Dosar nr. 3094/205/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2137/2011
Şedinţa publică de la 20 Iunie 2011
S-a luat în examinare, spre soluţionare, recursul formulat de petenta S.C.
HIDROELECTRICA S.A. BUCUREŞTI-SUCURSALA HIDROCENTRALE
împotriva sentinţei civile nr.1965/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în
dosarul nr. 3094/205/2010, intimaţi fiind OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA
LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND
FUNCIAR ARGEŞ, având ca obiect fond funciar declinare de competenţă.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: consilier juridic I. V.
pentru recurenta-petentă şi avocat C.G. pentru intimata OBŞTEA
MOŞNENILOR, lipsă fiind intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND
FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ.
FUNCIAR, COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul recurentei-petente şi apărătorul intimatei OBŞTEA
MOŞNENILOR având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat
în cauză.
În raport de această împrejurare, instanţa constată recursul în stare de
judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-petente, având cuvântul, solicită admiterea
recursului, iar pe fond admiterea cererii, constatarea nulităţii absolute parţiale a
Hotărârii comisiei judeţene nr.87/2006, modificată conform sentinţei civile
nr.2053/2007 , a titlului de proprietate nr.139340/2009 şi a procesului verbal
depunere în posesie pentru terenul în suprafaţă de 5673 m.p..
Apărătorul intimatei OBŞTEA MOŞNENILOR, având cuvântul, solicită
respingerea recursului, menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, cu
cheltuieli de judecată. Arată că terenul din litigiu este proprietatea obştei, dobândit
în baza legii fondului funciar, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă, acesta este liber, nu este afectat de construcţii şi de detalii de
sistematizare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.4920/280/2010, pe rolul Judecătoriei
Piteşti, reclamanta SC Hidroelectrica SA Bucureşti – Sucursala a chemat în judecată
pârâtele Obştea Moşnenilor, Comisia Locală de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană
de Fond Funciar Argeş, solicitând instanţei să se constate nulitatea absolută parţială
a HCJ nr.87/07.09.2006, a titlului de proprietate nr.39340/25.03.2009 şi a
procesului verbal de punere în posesie nr.18/05.02.2009, cât şi actele
premergătoarea acestora şi cheltuieli de judecată.
În considerente reclamanta arată, în esenţă, că asupra unui teren pentru care
reclamanta deţine acte de proprietate, situat în comuna D., s-a reconstituit dreptul
de proprietate Obştii Moşnenilor cu încălcarea dreptului său de proprietate, iar
despre acest aspect reclamanta a aflat în momentul în care i-a fost restituită
declaraţia de impunere.
În acest fel, arată reclamanta, nu numai că s-a încălcat dreptul său de
proprietate ce îşi are temei în lege, dar s-au încălcat şi dispoziţiile legilor speciale în
materie de reconstituire, avându-se în vedere că acest teren era exceptat de lege de
la reconstituirea în natură, iar pârâtele comisii trebuiau să atribuie persoanei juridice
care a cerut reconstituirea, alt teren, liber din punct de vedere juridic, sau
despăgubiri conform art.4 din Legea 1/2000, republicată şi modificată.
Faţă de acţiunea principală, la data de 21.05.2010, s-a depus întâmpinare din
partea Obştii Moşnenilor, prin care s-a solicitat respingerea acţiunii.
În considerente pârâta arată că cererea reclamantei este nefondată.
Astfel, arată pârâta, reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat cu
respectarea procedurii speciale, prevăzute de legea de reconstituire, că asupra
dreptului său de proprietate instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă
nr.2053/17.10.2007, hotărâre irevocabilă şi intrată în puterea lucrului judecat.
Mai arată pârâta că în contextul acelei judecăţi a făcut dovada pe deplin
asupra dreptului său de proprietate anterior, că s-a efectuat expertiză de identificare
şi s-a constatat că acel teren nu se circumscrie nici uneia din situaţiile de exceptare
expresă de la reconstituirea pe vechiul amplasament al proprietăţii.
Totodată, arată pârâta, reclamantul nu face dovada interesului în promovarea
acţiunii, câtă vreme nu probează că acel teren este indispensabil desfăşurării
activităţii sale, conform obiectului de activitate.
În cauză s-a administrat proba cu acte şi înscrisuri.
La data de 31 mai 2010, în cauză s-a pronunţat sentinţa civilă nr.4697/2010 a
Judecătoriei Piteşti prin care s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale în baza
art.158 şi 159 din C.pr.civ. coroborate cu art.11 alin.2 din Legea 247/2005, iar
cauza a fost trimisă Judecătoriei Câmpulung.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.3094/205/2010
(număr în format vechi 3094/2010), iar părţile au fost legal citate.
După înregistrare, la data de 19.08.2010, reclamanta a depus la dosar răspuns
la întâmpinare prin care arată că, pe de o parte, justifică un interes legitim în
promovarea prezentei acţiuni câtă vreme acest teren se afla în patrimoniul său până
la momentul reconstituirii, iar pe de altă parte hotărârea judecătorească nu-i este
opozabilă, deoarece pârâtele nu s-au judecat în contradictoriu cu ea. Celelalte
apărări sunt reluate din cererea de chemare în judecată.
În cauză au fost din nou depuse acte.
La termenul de judecată din 03.11.2010, pârâta, prin apărător, a arătat că
renunţă să mai invoce excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea acţiunii.
În cauză a fost administrată proba cu acte şi s-au solicitat relaţiile de la
organele abilitate.
Prin sentinţa civilă nr.1965/17.11.2010, Judecătoria Câmpulung a respins
acţiunea formulată de reclamanta S.C. HIDROELECTRICA S.A. BUCUREŞTI-
SUCURSALA în contradictoriu cu pârâţii OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA
LOCALĂ DE FOND FUNCIAR şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND
FUNCIAR ARGEŞ, obligând-o să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.303 din 21.09.2005, pârâta a solicitat
reconstituirea dreptului de proprietate deţinut anterior deposedării abuzive, cerere
întemeiată pe actele primare de proprietate ale pârâtei.
Într-o primă fază cererea reclamantei a fost parţial validată de către pârâta
Comisia Locală de Fond Funciar cu excepţia suprafeţei de 6.312 mp teren.
Împotriva aceste validări parţiale pârâta a formulat contestaţia nr.1979 din
24.07.2006 către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, contestaţie respinsă
prin Hotărârea nr.87 din 07.09.2006, cu unica motivare că terenul nu se află în
administrarea Comisiei Locale de Fond Funciar.
Împotriva aceste Hotărâri pârâta a formulat plângere la Judecătorie, conform
dispoziţiilor art.56 şi următoarele din Legea 18/1991, republicată.
În dovedirea dreptului său de proprietate pârâta a utilizat actele sale primare
de proprietate, acte ce nu au fost nici un moment contestate de pârâtele din acea
cauză, respectiv Aşezământul Obştii Moşnenilor din anul 1946, Amenajamentul „
Domeniului Forestier”, întocmit de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în anul
1935, acte ce definesc averea obştii şi precizează vecinătăţile proprietăţii
revendicate.
În baza acestor documente s-a procedat la efectuarea unei expertize, ocazie
cu care, la punerea în teren a actelor, s-a constatat că se întâlnesc două situaţii
distincte.
Astfel, o primă porţiune de teren, în suprafaţă de 871 mp, era situată chiar în
curtea sediului Obştii Moşnenilor, făcând corp comun cu restul proprietăţii
reconstituite deja.
O altă porţiune de teren, în suprafaţă de 5.531 mp, având ca vecinătăţi: N-
drum comunal, S- Pensiunea, E- Râul Dâmboviţa, V- drum comunal, este ocupat
de reclamantă.
La momentul expertizei nu au fost identificate pe teren instalaţii
hidrotehnice, hidroelectrice sau hidroamelioraţii, nici alte obiective prevăzute de
dispoziţiile art.4 din Legea 1/2000 ca reprezentând categorii exceptate de la
reconstituirea pe vechiul amplasament.
În aceste condiţii a fost posibilă reconstituirea proprietăţii pârâtei pe vechiul
amplasament, iar în baza hotărârii judecătoreşti s-au emis pârâtei titlul de
proprietate şi procesul verbal de punere în posesie mai sus arătate.
În ceea ce priveşte pe reclamantă, aceasta îşi probează pretenţiile cu actele ce
urmează fi analizate mai jos.
Prin decretul nr.299 din 25 septembrie 1985, emis de Consiliul de Stat au
fost expropriate şi trecute în proprietatea statului şi în administrarea directă a
Intreprinderii Electrocentrale Curtea de Argeş, mai multe suprafeţe de teren din
bazinul hidrografic al râului Dâmboviţa, în scopul amenajării hidroenergetice a
acestui râu.
După cum rezultă din chiar cuprinsul acestui decret (f. 33-37) numai o parte
din aceste terenuri urmau a fi definitiv afectate lucrărilor hidroenergetice şi
hidroamelioraţiilor necesare în mod strict desfăşurării obiectului de activitate al
unităţii economice, restul terenului urmând a fi repus în circuitul agricol şi forestier
în perioada 1987-1990.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că unitatea economică ce primea
doar în administrare aceste terenuri ar fi procedat la repunerea în circuitul agricol şi
forestier a terenurilor ce nu-i sunt strict necesare, conform dispoziţiilor actului de
putere pe care-l invocă.
După schimbarea regimului politic, statul român a recunoscut caracterul
abuziv al actelor de expropiere în mod explicit.
Astfel, la apariţia Legii 18/1991, în forma sa iniţială, art. 5 şi 6, din lege au
definit în mod imperativ şi limitativ categoriile de terenuri ce fac obiectul domeniul
public şi privat al statului.
Forma acestor articole nu s-a modificat de-a lungul timpului, deşi Legea
18/1991 a cunoscut numeroase modificări, ceea ce îndeptăţeşte instanţa să
aprecieze că voinţa legiuitorului este fermă şi consecventă în această problemă.
În acelaşi timp aceleaşi texte de lege îndreptăţesc instanţa să aprecieze că
aceste terenuri ce nu au fost enumerate nu mai sunt considerate de statul român ca
făcând parte din domeniul public sau privat al statului, recunoscându-se astfel
caracterul abuziv al unor acte de expropriere.
Ulterior prin HG 834/1991, prin art.1 se prevede că terenurile aflate în
patrimoniul societăţilor comerciale de stat, la data înfiinţării acestora rămân în
patrimoniul lor, dar numai dacă sunt necesare desfăşurării activităţii conform
obiectului de activitate al acestora.
La momentul apariţiei acestui act, antecesoarea reclamantei nu avea în
patrimoniu nuda proprietate asupra acestui teren, ci doar un drept de administrare
în condiţiile legislaţiei anterioare dar şi a celei prezente.
Abia în 2006, prin Certificatul de Atestare a dreptului de Proprietate asupra
terenurilor seria MO3 nr.10303 din 22.02.2006, se atestă dreptul de proprietate al
reclamantei asupra terenului în cauză.
Din anexele depuse în vederea emiterii acestui certificat rezultă că terenul
este afectat unui parc auto, având ca subcategorii de folosinţă platformă betonată,
rampe, magazii, fundaţie de beton şi chiar spaţiu verde ( f 20 ).
Or, o dată ce legiuitorul nu a definit aceste categorii de terenuri ca făcând
parte din domeniul public sau privat al statului, pe de o parte, iar antecesoarea
reclamantei nu a avut vreodată un drept de proprietate asupra terenului, se ridică
întrebarea al cui drept de proprietate este atestat prin acest înscris?
În altă ordine de idei, acest certificat a fost emis la mult timp după ce Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o jurisprudenţă constantă în această materie, arată
că statul nu poate atribui în deplină proprietate nimănui imobile pe care el însuşi nu
le deţinea în condiţiile legislaţiei în vigoare, ci prin abuz.
Pentru ca reclamanta să poată beneficia de o atribuire a dreptului de
proprietate în condiţiile HG 834/1991, trebuia să facă dovada că acest teren este
absolut necesar desfăşurării activităţii prestate.
Activitatea prestată de reclamantă este producerea energiei electrice, iar
transportul produselor sale nu se face cu mijloace auto, pentru ca instanţa să poată
aprecia că reclamanta are strictă nevoie de parc auto sau teren pe care să-l
amplaseze. Aşa se explică faptul că, la data efectuării expertizei, expertul constată că
spaţiul nu este afectat unei activităţi economice efective.
În aceste condiţii instanţa de fond a constatat că vocaţia reclamantei la
dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, care nu este nicidecum
afectat vreunei amenajări hidroenergetice productive, nu există.
Împotriva sentinţei civile nr.1965/17.11.2010, reclamanta SC
HIDROELECTRICA SA BUCUREŞTI – SUCURSALA HIDROCENTRALE
CURTEA DE ARGEŞ a formulat în termen legal recurs, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că:
1. Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale apreciind că
imobilele terenuri care nu sunt prevăzute de art.5 şi 6 din Legea nr.18/1991 nu mai
sunt considerate de staul român ca făcând parte din domeniul public sau privat al
statului, recunoscându-se astfel caracterul abuziv al actelor de expropriere prin care
au fost preluate de la proprietarii lor de drept. Astfel, prima instanţă deşi apreciază
că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu, anume Decretul nr.299/1985 emis de
Consiliul de Stat al RSR, consideră că acest act normativ are care caracter abuziv
deşi pricina nu s-a judecat pe tărâmul Legii nr.10/2001, ci pe cel al Legii nr.18/1991
care se referă la terenuri preluate abuziv de CAP de la persoane fizice care nu s-au
înscris în cooperativă sau de către stat, fără nici un titlu, ceea ce nu e cazul în speţă.
2. În mod greşit, instanţa de fond a avut în vedere faptul că până la apariţia
HG nr.834/1991 reclamanta nu a avut în patrimoniu decât dreptul de administrare,
iar nu cel de proprietate, şi a nesocotit legislaţia în vigoare, în speţă Legea
nr.15/1990, HG nr.834/1991, HG nr.627/2000, potrivit cărora dreptul de
proprietate a fost întărit, iar mai apoi confirmat prin emiterea certificatului de
atestare care a fost emis în considerarea faptului că terenul în litigiu este necesar
desfăşurării activităţii ce presupune nu numai transport de energie electrică prin
cabluri electrice, ci şi conductori electrici, stâlpi de susţinere, mijloace auto care să
transporte materiale pentru îndiguiri, garaje, canale de aducţiune, care să amplaseze
hidroagregate în centrale etc. Se conchide că terenul în litigiu este necesar pentru
întreţinerea obiectivului energetic 02 pe sectorul x
3. Prima instanţă validează titlul de proprietate al pârâtei care a fost emis în
baza unei hotărâri judecătoreşti care nu este opozabilă recurentei, nefiind
pronunţată în contradictoriu şi cu aceasta. Astfel, se arată că în procesul civil
soluţionat prin sentinţa civilă nr.2053/2007, comisia locală a depus la dosar un alt
certificat de atestare al recurentei, care nu privea terenul în litigiu, astfel că s-a
încuviinţat reconstituirea vechiul amplasament în baza concluziilor expertului V.
care a menţionat, nereal, că terenul este liber.
Analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma criticilor aduse acesteia prin
motivele de recurs, privite unitar întrucât privesc aceleaşi linii directoare şi converg
către o soluţie unitară, tribunalul constată următoarele:
Prin decretul nr.299 din 25 septembrie 1985 au fost expropriate şi trecute în
proprietatea statului şi în administrarea directă a Întreprinderii Electrocentrale
Curtea de Argeş mai multe suprafeţe de teren din bazinul hidrografic al râului
Dâmboviţa, în scopul amenajării hidroenergetice a acestui râu.
Legislaţia ce a urmat anului 1989 a venit să definitiveze şi să delimiteze strict
proprietatea de stat, astfel că prin Legea nr.15/1990 unităţile economice de stat,
indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, între care se
înscria la acel moment şi antecesoarea recurentei, s-au organizat urmând să
funcţioneze, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub forma de regii
autonome sau societăţi comerciale, devenind proprietarele bunurilor din
patrimoniul său (art.1 şi 5 alineatele 1 din Legea nr.15/1990).
Antecesoarea recurentei era proprietara bunurilor, între care se înscria şi
terenul în litigiu, în temeiul Decretului nr.299/1985 emis de Consiliul de Stat al
Republicii Socialiste România privind exproprierea unor imobile, scoaterea din
producţia agricolă şi fondul forestier a unor terenuri, defrişarea unor suprafeţe
împădurite precum şi demolarea unor construcţii.
Capitalul social al unităţilor economice foste de stat a fost stabilit şi evaluat
prin HG nr.834/1991, în temeiul art.19 din Legea nr.15/1990.
Prin HG nr.627/2000 se înfiinţează SC Hidroelectrica SA care demarează
procedura de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate întocmai
cum prevăd disp.art.5 din HG nr.834/1991, certificat care se obţine la data de
22.02.2006.
Sentinţa civilă nr.2053/2007, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, este
obţinută de către pârâtă aproximativ un an mai târziu, astfel că emiterea titlului de
proprietate şi a procesului verbal de punere în posesie nu trebuia să se facă decât pe
un teren care se afla la acel moment la dispoziţia comunei D., terenul în litigiu
nemaifiind încă de dinainte de 1990, această operaţiune, desigur, neînsemnând
nerecunoaşterea dreptului de proprietate al Obştii ci doar valorificarea dispoziţiilor
legale potrivit cărora atunci când vechiul amplasament nu este liber reconstituirea
se face pe un altul aflat dispoziţia comisiei locale de fond funciar.
În plus, din lectura sentinţei în discuţie rezultă că reconstituirea dreptului de
proprietate în favoarea intimatei Obşti s-a dispus pe raza D., iar nu expres pe
vechiul amplasament dovedit cu actele primare.
Este adevărat că se menţionează în dispozitiv că se are în vedere expertiza
V., însă încă de atunci acest expert atestă existenţa pe terenul în litigiu a unor
construcţii – barăci – aparţinând unui terţ, în contradictoriu cu care pricina nu s-a
judecat pentru ca acesta să-şi facă apărarea şi să prezinte instanţei situaţia juridică
reală a imobilului.
De aceste construcţii, sub numele de magazii, aminteşte şi expertul din
prezenta cauză, astfel că ele nu pot fi minimizate până la a considera că nu există. În
atare situaţie, se poate conchide că terenul în litigiu a fost afectat scopului pentru
care a fost expropriat şi nu a fost cuprins în certificatul de atestare doar fictiv,
lipsind abuziv fostul proprietar de dreptul său.
În plus, se constată că actele de proprietate ale recurentei reclamante, aşa
cum au fost acestea enumerate, acte care sunt emise anterior pârâtei, nu au fost
anulate, apărând ca emise cu respectarea normelor legale în materie.
Prin urmare, având în vedere toate cele ce preced, în temeiul art.312
C.pr.civ., tribunalul, apreciind recursul fondat, îl va admite şi va modifica sentinţa
recurată în sensul că va admite în parte acţiunea şi va dispune numai anularea
titlului de proprietate nr.139340 din 23.03.2009 şi a procesului-verbal de punere în
titlului de proprietate nr.139340 din 23.03.2009 şi a procesului-verbal de punere în
posesie nr.18/05.02.2009, acte emise în favoarea pârâtei Obştea Moşnenilor, HCJ
nr.87/07.09.2006 referindu-se la validarea dreptului de proprietate al intimatei
pârâte care a fost apreciată, aşa cum s-a arătat mai sus, ca temeinic şi legal dispusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite recursul formulat de petenta S.C. HIDROELECTRICA S.A.
BUCUREŞTI-SUCURSALA HIDROCENTRALE, împotriva sentinţei civile
nr.1965/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3094/205/2010,
intimaţi fiind OBŞTEA MOŞNENILOR, COMISIA LOCALĂ DE FOND
Modifică sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea şi dispune anularea
posesie nr.18/05.02.2009, acte emise în favoarea pârâtei Obştea Moşnenilor .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2011, la Tribunalul Argeş, secţia
civilă.
Preşedinte,
Judecător,
Judecător,
Grefier,
