Prin acţiunea înregistrată sub nr. 10163/196/2007 la Judecătoria Brăila , reclamantul G. V. a chemat în judecată pe pârâtul B. S. , pentru a se constata că la data de 24.09.1999 pârâtul i-a vândut suprafaţa de 0,50 ha teren cultivat cu viţă de vie şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare –cumpărare, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a motivat că printr-un act sub semnătură privată intitulat <Minută> încheiat la data de 24.09.1999 pârâtul i-a vândut suprafaţa de 0,50 ha teren arabil situat în satul B., comuna D., judeţul Brăila, la preţul de 1.500.000 lei vechi, obligându-se să perfecteze actele de vânzare – cumpărare în formă autentică după dezbaterea succesiunii.
Deşi pârâtul a dezbătut succesiunea, refuză să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actului autentic, motiv ce l-a determinat să formuleze acţiunea.
În drept, a invocat dispoziţiile art.111 Cod de procedură civilă .
Pentru dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi martorii R. V. şi Ş.E., asistenţi la tranzacţie şi la negocierea preţului.
Pârâtul B.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în conformitate cu dispoziţiile art. 13 pct. 1 Cod de procedură civilă , având în vedere că cererile privitoare la bunurile mobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.
În speţă, imobilul se află pe raza satului B., comuna D., judeţul Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 718 din 28 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 10163/196/2007 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în temeiul art. 158 alin. 1 şi 3 Cod de procedură civilă , raportat la art. 13 alin. 1 Cod de procedură civilă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâtul B. S., în favoarea Judecătoriei Făurei şi a dispus înaintarea dosarului la această instanţă.
Cauza s-a înregistrat la Judecătoria Făurei sub nr. 305/228/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 13 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Făurei în dosarul nr. 305/228/2008, a respins ca nefondată cererea reclamantului G. V. în contradictoriu cu pârâtul B. S., având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare – cumpărare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că din economia dispoziţiilor art. 948, art. 964, art. 1310 şi art. 1311 Cod civil, rezultă că obiectul vânzării – cumpărării trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil; să fie proprietatea vânzătorului.
Instanţa a constatat că terenul în cauză ce a făcut obiectul convenţiei între părţi nu îndeplineşte două din condiţiile cerute imperativ de lege şi anume: să fie determinat sau determinabil; să fie proprietatea vânzătorului.
Din probele administrate nu rezultă cu exactitate ce teren a făcut obiectul convenţiei părţilor, nu a făcut dovada că pârâtul ar fi proprietar pentru vreo suprafaţă de teren.
În aceste condiţii instanţa nu poate valida o convenţie intervenită între părţi cu ignorarea legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul G. V. motivând că la momentul depunerii cererii de probe a solicitat şi interogatoriu pârâtului dar a fost omisă discutarea şi încuviinţarea acestei probe care ar putea lămuri cauza sub mai multe aspecte inclusiv acela al determinării bunului ce a făcut obiectul vânzării – cumpărării în chitanţa prezentată.
Determinarea se putea stabili în parte şi prin audierea martorului ocular prezent la încheierea tranzacţiei.
În ceea ce priveşte existenţa proprietăţii vânzătorului asupra terenului tranzacţionat, a susţinut că pentru acest fapt s-a cerut instanţei încă un termen să depună dovada însă şi acest aspect a fost omis.
Solicită completarea probelor administrate la prima instanţă, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori, reaudierea martorului R. V., rejudecarea cauzei, desfiinţarea hotărârii atacate şi în baza probelor administrate să se dispună admiterea acţiunii şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 0,50 ha teren extravilan conform titlului de proprietate nr. 27077 – 24986 care a stat la baza tranzacţiei imobiliare.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 282 – 298 Cod de procedură civilă .
Intimatul B.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului motivând că nu a vândut terenul în suprafaţă de 2,24 ha deoarece nu s-a realizat ieşirea din indiviziune cu ceilalţi moştenitori.
Intimatul susţine că terenul a fost folosit de apelant fără ca să fi plătit echivalentul lipsei de folosinţă.
A depus la dosar copia titlului de proprietate nr. 27077-24986/1995.
Tribunalul, examinând cauza în raport de obiectul dedus judecăţii constată că hotărârea atacată este supusă recursului şi nu apelului.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate atât prin prisma motivelor invocate de reclamantul apelant, a apărărilor formulate de pârâtul intimat, cât şi sub toate aspectele în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod de procedură civilă , Tribunalul constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
În fapt, la data de 24.09.1999 s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat < Minută> ( fila 5 dosar fond), în care s-a consemnat faptul că între G. V. şi B. S. s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 0,50 ha teren vie „ părăsită, fără spalieri, sârmă..”, contra sumei de 1,5 milioane lei.
În acest înscris se menţionează că „vânzătorul se obligă să nu mai revendice mărirea sumei sau a terenului şi se obligă să perfecteze actele de succesiune şi actul de vânzare-cumpărare”.
Termenii convenţiei nu sunt suficient de clari deoarece nu se individualizează suprafaţa în sensul că nu se precizează unde este situată această suprafaţă şi vecinătăţile .
Pentru a fi considerat un antecontract de vânzare-cumpărare, înscrisul sub semnătură privată încheiat de părţi trebuie să îndeplinească anumite condiţii de validitate generale, obligatorii pentru orice convenţie civilă de vânzare-cumpărare şi anume: capacitatea de a contracta a părţilor; consimţământul valabil al celui care se obligă; un obiect determinat ; o cauză licită.
Antecontractul de vânzare cumpărare reprezintă acordul de voinţă contractual prin care părţile îşi asumă reciproc obligaţia de a încheia între ele, în viitor , un anumit contract de vânzare cumpărare, stabilind şi conţinutul esenţial al acestuia, fără a avea efect translativ de proprietate.
Deşi reclamantul a susţinut că înscrisul menţionat a avut caracterul unui antecontract de vânzare-cumpărare, nu se poate reţine ca fiind corectă susţinerea deoarece îi lipseşte un element esenţial de validitate şi anume, obiectul determinat.
Simpla menţiune cu privire la suprafaţa de 0,50 ha teren fără ca să fie determinată, în sensul de a se indica locul unde este situată şi vecinătăţile, nu este suficient pentru a se considera că obiectul convenţiei este determinat.
Deşi în motivele invocate a susţinut că la instanţa de fond a făcut dovada cu titlul de proprietate şi cu martori cu privire la validitatea convenţiei încheiate şi că a solicitat proba cu interogatoriu asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, aceste susţineri nu se regăsesc în probele dosarului.
La instanţa de fond s-a depus numai înscrisul sub semnătură privată şi a fost audiat un singur martor, iar din încheierile de şedinţă nu rezultă că reclamantul a solicitat şi alte probe.
Din titlul de proprietate nr. 27077-24986/1995 , depus în recurs de pârâtul intimat rezultă că s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa totală de 2 ,9900 ha pe raza satului T., comuna D., judeţul Brăila în favoarea moştenitorilor B. S., B. G., M. Z., B. D., B. A..
În titlul de proprietate sunt trecute mai multe loturi de teren, atât arabil cât şi cu viţă de vie.
Moştenitorii nu au ieşit din indiviziune asupra terenului, astfel că nu se poate stabili ce suprafaţă de teren aparţine fiecăruia.
Pârâtul nu putea să înstrăineze o suprafaţă de teren asupra căreia aveau drepturi indivize ceilalţi moştenitori.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu poate valida o convenţie care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 964 Cod civil, obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa.
Dreptul de proprietate al vânzătorului nu era determinat astfel că acesta nu putea dispune de suprafaţa de teren menţionată în înscrisul sub semnătură privată.
În cazul în care s-a plătit o sumă cu titlu de preţ, există modalităţi pentru restituirea prestaţiilor.
În cauză nu s-a solicitat restituirea vreunei prestaţii , ci doar pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru pronunţarea unei asemenea hotărâri, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În drept, nu s-a constatat nici un motiv de recurs prevăzut de art. 304 şi art. 3041 Cod de procedură civilă şi Tribunalul în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă a respins ca nefondat recursul şi a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
