Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale reglementată de art.137 din Legea nr.64/1995 republicată – în prezent art.138 din Legea nr.85/2006. Termen de prescripţie. Neretroactivitate lege nouă.
Art.137 Legea nr.64/1995 republicată – în prezent art.138 din Legea nr.85/2006.
Art.137 din Legea nr.64/1995 republicată nu prevede în mod expres anumite termene pentru depunerea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăţii debitoare.
Din interpretarea textelor legii precitate şi a practicii constituite în materie, astfel de cereri trebuiau depuse până la închiderea procedurii, fapt realizat în cauză.
Este adevărat că noua lege, respectiv, Legea nr.85/2006, în art.139 reglementează două termene pentru formularea acţiunii întemeiate pe prevederile art.138 şi anume 3 ani de la data cunoaşterii persoanei culpabile sau de 2 ani de la data deschiderii procedurii dar, în speţă, nu sunt incidente prevederile legii noi întrucât, aceasta nu conţine prevederi în sensul retroactivităţii sale.
Oricum, în speţă, procedura reorganizării judiciare s-a deschis la data de 17.12.2003 şi cererea formulată în temeiul art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, s-a formulat la data de 16.05.2006 ceea ce înseamnă că, s-a făcut chiar în termenul de 3 ani reglementat de art.139 din noua lege care a intrat în vigoare la 20.07.2006.
În fine nici legea veche şi nici legea nouă nu condiţionează formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în termenul de 60 de zile pe care îl întocmeşte lichidatorul.
Deci, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale s-a formulat în termen legal, excepţia prescripţiei invocată de intimaţi fiind corect respinsă ca neîntemeiată.
(Decizia comercială nr.1200R din 04.09.2007 – Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)
Asupra recursului de faţă,
Deliberând constată că, prin încheierea de şedinţă de la 09.05.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială în dosarul nr.154/3/2002 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei cererii de atragere la răspundere patrimonială invocată de pârâţii MM şi MŞ reţinându-se în esenţă că, procedura reorganizării judiciare s-a deschis la data de 17.12.2003 în baza sentinţei comerciale nr.2006/17.12.2003 şi cererea întemeiată pe art.137 din Legea nr.64/1995 s-a introdus la 16.05.2006 fiind deci în termenul prevăzut de art.139 din Legea nr.85/2006.
Împotriva încheierii precitate au formulat recurs pârâţii arătând în esenţă că, dosarul s-a înregistrat pe data de 01.02.20002, că, potrivit art.29 lit.a din Legea nr.64/1995 lichidatorul desemnat în cauză la 17.12.2003 trebuia să depună un raport cu privire la cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă şi la menţionarea persoanelor cărora le-ar fi fost imputabilă într-un termen ce nu putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului. Or, în speţă nu s-a întocmit acest raport până la 17.02.2007 când s-ar fi împlinit termenul de 60 de zile calculat de la 17.12.2003 când s-a numit lichidatorul. De aceea, cererea pentru incidenţa art.138 trebuia introdusă până la 17.02.2007 pentru că peste acest termen acţiunea faţă de art.139 din Legea nr.85/2006 este prescrisă.
În concluzie, recurenţii solicită admiterea cererii de recurs, casarea încheierii şi admiterea excepţiei prescripţiei cererii întemeiate pe art.138 din Legea nr.85/2006 ca fiind introdusă peste termen.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata AFPS4 Bucureşti a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului pentru că la data deschiderii proceduri reorganizării judiciare a debitoarei nu erau în vigoare prevederile Legii nr.85/2006 şi legea nu retroactivează, nefiind aplicabile prevederile art.139. S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.
Intimatele BRD S.A. prin S.U. şi S.C. ZT S.A. au depus concluzii scrise.
Examinând motivele de recurs în ansamblu în raport de probele administrate în cauză şi de interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă Curtea reţine că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Potrivit prevederilor Legii nr.64/1995 republicată şi a practicii în materie cererea întemeiată pe prevederile art.137 trebuia formulată înlăuntrul procedurii dar nu mai târziu de închiderea acesteia.
Probele relevă că în speţă o astfel de cerere s-a formulat înainte de închiderea procedurii.
Altfel potrivit art.139 din Legea nr.85/2006 intrată în vigoare la 20.07.2006, acţiunea întemeiată pe prevederile art.138 trebuie făcută în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută insolvenţa dar, nu mai devreme de doi ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Noua lege nu conţine prevederi în sensul retroactivării sale şi atunci ea devine aplicabilă de la data intrării sale în vigoare, respectiv, 20.07.2006, până la acest moment aplicându-se vechea lege.
Or, după cum s-a expus, potrivit legii vechi cererea creditorilor s-a formulat înlăuntrul procedurii de insolvenţă.
Pe de altă parte noua lege instituie două termene respectiv de 3 ani de la data cunoaşterii persoanei culpabile sau de 2 ani de la data deschiderii procedurii.
Analizând cererea recurenţilor din perspectiva termenului de 3 ani chiar şi în temeiul noii legi se poate lesne observa că aceasta este formulată în termen.
Mai mult nici legea veche şi nici legea nouă nu se referă la calcularea vreunui termen cu trimitere la momentul depunerii raportului de către administrator/lichidator judiciar, legea veche neprevăzând termene de depunere a acestor cereri ci limitând depunerea până la închiderea procedurii iar, noua lege prevede alte momente deja arătate.
Sigur că deşi fără relevanţă se reţine că procedura reorganizării în speţă a fost deschisă la 17.12.2003, dată la care art.29 din Legea nr.64/1995 nu avea conţinutul invocat de către recurenţi. De-abia ulterior la 17.11.2004 art.29 precitat a căpătat conţinutul invocat de recurenţi dar nu are aplicabilitate în speţă.
Cu aceste considerente Curtea a confirmat soluţia instanţei de fond şi în baza art.312 (1) Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.
Curtea a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
2
