Calitatea procesuala pasiva în litigii vizând desfiintarea constructiilor nelegale apartine atât investitorului, cât si executantului lucrarilor de construire Construcţii


(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.7480/301/2008 – DECIZIA CIVILA NR.991/30.09.2010)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 7840/301/2008, la data de 18.06.2008, reclamantul I.S.C. prin I.T.C. B.- I a chemat în judecata pe pârâtii S.C T.R. S.R.L., S.C ADPB SA si P.S.3, solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa dispuna desfiintarea constructiilor nelegal efectuate la adresa situata în B., str.M.P. nr.38, sector 3, pe cheltuiala acestora.

În motivarea cererii, s-a aratat ca pârâta S.C. T.R.S.R.L. este executant al lucrarilor constatate si sanctionate de inspector de specialitate din cadrul I.C.M.B., prin procesul-verbal seria C nr.1295/407/01.08.2007, iar pârâta S.C. ADPB S.A. este executant al lucrarilor constatate si sanctionate prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria C nr.1924/399/31.07.2007. Reclamanta a mai aratat, de asemenea, ca Primarul Sectorului 3 este investitor si autoritate publica executiva competenta sa aduca la îndeplinire hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta.

Pârâtii au fost sanctionati cu amenda contraventionala, iar ca masura complementara s-a dispus obligatia de obtinere a autorizatiei de construire, urmând ca, în caz contrar, sa se aplice dispozitiile art.28 alin.3 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii, pâna la data de 01.10.2007. În urma notei de constatare nr.2345/15.05.2008, s-a constatat ca nu au fost obtinute nici autorizatia de construire si nici nu au fost desfiintate lucrarile executate constând în amenajari ale aleilor, ale spatiului verde, amplasarea de mobil urban si lucrari de împrejmuire, lucrari executate de pârâta S.C. ADPB S.A. si amenajare parcare, lucrare efectuata de S.C. T.R. S.R.L.

S-a sustinut ca prin sentinta civila nr.9845/16.11.2007, ramasa irevocabila si devenita titlu executoriu, a fost respinsa plângerea formulata de S.C. ADPB S.A. împotriva procesului verbal de contraventie nr.1295/407/01.08.2007. S-a mai aratat ca pârâta SC T.R. SRL nu a exercitat calea de atac a plângerii prevazuta de OG nr. 2/2001.

În baza acestui titlu executoriu a fost emisa dispozitia nr.13693/18.09.2007 a Primarului Sectorului 3 Bucuresti, având ca scop desfiintarea pe cale administrativa a acestor amenajari provizorii efectuate de catre aceasta pârâta aflate pe terenul proprietatea numitei P.M.M., iar lucrarile nu au fost desfiintate.

Prin sentinta civila nr.2399/02.03.2009, Judecatoria Sector 3 a respins cererea de chemare în judecata fata de pârâtul P.S. 3, pentru lipsa capacitatii de folosinta a acestui pârât, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei S.C T.R. S.R.L si a pârâtei SC ADPB SA, ca neîntemeiata, a obligat pârâtii sa desfiinteze constructiile situate în B., str.M.P. nr.38, sector 3, pe cheltuiala acestora, într-o luna de la ramânerea definitiva a hotarârii.

Împotriva acestei hotarâri, la data de 1.06.2009, a declarat apel S.C. T.R. SRL pentru urmatoarele motive:

Prin decizia civila nr.191/A/19.02.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila a admis apelul declarat de apelanta pârâta S.C. T.R. S.R.L.; a schimbat în parte sentinta civila apelata, în sensul ca a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a apelantei pârâtei S.C. T.R. S.R.L.; a respins actiunea fata de aceasta pârâta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; a mentinut celelalte dispozitii; a respins apelul incident, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.S.C. prin I.T.C. B. – I., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de S.C. T.R. S.R.L., mentinerea sentintei civile nr.2399 din 02.03.2009, admiterea apelului incident si trimiterea cauzei la prima instanta în vederea solutionarii actiunii formulate si cu privire la pârâtul P.S. 3.

Fata de considerentele retinute de instanta de apel, recurentul sustine, în ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a S.C. T.R. S.R.L., ca aceasta are atare calitate procesuala pasiva în raport de dispozitiile art.32 din Legea nr.50/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, întrucât i s-a stabilit calitatea de contravenient prin procesul verbal de constatare si sanctionarea contraventiilor seria C nr. 1295/407 din 01.08.2007.

Procesul verbal de constatare si sanctionarea contraventiilor seria C nr. 1295/407 din 01.08.2007 a devenit titlul executoriu în temeiul art.37 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, S.C. T.R. S.R.L. neexercitând calea de atac a plângerii contraventionale împotriva acestuia.

Ca atare, S.C. T.R. S.R.L. are calitatea de contravenient si prin urmare are si calitate procesuala pasiva în actiunea dedusa judecatii, potrivit art. 32 lin. (1) din Legea nr. 50/1991, cu modificarile si completarile ulterioare. Mai mult, prin procesul verbal de contraventie seria C nr. 1295/407 din 01.08.2007, agentul constatator a constatat ca lucrarile de construire executate fara autorizatie de construire au fost executate partial pe terenul proprietate privata al doamnei P.M.M., ca de altfel si lucrarile de construire executate de A.D.P. Bucuresti SA constatate si sanctionate de agentul constatator prin procesul verbal de contraventie seria C nr. 1294/399 din 31.07.2007.

În ceea ce priveste argumentatia instantei ca în mod nejustificat S.C. T.R. S.R.L. a fost chemata în judecata, pentru a desfiinta lucrarile executate fara autorizatie de construire pentru care a fost sanctionata contraventional, având în vedere ca potrivit contractului nr.2483/17.03.2006, aceasta nu avea obligatia sa obtina autorizatia de construire pentru lucrarile de construire executate, recurentul arata ca S.C. T.R. S.R.L., în calitate de executant al lucrarilor de construire avea obligatia de a nu începe executia lucrarilor de construire pentru care a fost încheiat contractul de achizitie publica mai sus mentionat, decât pentru lucrarile de construire autorizate, potrivit art. 23 lit. b) din Legea nr. 10/1995.

Obligatia prevazuta de art. 23 lit. b) din Legea nr. 10/1995 este o clauza subîntelesa în contractul nr. 2483/17.03.2006, chiar daca aceasta nu a fost prevazuta în mod expres în contract, iar faptul ca S.C. T.R. S.R.L. a executat lucrarile de construire de sistematizare si amenajare parcare pe terenul din str.M.P. nr. 38, sector 3, Bucuresti, fara autorizatie de construire, în calitate de executant, nu înseamna ca aceasta nu are calitate procesuala pasiva în actiunea în desfiintare promovata de reclamant si împotriva acestui pârât.

În ceea ce priveste, respingerea apelului incident ca nefondat, s-a aratat ca Primarul Sectorului 3, autoritatea publica locala executiva, reprezentata legal prin primarul L.N., autoritatea contractanta, potrivit art.5 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2006, are capacitate procesuala de folosinta, putând sta inclusiv în judecata.

Astfel, s-a aratat ca prin capacitate procesuala de folosinta se întelege capacitatea de a avea drepturi si obligatii procesuale.

Potrivit art. 26 lit. a) din Decretul nr.31/1954 sunt persoane juridice organele locale ale puterii de stat, organele centrale locale ale administratiei de stat si celelalte institutii de stat, daca au un plan de cheltuieli propriu si dreptul sa dispuna independent de creditele bugetare acordate.

Asadar, pentru ca o autoritate publica locala sa fie persoana juridica în sensul dispozitiilor art. 26 lit. a) trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: au un plan de cheltuieli propriu si dreptul sa dispuna independent de creditele bugetare acordate.

Dispozitiile art. 34 si 35 din Decretul 31/1954 privind persoana fizica si persoana juridica consacra principiul specialitatii capacitatii de folosinta si de exercitiu a persoanei juridice, aceasta având toate drepturile si obligatiile care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiintare sau statut, iar exercitiul drepturilor si îndeplinirea obligatiilor se realizeaza prin organele sale de conducere.

În speta, autoritatea publica locala Primarul sectorului 3 îndeplinind conditiile cerute de art. 26 Iit. a) din Decretul nr.31/1954, are drepturile si obligatiile ce rezulta din atributiile stabilite de lege si celelalte acte normative adoptate sau emise în organizarea executarii legii sau în executarea legii si de asemenea exercitarea acestora se face prin organul sau de conducere.

De asemenea, acesta are toate drepturile si obligatiile procesuale pe care legea procesuala le stabileste partilor si sta în judecata, prin reprezentantul sau legal.

Desi, potrivit art.21 din Legea nr.215/2001, unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, aceasta nu exclude capacitatea juridica a autoritatilor publice locale ale subdiviziunilor administrativ teritoriale ale Municipiului Bucuresti daca îndeplinesc cumulativ conditia de a avea un plan de cheltuieli propriu si de a avea dreptul sa dispuna independent de creditele bugetare acordate.

Or, autoritatea publica locala executiva Primarul sectorului 3 are un plan de cheltuieli propriu si dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate, potrivit atributiilor ce revin acestei autoritati în conformitate cu dispozitiile art. 83 din Legea nr. 215/2001. De altfel, s-a aratat instantei de fond ca pentru lucrarile executate de S.C. T.R. S.R.L. P.S. 3, reprezentat legal prin primar L.N., este investitor, acesta încheind contractul de executie lucrari.

De asemenea, considera ca potrivit art.41 Cod de procedura civila, autoritatea publica locala P.S. 3 poate sta în judecata în calitate de pârât.

De altfel, chiar pârâtul Primarul Sectorului 3, prin , a sustinut în fata instantei de fond ca are capacitate procesuala de folosinta.

La data de 22.09.2010, intimata pârâta S.C. T.R. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat si mentinerea deciziei civile nr.191/A/19.02.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, ca temeinica si legala, întrucât a încheiat cu P.S. 3 Bucuresti contractul de lucrari nr. 2483/17.03.2006, în baza caruia intimata are obligatia de a începe executarea lucrarilor, la data emiterii ordinului de începere a lucrarilor, ordin ce a fost emis pe data de 20.03.2006.

În aceste conditii, respectivele lucrari au fost executate în baza contractului de lucrari nr.2483/17.03.2006, a ordinului de începere a lucrarilor nr.2488/20.03.2006, a avizului de urbanism nr.149/20.03.2006, precum si cu respectarea dispozitiilor legale în materie, respectiv Legea nr.50/1991 republicata, fapt ce conduce la concluzia ca a fost doar executantul lucrarilor, astfel încât aceasta nu poate raspunde decât de modul în care au fost executate lucrarile si calitatea acestora.

Dispozitiile contractuale prevad la art. 9.2 lit.b) faptul ca achizitorul este obligat sa obtina autorizatiile si avizele cerute de lege, precum si regulamentele care sa-i permita realizarea investitiei în cauza, executantul fiind obligat potrivit art.9.1 Ia executarea unor lucrari de calitate.

Lucrarile respective au fost executate în baza avizului de urbanism nr.149/20.03.2006, emis de Primaria sector 3 Bucuresti – Directia de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, din care rezulta ca terenul pe care au fost executate lucrarile se afla pe domeniul public aflat în administrarea Primariei sector 3.

Respectiva lucrare a fost finalizata si receptionata, astfel cum rezulta din procesul verbal de receptie nr.1265/07.04.2006, potrivit caruia intimata pârâta are obligatia de a urmari lucrarea pe perioada de garantie (24 de luni) conform contractului, aspect semnalat înca de la instanta de fond.

In raport de contractul mentionat si de procesul verbal de receptie a lucrarilor, rezulta ca societatea pârâta nu mai are nicio calitate fata de aceasta lucrare.

În calea e atac a recursului nu au fost administrate probe noi.

Curtea, prin raportare la criticile continute în cererea de recurs constata urmatoarele:

Referitor la critica recurentului constând în gresita apreciere de catre instanta de apel a lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. T.R. S.R.L., Curtea constata ca aceasta este întemeiata pentru considerentele ce urmeaza.

Astfel, Curtea retine ca prin procesul verbal de constatare si sanctionare C nr. 1295/407 din 01.08.2007, S.C. T.R. S.R.L. a fost amendata contraventional ca urmare a executarii de catre aceasta societate a unor lucrari de construire fara autorizatie pe terenul proprietate privata al numitei P.M.M., constând în lucrari de sistematizare – amenajare parcare.

Prin acelasi proces verbal s-a dispus intrarea în legalitate prin obtinerea autorizatiei de construire, în caz contrar urmând a se aplica prevederile art.28 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, acordându-se termen contravenientei pâna la data de 01.10.2007 pentru a se conforma celor aratate mai sus.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata: “(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni: a) executarea sau desfiintarea, totala ori partiala, fara autorizatie a lucrarilor prevazute la art. 3, cu exceptia celor mentionate la lit. b), de catre investitor si executant.”

Curtea retine, totodata, incidenta dispozitiilor alin. 1 si 3 din art. 28 din acelasi act normativ care sunt în sensul ca: “(1) O data cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executarii lucrarilor, precum si, dupa caz, luarea masurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizatiei sau de desfiintare a lucrarilor executate fara autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei…(3) Masura desfiintarii constructiilor se aplica si în situatia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara”.

De asemenea, potrivit art.32 din legea susmentionata: “(1) În cazul în care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz: a) încadrarea lucrarilor în prevederile autorizatiei; b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanta va stabili termenele limita de a masurilor prevazute la alin. (1)”.

Din dispozitiile legale susmentionate nu se poate retine decât intentia fara echivoc a legiuitorului de a face raspunzator atât pe investitor, cât si pe executant de nerespectarea disciplinei în constructii, cu trimitere directa la obligatia de a construi numai în conditiile existentei unei autorizatii pentru cele apreciate de legiuitor necesare si numai în limitele prescrise de acestea.

Ca urmare, sustinerea pârâtei S.C. T.R. S.R.L. în sensul ca nu a facut decât sa respecte clauzele contractului nr. 2483 din 17.03.2006 încheiat cu investitorul, respectiv P.S.3 Bucuresti, neavând nicio obligatie în privinta autorizatiei de construire nu poate fi retinuta, dat fiind prevederile exprese susmentionate care obliga executantul sa efectueze lucrarile numai în conditiile existentei unei autorizatii de construire, conditie legala care trebuie respectata în afara celor care incumba executantului prin contractul mai suscitat.

Totodata, Curtea constata ca nu poate fi primita nici sustinerea pârâtei S.C. T.R. S.R.L. în sensul ca lucrarea a fost finalizata si receptionata astfel încât, la acest moment, are doar obligatia de a urmari lucrarea pe perioada de garantie conform contractului. Aceasta deoarece, potrivit art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991: “Constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate în cartea funciara. În aceasta situatie se aplica în continuare sanctiunile prevazute de lege”.

În ce priveste critica recurentului în sensul ca în mod gresit a fost solutionata problema capacitatii de folosinta a pârâtului P.S. 3 Bucuresti, Curtea o constata întemeiata pentru urmatoarele motive:

Reclamantul a învestit instanta de fond cu o cerere având ca obiect desfiintare constructii, în calitate de pârâti fiind atrasi în judecata pe lânga S.C. T.R. S.R.L. respectiv S.C ADPB SA si P.S. 3, în persoana domnului L.N., reclamantul precizând ca acesta din urma a fost chemat în judecata în calitate de investitor al lucrarilor executate fara autorizatie, dar si ca autoritate publica locala executiva a sectorului 3 competenta sa duca la îndeplinire masurile dispuse de catre instanta în prezenta cauza.

Curtea retine incidenta în cauza a dispozitiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 legea administratiei publice locale, republicata, potrivit cu care: “În justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean”. Prin raportare la acest text de lege, Curtea retine ca fiind cert faptul ca Primarul sectorului 3, domnul L.N., în calitatea sa de autoritate publica locala executiva, are capacitate de folosinta, desfasurându-si activitatea,în conformitate cu dispozitiile legale specifice, în aceasta calitate.

În ce priveste chemarea în judecata a acestui primar în calitate de investitor, Curtea urmeaza a avea în vedere circumstantele situatiei, respectiv ca acesta este semnatarul contractelor nr. 2483 din 17.03.2006 si nr. 1266 din 15.04.2005 încheiate de P.S. 3, domnul L.N., în calitate de reprezentant al P.S. 3 cu celelalte doua pârâte, precum si dispozitiile art. 77 din acelasi act normativ suscitat care dispun în sensul ca: “Primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului constituie o structura functionala cu activitate permanenta, denumita primaria comunei, orasului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotarârile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionând problemele curente ale colectivitatii locale”.

Asa fiind, retinând ca P.S. 3, în persoana domnului L.N., are capacitate de folosinta, exceptie solutionata în mod gresit de catre cele doua instante, fata de solutia gresita data de instanta de apel în ce priveste rezolvarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. T.R. S.R.L, având în vedere identitatea de ratiune ce trebuie urmata si în ceea ce priveste raporturile juridice dintre ceilalti doi pârâti, S.C ADPB SA si P.S. 3, întrucât aceeasi decizie nu poate fi casata în parte si modificata în cealalta parte, pentru a se asigura o judecata unitara, cu respectarea dublului grad de jurisdictie, Curtea, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, va admite recursul, va casa decizia recurata si sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare la instanta de fond – Judecatoria sector 3 Bucuresti, ocazie cu care instanta va lua în dezbatere si dispozitia nr. 13693 din 18.09.2007 emisa de P.S. 3.