Sub numărul 37714/245/2011a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi contestaţia formulată de către contestatorul C., deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi, împotriva încheierii nr. 1092/09.11.2011 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Iaşi prin care s-a dispus respingerea cererii formulată de către acesta privind schimbarea regimului de executare a pedepsei ce i-a fost stabilit, din regimul de maximă siguranţă în regimul închis.
În contestaţia formulată condamnatul a arătat că doreşte să îi fie schimbat regimul de executare a pedepsei din regim de maximă siguranţă în regim închis motivat de faptul că, iniţial a fost repartizat în regimul de maximă siguranţă de executare a pedepsei întrucât era clasificat în categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului, însă a fost declasificat din categoria anterior menţionată, situaţie faţă de care se impune schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul C.C. se află în Penitenciarul Iaşi în executarea pedepsei de 6 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 751/2009 a Tribunalului Iaşi (mandat de executare a pedepse închisorii nr. 859/2011 emis de către Tribunalul Iaşi) pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de Legea nr.39/2003.
La data de 02.04.2011, comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău a hotărât repartizarea condamnatului în regimul de maximă siguranţă, potrivit raportului nr. C 138/20.04.2011, avându-se în vedere includerea sa în categoria deţinuţilor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului.
S-a stabilit termen pentru reanalizarea situaţiei condamnatului la data de 23.05.2012.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi, prin procesul-verbal de reevaluare nr. X/65685/26.10.2011, a hotărât declasificarea condamnatului C.C. din categoria deţinuţilor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului.
Prin încheierea nr. 1092/09.11.2011 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Iaşi s-a dispus respingerea ca fiind prematură a cererii condamnatului privind schimbarea regimului de executare a pedepsei din regimul de maximă siguranţă în regimul închis, apreciindu-se că împrejurarea declasificării acestuia din categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarelor nu impune şi schimbarea regimului de executare a pedepsie închisorii anterior datei de 23.05.2012, dată stabilită pentru reanalizarea situaţiei contestatorului.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin 1 din Legea nr. 275/2006, modificată prin Legea nr. 83/13.05.2010, „schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizare comisiei prevăzute la art. 14. Comisia prevăzută la art. 14 are obligaţia ca, după executarea a 8 ani, în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă şi a unei pătrimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură. În cazul în care comisia apreciază că se impune executarea schimbarea regimului de executare, sesizează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care comisia apreciază că nu se impune executarea schimbarea regimului de executare, stabileşte termen de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an”.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin 11 din Legea nr. 275/2006, modificată prin Legea nr. 83/13.05.2010, „persoana condamnată are posibilitatea de a formula cerere de schimbare a regimului de executare, după executarea fracţiunii de pedeapsă prevăzută la alin. 1”, iar potrivit dispoziţiilor art. 932 alin 8 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275/2006, modificat prin HG nr. 1113/2010, „persoanelor private de libertate li se poate schimba regimul de executare în condiţiile art. 26 alin 2 din lege, numai după declasificarea din categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului”.
Instanţa a constatat că, pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei stabilit iniţial contestatorului, din regim de maximă siguranţă în regim închis, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate , împrejurarea declasificării acestuia din categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului – conform procesului – verbal de reevaluare a riscului privind siguranţa locului de deţinere nr.65685/16.10.2011 – nefiind suficientă pentru determina o asemenea dispoziţie. Instanţa a reţinut că menţinerea condamnatului în regimul iniţial stabilit se impune în continuare, urmând ca situaţia acestuia să fie reanalizată la data de 23.05.2012.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.460 Cod procedură penală şi art.26 din Legea nr. 275/2006 instanţa a respins contestaţia formulată de către contestatorul C.C. împotriva încheierii nr. 1092/09.11.2011 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Iaşi prin care s-a dispus respingerea cererii formulată de către acesta privind schimbarea regimului de executare a pedepsei ce i-a fost stabilit, din regimul de maximă siguranţă în regimul închis.