mic de  asociaţi  în care factorul  personal are un rol important în funcţionarea societăţii. Dar lipsa  sau dispariţia intenţiei de a conlucra poate fi întâlnită şi în societatea  pe acţiuni în care există grupuri de acţionari ( abuzul  de  drept de vot, abuzul de majoritate  sau abuzul de minoritate).  Calitate procesuală activă în acţiunea în dizolvare judiciară a unei societăţi pe acţiuni, în temeiul dispoziţiilor art. 227 lit. e din Legea 31/90 R , aparţine numai acţionarilor minoritari, în caz de abuz de majoritate  şi,  după caz,  numai acţionarilor majoritari, în caz de abuz de minoritate. Calitatea  procesuală  pasivă aparţine  însăşi societăţii  a cărei dizolvare judiciară se solicită, care va fi  reprezentată în instanţă de organele sale  de conducere.

Prin sentinţa nr. 112 /11.05.2007 a Tribunalului Gorj –Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a fost respinsă ca nefondată acţiunea pentru dizolvarea societăţii comerciale formulată de reclamanta MV în contradictoriu cu  SC L. SA TG JIU.

Împotriva sentinţei a  declarat apel  reclamanta MV, în calitate de reprezentantă  a acţionarilor minoritari, depunând în acest sens la dosar  „Tabel nominal cu acţionarii  care o împuternicesc  în instanţă să-i reprezinte în vederea dizolvării SC L. SA”.

În motivele de apel, reprezentanta acţionarilor minoritari a criticat sentinţa instanţei de fond  arătând că în mod  greşit nu s-a reţinut abuzul de majoritate, în condiţiile în care directorul societăţii  conduce societatea împreună cu rudele sale, existând divergenţe între cele două grupuri de acţionari, respectiv majoritari şi minoritari,  concretizate în existenţa pe rolul instanţelor a mai multor litigii.

Curtea  a apreciat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt şi de drept corectă, nefiind întrunite în cauză cerinţele art. 227  lit. e din Legea 31/90 R.  Apelanta reclamantă  are calitate procesuală activă, în cauză făcând dovada că este reprezentanta grupului minoritar, având în vedere tabelul  nominal cu acţionarii  care au împuternicit-o să-i reprezinte în  instanţă în vederea dizolvării  SC L. SA.