Atribuirea provizorie a bunului în procesul de partaj. Necesitatea existenţei unei cereri care să nu impună condiţii de preţ, cu care celelalte părţi să nu fie de acord.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin încheierea atacată s-a dispus scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului supus partajului, ceea ce prejudiciază partea care doreşte atribuirea în natură a imobilului, la valoarea de expertiză sau, în cel mai rău caz, vânzarea sa prin bună învoială. Instanţa a încălcat astfel dispoziţiile art. 6739 – 67311 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă intimaţii au solicitat respingerea recursului.
La ultimul termen de judecată recurentul a depus o declaraţie autentificată prin care declară că doreşte atribuirea provizorie a bunului, la valoarea corespunzătoare cererii şi ofertei din momentul partajului, cu excluderea variantei de indexare avută în vedere la momentul dispunerii scoaterii la licitaţie publică.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, instanţa constată că recursul este nefondat.
Art. 6739 Cod procedură civilă, cuprinde criteriile de atribuire enumerate exemplificativ de legiuitor şi, având în vedere poziţia părţilor din proces şi faptul că bunul nu este comod partajabil în natură, această dispoziţie nu are impact în prezenta cauză.
Art. 67310 Cod procedură civilă, cuprinde procedura de atribuire provizorie a bunului în cazurile în care împărţeala în natură nu este posibilă, ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică.
Această atribuire provizorie se poate realiza numai la cererea unuia dintre coproprietari. Din actele dosarului instanţei de fond, şi chiar din declaraţia depusă de recurent în prezentul dosar, rezultă că această modalitate de partajare nu a putut fi urmată, având în vedere că recurentul a condiţionat această atribuire de o valoare a bunului cu care ceilalţi copartajanţi nu au fost de acord. În aceste condiţii instanţa a fost nevoită să recurgă la următoarele modalităţi de partajare, respectiv vânzarea prin bună – învoială sau vânzarea la licitaţie publică.
Nici vânzarea prin bună – învoială nu a fost agreată de părţi, fapt ce rezultă din încheierile de şedinţă, instanţa acordând termen pentru realizarea acordului părţilor, acestea neajungând însă la o înţelegere.
În aceste condiţii s-a procedat la dispunerea vânzării prin executorul judecătoresc.
Criticile recurentului privind prioritatea atribuirii provizorii şi a vânzării prin bună – învoială nu pot fi primite în prezenta cauză întrucât acestea se pot realiza numai în măsura în care toţi coindivizarii sunt de acord, iar din actele dosarului rezultă că acest acord nu a fost întrunit.
De asemenea nu se poate reţine critica privind scăderea valorii bunului prin vânzare la licitaţie publică, deoarece pe de o parte aceasta reprezintă o ipoteză teoretică, iar pe de altă parte din preţul obţinut spezele vânzării se suportă în limita cotelor de către toţi coindivizarii aşa încât nu li se creează unora o situaţie mai grea decât celorlalţi.
Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea constată că decizia atacată nu s-a dat cu o aplicare sau interpretare greşită a legii, aşa cum invocă recurentul, motiv pentru care recursul va fi respins.
(Decizia civilă nr. 136/01.03.2006 )
