PARTAJ. MOŞTENIRE TESTAMENTARĂ.
INADMISIBILITATEA ACŢIUNII. EXCEPŢIA DE
LITISPENDENŢĂ. CONDIŢII.
Acţiunea de partaj succesoral este inadmisibilă, deoarece reclamanta şi pârâta nu
împart nuda proprietate. Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager al
pârâtei şi îi este impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptului de
care se bucură, cu nerespectarea voinţei testatorului.
Nudul proprietar nu are împotriva uzufructuarului acţiunea în împărţeală, după
cum nici acesta din urmă nu are împotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este în comun şi
indivizibil între ei, proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.
Excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacă litigiile sunt pendente în
faţa instanţelor de fond.
Cum, în speţă, una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primă instanţă,
nu există litispendenţă în această ipoteză, operând puterea de lucru judecat provizorie.
(Decizia civilă nr.599/R din 10 aprilie 2006, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti).
Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2004, reclamanta D.E. a
chemat în judecată pe pârâta V.V., solicitând ieşirea din indiviziune asupra
bunurilor rămase la decesul defunctului Z.I. şi constatarea nulităţii absolute a
certificatului de moştenitor conform declaraţiei nr.1261/28.10.2003, cu cheltuieli de
judecată.
judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că la data 6.06.2003 a decedat
defunctul V.I., cu ultimul domiciliu în oraşul Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, ap.18,
judeţul Argeş.
Prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992 acesta a lăsat nuda
proprietate reclamantei, iar uzufructul viager pârâtei, respectiv soţiei sale V.V.
La rândul său, pârâta V.V., prin testamentul autentificat sub
nr.9402/1992, a lăsat reclamantei nuda proprietate, iar uzufructul viager soţului său
V.I., ulterior testamentul fiind revocat.
S-a mai arătat că de pe urma defunctului a rămas apartamentul nr.18
situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, et.4, a cărui partajare reclamanta o solicită
în cotă de ?.
Pârâta a obţinut certificatul de moştenitor nr.162/3.10.2003, în calitate
de unică moştenitoare, fără a face referire la cele două testamente întocmite.
Reclamanta a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra
apartamentului sus menţionat.
La data de 19.03.2004 pârâta a formulat cerere reconvenţională prin
care a solicitat pe cale judecătorească revocarea testamentului nr.9403/1992 pentru
neîndeplinirea sarcinilor impuse de testator şi respingerea acţiunii principale.
Prin încheierea din 4.06.2004 s-a dispus instituirea sechestrului
asigurator asupra apartamentului în litigiu.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei încheieri a fost admis
prin decizia civilă nr.209/2004, fiind modificată încheierea atacată, în sensul
respingerii capătului de acţiune privind instituirea sechestrului asigurator.
La data de 11.02.2005 reclamanta a precizat acţiunea principală,
arătând că recunoaşte dreptul pârâtei V.V. referitor la dreptul de uzufruct viager
instituit de defunctul V.I. prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992
La termenul din data de 11.02.2005 pârâta a invocat excepţia
inadmisibilităţii acţiunii de ieşire din indiviziune, precizând că este de acord cu
anularea certificatului de moştenitor nr.162/2003.
Prin încheierea din 25.02.2005, instanţa a respins excepţia
inadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art.521 Cod civil.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.2438/10.06.2005 a admis
acţiunea şi a dispus partajarea imobilului conform variantei I a raportului de
expertiză întocmit de expert D.R.(f.91).
Reclamantei i-a fost atribuit apartamentul în valoare de 778.319.408
lei, fiind obligată să plătească sultă pârâtei suma de 389.159.704 lei şi să-i respecte
dreptul de folosinţă asupra apartamentului.
S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor
nr.162/2003 şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, fiind
obligată aceasta să plătească reclamantei suma de 4.103.000 lei cheltuieli de
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La decesul autorului V.I. a rămas ca bun succesoral apartamentul nr.18
situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.B14, sc.A., et.4, judeţul Argeş.
Atât pârâta, cât şi defunctul i-au lăsat prin testament reclamantei
întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul acestora la încetarea din
viaţă, reclamanta dobândind nuda proprietate asupra bunurilor, iar pârâta, în calitate
de soţie supravieţuitoare, uzufructul viager.
S-a constatat că pârâta nu are calitate procesuală activă în ceea ce
priveşte solicitările din cererea reconvenţională, aceasta nesolicitând reducţiunea
testamentului motivat de faptul să i s-a încălcat rezerva succesorală sau că autorul
şi-a depăşit cotitatea disponibilă.
Reclamanta, în calitate de nud proprietar, recunoaşte dreptul de
folosinţă al pârâtei asupra apartamentului, îndeplinindu-şi obligaţiile înscrise în
testamentul întocmit de defunctul V.I.
Referitor la constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor
nr.162/2003, s-a reţinut că soţia defunctului, în baza declaraţiei autentificate la
notariat, a arătat că este unica moştenitoare a autorului, fără a informa despre
existenţa celor două testamente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte :
– În mod greşit prima instanţă a interpretat probele din dosar,
atribuindu-se reclamantei întregul apartament, deşi ? constituie proprietatea
exclusivă a pârâtei din comunitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu
defunctul, procedându-se astfel la o vânzare forţată a proprietăţii acesteia.
În susţinerea acestei critici, apelanta a arătat că apartamentul este bun
comun al soţilor, fiind dobândit în timpul căsătoriei potrivit contractului de vânzare
cumpărare nr.20834/09.12.1991.
Prin testamentul autentificat sub nr.9403/27.05.1992, defunctul V.I. a
dispus pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E., iar
testamentul autentificat sub nr.9402/27.05.1992 a fost revocat de către pârâtă.
– În mod nelegal s-a atribuit în lotul reclamantei apartamentul în
totalitate, încălcându-se disp.art.728–742 Cod civil, art.34 Codul familiei şi art.844
Cod civil.
Apartamentul a fost evaluat la suma de 778.319.408 lei, iar din
aceasta, 20% reprezintă uzufructul viager. La atribuirea loturilor şi plata sultei
datorată de reclamantă nu s-a mai calculat valoarea stabilită cu acest titlu în favoarea
pârâtei.
Împărţirea nudei proprietăţi nu poate fi impusă pârâtei care are fructul
viager al întregii averi succesorale. Apelanta are calitatea de soţie supravieţuitoare,
fiind moştenitoare legală rezervatară potrivit Legii nr.319/1944, astfel că păstrează
dreptul de uzufruct asupra cotităţii disponibile.
– În mod greşit prima instanţă a respins cererea reconvenţională,
deoarece din probele administrate rezultă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile
asumate faţă de defunct, respectiv de a-l înmormânta şi a-i face toate obiceiurile
creştineşti, impunându-se revocarea testamentului nr.9403/1992.
S-a mai arătat că toate cheltuielile cu înmormântarea defunctului şi
parastasele ulterioare au fost suportate exclusiv de pârâtă, fără nici o contribuţie din
partea reclamantei, fiind evidente în acest sens răspunsurile la interogatoriu
coroborate cu copia de pe libretul C.E.C. şi depoziţia martorei B.E.
Prin decizia civilă nr.1136 din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Argeş a
admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul atribuirii către pârâtă a
apartamentului din Piteşti, str.Rahovei, nr.13 A, bl.4, sc.B, ap.4, judeţul Argeş, care
a fost obligată să plătească reclamantei sultă în sumă de 389.159.704 lei.
A fost menţinută în rest sentinţa şi a fost obligată intimata-reclamantă
la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 120.000 lei.
Analizând sentinţa apelată ca urmare a criticii formulate, tribunalul
constată că apelul este fondat pentru următoarele argumente .
Potrivit testamentului autentificat sub nr.9403/27.05.1992 (fila 29),
V.I. dispune pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E. nuda
proprietate a întregii sale averi mobile şi imobile, iar uzufructul viager revenindu-i
soţiei sale V.V.
Reclamantei, în calitate de legatară universală, i-a fost impusă obligaţia
de a-l întreţine pe testator, de a-l îngriji şi de a-l înmormânta şi de a-i face toate
obiceiurile potrivit datinilor locale. Această sarcină stipulată în interesul legatarului
evidenţiază o liberalitate cu afectaţiune specială, testatorul având un interes, cel
puţin moral, în executarea sarcinii,
La decesul testatorului au rămas ca bunuri, aşa cum se evidenţiază şi în
certificatul de moştenitor (fila 5), printre altele şi cota de ? din apartamentul cu
nr.18 situat în Piteşti, str. Craiovei, bl. 14, sc.A, et.4, jud. Argeş, imobil asupra căruia
se poartă litigiul.
Acest apartament a fost dobândit în timpul căsătoriei soţilor V.I. şi
V.V., astfel că prin efectul Legii nr.319/1944 soţia supravieţuitoare are dreptul la
rezerva succesorală indiferent de liberalităţile excesive ale defunctului, indiferent de
beneficiarul liberalităţii, persoana străină sau moştenitor legal, chiar rezervatar.
Prima instanţă a evaluat probatoriul administrat şi a reţinut în mod
eronat situaţia de fapt. Astfel, disp.art. 844 Cod civil nu-şi găsesc aplicabilitate în
cauza de faţă, având în vedere că liberalitatea are ca obiect nuda proprietate. Ca
urmare, rezervatarul beneficiază de cota de rezervă în plină proprietate, păstrând şi
liberalitatea în uzufruct asupra calităţii disponibile, fără a se ţine seama de faptul că
în acest fel, peste rezerva în plină proprietate, moştenitorul beneficiază şi de
uzufructul cotităţii disponibile .
Cea de-a doua critică este fondată, având în vedere că din relaţia de
căsătorie a foştilor soţi V.I. şi V.V. nu au rezultat descendenţi, motiv pentru care
soţia supravieţuitoare beneficiază de disp.art. 2 din Legea nr. 319/1944, potrivit cu
care rezerva soţului supravieţuitor este de ? din cota succesorală ce i se revine în
calitate de moştenitor legal .
Ca urmare, având în vedere pe de o parte calitatea de bun comun al
foştilor soţi, iar pe de altă parte rezerva soţiei supravieţuitoare, tribunalul urmează
să dispună atribuirea imobilului apartament în lotul pârâtei, urmând ca reclamanta
să plătească sulta în sumă de 389.159.704 lei, în raport de valoarea apartamentului
care nu a fost contestată de părţi .
Cea de a treia critică este nefondată având în vedere că, aşa cum a
reţinut şi prima instanţă şi cum au evidenţiat şi probele administrate, reclamanta –
intimată şi-a îndeplinit obligaţiile asumate .
Pârâta – apelantă a solicitat prin cererea reconvenţională (f.18, dosar
nr.1875/2004) revocarea testamentului autentificat sub nr.9404/1992 şi nu
reducţiunea acestuia, motiv pentru care, din acest punct de vedere, prima instanţă a
evaluat în mod corect probatoriul administrat în cauză .
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta şi pârâta.
Reclamanta D.E. critică decizia doar sub aspectul cheltuielilor de
judecată, care au fost acordate fără a fi justificate în totalitate. Se arată că reclamanta
a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 120.000 lei, deşi a achitat
doar taxa de timbru in sumă de 15 lei, avocatul ales al acesteia nedepunând chitanţa
care să dovedească onorariul său.
Pârâta V.V. a formulat critici încadrate în disp.art.304 pct. 8 şi 9 din
Codul de procedură civila.
Într-o primă critică se invocă inadmisibilitatea acţiunii principale
întrucât pârâta este beneficiara uzufructului viager instituit în favoarea sa, excepţie
ce nu a fost analizată de către instanţe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că apartamentul
litigios a fost bun comun al pârâtei cu defunctul V.I. în cote egale de ? fiecare,
reclamantei fiindu-i testată nuda proprietate, iar soţiei supravieţuitoare uzufructul
viager. Potrivit art.521 Cod procedură civilă nudul proprietar nu poate impune
împărţeala, deoarece ar îngrădi exerciţiul dreptului de folosinţă asupra întregului
bun al uzufructuarului, care nu are nimic comun şi indiviz cu nuda proprietate.
Al doilea motiv de recurs s-a referit la revocarea testamentului
autentic lăsat de defunct reclamantei pentru cota de ? ce-i revenea din comunitatea
de bunuri, deoarece era un legat cu sarcini, pe care legatara nu le-a îndeplinit. În
mod nelegal a fost respinsă cererea reconvenţională, deşi erau îndeplinite cerinţele
art.930 şi urm. din Codul civil.
Ultima critică a vizat reducţiunea testamentului solicitată pe cale de
excepţie de către pârâtă prin notele scrise, la ? cât reprezintă cotitatea disponibilă,
având în vedere rezerva soţiei supravieţuitoare de ? din cota succesorală ce îi
revenea în calitate de moştenitoare legală.
S-a susţinut că pârâtei îi revine astfel o cotă de ? din valoarea
întregului apartament din care trebuie scăzută valoarea uzufructului viager stabilită
la 20%, aşa cum a stabilit prima instanţă.
Reclamanta, personal şi prin apărător, a solicitat să se ia act că renunţă
la judecata recursului său, întrucât a rămas fără obiect .
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.12.2005 pronunţată de
Tribunalul Argeş în dosarul nr.4722/2005 s-a dispus îndreptarea erorii materiale cu
privire la cheltuielile de judecată.
Potrivit art. 246 Cod procedură civilă, renunţarea la judecată poate
avea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe, a instanţei de apel ori a celei
de recurs. Posibilitatea de a renunţa la căile de atac rezultă din principiul
disponibilităţii procesuale care permite părţilor să pună capăt procesului civil.
Văzând textul de lege citat şi cererea reclamantei, Curtea a luat act de
renunţarea acesteia la judecata recursului său.
Recurenta pârâtă, prin apărător, a ridicat excepţia de litispendenţă, cu
motivarea că a formulat separat cerere de judecată ce formează obiectul dosarului
nr.13588/2005, cu termen de judecată la data de 3.04.2006, prin care a solicitat
reducţiunea testamentului.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă instanţa
se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de
fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţia nu este întemeiată.
Art.163 alin.1 din Codul de procedură civilă statuează că nimeni nu
poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte,
înaintea mai multor instanţe .
Deşi nu este prevăzută în mod neechivoc de art.163 Cod procedură
civilă, cerinţa ca pricinile să se afle în faţa instanţelor de fond, aceasta a fost
desprinsă din scopul instituţiei de a se evita pronunţarea unor hotărâri
contradictorii.
Prin urmare, excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacă
litigiile sunt pendente în faţa instanţelor de fond. Dacă unul dintre litigiile având
acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi se află în faţa instanţei de recurs,
nu există litispendenţă.
Cum în speţă una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primă
instanţă, nu există litispendenţă, în această ipoteză operând puterea de lucru judecat
provizorie.
Este real că, potrivit art.728 alin.1 din Codul civil, nimeni nu poate fi
obligat a rămâne în indiviziune, însă în cauză această stare este creată între
reclamantă, care prin testament a primit nuda proprietate a averii rămasă la decesul
defunctului V.I. şi pârâtă, căreia pe lângă cota sa de ? din bunurile comune
dobândite cu soţul decedat i-a fost testat uzufructul viager.
Potrivit art.521 din Codul civil, uzufructuarul are drept de a se bucura
de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct.
Prin urmare, pârâta are dreptul de a folosi în exclusivitate
apartamentul în litigiu şi de a-i culege fructele pentru nevoile sale pe toată durata
vieţii.
Ar fi posibilă formularea unei acţiuni de partaj succesoral în măsura în
care obiectul l-ar constitui nuda proprietate. În acest sens s-a pronunţat fostul
Tribunal Suprem, Secţia civilă, decizia nr.549 din 7.03.1989.
Şi în acest caz împărţeala făcută de nuzii proprietari nu poate
prejudicia în nici un mod pe titularul dreptului de uzufruct (Tribunalul Constanţa,
decizia civilă nr.1094/1 decembrie 1987).
Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta şi pârâta nu împart nuda
proprietate şi, în aceste condiţii, acţiunea reclamantei este privită ca inadmisibilă.
Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager al pârâtei şi îi
este impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptului
de care se bucură şi cu nerespectarea voinţei testatorului.
S-a concluzionat în sensul că nudul proprietar nu are împotriva
uzufructuarului acţiunea în împărţeală, după cum nici acesta din urmă nu are
împotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este comun şi indivizibil între ei,
proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.
Acţiunea reclamantei va putea fi formulată la data încetării
uzufructului cu eventualii moştenitori ai pârâtei cu care nu va putea fi obligată să
rămână în indiviziune.
În consecinţă, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii,
excepţie ridicată de pârâtă şi soluţionată în mod greşit de către instanţe, prin
soluţiile adoptate încălcându-se prev.art.521 Cod civil, motiv de recurs încadrat în
disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Critica privitoare la cererea reconvenţională este nefondată, sub acest
aspect decizia fiind legală şi temeinică, întrucât din probele administrate, în mod
corect s-a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Astfel, s-a menţinut decizia atacată cu recurs în ceea ce priveşte
cererea reconvenţională formulată de pârâtă (f.18 dosar nr.1875/2004).
Ultima critică este de asemenea neîntemeiată, întrucât instanţa de fond
a fost investită prin cerere reconvenţională cu revocarea testamentului şi nu cu
reducţiunea acestuia.
Aşa cum recunoaşte şi pârâta, a strecurat în notele scrise din
22.04.2005 o frază ce viza cotitatea disponibilă, fără însă a investi instanţa în mod
legal cu o cerere de reducţiune a testatorului, de aceea în mod corect instanţele nu
au motivat şi nu s-au pronunţat asupra unei simple afirmaţii făcute de pârâtă .
Având certitudinea că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionarea
cererii de reducţiune a testamentului autentificat sub nr.9403/1992, pârâta a intentat
o acţiune cu acest obiect la judecătorie, înregistrată, aşa cum s-a arătat deja, sub
nr.13588/2005.
Astfel, şi această ultimă critică este nefondată, în cauză nefiind
incidente prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă.
Pentru considerentele prevăzute a fost admis recursul în temeiul art.312 alin.2 Cod
procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul că s-a respins
ca inadmisibil capătul de cerere din acţiunea principală privind ieşirea din
indiviziune.