Prin cererea adresată Jud.Iaşi şi înregistrată sub nr…, petenta – condamnată B. I., domiciliată în Iaşi, str. ….judeţul Iaşi, a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii deoarece este însărcinată.
Petenta a fost condamnată la 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin 1 Cod penal – „mărturie mincinoasă”, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1,6 ani aplicată prin sentinţa penală nr…., pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, urmând a fi executată în regim privativ de libertate.
În dovedirea cererii, petenta a depus o adeverinţă medicală ce atestă că prezintă sarcină în evoluţie 19 săptămâni – la data de 05.12.2011.
În analiza fondului cererii, instanţa arată următoarele: sistemul penitenciar din România a suferit multiple modificări, în special datorită mai multor plângeri formulate de diverse persoane condamnate şi încarcerate în Penitenciare la CEDO, precum şi datorită vizitelor şi monitorizării situaţiei din mediile carcerale realizate de factorii externi şi concretizate prin:
– Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante cu nr. 22088/2004 realizat cu ocazia vizitelor derulate de membrii acestui comitet în România în perioada 2002-2004 şi 2006 în locurile de detenţie. Recentul raport al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), include un inventar detaliat al situaţiei din diferitele penitenciare româneşti vizitate în iunie 2006, calificând drept „consternante” condiţiile materiale de detenţie din penitenciare, în special din cauza supraaglomerării cronice, a lipsei constante de paturi, a condiţiilor de igienă deplorabile şi a insuficienţei activităţilor educative propuse deţinuţilor, CPT a recomandat autorităţilor române să ia măsuri imediate pentru ca gradul de ocupare al celulelor să fie redus semnificativ şi ca toţi deţinuţii să dispună de un pat, de saltele şi de pături curate. De asemenea, CPT a luat act de faptul că anumite celule, condiţiile de detenţie puteau fi calificate drept inumane şi degradante.
– Raportul de monitorizare a României de către Comisarul pentru Drepturile Omului. Redactat în urma unei vizite efectuate în România de către membrii din Biroul Comisarului pentru Drepturile Omului între 13-17 septembrie 2004, acest raport, publicat la 29 martie 2006, prezintă informaţii cu privire la anumite locuri de detenţie, printre care Penitenciarul Spital Jilava-Bucureşti. Raportul califică condiţiile de detenţie în această unitate ca fiind deosebit de dificile”, iar situaţia ca fiind „alarmantă”. La momentul vizitei, în Penitenciarul Bucureşti – Jilava erau 2.500 deţinuţi pentru 1.400 locuri şi era unul dintre cele aglomerate penitenciare din România. În plus, se subliniază în raport că „toate instalaţiile erau uzate, ferestrele incapabile să filtreze frigul, iar mobilierul dintr-o altă epocă. Supraaglomerarea îi obliga pe unii deţinuţi să locuiască câte 27 în celule prevăzute pentru şase sau opt deţinuţi”
– Raportul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (Apador – CH). Redactat în urma vizitei efectuate la 15 aprilie 2003, acest raport se referă, printre altele, la problema supraaglomerării din Penitenciarul Bucureşti – Jilava, în care erau, la momentul respectiv, 3.187 persoane pentru un total de 2.551 locuri. Raportul prezintă, cu titlu de exemplu, situaţia din una dintre celule (nr.502), unde 17 persoane împărţeau 9 paturi. Conform deţinuţilor, erau infestaţi cu purici şi nu primeau produse dezinfectante.
Toate aceste aspecte negative au fost remediate, condiţiile din penitenciare fiind modificate în special prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate şi a Hotărârii nr. 1.897 din 21.12.2006 pentru aprobarea Regulamentului de Aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Astfel, conform art. 52 din Legea nr. 275/2006 defineşte noţiunea de „asistenţă medicală în cazuri speciale”, în care se arată aceea că femeile condamnate la pedepse privative de libertate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistenţă medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri pentru ca naşterea să aibă loc în afara penitenciarului. Administraţia penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată, la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de un an. La împlinirea vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau persoanei indicate de mamă, acesta poate fi încredinţat pe toată durata de detenţie a mamei, cu acordul acesteia, unei instituţii specializate, cu înştiinţarea autorităţilor competente pentru protecţia copilului.
Acest articol de lege este completat de dispoziţiile art. 36 şi art. 37 din Hotărârea nr. 1897/2009 privind aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, în care se arată că: „medicul locului de deţinere trebuie sa ia în evidenta femeia gravidă încă de la primire, dispensarizarea acesteia fiind efectuată conform indicaţiilor medicului de specialitate obstetrica-ginecologie”.
Femeia gravidă beneficiază pe perioada sarcinii de regim alimentar şi de condiţii de munca potrivit normelor legale.
Conţinutul acestor norme legale este adus la cunoştinţa femeii gravide prin înmânarea unei fotocopii a acestor norme. Femeia gravida semnează pentru primirea acestor fotocopii. Femeia gravidă cu evoluţie normală a sarcinii este internată cu 30 de zile anterior datei probabile a naşterii într-o secţie de specialitate a unui penitenciar-spital.
Penitenciarul-spital în care se afla femeia gravidă ia măsuri pentru ca naşterea copilului sa se realizeze într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice.
În cazul naşterii unui copil, administraţia locului de deţinere asigura condiţii pentru declararea naşterii potrivit dispoziţiilor art. 17-26 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, încunoştinţând femeia gravidă cu privire la conţinutul acestor dispoziţii legale.
Penitenciarul-spital asigura condiţiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, sa îşi poată îngriji copilul pana la împlinirea vârstei de un an. Copilul poate rămâne cu mama în camere special amenajate pana la împlinirea vârstei de un an, după care este încredinţat tatălui, unui membru de familie sau unei instituţii specializate indicate de mama. Cu acordul mamei, copilul poate fi încredinţat şi înainte de împlinirea vârstei de un an. Încredinţarea se realizează şi atunci când mama nu este apta sa aibă grijă de el sau îl supune la rele tratamente. În cazul când mama îşi poate manifesta voinţa cu privire la încredinţarea copilului, i se ia consimţământul, în scris, în doua exemplare, de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, dintre care unul se trimite persoanei fizice sau instituţiei de ocrotire căreia i se încredinţează copilul, iar al doilea exemplar rămâne la dosarul individual al persoanei private de libertate.
Instanţa reţine dispoziţiile art. 453 alin. 1 Cod procedură penală în care se arată că executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă (amânată) în cazurile indicate de lege. Rezultă deci că dispoziţiile legale reglementează facultatea şi nu obligativitatea instanţei de a dispune întreruperea executării pedepsei închisorii.
Faţă de aceste dispoziţii legale ce reglementează materia întreruperii executării pedepsei închisorii, instanţa apreciază că mediul penitenciar, prin noile reglementări, permite unei persoane însărcinate, cu ajutorul medicului penitenciarului, să-şi urmărească şi să-şi supravegheze sarcina şi, ulterior, să nască şi să aibă grijă de copilul său până la vârsta de un an. Introducerea acestor modificări legislative şi remedierea condiţiilor de detenţie produc efecte şi în această situaţie, tocmai pentru a respecta, în mod simultan, obligaţia persoanei-condamnate de a executa pedeapsa privativă de libertate şi dreptul persoanei – condamnate de a i se asigura toate condiţiile medicale pentru a-i fi urmărită sarcina şi naşterea.
