. Opoziţie la proiectul de divizare. Societate comercială supusă privatizării. Termen de exercitare a acţiunii.


Cerere de efectuare de menţiuni.Condiţiile înregistrării la registrul comerţului.

Absenţa unor acte sau neîndeplinirea lor în conformitate cu legea determină restituirea cererii de de efectuare a înregistrărilor emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Cererile care se depun la Oficiul Registrului Comerţului şi care sunt conforme dispoziţiilor legale se înregistrează în registrul unic de intrare-ieşire, în ordinea cronologică a prezentării şi vor purta numărul şi data din acest registru, pe toata durata efectuării operaţiunii de înregistrare.

În consecinţă, cererea unei persoane juridice, prezentată fără procură de reprezentare autentificată a celui care o prezintă spre înregistrare, va fi restituită.

În combaterea susţinerilor pârâtei S.C. NEPTUN OLIMP S.A. privind tardivitatea depunerii opoziţiei la divizare, reclamanta S.C. VICNEL S.R.L. Bucureşti a arătat că acţiunea sa a fost înregistrată la registrul comerţului Constanţa sub nr. 19252/ 25.04.2002. Contrar dispoziţiilor art. 10 alin.2 din Normele metodologice nr. P / 608/ 15.04.1998, referentul registrului comerţului – constatând că actele care însoţesc acţiunea nu sunt complete – nu a cerut actele în completare (în speţă, procura mandatarului convenţional), ci a reînregistrat cererea a doua zi, anulând poziţia de corespondenţă la care s-a regăsit iniţial aceasta.

Aceste apărări nu au fost reţinute de instanţă.

Conform art. 10 din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrului comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Ministerul Justiţiei, cererile care se depun la Oficiul Registrului Comerţului se înregistrează în registrul unic de intrare-ieşire, în ordinea cronologică a prezentării şi vor purta numărul şi data din acest registru, pe toata durata efectuării operaţiunii de înregistrare.

Referentul identifică deponentul şi, în prezenţa acestuia, verifică dacă solicitarea scrisă şi actele ce o însoţesc sunt complete şi întocmite în conformitate cu legea. Dacă este necesar, va putea solicita date ori acte în completare.

Dacă, potrivit art 11 alin.1, cererea şi actele doveditoare sunt complete, se eliberează deponentului dovada depunerii lor, cu menţiunea datei şi a numărului de înregistrare din registrul unic de intrare.

Din evidenţa O.R.C.Constanţa rezultă că la 25.04.2002 mandatarul reclamantei nu a prezentat procura specială încheiată în forma autentică, care îl îndrituia să semneze şi să depună o astfel de acţiune (opoziţia la divizare a societăţii pârâte). În absenţa procurii, precum şi a cererii exprese a deponentului de a fi înregistrată acţiunea astfel cum a fost primită, s-a procedat la restituirea cererii şi la radierea poziţiei menţionate eronat la 25.04.2002 în registrul unic de intrare-ieşire.

O nouă cerere de depunere a opoziţiei a fost înregistrată sub nr. 19339/ 26.04.2002, dată la care deponentul a prezentat şi procura autentificată solicitată.

Pentru aceste considerente, se va reţine că reclamanta nu a probat depunerea în termenul legal de 5 zile (reglementat de art. 32 alin. 4 din Legea nr. 137/ 2002) opoziţia la proiectul de divizare.

(sentinţa civilă nr. 4188 COM/ 21.06.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1273/2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)

III. SOCIETĂŢILE COMERCIALE

III. SOCIETĂŢILE COMERCIALE

92

33