Prin sentinţa civilă nr. 1743 din 15.02.2011, pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a respins acţiunea formulata de reclamanţii P.F., s.a şi de intervenienţii N.M. s.a şi in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice şi Comisia Centrala pentru Acordarea Despagubirilor Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a retinut în esentă că reclamantii apelează la procedura dreptului comun invocand prevederi ale Conventiei Europene ale dreptului omului si ale Constitutiei Romaniei pentru a obtine despagubiri pe o alta cale, decat cea legala. Cei indreptatiti la despagubiri ori la restituiri in natura in temeiul unor legi speciale, nu au optiunea de a alege intre prevederile legii speciale si intre prevederile dreptului comun.
Totodată s-a constat că reclamantii, de fapt, nici nu formuleaza o actiune in revendicare, scopul acestora nu este acela de a obtine restituirea in natura a unui teren, ci acela de a obtine despagubiri banesti. Asa fiind, reclamantii nu numai ca nu au intentia de a intra in posesia si folosinta unui teren arabil, pe care antecesorii lor afirmativ l-ar fi detinut inainte de cooperativizare, dar nici nu au dovedit ca detin un drept de proprietate asupra suprafetei de 3 hectare, aflata in incinta unitatii militare din loc. Sarand.
In atare conditii, s-a apreciat că, nu se poate pune problema admiterii unei actiuni in revendicare, ci doar aceea de a stabili in ce masura beneficiarii unei masuri de restituire dispuse pe calea unei legi speciale pot alege intre prevederile legii speciale de care au beneficiat initial ori de prevederile dreptului comun. Acest din urma drept, indica in mod expres procedura de urmat, in situatia in care cel indreptatit, din diverse motive, nu mai poate beneficia de restituirea in natura. Reclamantii nu au urmat aceasta procedura si nici nu intentioneaza sa apeleze la aceasta, ci prefera sa obtina despagubiri supradimensionate pentru un teren agricol, pe care, in timp, Statul Roman a infiintat o unitate militara.
Instanta a apreciat ca reclamantii nu sunt indreptatiti sa aleagă o alta cale decat cea stabilita de lege, pentru toti beneficiarii restituirilor imobiliare dispuse după 1989. De altfel, din inscrisurile prezentate, rezulta ca obiectul litigiului il constituie o suprafata de 3 hectare de teren pentru care inca nu s-a emis titlu de proprietate datorita faptului că in prezent acesta este ocupat de o unitate militara.
S-a retinut ca potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 terenurile extravilane, agricole, ca cel detinut inainte de cooperativizare de antecesorii reclamantilor si a intervenientilor, pot face doar obiectul Legii nr. 18/1991 si nu Legii nr. 10/2001. In asemenea conditii, reclamantii sunt indreptatiti la a fi pusi in posesie in baza Hotararii Comisiei Judetene invocate, in conditiile art. 14 alin.2 din Legea nr. 18/1991, adica pe o suprafata de teren echivalenta, pe un alt amplasament.
Nu se poate concepe o situatie in care o anumita parte a celor indreptatiti la restituire sa primeasca despagubiri generoase imediat, pe calea dreptului comun si o alta parte, care este obligata sa astepte procedura administrativa legala, in urma careia sa obtina despagubiri prin emiterea unor titluri de valoare tranzactionabile.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atat reclamantii, cat si intervenientii.
În motivarea recursului s-a aratat că instanţa de fond a apreciat greşit probatoriul, jurisprudenţa şi temeiurile de drept, după cum urmează: a apreciat că se solicită despăgubiri pentru un teren care nu este în intravilan, asupra căruia reclamantii nu au fost proprietari şi nu l-au solicitat; a ignorat jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului; a luat în considerare strict legislaţia de reconstituire a dreptului de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945 – 1989, prin proceduri administrative (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001).
Au mai sustinut recurentii că opţiunea de a accepta terenuri în compensare le aparţine lor, reclamanţilor şi intervenienţilor, nu comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar. Comisiile de fond funciar, din motive imputabile, nu au formulat oferte de compensare prin atribuirea altor amplasamente până în prezent. Au apreciat reclamantii că acestea nu dispun de alte terenuri echivalente valoric cu vechiul amplasament intravilan, cu utilităţi, motiv pentru care, chiar în ipoteza formulării celor 2 oferte legale, nu le acceptă alte amplasamente.
De asemenea s-a aratat că, situarea terenului în zona de intravilan a localităţii este de notorietate, orice construcţii putând fi edificate numai în intravilan, inclusiv pentru construcţiile cu destinaţie militară.
Recurentii au invederat că au făcut demersuri pentru a obţine în natură suprafaţa de 3,00 ha, însă prezenta acţiune este urmarea respingerii cererii lor de atribuire în natură a vechiului amplasament.
Potrivit recurentilor, deşi hotărârea comisiei judeţene este din anul 2003, instanţa nu reţine nici o culpă a comisiei locale care, vreme de atâţia ani şi în lipsa oricăror litigii, nu a transmis mai departe documentaţia la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
S-a sustinut că rationamentul instanţei potrivit caruia persoanele îndreptăţite la despăgubiri „nu au opţiunea de a alege între prevederile legii speciale şi între prevederile dreptului comun”, este în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului. Iar temeiul de drept al acţiunii consta in dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Conv. Europeana a Drepturilor Omului si art. 6, din Convenţie.
Tribunalul Bihor, prin decizia civ. nr. 636/R/2011 a respins ca nefondat recursul declarat, retinand urmatoarele:
Atât reclamantii, cat si intervenientele au solicitat in temeiul Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris in CF nr. 622 Sărand, top. 1018/29 în suprafaţă de 21,3 ha, în calitate de mostenitori ai def P.M.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene Bihor nr. 2961/2003 li se reconstituie dreptul de proprietate şi se dispune emiterea Titlului de Proprietate asupra unei suprafeţe de 18,3 ha din cele 21,3 ha, deoarece restul de 3 ha erau ocupate de constructii apartinand M.A.P.N.
Se retine că diferenţa de 3 ha se regăseşte în anexa 39- cuprinzând persoanele cărora li se vor acorda despăgubiri pentru diferenţa neretrocedată.
Reclamantii au atacat insă Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 2961/2003, contestând indreptatirea intervenientelor la reconstituirea dreptului de proprietate. Contestaţia reclamanţilor a fost admisă, prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 376/C72005.
Intervenientele au atacat în instanţă Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 376/C/2005 şi T.P. emis ca urmare a acesteia, litigiu finalizat prin sent. civ. 7882/2008 a Judec. Oradea şi dec. civ nr. 761/R/19.10.2009 a Tribunalului Bihor, iar prin acele hotărâri au reintrat practic în drepturile lor de coproprietari.
Se mai retine că, prin cererea inregistrata pe rolul Judec. Oradea sub dosar nr. 898/2006, ulterior precizata, (dosarul fiind reinregistrat sub nr. 4644/271/2007) reclamantul P.C. a solicitat atribuirea in natura a terenului in suprafata de 3 ha pentru care s-a propus acordarea de despagubiri.
Prin sent. civ. nr. 2547/2009 data de Judec. Oradea, irevocabila prin decizia nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor a fost respinsa aceasta cerere a reclamantului.
S-a retinut in esenta ca reclamantul nu poate sa ceară singur invalidarea hotărârii prin care s-a propus acordarea de despagubiri, substituindu-se celorlalti mostenitori care nu si-au exprimat vointa in acest sens. Pe de alta parte s-a constatat că terenul solicitat pe vechiul amplasament nu poate fi restituit in natura deoarece apartine domeniului public.
Faţă de cele de mai sus se constată că până la data pronuntarii deciziei nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor Comisiile de fond funciar nu au putut înainta dosarul catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, in vederea stabilirii de despaguriri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, intrucat hotărârea de validare a fost contestata de reclamanti de mai multe ori, o data sub aspectul persoanelor indreptatite, considerând că intervenientii nu sunt persoane indreptatite (iar procesul pornit de intervenientii din prezenta cauza impotriva hotătârii prin care s-a admis contestatia reclamantilor a fost finalizat irevocabil in anul 2009). O a doua plângere a fost formulata de reclamanti impotriva hotărârii de validare sub aspectul acordării de despagubiri pentru suprafata de 3 ha teren, proces finalizat irevocabil in anul 2010.
Se retine că, potrivit art. 57 din Legea nr. 18/1991 plângerea formulata împotriva Hotararii Comisiei Judetene suspendă executarea, in consecinta nu se poate retine culpa statului roman fata de cele de mai sus.
Aşadar sustinerile recurentilor -reclamanti in sensul că, în lipsa oricăror litigii, Comisia Locala este in culpă pentru că nu a transmis mai departe documentaţia la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sunt nefondate.
Se mai constată că, potrivit disp. art. V din Titlul VI la Legii nr. 247/2005 despagubirile acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 si Legii nr. 1/2000, vor urma procedura si se vor supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din Titlul VII.
In consecinta, in mod corect a stabilit instanta de fond că despagubirile se acorda, pentru toti cetatenii indreptatiti, prin intermediul procedurii administrative, prevazute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Totodata, instanta de recurs, apreciaza că neincasarea despagubirilor nu este rezultatul inacţiunii statului, ci atitudinii recurentilor care au atacat in mod repetat hotărârea privind acordarea despagubirilor pentru suprafata de 3 ha teren ce nu mai putea fi restituit in natura, astfel că până la data pronuntarii deciziei nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor nu se poate retine culpa statului in neincasarea despagubirilor de catre recurenti.
De asemenea se mai constata că, potrivit inscrierilor din CF 633 Sarand, terenul in litigiu este arabil, iar din schita intocmita de expert rezulta că acest teren este inconjurat de terenuri agricole, astfel că acesta reprezinta arabil in extravilan, nefăcându-se nici o dovada ca terenul este situat in intravilan, astfel că valoarea depagubirilor solicitate este excesivă. De altfel si expertul a concluzionat că terenul in litigiu este situat in extravilanul loc. Sărand.
Asadar sustinerea recurentilor- reclamanti in sensul că terenul este situat în zona de intravilan a localităţii este nefondată.
Având in vedere că terenul nu poate fi restituit in natură, recurentii au opţiunea de a accepta terenuri în compensare, dacă la dispozitia Comisiei Locale se mai află terenuri echivalente valoric cu vechiul amplasament extravilan al recurentilor.
