Fidejusiune. Acţiune în regres. Plată nedatorată efectuată în contul debitului.
Potrivit art. 1669 alin.1 cod civil, fidejusorul care a plătit datoria se poate întoarce împotriva debitorului şi poate recupera de la acesta suma plătită creditorului, precum şi cheltuielile făcute, după ce a notificat debitorului începerea urmăririi asupra sa.
Potrivit art. 1669 alin.1 cod civil, fidejusorul care a plătit datoria se poate întoarce împotriva debitorului şi poate recupera de la acesta suma plătită creditorului, precum şi cheltuielile făcute, după ce a notificat debitorului începerea urmăririi asupra sa.
Dreptul de regres nu operează, însă, pentru sumele achitate de fidejusor fără a fi debit, chiar dacă au fost solicitate de către creditor.
Reclamanţii – garanţi ipotecari au formulat faţă de debitorul principal S.C. O S.R.L. o cerere privind obligarea societăţii la plata sumei de 13.000.000 lei, reprezentând debitul achitat către BANKCOOP S.A. – Sucursala Constanţa, în contul pârâtei.
S-a precizat că societatea bancară a obţinut titlu executor împotriva debitoarei şi a garanţilor, pe care ulterior l-a pus în executare asupra imobilului reclamanţilor. În aceste condiţii, reclamanţii apreciază că sunt îndreptăţiţi să formuleze o acţiune în regres faţă de adevăratul debitor.
Acţiunea reclamanţilor este nefondată.
S-a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2076 COM/ 21.12.1999 a Tribunalului Constanţa-secţia comercială, în care s-au regăsit în calitate de părţi şi reclamanţii (ca intervenienţi în interes propriu), instanţa a constatat ca stinsă prin plată creanţa reclamată de BANKCOOP S.A. – Sucursala Constanţa.Cererea de intervenţie a garanţilor PV, PA şi a reclamanţilor din prezenta cauză a fost, la rândul ei, admisă, cu consecinţa radierii ipotecilor constituite asupra imobilelor – proprietatea acestora.
Ulterior pronunţării acestei sentinţe, reclamanţii au plătit, la somaţia băncii, suma de 13.000.000 lei pretinsă cu titlul de dobânzi aferente creditului acordat societăţii.
Regulile prescrise în Codul civil, în Titlul ,,Despre fidejusiune’’, se aplică şi contractului de ipotecă.
Temeiul regresului îl constituie subrogaţia legală în drepturile creditorului plătit, în virtutea prevederilor art. 1108 pct. 3 şi art. 1670 cod civil.
În cauză, însă, reclamanţii au executat plata după achitarea de către debitoare a datoriei, iar creanţa fusese constatată stinsă, prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, au efectuat către bancă o plată nedatorată, pentru restituirea căreia aceştia au acţiune împotriva creditoarei, pe temeiul art. 1092 cod civil, iar nu o acţiune în regres.
(sentinţa civilă nr. 1399 COM/30.05.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 457 /22.10.2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)