Actiune in revendicare. Compararea titlurilor cand acestea provin de la acelasi autor. Criterii.


Materia:  Revendicare

Nr. data: 8/10.01.2007

Decizie

Autor: Tribunalul Vrancea, sectia civila

Actiune in revendicare. Compararea titlurilor cand acestea provin de la acelasi autor. Criterii.

Atât recurenţii, cât şi intimatul L. V. deţin acte de proprietate pentru acelaşi teren, din raportul de expertiză rezultând cu claritate că terenurile se suprapun.

In această situaţie, pentru soluţionarea acţiunii în revendicare este necesar a se compara titlurile părţilor, iar dacă ambele părţi au acte ce provin de la acelaşi autor, se are în vedere actul mai vechi şi actul care a fost întâi transcris, potrivit regulii înscrise în art. 1295 alin.2 Cod civil.

Actele iniţiale provin de la fosta CAP Goleşti şi actul autorilor intimatului este anterior actului recurenţilor.

Astfel, autorii intimaţi au dobândit proprietatea cu actul de dare cu plată 576/1990, în timp ce recurenţii au dobândit proprietatea cu actele de dare cu plată 197 şi 195/1991.

De asemenea, autorii intimatului au transcris proprietatea prin încheierea nr. 4193/2004, iar intimatul, care a cumpărat aceste terenuri, le-a intabulat prin încheierile 5571 şi 5572/12.05.2004.

Recurenţii au obţinut hotărâri în constatare ulterior acestor înscrieri, respectiv, în 2005 şi în 2006 şi nu au înscris terenurile în Cartea Funciară.

Pentru aceste considerente, s-a reţinut că sentinţa este legală şi temeinică, recursul fiind respins ca nefondat.