Fond funciar – anulare partiala titlu de proprietate


Dosar nr. xxx/297/2010 Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

 DECIZIA  CIVILA NR. 59 R

Pe rol judecarea cererii  de recurs  formulată de recurentul – petent P. I. E., în contradictoriu cu intimaţii Comisia Locală pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Ştefăneşti, judeţul Botoşani, judeţul Botoşani, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată Asupra  Terenurilor Botoşani, P. C. F.,  P. C. M.,  P. L., C. M. M.,  C. G., I. L., B. M.,  B. C.(prin reprezentant legal B. M.), împotriva  sentinţei civile nr. 476 din 10 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. xxx/297/2010 al Judecătoriei  Săveni,  având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă intimatul P. C. F., intimate B. M.,  şi reprezentantul legal B. M. pentru  intimatul B. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care evidenţiază părţile şi obiectul pricinii arătând că procedura de citare este  legal îndeplinită, după care se constată că la dosarul cauzei la data de 17.01.2011, prin serviciul registratură al Secţiei Civile s-a depus o nouă de concluzii scrise formulate de recurentul P. I. E..

Se depun la dosar un număr de trei declaraţii olografe privind pe B. C.,  P. L.,  P. C. M..

Nefiind alte probe de administrat sau cereri de formulat s-a constatat cercetarea judecătorească terminată, Tribunalul păşind la judecarea cererii , acordându-se părţilor prezente cuvântul.

Intimaţii  solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii ca fiind legală şi temeinică, sunt mulţumiţi de hotărârea primei instanţe şi a se lua în considerare declaraţiile olografe depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L ,

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată  pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 22.02.2010 petentul P. I. E., în contradictoriu cu intimaţii Comisia  Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 –Consiliul Local Ştefăneşti, judeţul Botoşani, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată  Asupra Terenurilor Botoşani,  P. C. F., P. C. M., P. L., C. M. M., C. G., I. L., B. M., B. C.prin reprezentant legal B. M.,  a solicitat anularea parţială a titlului de propriette nr. xxx/24.03.2000 în sensul excluderii din titlu a titularului P. I. E., P. I. G., C. A. M., B. I. M., precum şi includerea  în titlu a suprafeţei de 1700 m.p.  teren  intravilan (1000 m.p.  curte construcţii şi 700 m.p. vie) şi o suprafaţă de 0,36 ha teren locuri de casei, ce apar evidenţiate în rolul agricol al tatălui său, defunctul P. I..

 A mai solicitat petentul obligarea intimatei Comisia  Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 –Consiliul Local Ştefăneşti, judeţul Botoşani să procedeze la punerea în posesie cu suprafaţa de 3973 m.p. pădure situată pe raza oraşului Ştefăîneşti, judeţul Botoşani, cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate potrivit sentinţei civile nr. 429/05.09.2007 a Judecătoriei Săveni.

În motivarea acţiunii petentul a arătat că la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2,78 ha teren Comisia Locală a emis titlul de proprietate nr. xxxxx/24.03.2000 în mod eronat, nerespectând amplasamentul a două poziţii din registrul agricol, în sensul că în titlu nu apare suprafaţa de 0,17 ha teren curte, construcţii şi vie  situată în incinta  casei părinteşti şi suprafaţa de 0,36 ha teren locuri de casă situate în vatra satului Ştefăneşti, mărindu-i-se în schimb suprafaţa de teren categoria păşune la 1500 m.p..

 Că, intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti  şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată  Asupra Terenurilor Botoşani au emis titlul de proprietate şi pe numele fratelui său, ignorând cererea şi declaraţia comună a fraţilor şi surorilor sale, care au fost înzestraţi fiecare, cu prilejul  căsătoriei, cu câte 4 ha teren.

A  mai arătat petentul că suprafaţa de 0,17 ha teren intravilan din incinta casei părinteşti  (în suprafaţă totală de 1,20 ha teren) este deţinută de pârâtul P. C. F., fiul defunctului  P. I. C..

Intimata Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti a arătat  prin adresa nr. 1997/26.02.2010 că petentul a depus în temeiul Legii nr. 247/2005, cererea nr.  45/05.09.2005 prin care a solicitat  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  0,50 ha teren intravilan şi 10 ha teren extravilan, din  care 7 ha teren  cu vegetaţie  forestieră, cerere  care în urma verificării a fost propusă pentru invalidare, întrucât  nu a depus acte doveditoare şi nici  declaraţie  de martori care  să susţină  cele  solicitate, aspect ce i s-a comunicat petentului prin  adresa  nr. 2828/11.05.2006.

Prin adresa nr. 4064/20.04.2010 Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti a comunicat instanţei  de fond că petentul nu a  fost pus în posesie cu suprafaţa de 3973 m.p. teren forestier întrucât acesta, din motive de sănătate nu s-a prezentat în vederea punerii în posesie.

Intimata  Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată  Asupra Terenurilor Botoşani, prin  întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că părinţii petentului, astfel cum recunoaşte şi aceasta, figurează cu suprafaţa de 2,78 ha teren,  iar titlul de proprietate a fost emis pentru aceeaşi suprafaţă, fiind respectată  cantitativ suprafaţa reconstituită, titlul fiind  ridicat de P. C., fratele reclamanţilor, care este şi el înscris,  împotriva acestui titlu timp de 10 ani neformulându-se  contestaţie cu privire la amplasament.

A mai arătat intimata că, în baza Legii 247/2005 petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  0,60 ha teren, din care 0,50 ha teren intravilan, cerere respinsă motivat de faptul că nu a depus acte de proprietate doveditoare şi nici declaraţii de martori, împotriva acestei măsuri, ce i s-a adus la cunoştinţă cu adresa nr. 28/28.11.2006, petentul neformulând contestaţie.

Prin urmare, petentului  i s-a reconstituit dreptul de proprietate, alături de alţi moştenitori, asupra întregii suprafeţe de teren la care erau îndreptăţiţi, suprafeţele  de teren pe care solicită a-i fi trecute în titlu nefiind reconstituite în proprietate.

Intimata C. G. a declarat  în faţa instanţei că este de acord să fie radiată din titlul de proprietate nr.xxxxx1/2000 neavând pretenţii la moştenirea părinţilor săi, P. I. şi M..

 Intimatul C. M. M. prezent în instanţă a învederat că este unicul moştenitor al tatălui său, C. A. M., tatăl său deţinând titlu de proprietate separat pentru suprafaţa de 6,37 ha teren situată pe raza localităţii  Stânca, tatăl său fiind căsătorit cu numita C. (P.) G.,  fiica  defunctului P. I..

Intimata P. M.  a declarat în instanţă că nu este de acord  să fie  radiată din titlu, precizând că suprafaţa de 6300 m.p. teren intravilan înscrisă  în titlul de proprietate eliberat pe  numele tatălui său, i-a fost  înstrăinată acestuia de către părinţii săi, defuncţii  P. I. şi M., acest teren constituind vechiul amplasament al bunicilor săi şi pe care este amplasată o  casă, anexe gospodăreşti, plantaţii de  pin, în total, bunicii săi deţinând în intravilanul satului Stânca suprafaţa de 1 ha teren, din care, după colectivizare, s-au atribuit trei locuiri de casă unor cetăţeni din satul Stânca, locuri de casă ce sunt deţinute şi în prezent de aceştia.

Intimatul P. F.  a declarat în instanţă că este fiul defunctului P. I. C. şi că nu este de acord ca tatăl său să fie radiat din titlu.

A arătat acesta din urmă  intimat că deţine doar suprafaţa de 0,86 ha teren arabil situat în sola X, p.c. xx/xx,  iar petentul stăpâneşte suprafaţa de 0,77 ha teren arabil în p.c. xx/xx şi păşune înscrisă în titlul nr. xxxxx/2000.

 A precizat intimatul că terenul învecinat cu N. E., S. D., constituie vechiul amplasament al bunicii sale şi că acest teren de 6.300 m.p. a fost vândut de bunicii săi tatălui său, P. C., actul de vânzare-cumpărare fiind semnat şi de către  ceilalţi fii ai defunctului P. I..

Intimata B. M. prin înscrisul depus  a arătat că atât ea, cât şi fiul său B. C. nu renunţă la cota ce li se cuvine din  terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. xxxxx/2000, în  calitate de moştenitori  ai defunctului lor soţ şi tată, B. I..

Intimata I. L. prin înscrisul depus la dosar prin intermediul petentului a arătat că renunţă la suprafaţa de 0,50 ha teren situat în  vatra satului Stânca, oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani, înscrisă în titlul de proprietate nr. xxxxx/2000.

Intimata  P. L. prin înscrisul depus la dosar a arătat că nu este de acord ca soţul său  defunctul P. I. C. să fie radiat din titlul de proprietate nr. xxxxx/24.03.2000.

Prin sentinţa civilă  nr. 476/10 iunie 2010 Judecătoria Săveni  a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa  astfel judecătoria a reţinut că defuncţii P. I. (decedat în 1945) şi P. M. au avut cinci copii: P. E., B. M., C. G., P. G. şi P. C..

P. C. fiind decedat are ca moştenitor pe intimaţii P. C. F. şi P. C. M., în calitate de descendenţi şi intimata P. L. în calitate de soţie supravieţuitoare.

B. M. este decedată, fiul acesteia, B. I. fiind de asemenea, decedat, context în care la succesiunea acestuia vin, prin reprezentare, respectiv prin retransmitere, numita B. M., soţia supravieţuitoare a defunctului B. I. şi intimatul B. C., fiul acestui defunct.

Titularul P. I. G. are ca unic moştenitor pe fiica sa, I. L., iar titularul C. A.  M. are ca moştenitoare pe soţia sa C. G. (fiica defunctului P. I. şi M.) şi pe fiul său, C. M.M..

Reţine prima instanţa că în registru agricol din 1959-1961 sat Stânca, numita P. M.(M.) figura cu suprafaţa de 2,78 ha din care 1 ha teren arabil in tarlaua „Popoaia”, 0,25 ha teren arabil, în tarlaua”Burci”, 0,36 ha teren locuri casă,0,07ha teren vie în vatra satului, 1 ha păşune în devălmaşie şi 0,10 ha teren curte construcţii.

După decesul numitului P. I., moştenitorii acestuia B. M., P. Gx., P. G., P. E. şi P. M. (M.) au înstrăinat numitului P. I. C. cotele indivize de 25/28 din suprafaţa de 1 ha teren situat in vatra satului Stânca, oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani şi din construcţiile şi plantaţiile existente pe acest teren,conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.02.1957.

În  registrul agricol al satului Stânca din anul 1959- 1961 defunctul P. I. C.  figura cu suprafaţa de 5,95 ha teren, suprafaţa care in baza Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru care s-a eliberat Titlul de proprietate nr. xxxxx/09.12.1999 din care 6300 m.p teren intravilan în condiţiile în care , în perioada cooperativizării, din terenul ce a aparţinut acestuia au fost atribuite locuri de casă unor cetăţeni din localitatea Stânca, ce sunt deţinute şi in prezent de aceştia, acest titlu de proprietate fiind legal emis pentru terenul intravilan care, la origine a aparţinut defuncţiilor  P. I. şi P. E. şi care a reprezentat terenul aferent construcţiilor edificate de acestea. 

Reţine prima instanţa că, faptul că în rolul agricol al defunctei P. M. sunt înscrise suprafeţele de 0,10 ha teren curte construcţii, 0.07 ha teren vie şi 0,36 ha teren locuri de casă, despre care petentul afirmă că ar fi reprezentat fosta gospodărie a părinţiilor săi, duce la concluzia că acestea se suprapun cu cele înscrise în registrul agricol din aceeaşi perioadă  privind pe defunctul P. I. C. de vreme ce acestea se regăsesc înscrise şi in rolul agricol al acestuia,întreaga suprafaţa din intravilan ce a aparţinut defunctului P. I. fiind înscrisă cu titlul nr. xxxxx/1999 cu  excepţia celor trei locuri de casă atribuite de C.A.P unor cetăţeni din localitatea Stânca.

Că petentul, prin cererea  de reconstituire a dreptului de proprietate din 10.03.1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 5 ha teren arabil, 2ha teren păşune şi 3ha pădure, de unde rezultă faptul că  acesta cunoaşte că întreaga suprafaţa de teren intravilan ce a  aparţinut părinţilor săi a fost înstrăinată numitului P. I. C. fiul celor doi defuncţi.

Referitor la radierea din titlul de proprietate nr. xxxxx/2000 a celorlalţi moştenitori ai defuncţilor P. I. şi P. M., prima instanţa a reţinut că, prin cererea adresată comisiei  în data de 15.03.1991, prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut defunctei P. M.(M.), numitul P. I. C.ii indica ca moştenitori şi pe ceilalţi fraţi ai săi astfel că se prezumă că a existat un mandat tacit din partea moştenitorului care nu a făcut în mod expres cerere de reconstituire, urmând ca situaţia dintre comoştenitori să fie rezolvată pe calea partajului succesoral, in cadrul căruia moştenitorii au posibilitatea de a renunţa sau nu la cotele ce li se cuvin în favoarea petentului. 

În ce priveşte cererea petentului de obligare a Comisiei locale de Fond Funciar Ştefăneşti de a-l pune în posesie cu suprafaţa de 3973 m.p. teren forestier situat în raza oraşului Ştefăneşti, judeţul Botoşani, prima instanţa a reţinut dispoziţiile art.36 al.6 din H.G. nr. 890/2005 şi art. 73 din cap.VIII al H.G. nr. 890/2005 potrivit  cu care comisiile locale încunoştiinţează în scris, cu confirmare de primire, persoanele cărora li s-a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate , asupra datei la care va avea loc punerea în posesie în termen de 15 zile de la comunicarea validării de către comisia judeţeană, totodată amplasamentul şi data punerii în posesie se afişeaza la sediul primăriei. Persoanele care din diferite motive sunt în imposibilitate să se prezinte la data stabilită pentru punerea în posesie pot împuternici, prin procură specială şi autentică, cu menţiunea “Pentru punerea în posesie”, alte persoane care vor semna procesul-verbal de punere în posesie.

Cu ocazia punerii în posesie a proprietarilor persoane fizice aceştia semnează procesul-verbal de punere în posesie, prevăzut în anexa nr. 44 primind, la cerere, spre informare, o copie de pe descrierea parcelară aferentă din amenajamentul silvic în vigoare sau, după caz, pentru suprafeţele situate în terenurile cu destinaţie agricolă, din amenajamentele silvopastorale.

 Dacă cel îndreptăţit nu se prezintă personal sau prin împuternicit în vederea preluării efective a terenului forestier, acesta rămâne temporar în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

 Cum petentul nu s-a prezentat în vederea punerii în posesie şi nici nu a împuternicit altă persoană în acest scop, Comisia locală de fond funciar s-a aflat şi se află în imposibilitatea efectivă a  proceda la punerea în posesie a acestuia cu suprafaţa de 3973 mp teren forestier situat pe raza oraşului Ştefăneşti.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs petentul P. I. E.arătând în motivare  că s-a adresat Judecatoriei Săveni întrucât nu a fost pus în posesie cu suprafaţa reconstituită conform sentinţei civile nr 429/2007 nefiind emis nici un titlu de proprietate pentru 3973 de m.p pădure. Că, în conformitate cu legea 18/1991 terenurile rămase de la părinţii săi decedaţi se împart în părţi egale descendenţilor, el fiind mezinul defuncţilor, iar ceilalţi fraţi şi surori au primit titlu de proprietate pentru 5,95 ha, P. I. C. făcând şi cerere în 1991 pentru a mai lua 0,50 ha din cele 2,78 ha pentru care are el, petentul, rol agricol.

În continuare recurentul indică moştenitorii defuncţilor P. I. şi M., arătând că el este cel care a solicitat reconstituirea terenului din registrul agricol al părinţilor, intimaţii dorind să-i ia tot.

Mai arată recurentul că astfel cum reiese din hotărârea atacată apare ca fiind decedat şi că P. C. care a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nr.2867/ 1991 a renunţat la ea prin declaraţia comună semnata de toţi fraţii inclusiv de el, prin care-l recunosc pe el ca fiind unic moştenitor pentru suprafaţa de 2,78 ha întrucât ceilalţi şi-au primit titlurile de proprietate cuvenite de la părinţi. În final, recurentul solicită admiterea recursului şi rejudecarea cauzei urmând a se lua în considerare cele invocate.

 Recursul este nefondat pentru cele ce succed.

 Astfel, reţine Tribunalul că prima instanţă în mod legal a reţinut calitatea de moştenitori ai intimaţiilor: P. C F., P. C M. fiind moştenitorii lui P. I.  C. (decedat –fiul autorului P. I. si M.), B. M. decedată, moştenită  de fiul acesteia B. I. ulterior decedat, context în care vin prin reprezentare, respectiv prin retransmitere soţia supravieţuitoare a lui B. I., B. M. şi fiul acesteia B. C.; C. A. M. a fost trecut pe titlu fiind soţul fiicei autorilor respectiv C. G. (P.), iar I. L. este fiica titularului P. I G. ( fiul autorului). 

Cum autorul P. I. a decedat în 1945 în registru agricol a fost trecută soţia supraveţuitoare P. M. (M.) cu suprafaţa de 2,78 ha din care 1 ha teren arabil în tarlaua “Popoaia”, 0,25 teren în tarlaua “Burci”, 0,36 ha teren arabil locuri de casă, 0,07 ha teren vie în vatra satului, 1 ha păşune în devălmăşie şi 0,10 ha teren curte construcţii.

 Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.02.19 57 (fila 112 dosar fond) moştenitorii defunctului P. I. respectiv B. M. (fiica), P. Gx. (fiica), P. G. (fiu), P. E. (fiu) şi P. M. (soţia supraveţuitoare a lui P. I.) au înstrăinat lui P. I. C.(fiul lui P. I. si M.) cotele indivize de 25/28 din suprafaţa de 1 ha teren situat în vatra satului Stânca, oraşul Ştefăneşti şi din construcţiile şi plantaţiile existente pe acest teren.

În registrul agricol al satului Stânca din 1959-1961, defunctul P. I. C. figura cu suprafaţa de 5,95 ha,iar în urma cererii formulate de acesta la apariţia legii 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţa înscrisă în registru agricol eliberându-i-se titlul de proprietate nr. xxxxx/1999 (fila 113 dosar fond) din care 6300m.p. teren intravilan mai puţin decât avea în registru agricol având în vedere că în perioada cooperativizării din terenul intravilan s-au atribuit trei locuri de casă unor cetăţeni din localitate, prin reconstituire la legea 18/1991,acordându-i-se teren în compensare conform art. 24 al.2 din legea 18/1991, acest titlu de proprietate fiind legal emis pentru terenul intravilan, teren ce a aparţinut defuncţilor P. I. şi P. M. (din eroare s-a trecut în considerente P. E.) şi care a reprezentat terenul aferent construcţiei edificate de aceştia, terenul intravilan făcând tocmai obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1957(fila 112 dosar) mai sus amintită.

Petentul P. E. prin cererea de reconstituire depusă la data de 10.03.1991(fila 82 dosar fond) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei totale de 10 ha din care 5 ha teren arabil, 2ha teren păşune şi 3 ha pădure,astfel că se poate deduce că a avut cunoştinţă că întreaga suprafaţa de teren intravilan ce a aparţinut părinţilor săi a fost înstrăinata fratelui său Prodan I Constantin.

Din compararea registrului agricol din anul 1959-1961 al satului Stânca, atât numita P. M. (mama petentului) cât şi P. I. C.  ( fratele petentului) au înscris şi suprafaţa de 0,10 ha teren curte construcţii, 0,07 ha teren vie şi 0,36 ha teren locuri de casă, despre care petentul afirmă că ar fi reprezentat  fosta gospodărie a părinţilor săi, nu poate duce decât la concluzia că acestea se suprapun însă astfel cum s-a arătat în precedent întreaga suprafaţă din intravilan ce a aparţinut defunctului P. I. a fost înscrisă în titlul de proprietate nr. xxxxx/1999, cu  excepţia celor trei locuri de casă atribuite ca loturi de folosinţă unor cetăţeni din localitate, de C.A.P, P. I. C. la data predării suprafeţelor de teren la C.A.P având în proprietate  terenul intravilan in baza contractului de vânzare-cumpărare din 1957 încheiat cu moştenitorii defunctului P. I.( inclusiv cu petentul).

Referitor la radierea din titlul de proprietate nr. xxxxx/2000 a celorlalţi moştenitori ai defunctului P. I. şi Maria, tribunalul reţine că prima instanţă în mod corect a reţinut că prin cererea adresată comisiei la data de 15.03.1991 (fila 86 dosar fond), P. I. C. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut defunctei P. M. (M.) indicându-i ca moştenitori şi pe fraţii săi, inclusiv pe petent, astfel că în mod corect au fost înscrişi şi aceştia, prezumându-se că a existat acceptul şi a acestuia urmând ca situaţia dintre ei să fie rezolvată pe calea partajului succesoral, în care se va pune în discuţie şi eventualele înzestrări a unora dintre moştenitori, în prezenta cauza neavând relevanţă daca unii moştenitori titulari doresc să renunţe la cota lor indiviză, neafectând valabilitatea titlului de proprietate contestat.

Referitor la critica adusă de petent cum că nu a fost executată sentinţa civilă nr. 429/05 septembrie 2007 a Judecătoriei Săveni prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3973 m.p pădure pe raza oraşului Ştefăneşti, nefiind pusă in posesie, Tribunalul reţine că prima instanţă în mod legal a respins acest capăt de cerere întrucât deşi a fost încunoştiinţat de intimata comisia locală  de data la care va avea loc punerea în posesie, acesta nu s-a prezentat şi nici nu a împuternicit o alta persoană în acest scop, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 64 din legea 18/1991, respectiv refuzul nejustificat al comisiei locale de a realiza punerea în posesie.

În consecinţa Tribunalul în temeiul art.312 Cod proc. civilă va respinge recursul ca nefondat cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P. I. E., cu domiciliul în  localitatea Iaşi, str. Xi, nr. Y, bloc Z, sc.T, etajul U, ap. V, judeţul Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 476 din 10 iunie 2010 a Judecătoriei Săveni, pentru care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 ianuarie 2011.

PREŞEDINTE,  JUDECĂTORI, GREFIER

1

8