JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 27/C DIN DATA DE: 07.01.2009.
Contracte. Pretenţii. Penalităţi de întârziere
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 18.07.2008 reclamanta S.C. X S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 499,25 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă şi canalizare pentru perioada iunie 2007-noiembrie 2007 şi la plata sumei de 21,38 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada iunie 2007-noiembrie 2007 a furnizat pârâtei apă şi a emis facturi fiscale.
S-a mai arătat de către reclamantă faptul că pârâta, în pofida disponibilităţii reclamantei pentru recuperarea debitului, nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat iar la data de 12.05.2008 figura restantă cu suma de 520,63 lei reprezentând debit şi penalităţi de întârziere.
Reclamanta a mai arătat şi faptul că pârâta nu a răspuns invitaţiei la conciliere directă efectuată în temeiul art. 720 indice 1 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073 Cod civil.
Cererii i-au fost anexate copii de pe înscrisuri.
Pârâta, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru combaterea cererii formulate de către reclamantă.
Prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la data de 14.10.2008 reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei, probe pe care instanţa , apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, le-a încuviinţat.
Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, şi apreciind că este utilă soluţionării cauzei, instanţa a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în contractul de prestări servicii încheiat de părţi şi în baza căruia reclamanta ar fi furnizat pârâtei apă.
Deşi legal citată cu menţiunea de a depuse la dosarul cauzei contractul încheiat de părţi, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţă.
Proba cu interogatoriu încuviinţată reclamantei nu a fost administrată întrucât pârâta, deşi legal citată cu această menţiune, nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată.
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, în vederea soluţionării cererii, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În perioada iunie – noiembrie 2007 reclamanta a emis pe numele pârâtei mai multe facturi fiscale reprezentând contravaloarea apei furnizate pârâtei şi penalităţi de întârziere– facturi depuse în copie la dosar.
Reclamanta nu a făcut dovada existenţei între părţi a vreunui contract de furnizare a apei, contract din care să rezulte obligaţiile asumate de pârâtă în legătură cu plata serviciilor prestate de reclamantă, respectiv modalitatea de emitere şi comunicare a facturilor, data la care trebuia efectuată plata serviciilor ( scadenţa) şi consecinţele nerespectării termenului de plată (cuantumul şi data de la care se datorează penalităţi de întârziere).
Prin probele administrate în cauză reclamanta nu a făcut nici dovada susţinerilor din cererea de chemare în judecată în sensul că a furnizat pârâtei apă în perioada iunie-noiembrie 2007.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii formulate de reclamantă.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 1073 Cod civil, invocate de reclamantă în susţinerea cererii, „ creditorul are dreptul de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Din analiza textului legal anterior menţionat rezultă efectul oricărei obligaţii, respectiv dreptul conferit creditorului de a pretinde şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la acesta s-a obligat, precum şi dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor în ipoteza în care acesta din urmă nu îşi execută obligaţia asumată.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 241/2006 privind serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, „Are calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinţă dat de proprietar, un imobil având branşament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare şi care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare”.
Potrivit art. 1169 Cod civil, „cel care face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească” iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile au îndatorirea de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului şi de a-şi proba pretenţiile şi apărările.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere împrejurarea că reclamanta, prin probele administrate în cauză, nu a făcut dovada existenţei vreunui raport juridic obligaţional existent între părţi, raport în baza căruia a emis facturile fiscale anexate cererii de chemare în judecată, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru obligarea pârâtei la plata sumelor pretinse în cerere.
Astfel, deşi pretinde că a furnizat pârâtei apă în perioada iunie-noiembrie 2007 reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 1169 Cod civil şi nu a făcut dovada acestor susţineri.
Se asemenea, reclamanta nu a făcut dovada împrejurării că pârâta deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinţă dat de proprietar, imobilul având branşament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare la care ar fi prestat servicii de furnizare a apei.
Mai mult, deşi pretinde obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere, reclamanta nu a făcut dovada temeiului şi a raportului juridic în baza cărora le-a perceput, respectiv dovada existenţei între părţi a vreunui contract de furnizare a apei, contract din care să rezulte obligaţiile asumate de pârâtă în legătură cu plata serviciilor prestate de reclamantă, modalitatea de emitere şi comunicare a facturilor, data la care trebuia efectuată plata serviciilor ( scadenţa) şi consecinţele nerespectării termenului de plată (cuantumul şi data de la care se datorează penalităţi de întârziere).
Împrejurarea că prin dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 326/2001, menţionate în invitaţia la conciliere directă, este reglementat cuantumul unor penalităţi de întârziere nu este de natură să conducă la altă soluţie întrucât actul normativ menţionat reglementează organizarea şi funcţionarea serviciilor de gospodărie comunală iar nu raporturile dintre prestatorii serviciilor de alimentare cu apă şi utilizatorii casnici.
Raporturile dintre prestatorii serviciilor de alimentare cu apă şi utilizatorii casnici sunt reglementate nu de Legea 326/2001 ci de Legea nr. 241/2006.
Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că simpla emitere a unor facturi de prestări servicii, în lipsa unui raport juridic obligaţional între părţi, nu poate conduce la admiterea cererii şi obligarea pârâtei la plata sumelor menţionate în înscrise în mod unilateral în facturile fiscale.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse instanţa a apreciat că cererea reclamantei nu este întemeiată şi a respins-o.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă precum şi soluţia pronunţată asupra fondului cererii, instanţa a respins ca nefondată şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
