Dispoziţiile art. 236 din Legea nr.31/1990 nu operează decât în cazul dizolvării voluntare a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic. În cazul dizolvării de drept a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, în temeiul art.30 din Legea nr.359/2004, ca de altfel în orice ipoteză de dizolvare ca sancţiune a societăţii, precum şi în cazul dizolvării ca urmare a intrării în faliment, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 236, care reglementează transmisiunea universală a patrimoniului, fără lichidare. Ca atare, dizolvarea forţată a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic este urmată de lichidare, fiind necesară numirea lichidatorului.
Societatea dizolvată, prin reprezentantul său legal, trebuie să solicite numirea lichidatorului în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a încheierii de dizolvare. La expirarea acestui termen, se naşte dreptul terţilor interesaţi de a solicita numirea unui lichidator, iar termenul în care terţii pot cere desemnarea lichidatorului este de încă 6 luni, considerând că numai astfel dreptul terţilor de a solicita numirea lichidatorului este real iar textul aliniatului 4 al art.31 din Legea nr. 359/2004 trebuie interpretat în sensul de a produce consecinţe juridice.
În categoria persoanelor interesate să solicite desemnarea lichidatorului intră creditorii societăţii. Faptul că aceştia nu au recuperat creanţa anterior dizolvării, pe calea executării silite individuale, nu exclude interesul în desemnarea lichidatorului.
Insuficienţa fondului pentru recuperarea imediată a cheltuielilor şi a onorariului nu constituie un motiv de refuz de numire a lichidatorului. Lichidatorul, potrivit obligaţiilor profesiei sale, este dator să avanseze cheltuielile de publicitate şi alte cheltuieli necesare, urmând să le recupereze ulterior din averea societăţii dizolvate sau din fondul de lichidare.
Curtea de Apel Craiova.
Prin încheierea nr. 3632 din 3 mai 2006, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj a admis cererea formulată de DGFP Dolj şi a dispus numirea, în calitate de lichidator al SC „V. COM” SRL Craiova – societate dizolvată în temeiul art.30 din Legea nr. 359/2004, a lui „S.C.M.” Totodată, a stabilit renumeraţia provizorie a lichidatorului, ce urmează a fi plătită din averea societăţii dizolvate, iar în lipsa acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii insolvenţei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs lichidatorul desemnat, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, invocând prevederile art.304 pct.7 şi 9 şi 3041 cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Susţinerile privitoare la încălcarea prevederilor art. 236 din Legea nr.31/1990 nu pot fi primite.
Pe de o parte, societatea în cauză nu este o societate cu răspundere limitată cu asociat unic, ci cu doi asociaţi, aşa cum rezultă din adresa ORC nr. 59672 din 26.09.2006. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 236 din Legea nr.31/1990 nu operează decât în cazul dizolvării voluntare a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic. Textul art.236 face referire la opoziţie, care se exercită în condiţiile art. 61 din lege, iar acesta se raportează la dizolvarea prin hotărârea asociaţilor, deci la voinţa acestora.
În cazul dizolvării de drept a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, în temeiul art.30 din Legea nr.359/2004, ca de altfel în orice ipoteză de dizolvare ca sancţiune a societăţii, precum şi în cazul dizolvării ca urmare a intrării în faliment, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 236 alin. 1 din Legea 31/1990 R, care reglementează transmisiunea universală a patrimoniului, fără lichidare.
Ca atare, dizolvarea forţată a societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, ca în cazul tuturor celorlalte forme de societăţi, este urmată de lichidare, potrivit art. 252 din Legea nr.31/1990 şi în acest scop se impune desemnarea lichidatorului.
Nici motivul de recurs privitor la încălcarea dispoziţiilor art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004, care prevede radierea din oficiu a societăţii din registrul comerţului dacă nici o persoană nu a solicitat în termen numirea lichidatorului nu poate fi primit. Creditorul DGFP a formulat cererea de numire a lichidatorului în termenul de 1 an prevăzut de art.31 alin.4 din Legea nr.359/2004, termen care curge de la data rămânerii irevocabile a încheierii de dizolvare.
În cauză, încheierea de dizolvare a SC „V. COM” SRL pronunţată la 30 martie 2005, a fost atacată cu recurs, iar acesta a fost soluţionat la data de 31 mai 2006, potrivit adresei ORC nr. 59672 din 26.09.2006. Cum cererea de numire a lichidatorului s-a formulat la 2 mai 2006, aceasta nu este tardivă.
În privinţa termenului în care persoanele interesate pot cere numirea lichidatorului, neclaritatea textelor Legii nr.359/2004 impune interpretarea lor. Astfel, Curtea apreciază că pentru terţi curge un nou termen de 6 luni în care pot solicita numirea lichidatorului, de la expirarea termenului prevăzut la aliniatul 3 al art.31 pentru reprezentantul societăţii dizolvate, considerând că numai astfel dreptul terţilor de a solicita numirea lichidatorului este real iar textul aliniatului 4 trebuie interpretat în sensul de a produce consecinţe juridice, iar nu în sensul de a nu produce nici un efect.
În concluzie, societatea dizolvată, prin reprezentantul său legal, trebuie să solicite numirea lichidatorului în termen de 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia. Acesta are dreptul de a solicita numirea lichidatorului pe care îl agreează, din lista UNPIR. La expirarea acestui termen, se naşte dreptul terţilor interesaţi de a solicita numirea unui lichidator, iar termenul este de încă 6 luni.
Dacă în termenul de 1 an de la data pronunţării încheierii de dizolvare sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, adică de la rămânerea irevocabilă a încheierii de dizolvare, nu se solicită numirea unui lichidator, societatea se radiază din registrul comerţului la cererea ONRC.
Nici motivul privitor la lipsa de calitate şi de interes a DGFP în formularea cererii de numire a lichidatorului nu poate fi primit.
Calitatea procesuală şi interesul procesual al DGFP sunt date de art. 31 alin.4 din Legea nr.359/2004 şi de calitatea de creditor a acestei instituţii faţă de societatea dizolvată. Textul legii prevede că poate solicita numirea lichidatorului orice persoană interesată iar în categoria persoanelor interesate intră, fără nici o îndoială, creditorii societăţii. Faptul că aceştia nu au recuperat creanţa anterior dizolvării, pe calea executării silite individuale, nu exclude interesul în desemnarea lichidatorului, pentru că, chiar dacă la un moment dat societatea nu avea bunuri în patrimoniu, ea răspunde şi cu bunurile viitoare, încât este posibil ca la acest moment să existe activ. Numai lichidatorul poate stabili acest lucru, urmând ca, dacă nu există bunuri, să întocmească bilanţul de lichidare şi să-şi recupereze cheltuielile şi onorariul din fondul de lichidare. Insuficienţa fondului pentru recuperarea imediată a cheltuielilor şi a onorariului nu constituie un motiv de refuz de numire a lichidatorului. Oricum, acestea sunt recuperate în timp, cererile lichidatorilor fiind onorate în ordinea depunerii.
Curtea va respinge şi motivul de recurs privitor la cheltuielile de publicitate şi la componenţa onorariului lichidatorului.
Legea prevede care anume formalităţi de publicitate se fac din oficiu de ORC iar acesta este obligat să facă numai acele operaţiuni. Celelalte cheltuieli de publicitate se fac pe cheltuiala părţilor interesate, respectiv pe cheltuiala lichidatorilor desemnaţi, urmând ca în acest din urmă caz, să se recupereze din averea societăţilor lichidate. Lichidatorul, potrivit obligaţiilor profesiei sale, este dator să avanseze cheltuielile de publicitate şi alte cheltuieli necesare, urmând să le recupereze ulterior.
De asemenea, judecătorul delegat nu era obligat să dea explicaţii în încheiere în privinţa structurii onorariului lichidatorului. Onorariul lichidatorului reprezintă plata pentru munca prestată. El nu include cheltuielile efective făcute pentru diferite operaţiuni de lichidare, acestea urmând a fi decontate pe bază de documente.
Faţă de aceste considerente, curtea apreciază că nu există nici un motiv pentru trimiterea cauzei pentru rejudecare şi nici pentru modificarea încheierii, încât recursul va fi respins ca nefondat.
