Potrivit art.42 din Legea nr.31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale, având un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător şi organe proprii de conducere, precum şi o anumită autonomie faţă de societatea mamă. În virtutea caracteristicilor lor şi a actelor constitutive sau regulamentelor de organizare, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terţii, în virtutea unei delegări de atribuţii de reprezentare date de directorul societăţii mamă. Această delegare şi limitele ei trebuie să rezulte fie din actul constitutiv, fie dintr-un mandat dat separat. Ca atare, capacitate de folosinţă şi de exerciţiu are societatea mamă, ca persoană juridică, iar aceasta poate delega exerciţiul drepturilor reprezentanţilor sucursalelor, pentru exerciţiul şi apărarea drepturilor şi intereselor acestora implicit ale persoanei juridice – societatea mamă.
Cum capacitatea procesuală ţine de capacitatea de exerciţiu, acţiunea este formulată de societatea mamă, ca entitate cu personalitate juridică, pentru sucursală, prin directorul sucursalei, în virtutea dreptului de reprezentare acordat.
Reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională de Căi Ferate CFR Craiova, a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL Craiova, solicitând instanţei să dispună evacuarea acesteia de îndată, pe cale de ordonanţă preşedenţială, de pe terenul situat în Staţia CF Craiova, în suprafaţă de 28 mp, poziţia 7 din studiul de amplasament al staţiei.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 3882 din 1 august 2007, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei şi a anulat acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art.42 din Legea nr.31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Acestea au un patrimoniu propriu, un scop de sine stătător şi organe proprii de conducere, precum şi o anumită autonomie faţă de societatea mamă. Ele nu au însă personalitate juridică proprie, nu sunt subiect distinct de drept. În virtutea caracteristicilor lor şi a statutelor sau regulamentelor de organizare, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terţii, în virtutea unei delegări de atribuţii de reprezentare date de directorul societăţii mamă. Această delegare şi limitele ei trebuie să rezulte fie din statut, fie dintr-un mandat dat separat. Ca atare, capacitate de folosinţă şi de exerciţiu are societatea mamă iar aceasta poate delega exerciţiul drepturilor reprezentanţilor sucursalelor, pentru apărarea drepturilor şi intereselor acestora.
În cauză, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, ca societate mamă, cu personalitate juridică şi exerciţiul drepturilor procesuale, prin directorul general, în virtutea statutului de funcţionare (art.20 alin.2) şi 68 cod procedură civilă, a delegat exerciţiul drepturilor procedurale pentru litigiile izvorând din executarea necorespunzătoare sau neexecutarea actelor juridice legate de activităţile sucursalelor, directorilor regionali ai acestora şi şefilor de oficii juridice atribuţiile de reprezentare în instanţă şi de semnare a acţiunilor. Mandatul a fost dat directorilor regionali în calitate de reprezentanţi ai sucursalelor, pentru a reprezenta drepturile şi interesele acestor dezmembrăminte şi implicit ale persoanei juridice – societatea mamă.
Curtea reţine că în cauză acţiunea a fost formulată de societatea mamă, ca entitate cu personalitate juridică, pentru sucursală, prin directorul regional al sucursalei, în virtutea dreptului de reprezentare acordat, fiind respectate prevederile art.42 şi 68 cod procedură civilă.
Pe de altă parte, capacitatea procesuală ţine de capacitatea de exerciţiu, iar capacitatea de exerciţiu a drepturilor procesuale a fost dată de mandatul acordat directorilor regionali.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond a anulat greşit acţiunea încât, în temeiul art.312 alin.5 cod procedură civilă, va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare pe fond primei instanţe.
