2.Procedura somaţiei de plată- condiţii de admisibilitate.
Factura fiscală poate constitui mijloc de probă împotriva debitorului numai în cazul în care este primită şi acceptată la plată de către acesta, fapt ce rezultă fie din cuprinderea în conţinutul ei a semnăturii reprezentantului debitorului şi a ştampilei acestuia, fie din efectuarea unor plăţi.
Facturile fiscale depuse de către creditor la dosar în susţinerea pretenţiilor sale nu cuprind în conţinutul lor ştampila debitorului sau un alt element din care să rezulte faptul acceptării la plata a acestora, plăţile parţiale invocate în acest sens de către creditor nefăcând dovada plăţii facturilor depuse de către creditor în susţinerea cererii sale, de vreme ce chitanţele de plată nu fac nicio menţiune cu privire la factura fiscală astfel plătită, apreciindu-se, prin urmare, că nu s-a făcut dovada caracterului cert al creanţei pretinse, deşi, conform art.1169 C.civ, creditorului îi revine sarcina probei.
Sentinţa nr.4176 din 09.12.2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia Comercială la data de 29.10.2008, creditorul SC C.A. SA a chemat în judecată debitorul A. L. , pentru ca în baza O.G. nr. 5/2001 aprobată prin Legea nr. 295/2002 privind somaţia de plată, să fie obligat debitorul la plata sumei de 754.714,85 lei, reprezentând contravaloare servicii apă/canal aferente perioadei 30.06.2000 – 30.09.2008 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 255.233,81 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei.
În motivare s-a arătat că, în fapt, creditorul a furnizat debitorului apă potabilă şi a prestat serviciul de canalizare, în baza acestor servicii fiind emise facturi de plată, acceptate de debitor dar neachitate în cuantum de 754.714,85 lei. S-a mai arătat că debitul datorat reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitorul urmând să fie obligat conform art. 6 pct. 3 din O.G. nr. 5/2001 la plata debitului datorat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1,2 din O.G nr. 5/2001.
La dosarul cauzei creditorul a depus în copie următoarele înscrisuri: contract de prestări servicii , facturi, proces-verbal de consum, chitanţe, fişa de calcul a penalităţilor, proces-verbal de punctaj.
Deşi legal citată, pârâta-debitoare nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare.
Din analiza ansamblului actelor depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine că, în fapt, în baza relaţiilor comerciale dintre părţi, creditorul şi-a asumat obligaţia de a furniza apă potabilă debitorului, iar aceasta din urmă şi-a asumat obligaţia plăţii contravalorii acestora. În acest sens, reclamanta-creditoare a emis mai multe facturi fiscale, care atestă, potrivit susţinerilor acesteia, obligaţia acesteia de plată a sumei de 754.714,85 lei, sumă reprezentând contravaloare servicii apă-canal şi penalităţi de întârziere şi rezultând din cumularea unui debit restant al debitoarei scadent din anul 2000.
Potrivit art. 1 din OG 5/2001 modificată ulterior, procedura somaţiei de plată are ca obiect realizarea de bună voie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Totodată, factura fiscală poate constitui mijloc de probă împotriva debitorului numai în cazul în care este primită şi acceptată la plată de către acesta, fapt ce rezultă fie din cuprinderea în conţinutul ei a semnăturii reprezentantului debitorului şi a ştampilei acestuia, fie din efectuarea unor plăţi.
Instanţa constată astfel că facturile fiscale depuse de către creditor la dosar în susţinerea pretenţiilor sale nu cuprind în conţinutul lor ştampila debitorului sau un alt element din care să rezulte faptul acceptării la plata a acestora, plăţile parţiale invocate în acest sens de către creditor nefăcând dovada plăţii facturilor depuse de către creditor în susţinerea cererii sale, de vreme ce chitanţele de plată nu fac nicio menţiune cu privire la factura fiscală astfel plătită, apreciindu-se, prin urmare, că nu s-a făcut dovada caracterului cert al creanţei pretinse, deşi, conform art.1169 C.civ, creditorului îi revine sarcina probei.
Mai mult, stabilirea aspectelor referitoare la momentul exigibilităţii fiecărei creanţe consemnate în facturile fiscale şi al prescripţiei sumelor pretinse nu se poate realiza în cadrul unei somaţii de plată, aceasta presupunând administrarea unui probatoriu complex.
În consecinţă, creanţa pretinsă nefiind astfel certă, cuantumul ei fiind nedovedit, fapt ce afectează şi îndeplinirea condiţiilor lichidităţii şi exigibilităţii, prevăzute ca şi condiţii de admisibilitate a somaţiei de plată, procedură specială reglementată de dispoziţiile O.G. 5/2001 şi prin care se urmăreşte realizarea unor creanţe certe, lichide, exigibile, necontestate şi decurgând din executarea unor servicii, lucrări sau alte prestaţii şi reţinând că modalitatea de soluţionare a cererii principale determină modalitatea de soluţionare a cererilor accesorii, instanţa urmează ca, în baza art. 1 OG 5/2001, să respingă prezenta cerere ca inadmisibilă.
