Faliment. Lichidarea bunurilor din averea debitorului. Vânzarea individuală prin licitaţie publică. Contestarea procesului-verbal de licitaţie. Legalitatea organizării licitaţiei în baza unui regulament propriu. Timbrarea cererii de intervenţie.

Faliment. Lichidarea bunurilor din averea debitorului.

Vânzarea individuală prin licitaţie publică. Contestarea procesului-verbal de licitaţie. Legalitatea organizării licitaţiei în baza unui regulament propriu. Timbrarea cererii de intervenţie.

Acţionarii C.V., J.C.I., H.G. şi F.S.A. prin mandatar R.B.L. au formulat la data de 12 octombrie 2005, în dosarul nr.1097/S/2004 al Tribunalului Covasna, cerere de intervenţie în interesul creditoarei S.C. „M.T.S.”  S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. “C” S.A., privind suma de 16.794.069.650 lei (ROL).

Prin încheierea din 9 decembrie 2005 a fost respinsă cererea de intervenţie, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerinţele legale privind: existenţa interesului, a creanţei determinate şi a  cererii de chemare în judecată.

Prin contestaţia înregistrată în acelaşi dosar la data de 3 noiembrie 2005, creditoarea A.F.P. SF. GHEORGHE a solicitat anularea procesului – verbal de licitaţie încheiat la data de 17 octombrie 2005 de lichidatorul judiciar S.C. “I.D.” S.R.L. la sediul debitoarei S.C. “C” S.A. şi pe cale de consecinţă anularea vânzării bunurilor, cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 116 alin. 5 din Legea nr.64/1995.

Ulterior, creditoarea a depus o precizare a  contestaţiei – înregistrată la data de 23 noiembrie – invocând prevederile art. 437 alin. 1 şi art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.1235 din 16 decembrie 2005 a fost respinsă contestaţia.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul – sindic a reţinut că procesul – verbal de licitaţie publică contestat este temeinic şi legal.

Din considerentele sentinţei rezultă că au fost vândute bunuri mobile (tractoare, autovehicule, etc.) şi nu bunuri imobile, iar norma legală  prevăzută la art.116 alin. (5) din Legea nr.64/1995 republicată nu este incidentă în speţă.

De asemenea, prevederile art. 437 alin. 1 Cod procedură civilă nu au aplicabilitate în cauză întrucât licitaţia nu a fost efectuată de un executor judecătoresc, ci de o comisie de licitaţie, pe baza unui regulament propriu aprobat de adunarea generală a creditorilor, ţinută la 28.09.2005, la care a participat şi creditoarea A.F.P.  Sf. Gheorghe  prin  reprezentanţii  săi  – consilier juridic N.C.I. şi şef serviciu P.G. – care au aprobat în unanimitate regulamentul propriu de licitaţie.

De altfel, norma  prevăzută de art. 437 alin. (1) teza ultimă din Codul de procedură civilă – care stipulează că “numai atunci când apreciază că este necesar” executorul judecătoresc şi nu comisia de licitaţie din speţă va face anunţ în ziar – este facultativă şi nu obligatorie.

Dacă s-ar fi încălcat o astfel de normă facultativă , sancţionarea acestui fapt ar fi fost nulitatea relativă a acelui act, însă numai “dacă s-ar fi pricinuit contestatoarei (părţii vătămate) o vătămare ce  nu s-ar fi putut înlătura decât prin anularea acelui act”, aşa cum  prevăd dispoziţiile art. 105 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Or, creditoarea A.F.P. Sf. Gheorghe nu a produs nici o dovadă în sensul  vătămării ei prin licitaţia efectuată la 17.10.2005, în baza unui regulament propriu aprobat chiar de ea.

Hotărârile judecătorului – sindic mai sus menţionate au fost recurate, după cum urmează :

Intervenienţii prin mandatarul R.B.L. au solicitat desfiinţarea încheierii din 9 decembrie 2005 şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie în nume propriu a S.C. “M.T.S.”  S.A.

Recursul a fost timbrat cu 4 lei taxă  judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.

Instanţa a dispus citarea recurenţilor, pentru termenul din 2.02.2006, cu menţiunea  de a timbra recursul cu 35 lei.

Prin concluziile scrise, depuse la dosar, recurenţii au  învederat că recursul a fost legal timbrat, întrucât cererea de intervenţie nefiind introdusă în temeiul Legii nr.64/1995, nu sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 146/1997. Cererea de intervenţie fiind respinsă ca inadmisibilă, recursul a fost timbrat conform dispoziţiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr.146/1997.

Analizând susţinerile recurenţilor în raport de  dispoziţiile legale în materie, instanţa a constatat următoarele:

Din dispozitivul şi considerentele încheierii  recurate nu rezultă că judecătorul – sindic a respins cererea de intervenţie, ca inadmisibilă.

Drept urmare, dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr.146/1997 nu sunt aplicabile prezentei cauze.

Cererea de intervenţie fiind făcută în dosarul nr.1097/S/2004 al Tribunalului Covasna – având ca obiect procedura reorganizării judiciare şi a falimentului – timbrarea trebuia făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. c din Legea nr.146/1997 modificată şi completată, respectiv cu 36,6  lei.

Având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. 1 raportat la art. 6 lit. c din Legea nr.146/1997 modificată şi completată, cuantumul taxei judiciare de timbru datorat de recurenţii intervenienţi este de 19,5 lei.

Deoarece recurenţii nu au completat timbrajul cu 15,5 lei taxă judiciară de timbru, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, recursul a fost anulat, ca insuficient timbrat.

Creditoarea A.F.P. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi dispoziţiile art. 3041din Codul de procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.

Prima instanţă a reţinut greşit că lichidatorul – judiciar S.C. “I.D.” S.R.L. a organizat licitaţia publică din 17 octombrie 2005 în baza unui regulament propriu.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 437 Cod procedură civilă, pe fondul lipsei unui regulament propriu de licitaţie.

S-a mai arătat că termenul de organizare a licitaţiei  curgând de la ultima apariţie a anunţului privind vânzarea bunurilor proprietatea S.C. “C” S.A. – 14 octombrie 2005 – licitaţia putea fi organizată cel mai devreme la data de 18 octombrie 2005.

Ca urmare a nerespectării termenului  legal de organizare a licitaţiei nu a fost posibilă participarea tuturor celor interesaţi. Un număr mai mare de ofertanţi ar fi putut determina obţinerea unui preţ mai mare. Eventualul prejudiciu poate fi înlăturat numai prin anularea licitaţiei.

Recurenta a solicitat casarea sentinţei, iar în rejudecare admiterea contestaţiei, astfel cum a fost  precizată, în sensul: anulării procesului – verbal  de licitaţie încheiat la data de 17 octombrie  2005 de lichidatorul  judiciar, anularea licitaţiei publice şi implicit a vânzării bunurilor, reluarea publicaţiei  de vânzare şi organizarea unei noi licitaţii, cu respectarea prevederilor legale.

Lichidatorul judiciar S.C. “I.D.” S.R.L., prin întâmpinarea depusă, a cerut respingerea recursului creditoarei A.F.P., învederând că licitaţia publică din 17 octombrie 2005 a fost organizată în baza unui regulament propriu  de desfăşurare , stabilit de adunarea generală a acţionarilor prin procesul – verbal din 28.09.2005, care a fost semnat şi de recurentă. Prevederile art.437 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la licitaţie s-a făcut de comisia de licitaţie. Preţul obţinut în urma valorificării tractoarelor şi celelalte mijloace fixe a fost  superior celui stabilit de evaluator şi creditori.

Recursul nu  este întemeiat.

Recursul nu  este întemeiat.

Conform art. 114 alin. 1 din Legea nr.64/1995 modificată şi completată prin Legea nr.249/2005, lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată  de lichidator sub controlul judecătorului – sindic.

Potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. 4 din acelaşi  act normativ, în cazul  în care vânzarea în bloc nu este  necesară, iar cumpărătorul nu este identificat în mod  ferm prin raport, adunarea creditorilor  poate fixa un preţ minim la care  bunurile se pot vinde în bloc. Dacă acest  preţ nu este obţinut, iar adunarea creditorilor nu  decide altfel, bunurile vor fi vândute individual.

În speţă, potrivit procesului – verbal încheiat la data de 28.09.2005 de adunarea generală a creditorilor , s-a decis vânzarea individuală a mijloacelor fixe constând în tractoare, prin licitaţie publică, la preţul de pornire de 9.787.700.552 ROL, cu  căderea preţului de pornire la 7.317.921.494 ROL – în măsura în care nu se reuşeşte valorificarea prin cele 4 licitaţii.

De asemenea, s-a decis vânzarea individuală  şi a celorlalte mijloace fixe ale debitoarei S.C. “C” S.A. prin licitaţie publică , la preţul din raportul de evaluare, cu scăderea preţului  după 4 licitaţii, cu respectarea aceloraşi criterii  ca la tractoare.

Cât priveşte condiţiile de participare la licitaţia publică, procesul – verbal încheiat de adunarea creditorilor  din 28.09.2005 nu cuprinde dispoziţii în acest sens.

Recurenta a contestat procesul – verbal de licitaţie încheiat de lichidatorul judiciar la data de 17 octombrie 2005 invocând încălcarea dispoziţiilor art.116 alin. 5 din Legea nr.64/1995 şi art. 437 alin. 1  raportat la art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Criteriile recurentei nu sunt justificate, întrucât  prevederile art. 116 din Legea nr.64/1995 se referă doar la imobile, iar art. 437 alin. 1 Cod procedură civilă nu este aplicabil, în raport de faptul că art. 114 şi 115 din Legea nr.64/1995 au fost modificate prin Legea nr.249 din 22 iulie 2005.

Drept urmare, în mod legal lichidatorul  judiciar a organizat licitaţia publică din 17 octombrie 2005 în baza unui regulament propriu.

Recurenta nu a dovedit că nu au fost respectate condiţiile de participare la licitaţie şi nici că a fost prejudiciată, sumele obţinute prin vânzarea  la licitaţie depăşind valoarea de  piaţă stabilită  de evaluator, precum şi preţurile de pornire prevăzute  în hotărârea adunării creditorilor din 28.09.2005.

(Faliment. Lichidarea bunurilor din averea debitorului.