Fond funciar, reconstituirea dreptului de proprietate


Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 31.05.2010 sub nr. 522/181/2010 , petenta MA , în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Baia de Aramă, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi  şi Instituţia  Prefectului Judeţului Mehedinţi , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra  unui teren agricol situat în intravilanul  oraşului Baia de Aramă , în suprafaţă de 800 mp  .

În motivare s-a arătat că  prin procesul verbal de schimb încheiat la data de 19.02.1981 , mamei sale i s-a luat terenul  revendicat  şi i s-a dat  în schimb terenul  situat în punctul „La Luţă”.

Concluzionează petenta că  în  anul 1991, fostul proprietar al schimbului a revenit la terenul său, iar aceasta nu deţine acte de proprietate pentru terenul solicitat a fi reconstituit.

În drept petenta şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile  art. 36 alin.6 din Legea nr. 18/1991.

În dovedire , petenta a depus la dosar  o cerere  înregistrată sub nr. 1896 din 09.05.2000 , decizia nr. 93/ 21.04.1981 eliberată de Consiliul Popular  Judeţean Mehedinţi , procesul verbal nr. 288 din 19.02.1981 , schiţa nr. 2 privind schimburile de teren din localitatea Brebina , oraş Baia de Aramă pct.” Luţa” , schiţa de teren nr. 1 privind comasări şi schimburi de teren din localitatea Brebina , oraş Baia de Aramă pct „ Izvor” , acte de filiaţie şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri  , cu expertiză topo şi întocmirea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Baia de Aramă pentru a se comunica situaţia juridică  a terenului revendicat.

La  termenul din data de 30 iunie 2010, instanţa a dispus solicitarea prin adresă Comisiei Locale de Fond Funciar Baia de Aramă , să comunice situaţia juridică a terenului revendicat , respectiv dacă acesta a fost solicitat de  petentă, motivul pentru care nu s-a dispus reconstituirea , dacă terenul este ocupat de clădiri precizând,  totodată, modalitatea de preluare a terenului şi dacă a fost luat de la defuncta MV , în caz afirmativ să comunice dacă în schimbul acelui teren , petenta a primit un altul, răspuns înaintat cu adresele nr. 9269 din 04.10.2010 şi nr. 9518 din 21.10.2010.

Instanţa la termenul din data de 27.10.2010 a solicitat expertului IM să identifice prin punct , suprafaţă şi vecinătăţi terenul situat în punctul „ Izvor” (Zăvoi) cu privire la care petenta solicită reconstituirea dreptului de proprietate, să concluzioneze dacă acest teren se regăseşte în actele aflate la f. 4- 6, respectiv 32-34 dosar şi dacă acesta este liber sau a fost reconstituit altor persoane. De asemenea ,să identifice  prin punct , suprafaţă şi vecinătăţi  terenul situat în punctul „ La Luţă” care a făcut obiectul cererii de schimb potrivit deciziei nr.93 din 21.04.1981 şi a procesului verbal încheiat la data de 19.02.1981, raport de expertiză înaintat la termenul din data 08.06.2011.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

 Prin decizia nr.93/21.04.1981 Comitetul Executiv  al Consiliului Popular al Judeţului Mehedinţi a aprobat  efectuarea schimburilor de teren , în sensul că  Întreprinderea Judeţeană de îmbunătăţire şi  exploatare  Mehedinţi , a dat în proprietate  persoanelor fizice din oraşul Baia de Aramă – localitatea Brebina, nominalizate  în procesul verbal de schimb nr.288/1981,  suprafaţa de 6882 m.p., teren fâneţe, situată  în punctul „La Luţă” primind în schimb  un teren fâneţe situat în punctul „Izvor”.

 Ulterior,  la data de  19.02.1981  s-a procedat la predarea  respectiv primirea terenurilor ce au format obiectul deciziei nr.93/21.04.1981 , numita MV, autoarea  petentei,  primind  un teren  situat în punctul „La Luţă „ ,în suprafaţă de 800 m.p.

 Faţă de referatul nr.923 din 28.10.1998  al Primăriei oraşului Baia de Aramă, la data de 16.12.1998  Prefectul judeţului Mehedinţi  a emis  ordinul nr.204/R/prin care s-a restituit în proprietate numitei TV  suprafaţa de  0,4845  ha, teren situat  în intravilanul satului Brebina.

 Prin decizia civilă nr.829/A/19.09.2009 pronunţată în dosarul nr.5150/2002 Tribunalul Mehedinţi  a respins, ca nefondat ,  apelul declarat de reclamanţi  împotriva sentinţei civile 86/19.03.2002 pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr.890/2000 reţinându-se  legalitatea  schimbului de terenuri , potrivit deciziei nr.93/17.04.1981 prin care  fostul Comitet Executiv  al Consiliului Popular Judeţean Mehedinţi a aprobat efectuarea schimbului, decizia invocată constituind actul care a  consfinţit  transferul dreptului de proprietate  fără a prezenta relevanţă  dacă  aceasta ( decizia)  a fost trecută s-au nu  în registrul de transcripţiuni.

 Prin cererea înregistrată sub nr.57 din 02.09.2005 petenta MA  a solicitat intimatei Comisiei Locale de Fond Funciar Baia de Aramă reconstituirea dreptului de proprietate , în baza  Legii nr. 247/2005, asupra terenului agricol  situat în punctul  „Izvor”, însă cererea a fost respinsă.

Ca urmare a respingerii cererii  petenta, în baza disp. art.53 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare , a formulat plângere solicitând  reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moştenitoare a autoarei MV .

Plângerea este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

În cauză, în raport de înscrisurile invocate ( decizia nr.93/21.04.1981 şi procesul verbal încheiat la  data de 19.02.1981) instanţa  reţine că potrivit Legii nr.59/1974 cu privire la fondul funciar, act normativ incident  la data emiterii  deciziei  nr.93/21.04.1981  schimbul de terenuri  a fost legal, în conformitate cu art.32  din aceeaşi lege, prin decizia nr.93/21.04.1981 fostul Comitet Executiv al Consiliul Popular Judeţean Mehedinţi aprobând  efectuarea schimbului, această decizie constituind actul  care a consfinţit  transferul dreptului de proprietate.

Astfel,  instanţa reţine  că autoarea reclamantei, numita  MV, la data de 21.04.1981 a devenit  proprietara  terenului  situat în punctul „La Luţă ”, cu privire la care, potrivit adresei nr.7796/23.11.2010 a Primăriei oraşului Baia de Aramă, s-a emis Ordinul Prefectului  nr.204/F numitei  TV  asupra terenului  agricol în suprafaţă de 5,7345 ha.

De aceea, instanţa reţine că autoarea petentei MV,  potrivit deciziei nr.93/21.04.1981,  a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului situat în punctul „Izvor – Zăvoi” , identificat  prin raportul de expertiză  întocmit de  expert Istrate Marin , în schimbul căruia  a primit  dreptul de proprietate asupra terenului situat  în punctul „La Luţă „ în suprafaţă de 800 m.p.,  astfel că pretenţiile petentei privind  reconstituirea dreptului  de proprietate  asupra terenului  fâneţe situat în punctul „Izvor – Zăvoi”, în intravilanul satului Brebina,  urmează a fi constatate ca neîntemeiate.

Faţă de cele reţinute , constatând că prin decizia nr.93/21.04.1981  autoarea petentei, numita Martie Vergina  a pierdut dreptul de proprietate  asupra terenului  situat în punctul „Izvor – Zăvoi” în schimbul căruia  a primit  terenul  fâneţe  situat în punctul „La Luţă ” , instanţa urmează să respingă , ca neîntemeiată, plângerea petentei Martie Alesica privind reconstituirea dreptului de proprietate  asupra terenului situat în punctul „ Izvor – Zăvoi ”.