Constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Admitere. Lipsa cauzei actului juridic civil. Art. 948 , 966 Cod civil.
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta la data de 10.06.2008 si precizata ulterior , reclamantul D.I. a chemat în judecata pârâtii T.I.D. si R.M., solicitând pronuntarea unei hotarâri prin care sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractelor de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 466/05.02.2008 la B.N.P. R.I. si nr. 3528/05.06.2008 la B.N.P. M.A. , cu cheltuieli de judecata .
Motivându-si cererea , reclamantul a aratat ca la rugamintea nepoatei sale , pârâta T.I.D. , care i-a spus ca doar în aceste conditii concubinul sau va fi de acord sa se casatoreasca cu ea , a convenit cu aceasta sa-i vânda o parte dintr-un teren proprietatea reclamantului , teren cu o latime de 12 m si învecinat la V – OGA, la E- Bd Ecaterina Teodoroiu , N- Tîmpea Gheorghe si S- Dijmarescu Ion (tatal pârâtei). A mai aratat reclamantul ca i-a dat pârâtei actele necesare pentru vânzarea terenului si intabularea , urmând ca dupa intabularea imobilelor pe numele pârâtei sa se faca dezmembrarea acestora , iar aceasta sa-i restituie casa si terenul de la punctul 2 , lucru care însa nu s-a mai întâmplat , mai mult pârâta înstrainând printr-un act de vânzare cumpararea subsecvent imobilele pârâtului R.M., cuvenindu-se în consecinta si anularea acestui contract de vânzare cumparare subsecvent.
În drept s-au invocat prevederile art. 953-954 C.civ.
Prin întâmpinare , pârâta T.I.D.a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata aratând ca este vorba despre un contract de vânzare-cumparare încheiat în temeiul acordului liber exprimat al partilor cu respectarea art. 948 raportat la art. 1294,1295 si 1303 C.civ. , vânzarea fiind una între bunic si nepoata astfel ca pretul convenit nu este unul neserios fata de calitatea partilor contractante . S-a mai aratat ca acest pret s-a platit în întregime , precum si ca pârâta a suportat toate cheltuielile necesare efectuarii contractului de vânzare-cumparare nr. 466/05.02.2008.
Tot prin întâmpinare, pârâtul R.M. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata , aratând ca el a fost un cumparator de buna credinta la momentul încheierii contractului de vânzare cumparare nr. 3528/05.06.2008, neavând cunostinta ca între pârâta T.I.D.si reclamant ar exista vreun litigiu , în conditiile în care la acea data pârâta era proprietatea tabulara a imobilelor pe care I le-a înstrainat si în legatura cu care i-a spus ca nu exista vreun litigiu.
Din actele dosarului si probele administrate în cauza instanta retine:
Prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 466/05.02.2008, reclamantul D.I. i-a vândut pârâtei mai multe imobile , mai precis un imobil cu numarul cadastral 8794 compus din suprafata de 386 m.p. teren curti constructii si arabil , dintr-o casa de locuit cu suprafata construita la sol din 18 m.p. , cu anexa gospodareasca cu o suprafata construita la sol de 25 m.p. si o alta anexa cu o suprafata construita la sol de 6 m.p. si un imobil cu numarul cadastral 8803 compus din suprafata de 800 m.p. (din acte ), 641 m.p. ( din masuratori), o casa de locuit cu o suprafata construita la sol de 75 m.p. si o anexa cu o suprafata construita la sol de 13 m.p.
Prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3528/05.06.2008 la B.N.P. M.A. , pârâta T.I.D. a revândut imobilele cumparare de la reclamant pârâtului R.M., singura diferenta dintre cele doua contracte de vânzare-cumparare fiind aceea ca terenul revândut lui R.M. a fost într-o suprafata mai mica decât cea cumparata de la reclamant si anume 343 m.p. din terenul cu numarul cadastral 8803, respectiv 215 m.p. din terenul cu nr. cadastral 8794.
Reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute partiale a celor doua contracte de vânzare-cumparare cu privire la imobilele cu nr. cadastral 8803, invocând mai multe motive de nulitate printre care dolul , pretul neserios , dar si faptul ca întelegerea reala a partilor contractante initiale a fost aceea de a se înstraina doar imobilele cu numarul cadastral 8794 , iar nu si imobilele cu nr. cadastral 8803 (imobilele de la punctul 2 din contractul de vânzare –cumparare autentificat sub nr. 466/05.02.2008 la B.N.P. R.I. ), urmând ca dupa intabularea pe numele pârâtei cumparatoare T.I.D. a tuturor imobilelor sa se procedeze la dezmembrarea acestora si la revânzarea catre reclamant a imobilelor de la punctul 2 din contractul nr. 466/05.02.2008.
Examinând acest ultim motiv de nulitate invocat de catre reclamant ( în fapt principalul motiv invocat de catre acesta si motivul în legatura cu care s-au facut majoritatea probatoriilor), instanta retine ca , desi reclamantul nu a nominalizat ad literam motivul , acest motiv de nulitate nu reprezinta altceva decât invocarea faptului ca vânzarea cumpararea imobilelor de la punctul 2 din contractul nr. 466/05.02.2008 s-a facut în lipsa unei cauze ( obiectiv urmarit la încheierea vânzarii cumpararii) .
Astfel, dupa cum s-a subliniat constant în doctrina actuala (Gabriel Boroi- Drept civil . Partea generala .Persoanele , Editura All Beck, Bucuresti, 2002, pagina 179-183) prin cauza (scopul) actului juridic civil se întelege obiectivul urmarit la încheierea acestuia .
În cazul unui contract sinalagmatic , asa cum este si contractul de vânzare-cumparare , scopul imediat (causa proxima ) urmarit de catre partile contractante este reprezentarea sau prefigurarea mentala , de catre fiecare parte , a contraprestatiei ( o parte se obliga stiind ca si cealalta parte , la rândul ei , se obliga) . În cazul unui contract de vânzare-cumparare scopul imediat al consimtamântului vânzatorului consta în reprezentarea mentala a platii pretului, iar scopul imediat al consimtamântului cumparatorului consta în prefigurarea mentala a dobândirii dreptului de proprietate asupra lucrului ce formeaza obiectul derivat al contractului .
Raportând aceste considerente la speta de fata este de observat ca reclamantul vânzator D.I. nu a urmarit si deci nu a avut reprezentarea mentala , la data încheierii contractului , a platii vreunui pret de catre pârâta T.I.D. pentru imobilele de la punctul 2 din contractul nr. 466/05.02.2008, dupa cum pârâta cumparatoare T.I.D. nu a urmarit si nu a avut reprezentarea mentala a dobândirii dreptului de proprietate asupra acelorasi imobile .
Conventia reala a partilor contractante, dovedita prin declaratiile martorilor R.I. si P.E., a fost aceea de a se vinde doar imobilele de la punctul 1 din contract, iar nu si imobilele de la punctul 2 , aceste imobile urmând sa fie înapoiate reclamantului de catre pârâta dupa ce toate imobilele erau intabulate pe numele acesteia, iar dupa aceea se facea dezmembrarea.
Prin declaratiile martorilor propusi de catre pârâta nu se dovedeste o stare de fapt contrara ci doar ca pârâta i-a dat o anumita suma de bani reclamantului , martorii pârâtei nefiind în masura sa relateze instantei daca aceasta suma de bani s-a platit pentru toate imobilele proprietatea reclamantului sau pentru o parte din aceste imobile .
În consecinta, fata de aceste considerente , având în vedere ca la data de 05.02.2008, intentia reala a reclamantului a fost aceea de a-i vinde pârâtei doar imobilele de la punctul 1 din contractul nr. 466/05.02.2008, iar intentia pârâtei a fost aceea de a dobândi dreptul de proprietate doar asupra acestor imobile , partile contractante neurmarind si neavând reprezentarea mentala a primirii vreunui pret, respectiv a dobândirii dreptului de proprietate pentru imobilele de la punctul 2 din contract , instanta, vazând si prevederile art. 948 si 966 C.civ. , va admite cererea de chemare în judecata si va constata nulitatea absoluta partiala , cu privire la aceste imobile, a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 466/05.02.2008 la B.N.P. R.I. , actului juridic civil materializat în acest contract lipsindu-i un element esential si anume scopul imediat (contraprestatia ), în ceea ce priveste imobilele de la punctul 2 , ori , dupa cum se stie, lipsa scopului imediat al actului juridic civil se rasfrânge si asupra scopului mediat , lasându-l fara suport juridic , sanctiunea fiind nulitatea absoluta a actului .
În ceea ce priveste capatul de cererea având ca obiect anularea actului subsecvent si anume contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3528/05.06.2008 la B.N.P. M.A. , instanta , fata de împrejurarea ca reclamantul nu a timbrat acest capat de cerere , vazând si prevederile art. 20 din Legea 146/1997, îl va anula ca netimbrat .
Pârâta T.I.D. a invocat prin întâmpinare si o exceptie si anume exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Tg-Jiu de a judeca prezenta cererea , fata de împrejurarea ca reclamantul a estimat valoarea reala a bunurilor înstrainate pârâtei ca fiind de 800.000 lei , însa instanta nu se va mai pronunta asupra acestei exceptii deoarece prin prezenta cerere reclamantul nu a mai solicitat si repunerea partilor în situatia anterioara încheierii contractului (capat de cerere care ar fi trebuit sa fie timbrat separat) ci doar constatarea nulitatii absolute partiale a contractelor .
Având în vedere ca pârâta T.I.D. este cea care a cazut în pretentii , instanta vazând si prevederile art. 274 C.proc. civ. o va obliga pe aceasta la plata a 412 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reclamantului , reprezentând onorariu avocat si taxe de timbru .