R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 788/2011
Şedinţa publică de la 04 Aprilie 2011
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de faţă:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Băileşti sub nr. 2259/183/2010, la 20 iulie 2010 O. L., în calitate de fiică a titularei dreptului la acţiune, Ş. A., a formulat cerere prin care a solicitat anularea parţială a titlului de proprietate nr. 94945207/1996 , având ca titular pe Ş. A.
În motivarea cererii a arătat, în esenţă, că, prin includerea suprafeţei din intravilan în titlul eliberat solicitantului i-a fost nesocotit dreptul de proprietate al mamei sale cu privire la acest teren, drept de proprietate care este egal cu cel al lui Ş. A., drept de proprietate dobândit prin sentinţa civilă nr. 2333 din 29 octombrie 1991 a Judecătoriei Băileşti. A mai arătat că, urmare a situaţiei create prin eliberarea titlului de proprietate , urmaşii titularului titlului au întabulat după cum au voit terenul şi au înstrăinat în acelaşi mod imobilul.
La cerere a anexat copie de pe testamentul autentificat la 21 martie 1974, de pe sentinţa menţionată, de pe actul de dezmembrare şi vânzare cumpărare întocmit la 11 februarie 2009 de notarul public din Craiova.
La 2 august 2010 pârâta Comisia Locală Pleniţa a depus documentaţia în baza căreia a fost eliberat titlul de proprietate în litigiu. De asemenea, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj a înaintat copia procesului verbal de punere în posesie a solicitantului.
În şedinţa publică din 19 august 2010 O. L., la solicitarea instanţei, şi-a precizat din nou cererea în sensul că solicită să se constate nulitatea titlului doar pentru suprafaţa din intravilan şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu moştenitorii titularului titlului, respectiv Ş. V.-F. şi N. V., la termenul respectiv fiind introduse în cauză în calitate de pârâte moştenitoarele titularului dreptului din titlul de proprietate în litigiu.
În această calitate, la 9 septembrie 2010 acestea au depus întâmpinare prin care au invocat excepţiile rezolvate de instanţă înainte de darea cuvântului în fond.
Prin sentinţa civilă nr.2177/14.10.2010, pronunţată de Judecătoria Băileşti, în dosarul nr.2259/183/2010, a fost admisă cererea formulată de reclamanta Ş. A. – prin reprezentanta sa legală O. L. în contradictoriu cu Ş. V.-F. şi N. V., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Pleniţa şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dolj.
S-a constatat nul titlu de proprietate nr. eliberat la 19 august 1996 de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dolj, cu privire la suprafaţa de 844 mp. situată în intravilanul comunei Pleniţa, judeţul Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta Ş. A. şi autorul pârâtelor Ş. V.-F. şi N. V. au fost fraţi, copii ai defunctului Ş. T., decedat la 14 ianuarie 1981. În urma partajului dintre cei doi a moştenirii lăsate de defunct Ş. A. a primit casa cu două camere, hol şi balcon şi 125 mp din terenul aferent iar reclamanta a primit bucătăria cu două încăperi, pivniţa, pătulul şi magazia cu şopru precum şi 125 mp din acelaşi teren aferent construcţiilor care au aparţinut defunctului.
Este evident că cei 250 mp împărţiţi la cei doi descendenţi au rămas în indiviziune şi reprezintă suprafaţa avută în proprietate de defunct la data deschiderii moştenirii.
Suprafaţa aferentă construcţiilor era însă mai mare, respectiv de 844 mp, aşa cum rezultă din titlul de proprietate.
La 20 februarie 1991 – data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 18/1991, Ş. A. şi Ş. A. au dobândit de drept, prin efectul legii, în indiviziune dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor lăsate de autorul lor în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din lege („Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexele gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.”)
Aceasta înseamnă că indiferent de faptul că au luat fiecare câte 125 mp prin hotărârea de partaj, în realitate numai formal au primit din moment ce terenul nu a fost individualizat pentru fiecare, lucru care nici nu era posibil întrucât suprafaţa pe care erau amplasate construcţiile depăşea cu mult suprafaţa de 250 mp avută în proprietate de autor la deces.
Autorul reclamantei a mai deţinut anterior colectivizării 2,00 ha. teren, cu privire la care aceasta nu şi-a valorificat dreptul prevăzut în art. 8 alin. 3 din lege, drept pe care fratele ei, Ş. A. a înţeles să şi-l valorifice. Astfel, la data de 13 martie 1991, potrivit cererii înregistrate la nr. 431 din aceeaşi dată, acesta a solicitat suprafaţa de 2.00 ha teren extravilan deţinută de autorul său. Este de menţionat că nu a cerut nici o suprafaţă din intravilan ceea ce presupune că acesta avea reprezentarea faptului că dobândise dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor din intravilan în temeiul legii.
Prin urmare, petentului Ş. A. i s-a reconstituit un drept exclusiv pe care nu l-a cerut şi pe care îl avea în patrimoniu încă din data de 20 februarie 1991, este adevărat, împreună cu sora sa, reclamanta din acţiunea de faţă.
Din această perspectivă, atribuirea în proprietatea exclusivă a lui Ş. A. a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan de 844 mp se înscrie în prevederile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 în redactarea iniţială a acesteia, aplicabilă eliberării titlului de proprietate anterior adoptării acesteia.
Cum reclamanta îşi justifică interesul legitim constând în faptul că propriul său drept indiviz este inclus în suprafaţa menţionată în acest titlu, instanţa a constatat că cererea acesteia este întemeiată şi a fost admisă , iar titlul de proprietate cu privire la suprafaţa de 844 mp situată în intravilan a fost constatat nul.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele, susţinând că în mod eronat au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, deoarece acţiunea în anulare poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic , în speţă Ş. A., însă cererea de chemare în judecată a fost formulată de O. L., în nume propriu, şi nu ca reprezentant legal.
Pârâtele au mai invocat, în motivele de recurs, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât este vorba de o nulitate relativă, iar titlul de proprietate a fost emis în anul 1996.
Au mai criticat soluţia instanţei de fond, pe considerentul că aceasta nu trebuie să ţină cont de modificarea acţiunii, întrucât intervenise decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica acţiunea.
Recurentele au mai invocat, ca şi motive de recurs, împrejurarea că reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate , nu a îndeplinit procedura prealabilă în contestarea titlului de proprietate, că instanţa de fond a reţinut contrar realităţii calitatea de fraţi a reclamantei Ş. A. şi autorului pârâtelor, iar între aceştia nu există o stare de indiviziune, conform sentinţei civile nr.1465/2009 a Judecătoriei Băileşti.
Au mai susţinut că nu sunt incidente motivele de nulitate prevăzute de art. 3 alin.1 din Legea nr.169/1997 şi că instanţa de fond trebuia să verifice corespondenţa dintre terenul ce i-a revenit reclamantei prin sentinţa civilă nr. 2339/1991 şi cel înscris în titlul de proprietate, prin soluţia pronunţată instanţa lipsind părţile de un titlu de proprietate valabil pentru terenul intravilan, cu atât mai mult cu cât pârâţii au înstrăinat partea de construcţie şi terenul aferent prin act autentic.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În cazul în care acţiunea este formulată de o persoană în numele altei persoane, fără să prezinte vreo procură şi fără ca persoana ce trebuie să stea în judecată în calitate de reclamant să fi semnat cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art.82 din Codul de Procedură Civilă, faţă de deficienţele actului de investire a instanţei, trebuie să se dispună aducerea în instanţă a persoanei indicate ca având calitatea de reclamant pentru a-şi preciza poziţia în proces.
Aceasta era procedura care trebuia urmată la instanţa de fond în raport de împrejurarea că acţiunea a fost formulată de O. L., „ în calitate de fiică a A. Ş.”, nemaifiind însă necesară, întrucât a fost depusă la dosar Dispoziţia nr. a Primarului comunei Pleniţa, prin care s-a instituit curatela pentru reclamanta Ş. A., numindu-se curator fiica acesteia, O. L., care a devenit astfel reprezentant legal.
Prin urmare, neregularitatea actului de investire a instanţei a fost acoperită, iar pe parcursul procesului a avut loc şi o transmisiune a calităţii procesuale active de la reclamanta Ş. A. către reprezentantul legal, O. L., ca urmare a decesului reclamantei.
Aşa fiind, sunt neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes a reclamantei O. L.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se reţine că şi în situaţia în care s-ar constata că este vorba de o nulitate relativă, normele încălcate ocrotind interese particulare, termenul de prescripţie de 3 ani ar începe să curgă nu de la data emiterii titlului de proprietate contestat, ci de la data când reclamanta , terţ faţă de acest titlu, a aflat de existenţa lui şi implicit de cauza de nulitate ce-l afecta.
Or, din actele dosarului nu reiese că aceasta a luat la cunoştinţă despre eliberarea titlului cu mai mult de trei ani înainte de formularea acţiunii, astfel încât nu s-ar putea acorda eficienţă excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Critica privind sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica acţiunea, nu poate fi primită , dat fiind că dispoziţiile art. 132 alin.1 din Codul de procedură civilă, care stabilesc momentul până la care reclamantul poate să îşi modifice cererea de chemare în judecată nu sunt de ordine publică, ci de ordine privată, astfel încât nesocotirea lor ar putea fi invocată doar la termenul respectiv sau dacă pârâtul nu este prezent la acel termen, la termenul de judecată următor, înainte de a mai fi puse în discuţie alte aspecte ale procesului.
Or, pârâtele nu au procedat în acest fel, invocând dispoziţiile art. 132 C.pr.civ. abia prin notele scrise depuse la dezbaterile finale de la 14 octombrie 2010, iar nu la termenul care a urmat modificării cererii, adică 19 august 2010, astfel încât operează decăderea acestora din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală respectivă.
De altfel, chiar în ipoteza neluării în considerare a modificării acţiunii ( prin care s-a solicitat a se constata nulitatea titlului de proprietate, spre deosebire de acţiunea iniţială prin care se cerea anularea titlului), instanţa nu era ţinută de terminologia folosită de reclamantă, persoană fără pregătire juridică, putând pune în discuţia părţilor corecta calificare juridică a acţiunii, pe de o parte, iar pe de altă parte distincţia dintre cele două tipuri de nulităţi – absolută şi relativă – este irelevantă în cauză, întrucât singura consecinţă juridică a nulităţii relative ce s-ar fi putut produce ( prescripţia dreptului material la acţiune) nu se poate reţine în speţă, pentru argumentele mai sus expuse.
Referitor la fondul cauzei, în mod corect instanţa de fond a reţinut starea de indiviziune dintre reclamanta Ş. A. şi autorul pârâţilor, Ş. A., pentru terenul intravilan supus partajării în suprafaţă de 250 m.p., starea de indiviziune izvorând din chiar hotărârea judecătorească ,s.c. nr.2333/29 octombrie 1991 a Judecătoriei Băileşti, prin care s-a dispus partajarea averii succesorale rămase la decesul lui Ş. T., soţul reclamantei şi fratele autorului pârâţilor, Ş. A. Este irelevantă eroarea în care s-a aflat instanţa de fond în privinţa rudeniei dintre părţi, esenţială fiind în cauză starea de indiviziune cu privire la cei 250 m.p. teren intravilan ce se aflau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii şi care puteau forma obiect al partajului ( din totalul de 844 m.p. teren intravilan) , din care 125 m.p. i-au fost atribuiţi reclamantei Ş. A., împreună cu o bucătărie, două încăperi, o pivniţă, un pătul cu magazie şi şopron, iar 125 m.p. au revenit în lotul lui Şerban Augustin, neindividualizaţi , nedelimitaţi.
Hotărârea judecătorească de partaj are efect declarativ, Ş. A. şi Ş. A., autorul pârâţilor fiind consideraţi proprietari în indiviziune cu efect retroactiv până la data deschiderii succesiunii defunctului Ş. T., astfel încât, la data apariţiei Legii Fondului Funciar nr.18/1991, ei au dobândit de drept, prin efectul legii , în conformitate cu dispoziţiile art. 22 , dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 844 m.p,. teren intravilan, reprezentând curtea şi grădina din jurul caselor.
Aşadar, izvorul dreptului de proprietate al părţilor asupra celor 844 m.p. este legea, respectiv dispoziţiile art. 22 din Legea nr.18/1991, care prin termenii folosiţi „sunt şi rămân proprietatea …” denotă o împroprietărire de drept, fără a mai fi necesară , ca în celelalte situaţii de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate , formularea unei cereri adresate comisiei locale şi parcurgerea procedurii speciale prevăzute de legea de reconstituire.
Prin emiterea titlului de proprietate contestat pentru cei 844 m.p. teren intravilan i s-a recunoscut dreptul exclusiv al titularului Ş. A. asupra întregii suprafeţe, încălcându-se dreptul de proprietate indiviză al reclamantei, titlul fiind lovit de nulitate , conform art. III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997, după cum corect a reţinut instanţa de fond.
De altfel, cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr.169/1997 sunt exemplificative, iar nu limitative, instanţele putând constata nulitatea titlului de proprietate ori de câte ori acesta a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi cu încălcarea drepturilor altor persoane.
Nu se poate reţine în cauză, raportat la sentinţa civilă nr.1465/2009, prezumţia de lucru judecat, fiind vorba de un alt litigiu, cu o altă stare de fapt şi de drept, argumentul pentru care instanţa investită cu partajarea terenului din titlul contestat a respins acţiunea reclamantei fiind că suprafaţa a fost reconstituită exclusiv în favoarea defunctului Ş. A., iar titlul de proprietate nu a fost anulat.
Referitor la motivul de recurs vizând neverificarea corespondenţei dintre terenul cuprins în titlul anulat şi cel atribuit în lotul reclamantei prin hotărârea de partaj, se constată că este speculativ, întrucât chiar recurentele arată apoi că au înstrăinat doar partea lor de construcţie şi terenul aferent către alte persoane, pe de o parte, iar pe de altă parte corespondenţa este evidentă din actul de vânzare încheiat, în care se menţionează că pe terenul vândut se află şi imobilele construcţii proprietatea doamnei Ş. A.a, ce nu puteau forma obiectul vânzării.
Se mai reţine că vânzarea, de către recurentele pârâte, a întregii suprafeţe de teren de 844 m.p., prin act autentic , nu poate constitui un impediment pentru anularea titlului de proprietate, soarta vânzării bunului de către un coindivizar depinzând de rezultatul partajului, fiind considerată o vânzare sub condiţia rezolutorie ca bunul să nu cadă în lotul înstrăinătorului.
Drept urmare, dacă bunul cade în lotul înstrăinătorului, vânzarea se definitivează, iar în caz contrar se desfiinţează cu efect retroactiv.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C.pr.civ., recursul se va respinge, ca nefondat.
