Scutirea la plata taxelor vamale şi a T.V.A.
Interpretarea normelor de tehnică legislativă cuprinse în
Constituţia României şi în Legea nr. 24/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 27 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1427/2005, Tribunalul Covasna a admis acţiunea în contencios fiscal, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C.”C” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Covasna şi D.R.V. Braşov şi în consecinţă: a anulat decizia nr. 132/2005, a admis contestaţia şi a anulat procesul – verbal de control nr. 33/2005 cu actele subsecvente.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, acţiunea este întemeiată.
La datele de 14.06.2000 şi 30.08.2000, S.C.”C.” S.R.L. a importat trei loturi de marfă, potrivit declaraţiilor vamale de import 6859, 16863 şi 10369, pentru care a obţinut scutirea de plată a obligaţiilor vamale aferente.
În urma controlului ulterior efectuat, în condiţiile art. 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, la 7.04.2005 de organele vamale ale pârâtei D.R.V. Braşov, s-a instrumentat procesul – vamal de control nr. 33 din 8.04.2005, reţinându-se că pentru cele trei operaţiuni de import societatea a beneficiat nelegal de scutirea de plată a taxelor vamale şi TVA, deoarece Legea nr. 133/1999 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 17/2000, începând cu data de 15.03.2000.
Astfel, s-au calculat obligaţiile fiscale aferente respectivelor importuri constând în : 221.321.393 lei taxe vamale, 560.296.981 lei TVA, 1.329.330.946 lei dobânzi şi 226.229.844 lei penalităţi de întârziere, totalizând 2.337.179.164 lei.
Reclamanta a contestat procesul – verbal de control, arătând că nu datorează obligaţiile de plată reţinute în sarcina sa, deoarece Legea nr. 133/1999 era în vigoare la data efectuării celor trei importuri de marfă.
Pârâta D.G.F.P. Covasna prin decizia nr. 132 din 10.06.2005 a respins contestaţia formulată în considerarea împrejurării că actul normativ care reglementează facilităţile vamale, respectiv Legea nr. 133/1999, a fost abrogată prin O.U.G. nr. 17/2000, începând cu 15.03.2000.
Criticile de nelegalitate şi netemeinicie ale reclamantei sunt justificate.
Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, la art. 22
dispune scutirea de plata taxelor vamale pentru maşini, utilaje etc. importate în vederea dezvoltării activităţii proprii.
În temeiul acestei reglementări, reclamanta a beneficiat de scutirile de plată la data acordării liberului de vamă, respectiv 14.06.2000 şi 30.08.2000 când Legea nr. 133/1999 era în vigoare.
O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată, prevăzută a intrat în vigoare la data de 15.03.2000, prin art. 37 prevede în mod expres abrogarea art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 133/1999.
Această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 76/2000 a bugetului de stat pe 2000, care la art. 8, modifică art. 37 din ordonanţă şi statuează că, data intrării în vigoare este 15.03.2000 iar printre actele normative enumerate ca abrogate nu se numără şi Legea nr. 133/1999.
Aşadar, legiuitorul a înţeles să reactiveze această lege, ceea ce este admisibil, fiind vorba de o ordonanţă de urgenţă a cărei operare în timp este condiţionată de aprobarea ei prin lege, conform prevederilor art. 115 alin. 7 şi alin. 8 din Constituţia României.
Abrogările de acte normative prin ordonanţe de urgenţă, cum este situaţia din speţă, nu au un caracter definitiv.
Dacă legea de aprobare a ordonanţei aduce modificări, inclusiv în planul abrogărilor exprese de acte normative, acestea devin definitive şi intră sub incidenţa art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 – republicată în anul 2004 – privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în sensul reactivării actului normativ abrogat prin respectiva ordonanţă.
Susţinerea că abrogarea art. 22 din Legea nr. 133/1999 a avut loc şi prin O.U.G. nr. 215/1999 este nefondată, întrucât această abrogare a fost respinsă prin legea de aprobare.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele, dup cum urmează:
D.R.V. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat, în esenţă, că interpretarea instanţei de fond potrivit căreia prin art. 8 din Legea nr. 76/2000 ar fi fost abrogată norma de abrogare a art. 22 din Legea nr. 133/1999 şi, pe cale de consecinţă, acest articol ar fi reintrat în vigoare contravine prevederilor art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin aprobarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial.
Intenţia legiuitorului în formularea art. 8 din Legea nr. 76/2000 nu a fost aceea de a reintroduce în vigoare prevederile art. 22 din Legea nr.
133/1999, această intenţie fiind materializată în mod imperativ în redactarea şi aprobarea O.U.G. nr. 297/2000.
D.G.F.P. COVASNA a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că intimata reclamantă a beneficiat în mod eronat de scutirea la plata taxelor vamale şi a T.V.A. pentru bunurile ce au făcut obiectul operaţiunilor de import consemnate în declaraţiile vamale de import nr. I 6859/14.06.2000, nr. I 6863/14.06.2000 şi nr. I 10369/30.08.2000, întrucât art. 22 din legea nr. 133/1999 era abrogat la data de 15.03.2000, conform art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000.
Abrogarea art. 22 şi 25 din Legea nr. 133/1999 are caracter definitiv începând cu data de 1.01.2000, facilităţile prevăzute de Legea nr. 133/1999 fiind reintroduse abia prin aprobarea O.U.G. NR. 297/31.12.2000.
Prima instanţă a interpretat greşit prevederile legale în materie şi a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv.
S-a mai arătat că din adresa nr. 555772/06.05.2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală rezultă că abrogarea art. 22 din Legea nr. 133/19999 prin art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000 a operat cu caracter definitiv, fără ca Legea nr. 76/2000 să repună în vigoare acest articol.
Recurenta a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei, iar pe fond respingerea acţiunii şi în consecinţă menţinerea deciziei nr. 132 din 10.06.2005 emise de D.G.F.P. Covasna şi procesului – verbal de control nr. 33 din 8.04.2005 întocmit de Serviciul Supraveghere Vamală din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Braşov.
Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate, instanţa constată că recursurile nu sunt întemeiate.
Conform art. 115 alin. 3 din Constituţia României, dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor.
Alineatul 7 al aceluiaşi articol prevede că ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alin. 3.
Potrivit alineatului 8 al aceluiaşi articol, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru aprobarea actelor normative,
aprobarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au fost respinse prin lege de către Parlament.
Art. 22 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii – potrivit căruia întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, Know – how, care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine – a fost abrogat prin art. 2 din O.U.G. nr. 215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la taxa pe valoare adăugată şi prin art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată.
O.U.G. nr. 215/1999 a fost respinsă prin Legea nr. 285/2001.
Art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000 a fost modificată prin art. 8 alin. 3 din Legea nr. 76/2000 a bugetului de stat pe anul 2000, în sensul că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare la data de 15 martie 2000, iar art. 22 şi 25 din Legea nr. 133/1999 nu mai apar ca abrogate.
Drept urmare, dispoziţiile art. 22 şi 25 din Legea nr. 133/1999 au fost repuse în vigoare.
În speţă, intimata reclamantă a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale şi de scutire la plata T.V.A. pentru bunurile care au făcut obiectul operaţiunilor de import consemnate în declaraţiile vamale de import nr. I 6859/14.06.2000, nr. I 6863/14.06.2000 şi I 19369/30.08.2000, în temeiul arz. 22 din Legea nr. 133/1999.
Criticile recurenţilor sunt nejustificate, întrucât prima instanţă a interpretat corect normele de tehnică legislativă cuprinse în Constituţia României şi în Legea nr. 24/2000.
Procesul – verbal de control nr. 33 din 8 aprilie 2005 – încheiat de Serviciul Supraveghere vamală din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Braşov – privind obligarea intimatei reclamante la plata către bugetul statului a sumei de 2.337.179.164 lei – şi decizia nr. 132 din 10 iunie 2005 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Covasna – de respingere a contestaţiei formulate împotriva procesului – verbal de control nr. 33 /8.04.2005 – sunt nelegale, întrucât dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 133/1999 erau în vigoare la datele de 14 iunie şi 30 august 2000, în raport de faptul că prin art. 8 alin. 3 din Legea nr. 76/2000 nu au fost reglementate măsuri cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a art. 37 din O.U.G. nr. 17/2000.
Soluţia de anulare a deciziei nr. 132/10-06.2005 şi a procesului – verbal de control nr. 33 /8.04.2005 fiind temeinică şi legală, a fost menţinută.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
