Reclamanta W. E. l-a chemat în judecata pe pârâtul S. S. F. solicitând sa se constate ca este unica mostenitoare a imobilelor înscrise în CF 2394 Oradea nr. top. 5581/1, 5583/1, 5584/1 si 5587/1 în natura reprezentând teren în suprafata de 25.237 mp în baza sentintei civile nr.1294/2002 pronuntata de Judecatoria Oradea, sa se constate valabilitatea titlului sau de proprietate ca emanând de la adevaratul proprietar si nevalabilitatea celui al pârâtului , sa se desfiinteze contractul de vânzare-cumparare încheiat de acesta si pe cale de consecinta sa se dispuna radierea înscrierilor de sub B21 si B22 din cartea funciara si sa fie obligat pârâtul sa-i lase în deplina proprietate si posesie imobilele amintite, cu cheltuieli de judecata.
În motivare se arata ca prin sentinta civila nr. 1294/2002 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr.55/2001 emis de BNP P. F. pe numele lui O. E. , fiind recunoscuta ca adevarata mostenitoare a fostei proprietare tabulare. Cu toate acestea nu si-a putut valorifica dreptul recunoscut întrucât printr-un contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1296/2001 la acelasi notar public a fost transmis dreptul de proprietate în favoarea pârâtului.
Actiunea formulata împotriva lui pentru desfiintarea contractului a fost respinsa retinându-se ca a fost de buna-credinta la momentul încheierii contractului. Singura cale de protejare a dreptului sau este prezenta actiune în revendicare în cadrul careia urmeaza a fi comparate titlul sau si al pârâtului. Întrucât al sau emana de la adevaratul proprietar urmeaza ca acestuia sa i se dea preferinta.
Prin întâmpinarea depusa pârâtul a invocat exceptia lipsei de interes în privinta primului capat de cerere aratând ca din moment ce dreptul sau a fost recunoscut printr-o hotarâre judecatoreasca, formularea aceleiasi pretentii nu este justificata.
Tot pe cale de exceptie a fost invocata si autoritatea de lucru judecat aratându-se ca cererea referitoare la desfiintarea contractului de vânzare cumparare a mai fost formulata în cadrul procesului în care a fost pronuntata dec. civ. nr.717/A/2003 a Tribunalului Bihor si dec.civ.nr.13/R/2005 a Curtii de Apel Oradea. Fiind vorba de aceleasi parti si întrucât reclamanta urmareste acelasi scop se impune admiterea exceptiei.
Pârâtul a invocat prin aceeasi întâmpinare exceptia lipsei calitatii procesuale active aratând ca din moment ce nu este înscrisa în cartea funciara reclamanta nu poate promova o cerere în revendicare.
Pe cale reconventionala pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune materiale. Se sustine în motivare ca începând cu 2002 si pâna în prezent nu a putut sa-si exercite toate atributele dreptului de proprietate ca urmare a proceselor intentate împotriva sa. Mai mult, datorita prezentului proces a fost nevoit sa rezilieze o promisiune de vânzare-cumparare cu privire la imobil si sa restituie dublul avansului primit.
Cererea nu a fost motivata în drept.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine în fapt ca asupra imobilelor cu nr.top.5581/1, 5583/1, 5584/1 si 5587/1 înscrise în CF 2394 Oradea în natura reprezentând teren arabil în suprafata totala de 25.237 mp este proprietar tabular pârâtul cu titlu de vânzare-cumparare ( B22 ). Dreptul a fost dobândit de la numita Orban Ecaterina înscrisa la rândul sau în cartea funciara asupra imobilelor cu titlu de mostenire ( B21 ).
Prin sent. civ. nr. 1294/2002 pronuntata de Judecatoria Oradea în dos. nr. 13.841/2001 s-a statuat în mod irevocabil ca reclamanta este adevarata mostenitoare a fostilor proprietari tabulari, dispunându-se anularea certificatului de mostenitor emis pe numele lui O. E. Desi reclamanta a mai promovat o cerere având ca obiect declararea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare încheiat de pârât, prin dec. civ. nr. 717/A/2003 pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr.938/2002 ramasa irevocabila prin dec. civ. nr. 13/2005-R a Curtii de Apel Oradea aceasta a fost respinsa retinându-se buna credinta a cumparatorului.
Constituind mijlocul cel mai puternic de aparare a dreptului de proprietate împotriva oricaror atingeri provenite din partea unor terte persoane, actiunea în revendicare nu este reglementata expres în Codul Civil într-un capitol special. Singurele referinte facute în acest sens privesc revendicarea mobiliara, reglementarea fiind inserata sub titlul prescriptiei ( art.1909-1910 C.civ. ). Tocmai de aceea regimul juridic al actiunii în revendicare imobiliara a fost conturat de doctrina si jurisprudenta pornindu-se de la prevederile art.480 C.civ.
In sistemul de publicitate al cartilor funciare însa, datorita preciziei reglementarii juridice a situatiei imobilelor, domeniul de aplicare a actiunii în revendicare este restrâns. Concluzia se impune întrucât fiind întemeiat pe identificarea topografica a imobilelor înscrise în colile funciare si pe principiul publicitatii integrale a drepturilor reale imobiliare, în cadrul acestui sistem drepturile reale imobiliare se constituie, se modifica sau se sting prin înscriere în cartea funciara( art.17 din Decretul –lege nr.115/1938).
Tocmai de aceea, în masura în care un tert se gaseste în posesia nelegitima a unui imobil proprietarul ( persoana care figureaza în aceasta calitate în cartea funciara ) nu este obligat sa promoveze o actiune în revendicare, ci sa ceara pe cale de actiune posesorie punerea în posesie, cu exceptia situatiei în care a lasat sa treaca un an de la data tulburarii sau deposedarii.
La aceasta situatie se adauga si cele în care o persoana dobândeste un drept real imobiliar fara înscriere în cartea funciara ( art.26 din Decretul-lege nr.115/1938), iar imobilul se afla în posesia altei persoane. Admiterea actiunii într-o atare ipoteza presupune însa ca posesorul sa nu detina un titlu opozabil reclamantului.
Solutionarea litigiului nu poate avea în vedere regulile stabilite pe cale doctrinara si jurisprudentiala în materia revendicarii imobiliare în sistemul de publicitate al registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni, ci cele care se desprind din dispozitiile Decretului – lege nr.175/1938. Concluzia este fireasca întrucât întreaga constructie amintita ( compararea titlurilor sau a posesiei ) porneste de la o dificultate de ordin practic: imposibilitatea de a se proba ca titlul exhibat emana de la adevaratul proprietar.
O atare dificultate nu este incidenta într-un sistem de publicitate real întrucât daca în cartea funciara a fost înscris un drept real în folosul unei persoane , se prezuma ca dreptul exista în patrimoniul ei ( art.33 din Decretul- lege nr.115/1938). Fiind vorba de o prezumtie iuris tantum intermediara, ea nu poate fi rasturnata decât pe calea unei actiuni în rectificare de carte funciara al carei regim este stabilit de art.34 – 37 din acelasi act normativ.
Reclamanta-pârâta reconventional a formulat o asemenea cerere, însa ea a fost respinsa în mod irevocabil prin dec. civ. nr.13/2005 –R pronuntata de Curtea de Apel Oradea în dos.nr.4662/2004-R ( filele 28-31 ). In aceste conditii instanta considera ca radierea dreptului de proprietate al pârâtului ( punctul 4 din cererea de chemare în judecata ) nu se poate dispune pe calea unei actiuni în revendicare. Pe cale de consecinta , având în vedere ca acesta este înscris ca titular al dreptului de proprietate în cartea funciara, în raport de cele aratate anterior va respinge cererea principala ca nefondata.
În ceea ce priveste cererea reconventionala instanta retine ca pârâtul –reclamant reconventional nu a indicat temeiul în drept al acestuia. În raport însa de prevederile art.84 C.pr.civ. si art.3 C.civ. tinând seama de motivele expuse în mentiunea ei considera ca e vorba de raspândirea civila delictuala pentru fapta proprie ce are o reglementare particulara în materia dreptului procesual civil.
Astfel, promovarea unei cereri de chemare în judecata nu reprezinta decât expresia accesului liber la justitie garantat de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 21 din Constitutia României. Pentru a fi antrenata raspunderea unei persoane care a investit instanta cu o cerere de chemare în judecata e necesar cu dreptul sa fie exercitat contrar scopului urmând de legiuitor recunoasterea lui si în vederea vatamarii drepturilor altei persoane ( animus nocedi ).
Necesitatea retinerii celor doua elemente-obiectiv si subiectiv-rezulta din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.57 din Constitutia României si art.723 C.pr.civ. În masura în care aceste elemente nu sunt întrunite nu se poate retine existenta vreunui abuz de drept de natura sa antreneze raspunderea reclamantei-pârâte reconventional.
Prin formularea cererii principale acesta nu a urmarit decât protejarea unui drept ce i-a fost recunoscut de instanta de judecata pe o alta cale decât actiunea în declararea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare. Exercitarea unuia din elementele actiunii civile nu a avut ca scop împiedicarea finalizarii conventiei încheiate de pârâtul-reclamant reconventional cu numita B. R. M.
De altfel, chemarea în judecata a unui proprietar tabular nu are ca efect direct indisponibilitatea bunului asupra caruia poarta dreptul. În plus, din probele existente la dosar nu rezulta ca antecontractul de vânzare-cumparare a fost reziliat ca efect al introducerii cererii principale. Pe cale de consecinta, instanta considera ca cererea principala nu îmbraca forma abuzului de drept, astfel încât va respinge ca nefondata si cererea reconventionala.