Din perspectiva dezlegărilor de drept date de instanţa de recurs, reţinerea în considerentele hotărârii primei instanţe a inexistenţei vreunui motiv pentru care constituirea dreptului de proprietate pentru petent ar fi fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale, a împrejurării că pentru valorificarea pretenţiilor sale, petentul poate formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu modificarea unui titlu de proprietate legal emis, chiar dacă sunt fondate, apar ca nelegale.
Din perspectiva dezlegărilor de drept date de instanţa de recurs, reţinerea în considerentele hotărârii primei instanţe a inexistenţei vreunui motiv pentru care constituirea dreptului de proprietate pentru petent ar fi fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale, a împrejurării că pentru valorificarea pretenţiilor sale, petentul poate formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi nu modificarea unui titlu de proprietate legal emis, chiar dacă sunt fondate, apar ca nelegale.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 166/R/28 mai 2010, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 3473 din 4 iunie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis acţiunea formulată de reclamantul O şi în consecinţă s-a dispus modificarea parţială a titlului de proprietate nr. 8080/22.07.1994, emis în favoarea reclamantului în sensul înscrierii în titlu a suprafeţei de 2588 m.p. identificat în tarla nr.194 parcela 77 (alături de suprafaţa de 700 mp. din aceeaşi tarla şi parcelă) şi radierea corespunzătoare a suprafeţei de 2.588 mp. din terenul identificat în tarlaua 82 parcela, unde va rămâne o suprafaţă de 632 mp.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud.
solicitând ca în baza art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă să fie admis recursul,să se caseze hotărârea şi în cadrul rejudecării pe fond să fie anulată sentinţa civilă nr. 3473/4.06.2009 ca fiind nelegală şi netemeinică.
Examinând recursul prin prisma criticilor din motivele acestuia, precum şi prin prisma disp. art. 304/1 Cod procedură civilă tribunalul a reţinut ca fondat recursul pentru considerentele ce urmează: este fondată critica referitoare la greşita interpretare a art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, însă nu în sensul arătat în critică, ci dintr-un alt sens.
Astfel potrivit disp.art. 23 al. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată „suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare la data intrării în cooperativa agricolă de producţie„.
Acest text nu se află în contradicţie cu alin. 1 al aceluiaşi articol, decât în aparenţă, în realitate fiind unul de lămurire, în vederea aplicării a art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 care în al. 1 nu stabileşte suprafaţa aferentă casei de locuit, curţii şi grădinii aferente şi nu stabileşte nici criteriile de determinare a acesteia.
Concluzia, la care a ajuns şi recurenta, trasă din alin. 2 al art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 este una teoretică, întrucât membru cooperator poate sau nu să fi primit lot, în folosinţă în suprafaţa arătată în art. 4 din acelaşi decret pe de-o parte, iar suprafaţa care putea să o primească nu este stabilit rigid la 5000 mp., întrucât potrivit textului suprafaţa primită în folosinţă putea să fie până la 5000 mp.
Aşadar textul art. 23 al. 2 este cel care rezolvă într-un mod corect întinderea suprafeţei în discuţie, evitându-se astfel o prejudiciere a fostului membru C.A.P. sau o avantajare injustă a acestuia cu prejudicierea eventual a altor persoane îndreptăţite.
În raport de cele arătate, în temeiul art. 312 al. 1, 2 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recursul a fost admis prin Decizia nr. 320/R/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar hotărârea a fost casată în întregime, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În cadrul rejudecării s-au dat următoarele dezlegări de drept şi îndrumări cu privire la necesitatea administrării unor probe. Astfel, pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, instanţa de fond, în aplicarea art. 23 al. 2 din Lege nr. 18/1991 republicată, va pune în discuţia părţilor necesitatea depunerii de acte de proprietate extrase de C.F., evidenţe din registrul agricol de la data intrării în cooperativă sau alte documente funciare, pentru dovada întinderii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren aferentă construcţiei, curţii şi grădinii. Se va pune în discuţie necesitatea efectuării unei expertize pentru identificarea suprafeţei ce rezultă din actele de proprietate şi va pune în discuţia părţilor administrarea oricăror altor probe pe care le apreciază necesare pentru justa soluţionare a cauzei, în limitele investirii.
În al doilea ciclu procesual s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1046/2010 în dosarul nr. 8577/190/2009 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de modificare a titlului de proprietate nr. 8070 din data de 22.07.1994 formulată de reclamant.
Împotriva sentinţei expuse a declarat recurs reclamantul.
Examinând hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu potrivit art. 304 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, pentru considerentele ce urmează a fi relevate:
Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Tribunalul, prin decizia de casare, a stabilit că în speţă sunt aplicabile disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, în sensul dovedirii întinderii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren aferentă construcţiei, curţii şi grădinii, cu acte de proprietate, extras de C.F., evidenţe din registrul agricol sau alte documente funciare (de la data intrării în cooperativă).
Prima instanţă avea obligaţia să se limiteze la analizarea întinderii dreptului de proprietate al petentului asupra suprafeţei de teren aferentă construcţiei, curţii şi grădinii, prin raportare la actele de proprietate existente la dosar pentru a da eficienţă disp. art. 23 al. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, republicată.
În ultima parte a considerentelor, instanţa de fond a analizat cererea petentului şi din prisma disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991 rep., apreciind însă că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de acest text de lege, deoarece din actele de proprietate depuse de petent rezultă că acesta ar fi cumpărat doar construcţia, împreună cu cei 800 mp, pe care îi are deja în proprietate. S-a mai reţinut că suprafaţa de 800 mp este situată în intravilan, iar suprafaţa din litigiu de 2521 mp este situată în extravilan, conform extraselor de carte funciară, astfel că nu se poate reţine că ar fi avut acelaşi regim juridic de curte şi grădină aferente casei de locuit.
Tribunalul constată că prima instanţă a apreciat greşit probele administrate, ceea ce a dus la reţinerea unei stări de fapt eronate şi implicit la neaplicarea disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, în luna august 1968, proprietarul tabular AM şi soţia S au vândut recurentului OD şi soţiei OL, casa, curtea şi grădina în suprafaţă de 0,30 ha (suprafaţa totală a terenului înstrăinat fiind de 0,35 ha, astfel cum rezultă din ultimul alineat al convenţiei – curte – 0,05 ha, grădină – 0,30 ha), pentru preţul de 28.000 lei, achitat în întregime în faţa martorilor contractului. În cuprinsul convenţiei s-au identificat imobilele ca fiind înscrise în C.F. nr. 138 Ghinda nr.top.119, 120, 121.
Prealabil încheierii acestei convenţii, vânzătorii au obţinut autorizaţia pentru înstrăinare teren cu construcţii nr.38/10 aprilie 1968, unde se menţionează suprafaţa terenului ca fiind de 3301 mp şi împrejurarea că imobilul se înstrăinează în întregime fără defalcare.
La data de 14 ianuarie 1972 s-a încheiat actul de dezmembrare de imobil şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.77/1972 de fostul Notariat de Stat Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin care s-au dezmembrat imobilele construcţii şi teren în suprafaţă totală de 3321 mp înscrise în CF nr. 138 Ghinda nr.top.119, 120 şi 121, în două parcele: parcela având nr.top. noi 119/1, 120/1, 121/1, compusă din casă de piatră, dependinţe, şură, grajd şi curte, teren în suprafaţă totală de 800 mp intravilan şi parcela cu nr.top. noi 119/1, 120/2, 121/2, compusă din teren extravilan fără construcţii în suprafaţă totală de 2521 mp, urmând ca dreptul de proprietate asupra parcelelor nou create să fie intabulate tot în favoarea vechiului proprietar tabular EM. Apoi aceasta, în calitate de vânzător, a vândut recurentului prima parcelă, constând din construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 800 mp cu preţul de 28.000 lei.
În cuprinsul actului autentic notarial menţionat mai sus, s-a consemnat că vânzătorul consimte şi la intabularea dreptului de proprietate în favoarea CAP-ului Bistriţa asupra celei de a doua parcele rezultată din dezmembrare în suprafaţă de 2521 mp teren extravilan, făcându-se următoarea menţiune „întrucât am vândut întreg imobilul în urmă cu patru ani cumpărătorului OD, pe care figurează de atunci întreaga poziţie agricolă şi astfel, această parcelă a devenit proprietatea CAP-ului prin efectul art.3 combinat cu art.5 din Statutul C.A.P.”.
Deci, chiar şi din cuprinsul actului autentic rezultă că recurentul a cumpărat în anul 1968 întreg terenul (se observă că s-a menţionat în actul autentic preţul din actul sub semnătură privată ce viza de fapt tot imobilul). Tocmai datorită acestui fapt, în actul autentic notarial de dezmembrare de imobil şi contract de vânzare-cumpărare, s-a consemnat expres şi acordul cumpărătorului OD, adică al recurentului, la intabularea terenului extravilan de 2521 mp în favoarea C.A.P.-ului Bistriţa, această parcelă de teren trecând în proprietatea CAP-ului prin efectul art.3 combinat cu art.5 din Statutul CAP.
Menţiunile din Registrul agricol confirmă acest aspect, recurentul figurând la poziţia sa, în anii 1971-1973 cu o suprafaţă totală a gospodăriei de 0,35 ha, din care – curţi şi clădiri – 5 ari, suprafaţa de 30 ari, situată tot în vatra satului, fiind inclusă la categoria de folosinţă – total teren agricol. Din cei 30 ari, în registrul agricol, figurau în 1971 – 3 ari de teren arabil şi 27 ari fâneţe naturale, iar în anii 1972-1973, 10 ari teren agricol şi 20 ari fâneţe naturale, categoria de folosinţă schimbându-se în funcţie de destinaţie conferită terenului de persoana care-l folosea, în funcţie de necesităţile acesteia, cu menţiunea că înscrierile din registrul agricol au caracter declarativ, având la bază simpla declaraţie a persoanei pentru a se putea stabili impozitul pe teren.
Tocmai pentru a da eficienţă transmiterii dreptului de proprietate în favoarea recurentului asupra întregului teren, deoarece la momentul vânzării membrii cooperatori nu puteau deţine în proprietate personală decât 800 mp, numai această suprafaţă putând fi intabulată pe cumpărător, la data de 28 ianuarie 1970, ulterior vânzării, s-a întocmit un testament autentic în favoarea recurentului şi a soţiei acestuia, având ca obiect imobilele casă, anexe, curte şi grădină în suprafaţă totală de 3321 mp înscrise în C.F.nr.138 Ghinda nr.top 119, 120, 121, deci întreg terenul din litigiu.
Raportat la cele reţinute mai sus, tribunalul, având în vedere că suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. 2 al art. 23 din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost convenite de părţi la data înstrăinării, includ şi terenul din litigiu, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat ca fiind fondat.
