Înregistrările făcute în contabilitate, conform documentelor contabile
Depunerea actelor contabile care dovedesc că operaţiunile societăţii debitoare s-au făcut în conformitate cu facturile emise, fără să se înregistreze şi ieşirile din gestiune, aspecte necuprinse în actul de control, dar semnalate de administratorul debitorului care semnează acest act cu obiecţiuni, înlătură culpa organelor de conducere ale societăţii.
Curtea de Apel Iaşi, decizia comercială nr.1091 din 26 noiembrie 2007
Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de pârâtul P.C. împotriva sentinţei comerciale nr. 270/S/ 5 iunie 2007 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, pe care o modifică în tot.
A înlăturat răspunderea personală a pârâtului P. C. pentru partea din pasivul debitorului S.C. „N.P.” S.R.L. Iaşi, ce nu va fi acoperită în cadrul procedurii de insolvenţă.
S-a reţinut că la dosarul cauzei s-au depus acte contabile care fac dovada că înregistrările în contabilitatea debitorului s-au făcut conform facturilor emise de S.C. „B.ING.” S.R.L., însă S.C. „B. GROUP” S.A. nu a operat ieşirile din gestiune către S.C. „B.ING.”, aspecte ce nu au fost evidenţiate în actul de control, însă au fost semnalate de administratorul debitorului care a semnat actul de control cu obiecţiuni.
După transformarea S.C. „B. GROUP” S.A. în S.C. „B. ING” S.R.L. Iaşi, în facturile emise de aceasta din urmă după data de 8 iulie 2005 au fost menţionate mărfuri care se ridicau efectiv de la S.C. „B. ING” la data facturării, însă se menţionau şi mărfuri care nu se ridicau, dar făceau parte din avizele emise anterior pe numele S.C. „B. GROUP” S.A. – Punct de lucru Iaşi, astfel încât în facturile emise pe numele S.C. „B. ING” s-au facturat şi se regăsesc toate mărfurile din avizele emise de S.C. „B. GROUP” S.A., gestiunea S.C. „B. GROUP” – Punct de lucru Iaşi fiind transferată la S.C. „B. ING” S.R.L. Iaşi, atât soldul debitor, cât şi cel creditor.
Rezultă astfel că societatea debitoare a ţinut corect evidenţa contabilă.
În ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta rezultă din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes străin societăţii debitoare, o cauză nelicită sau o încălcare vădită a dispoziţiilor. Vinovăţia apare în această situaţie sub forma intenţiei directe sau indirecte, în sensul că autorul faptei prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui sau, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intenţia să fie dovedită, neputând fi reţinută doar culpa autorului.
Referitor la raportul de cauzalitate, acesta se prezumă în condiţiile art. 138 din lege, prezumţia fiind o prezumţie absolută ce nu poate fi răsturnată prin nici un mijloc de probă. Este suficient a se proba încetarea plăţilor şi săvârşirea uneia sau mai multor fapte din cele prevăzute de art. 138 tară a mai fi necesară dovedirea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Având în vedere însă că reclamantele nu au dovedit săvârşirea faptelor invocate, nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate cu prejudiciul.
Rezultă astfel că simpla ajungere a societăţii în încetare de plăţi nu este suficientă pentru a justifica antrenarea răspunderii personale a administratorului în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 nedemonstrându-se că anterior deschiderii procedurii, administratorul pârât a efectuat sau a dispus, în virtutea puterilor sale, desfăşurarea unei activităţi având ca efect încetarea de plăţi sau că s-a ajuns la o astfel de stare prin ţinerea unei contabilităţi neconforme cu legea.
Prin urmare, reţinând că, în cauză, nu au fost probate fapte de natura celor menţionate în art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 care să atragă răspunderea personală a administratorului pârât, prima instanţă în mod greşit a admis cererile creditoarelor.
