Prin acţiunea civila înregistrată la 19.10.2007, reclamantul D.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiul Calafat, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta să prelungească contractul de închiriere nr. 823/01.10.1989.
În fapt, a motivat că, la data de 01.10.1989, a încheiat cu pârâta contractul de închiriere înregistrat sub nr.823 prin care a închiriat de la aceasta un apartament cu 2 camere şi anexe, pe o perioadă nedeterminată.
A mai arătat că, la data de 04.7.2007, a primit o notificare prin care i se aducea la cunoştinţă că are un debit de 293,41 lei, reprezentând chirie neachitată şi întrucât pârâta a refuzat încasarea sumei, contestând titlul locativ al reclamantului, i-a trimis suma datorată prin mandat poştal şi a promovat acţiunea de faţă.
La data de 08.11.2007, pârâta a formulat întimpinare prin care solicita respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că în urma încetării activităţii SC GCL , ca urmare a intrării în faliment, contractele de închiriere încheiate cu aceasta societate au încetat urmând ca locatarii să încheie noi contracte cu Primăria, în calitate de locator şi, deşi au afişat un anunţ, reclamantul nu s-a prezentat la pârâtă şi a ocupat în continuare apartamentul, ulterior acceptând evacuarea.
Prin sentinţa civilă nr.2108 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 2473/201/2007, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D.D. împotriva pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu s-a prezentat la Primărie în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, a continuat să ocupe apartamentul fără titlu şi nu a achitat chiria, înregistrând restanţă la chirie şi pentru serviciile prestate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, instanţa caracterizând calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr.443 din 12 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr.2473/201/2007, Tribunalul Dolj a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamantul D.D. contract de închiriere pentru un apartament situat în Calafat, str.1 Decembrie 1918, bl.M.3.
A obligat pârâta la 10 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Instanţa de apel a caracterizat acţiunea, în raport de scopul urmărit de reclamant, ca fiind în obligarea pârâtei la încheierea contractului de închiriere şi nu la prelungirea contractului.
Pe fond, a motivat că prima instanţă a reţinut greşit situaţia de fapt, respectiv că au încetat raporturile de locaţiune odată cu încetarea activităţii SC GCL şi că reclamantul a fost înştiinţat de către pârâtă pentru încheierea unui nou contract, întrucât locaţiunea a continuat, reclamantul achitând chiria faţă de pârâtă conform solicitărilor acesteia, iar înştiinţare colectivă a locatarilor în vederea încheierii unor noi contracte cu pârâta s-a apreciat ca insuficientă pentru a se putea reţine refuzul reclamantului de a încheia contractul.
A mai motivat instanţa că încheierea de către reclamant a contractelor de furnizare ori de prestare servicii publice pentru apartamentul în litigiu confirmă tacita relocaţiune, iar evacuarea acestuia din locuinţă a fost una abuzivă, nelegală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului Calafat, solicitând modificarea deciziei, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei.
Prin motivele formulate a susţinut că există o contradicţie între dispozitivul deciziei, prin care instanţa a obligat-o la încheierea contractului de închiriere cu reclamantul şi considerentele deciziei care reţin tacita relocaţiune ce presupune existenţa unui contract.
A invocat recurenta pârâtă şi încălcarea principiului liberalităţii contractuale, argumentând că nu are nici o culpă în încetarea vechiului contract şi că nu s-a dovedit caracterul abuziv al evacuării, în realitate, reclamantul acceptând eliberarea locuinţei.
Recursul este nefondat.
Soluţia pronunţată prin decizia atacată cu recurs nu este în contradicţie cu considerentele deciziei.
Instanţa de apel a reţinut că prin încetarea activităţii SC GCL – administrarea fondului locativ din care face parte locuinţa în litigiu – a revenit pârâtei, ca succesoare a vechiului locator, chiar aceasta solicitând reclamantului să-şi execute obligaţiile de plată a chiriei decurgând din contract – către pârâtă.
A mai argumentat instanţa că reclamantul este îndreptăţit la prelungirea locaţiunii, dar cum a intervenit o schimbare a locatorului – se impune obligarea pârâtei nu la menţinerea locaţiunii, ci la încheierea unui nou contract, raţionament corect, neafectat de contradicţii.
Prin soluţia pronunţată în apel nu se încalcă principiul libertăţii contractuale.
În speţă, nu se impune probarea vinovăţiei pârâtei în încetarea vechiului contract pentru a se justifica obligarea acesteia la încheierea unui nou contract, ci doar să se reţină că nu a intervenit o încetare a locaţiunii.
Locuinţa în discuţie aparţine statului.
În cazul acestor locuinţe, legiuitorul, pentru a asigura locatarului stabilitatea dreptului de folosinţă,intervenit prin prorogări legale, prelungind efectele unor contracte de închiriere existente, în măsura în care chiriaşul nu a pierdut dreptul de folosinţă din alte cauze decât expirarea termenului.
Astfel de prorogări legale s-au prevăzut prin Lg.17/1994 – OUG 40/1999.
În cauză nu a intervenit o reziliere a contractului de închiriere încheiat de reclamant cu fostul EGL în 1989, evacuarea acestuia din locuinţa de către pârâtă fiind una nelegală, întrucât nu s-a dispus prin hotărâre judecătorească irevocabilă, conform dispoz. art. 25 din Lg.1141996.
Prelungirea prin lege a contractelor de închiriere nu contravine dispoziţiilor constituţionale – jurisprudenţa Curţii Constituţionale fiind constată în acest sens (deciziile 30/1994, 41/1995, 191/1995).
Prin urmare, soluţia pronunţată în apel este legală şi neexistând temeiuri de modificare sau de casare a deciziei – urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
3
